Evanghelia de la Luca, cap. 2, vs. 22-40 ilustrează evenimentul
Întâmpinării Mântuitorului la templul de la Ierusalim de către Dreptul Simeon
și proorocița Ana. Primirea Mântuitorului este pentru Simeon un Dar al Duhului
Sfânt (Luca 2, 26) care după tradiția istorică (Nichifor Calist și Egesip) avea
la acel moment 77 de ani dar și o povară a așteptării.
Istoria bătrânului Simeon este
istoria tuturor misiunilor împlinite. Darul este învăluit, întotdeauna, în povară,
iar povara este ușurată de conștiința darului (Oancea, 2004, p. 120).
Închinarea Pruncului
împlinește prevederile Legii (Luca 2, 22-23) și îi oferă garanție viețuirii
sănătoase: ,,Iar Copilul creștea și Se întărea cu duhul, umplându-Se de
înțelepciune, și harul lui Dumnezeu era asupra Lui” (Luca 2, 40).
Întâmpinarea Domnului, sărbătoare împărătească la
2 februarie, adică la 40 de zile după Nașterea Domnului. Legea mozaică privea
de necurată pe fiecare lehuză, care în a 40-a zi după naștere trebuia să-și
facă rugăciunile de curățenie la templu. În Răsărit, sărbătoarea a fost
introdusă de Iustinian (540), după ce prin serbarea aceasta încetaseră niște
epidemii și cutremure în Constantinopol. Serbarea ne mai amintește de aducerea
lui Iisus la templu la 40 de zile după naștere, prin ceea ce a dovedit din nou,
acum a doua oară (prima dată la circumcizie), că s-a născut cu adevărat corp
omenesc. (Aga, 2005, p. 195-196).
Primele trei zile ale lunii februarie sunt
dedicate unor divinități preistorice numite Martinii de Iernă, patroni ai
urșilor. Cel mai putenic și mai periculos dintre ei, Martinul cel Mare, este
sărbătorit în ziua de 2 februarie, Stretenia sau Ziua Ursului. Este un timp
favorabil pentru observații meteorologice și astronomice, pentru prorocirea
belșugului viței-de-vie și pomilor fructiferi. Conform tradiției, ursul ar ieși
în această zi din bârlog să-și privească umbra pe zăpadă. Dacă este frig, ceață
și nu-și vede umbra, își dărâmă bârlogul, trage un joc, merge la râu, bea o
gură de apă și își vede de treburi prin pădure. Din contră, dacă timpul este
frumos, e soare și își vede umbra pe zăpadă intră din nou în bârlog pentru că
iarna va mai dura 40 de zile.
Moș Martin ar fi fost om,
morar sau păstor în satul său. După ce a devenit urs, acesta a păstrat
sentimente și preocupări specifice oamenilor: iubește o femeie pe care o fură
și o duce la casa lui (bârlogul) din pădure, își construiește adăpost pentru iarnă,
prevestește vremea friguroasă sau călduroasă a anului etc. Un singur lucru
lucru nu știe să facă: să aprindă focul. (Ghinoiu, 2017, p. 55).
Ca animal htonian și
lunar, posedă virtuți apotropaice, medicale și meteorologice. Străvechiul cult
al ursului din spațiul carpato-danubian se manifestă în numărul mare de ,,Zile
ale ursului” din calendarul popular (Martini, Sretenia, Macoveiul etc.).
Animalul simbolizează puterea, ferilitatea, sănătatea, renovarea ciclurilor
naturii. Ziua Ursului este celebrată pe 2 februarie la aproape toate popoarele
Europei. La români, sărbătoarea e centrată pe magie meteorologică, în care
animalul, ce hibernează iarna și iese din bârlogul său primăvara, guvernează
cele două antotimpuri: unul cald și unul rece. (Evseev, 2007, p. 627).
Ziua de Stretenie. Se spune că dacă de Stretenie e
lună plină, vara va fi timp bun și anul, productiv. Dacă picură din streașină,
nu le va merge bine la albine, dar dacă va fi senin, cald și uscat, se anunță o
vară mănoasă și le va merge bine stupilor. (Furdui, 2016, p. 23).
BIBLIOGRAFIE:
Biblia
sau Sfânta Scriptură, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1982
Victor Aga, Simbolica
biblică și creștină. Dicționar Enciclopedic, Editura Învierea, Timișoara;
Ion Ghinoiu, Calendarul
țăranului român. Zei și mituri, Editura Univers Enciclopedic Gold,
București;
Gelu Furdui, Credințe, datini, obiceiuri și superstiții
la români, Editura Reîntregirea, Alba Iulia;
Ivan Evseev, Enciclopedia Simbolurilor religioase și
arhetipurilor culturale, Editura Învierea, Timișoara;
Aurelia Bălan Mihailovici,
Dicționar onomastic creștin. Repere
etimologice și marirologice, Editura Minerva, București;
Zosim Oancea, Popasuri omiletice la Duminici și sărbători,
Editura Eikon, Cluj-Napoca.
