Biserica Ortodoxă Română din Banat a fost reprezentată la Marea Adunare
Națională de la la Alba Iulia de clerici și mireni. Unul dintre clerici a fost
părintele dr. Nicolae Popovici, parohul bisericii ortodoxe române din Gătaia,
protopopiatul Vârșeț.
Începuturile
Născut în 6 / 18 decembrie
1883 într-o familie de preot în localitatea Bocșa Română, județul
Caraș-Severin. Părinții au fost preorul Ioan Popovici jr. și Elisabeta. Școala
primară a făcut-o cu dascălii Damaschin Gruiescu și Dimitrie Pruneș[1].
Cursurile liceale le-a absolvit la Lugoj și Liceul ,,Andrei Șaguna” din Brașov
și cele universitare la Facultatea de Drept din Budapesta (neterminate) și Institutul
Teologic din Caransebeș (1907)[2].
Studiile teologice au fost completate (1906-1909) prin obținerea licenței
(1909) și doctoratului în Teologie (1913) la Facultatea de Teologie Ortodoxă
din Cernăuți[3].
În 1909 s-a căsătorit cu
Elisabeta, fiica comeriantului și fruntașului român Ion Vucu din Bocșa Română.
În casele acestui român au fost găzduiți pe vremea alegerilor parlamentare
candidații naționali: Coriolan Brediceanu, Valeriu Braniște, George Dobrin,
Gheorghe Popovici, Vladu, Vasile Maniu, Vaida etc[4].
După hirotonie a fost
numit preot la Bocșa Română (24 ianuarie 1910-1 februarie 1912) și apoi prin
transfer la Gătaia unde a funcționat în perioada 2 februarie 1912-30 august
1920. A reprezentat localitatea bănățeană la Adunarea de la Alba Iulia.
Finalul războiului a coincis cu
dezintegrarea Imperiului Austro-Ungar, fiecare popor care a compus această
monarhie și-a revendicat dreptul la independență națională. Românii bănățeni au
avut ca scop pe lângă aceasta și unirea cu România. Un rol major în înfăptuirea
acestui ideal l-a avut Biserica Ortodoxă Română din Banat care a oferit
bisericile, casele parohiale, căminele pentru ca adunările să se poată
constitui și mai apoi de a putea trimite delegați la Alba Iulia.
Victoria Antantei în Primul Război Mondial a fost
simțită la Gătaia prin revolte împotriva moșierilor. În toamna lui 1919
populația din Gătaia și Șemlacu Mare a atacat castelul Gubány de pe Șumig. Alte
devastări s-au produs la ferma Lucaci[5].
La Gătaia a avut o Mare Adunare populară care și-a
numit rerezentanții la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Pentru
importanța documentului atât pentru orașul de pe Bârzavă cât și pentru zona
acestuia îl redăm în întregime:
,,Credențional
După ce Marele Sfat al Națiunii Române din Ungaria
și Transilvania a convocat Adunarea Națională a națiunii române din Ungaria și
Transilvania la Alba Iulia pe ziua de 18 noiembrie (1 decembrie) 1918 și a
ordonat, ca la Adunarea Națională să ia parte câte 5 delegați ai cercurilor
locuite de români, poporul și alegătorii români ai cercului Rittberg –
comitatul Timiș - s-au adunat în comuna Gătaia în ziua de 15 ̸ 28 noiembrie
1918 și au ales de reprezentanți (delegați) ai săi pe: Dr. Nicolae Popovici,
paroh în Gătaia, Damaschin Marian, profesor în Deta, Ioan Mițariu, paroh în
Opatița, Ioan Ciucurel, econom în Șoșdea și Pamfilie Jurcovici, econom în
Gherteniș.
Deci numiții sunt poftiți și împuterniciți a
reprezenta cercul acesta la Adunarea Națională, ce se va ținea la Alba Iulia în
18 noiembrie v[echi], 1 dec[embrie] n[ou] a. c. pentru care scop acest credențional
s-a compus în cinci exemplare, dintre care cel prezent se predă dlui delegat
Damaschin Marian, profesor în Deta.
Gătaia, la 15 ̸ 28 noiembrie 1918
Dr. Nicolae Popovici,
președintele cercului electoral
Din acest Credențional încheiat la Gătaia avem 5
reprezentanți ai Cercului Tormac la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.
Între delegați au fost : 2 preoți, 1 învățător și 2 economi (epitropi) ai
bisericilor ortodoxe din această zonă.
Pentru calitățile demonstrate de bun organizator
și administrator a fost numit din 1 septembrie 1920 director al cultului
ortodox pentru provincile unite cu România din Ministerul Cultelor și Artelor
pentru o perioadă de 2 ani (1920-1922). A revenit în Ministerul Cultelor ca
director general pentru o altă perioadă de astă dată mai scurtă (21 februarie
-1 iulie 1941) în locul părintelui prof. Liviu Stan. A fost regretat odată cu
retragerea din acestă slujbă de gen. Radu Rosetti, ministrul Culturii Naționale
și a Cultelor: ,,Primesc cu multă părere de rău demisiunea Prea Cucerniciei
Voastre din funcția de Director General al Cultelor, funcție, în care ați
dovedit atâta destoinicie, încât ați căpătat întreaga mea încredere. Vă rămân
recunoscător pentru folositoarea colaborare a Prea Cuceniciei Voastre”[7].
Profesor la Arad
Din anul 1922 și până la trecerea la cele veșnice,
preotul Nicolae Popovici a rămas legat de Arad. În anul 1922 după plecarea
profesorului dr. Lazăr Iacob la Academia din Oradea, postul de profesor la
catedra de Istorie bisericească și Drept bisericesc a fost ocupat de părintele
dr. Nicolae Popovici. Aici a funcționat până la pensionare în 1945. Un timp a
fost rector al Academiei Teologice (1938-1945)[8].
În cadrul Teologiei arădene, preotul prof. Nicolae
Popovici a predat următoarele discipline: Drept constituțional, Drept
bisericesc, Administrație bisericească, Istoria bisericească universală până la
1054, Istoria Bisericii Române și artei creștine ortodoxe. La acestea s-au
adăugat Ermineutica biblică, Patrologia, Lectura canoanelor, Practica liturgică
și Seminarul de Drept.
A propus discipline din toate domeniile Teologie,
excepție făcând grupul disciplinelor sistematice. A avut ore la discipline
biblice, istorice și practice acoperind cei patru ani de studii:
Anul I: Ermineutică biblică, Istoria bisericească;
Anul II: Patrologie, Istoria bisericească;
Anul III: Lectura canoanelor;
Anul IV: Drept bisericesc, Administrație
bisericească, Liturgică practică[9].
În perioada anilor 1923-1941 au absolvit cursurile
Institutului / Academiei Teologice din Arad: 87 de bănățeni care l-au avut
profesor. Între personalitățile teologice care au urmat această școală în
aceeastă perioadă îi amintim pe: Gheorghe Cotoșman (1926-1927), profesor de
teologie, publicist, consiler eparhial și vicar administrativ al Arhiepiscopiei
Timișoarei (1948-1968); Gheorghe Lițiu (1940-1941), profesor de teologie,
publicist, vicar administrativ al Episcopiei Aradului (1949-1958) și Lucian
Emandi (1944-1949), administrator al Eparhiei Aradului, scriitor, membru al
Uniunii Scriitorilor din România.
În acest timp al activității didactice, preotul
prof. Nicolae Popovici s-a remarcat în cercetarea teologică și istorică. Este
autorul unor manuale, studii și articole fie publicate în volum, fie secvențial
în revista eparhială ,,Biserica și Școala”, diverse recenzii.
Este autorul primului manual de Drept canonic din
Banat. Cursul Manual de Drept bisericesc
ortodox oriental cu privire specială la Dreptul particular al Bisericii
Ortodoxe Române, vol. I și vol. II, Tiparul Tipografiei Eparhiale, Arad,
1925, 320 p.
Profesorul Nicolae Popovici a sistematizat materia
Dreptului bisericesc în două mari părți: Izvoarele și colecțiile Dreptului bisericesc, în prima
parte expunând izvoarele universale, particulare și codicii și colecțiile
Dreptului bisericesc iar în partea a doua organizația Bisericii și organele
care exercită puterea bisericească[10].
Organele puterii bisericești sunt – în concepția
lui Nicolae Popovici – colective (sinod și consensul Eclesiae dispersae) și
individuale (Ierarh și organe ajutătoare lui: protopop, preot și diacon).
Consensul Bisericii este în viziunea aceluiași
canonist un înlocuitor al sinodului ecumenic sau particular. Biserica
legiferează totuși, în problemele de interes general, punându-se de acord în
baza unor scrisori în care Bisericile Ortodoxe autocefale împrăștiate, se
pronunță ca fiind de acord asupra unor asemenea probleme de interes general[11].
Calitățile acestui manual sunt scoase în relief de
prefațatorul acestui volum, episcopul dr. Grigore Comșa: Manualul de Drept
bisericesc ortodox oriental al părintelui profesor de teologie dr. Nicolae
Popovici a obținut cu cea mai vie bucurie binecuvântarea Noastră arhierească.
Este scris de un bun cunoscător al acestei discipline, ca unul care propune
Dreptul bisericesc la Institutul nostru teologic din Arad. Claritatea expunerii
metodice a materialului, merită deosebită accentuare. Dar merită laudă și râvna
autorului de a avea în vedere legea de unificare bisericească. Astfel, Manualul
poate fi utilizat în toate categoriile de școli teologice de la noi din țară[12].
Împreună cu Uroș Konvincici, protopopul sârb al
Aradului, Nicolae Popovici a tradus Canoanele
Bisericii Ortodoxe pe care le-a însoțit de comentarii. Cele două volume au
fost tipărite în Tipografia Diecezană a Eparhiei Aradului în 1930 (vol. I,
partea întâi, 319 p.); 1931 (vol. II, partea a doua, 575 p.); 1934 (vol. II,
partea întâi, 339 p.) și 1936 (vol. II, partea a doua, 303 p.)
Atrage însă atenția în ceea ce privește abrogarea
unor canoane sau introducerea altora care să răspundă timpului. Toate aceste
probleme ar cădea în sarcina unui sinod panortodox: Ca urmare a acestui fapt
trebuie să ne gândim mai serios la revizuirea acestora și alte norme
bisericești, să se stabilească dacă mai sunt aplicabile în practică și dacă nu
cumva mai trebuie emise alte canoane noi, respectându-se întru totul învățătura
și principiile fundamentale primite de la Mântuitor[13].
Profesorul Nicolae Popovici s-a remarcat ca un
apărător al învățământului teologic superior din Transilvania prin participarea
la congrese bisericești dar și prin publicarea unor materiale în care arată
necesitatea și importanța consolidării învățământului teologic pentru Biserică
și țară.
Prin intermediul presei bisericești, Pr. Prof.
Nicolae Popovici militează pentru păstrarea învățământului teologic superior în
cadrul Bisericii. A participat la consultările care au elaborat un proiect de
lege propus de mitropolitul Nicolae Bălan, Sfântului Sinod. Proiectul n-a
devenit lege[14]. Tot ierarhul ardelean
împreună cu sufraganii lui a cerut și dreptul pentru Academiile Teologice din
Ardeal și Banat de a acorda diplomă de licență absolvenților. Canonistul
arădean a luptat pentru menținerea învățământului teologic superior la Arad
împotriva trecerii lui la nivel seminarial. În argumentare, autorul se sprijină
pe principiul canonic al autonomiei eparhiale, ierarhul locului cunoscând cel
mai bine nevoile eparhiei pe care o păstorește.
O altă greșală după părerea noastră modestă, este
prea marea centralizare a învățământului teologic în mâna Direcțiunii, care va
funcționa pe lângă Sfântul Sinod și care va avea atribuțiuni similare
Direcțiunii III din Ministerul Instrucțiunii. Direcțiunea aceasta va administra
și va conduce nemijlocit toate școalele teologice fără conlucrarea și fără
vreun amestec al autorităților eparhiale. […] Cu alte cuvinte eparhia nu va mai
avea cuvânt în ceea ce privește funcționarea școalei sale, care este o
instituțiune dintre cele mai vitale ale sale.
Înțelegem că Direcțiunea învățământului teologic
să dea directive de conducere, să aibă controlul suprem dacă se aplică
dispozițiile legale, să revizuiască manualele didactice, să dea norme generale
pentru viața educativă din internate, dar nu să administreze nemijlocit și să
se amestece până în cele mai mici
afaceri de gospodărie internă a școalei, care trebuie să stea sub
jurisdicțiunea directă a chiriarhului local și a autorităților eparhiale.
Dispoziția legii trebuie să fie clară, fiindcă o
lege este cu atât mai bună cu cât are lipsă de mai puține interpretări[15].
În 1935 Pr. Prof. Dr. Nicolae Popovici a
reprezentat Academia Teologică din Arad la Congresul Profesorilor de la
Academiile Teologice de la Sibiu din 19-20 aprilie.
Congresul prin referatele și dezbaterile sale, a
căutat să dea soluțiuni pentru cea mai vitală problemă de astăzi a Bisericii
noastre: problema pregătirii clerului.
Altul a fost rolul preoțimii noastre înainte de
războiul mondial și alta este chemarea ei acum, după fericitul eveniment al
întregirii țării.
Firește că Academiile Teologice nu înlocuiesc și
nu au pretenția de a înlocui Facultățile de Teologie de pe lângă Universități,
care își au rostul lor bine definit și deosebit de cel al Academiilor Teologice[16].
În primăvara anului 1935, Nicolae Popovici a fost
chemat să contribuie la modificarea Legii și Statutului pentru organizarea
Bisericii Ortodoxe Române. În vederea realizării acestui Proiect prezentat de
Consiliului Național Bisericesc în octombrie 1935, canonistul arădean se
oprește asupra fiecărui punct din Statut, în privința unora nu aduce nicio
modificare dar asupra altora face observații.
Ca o introducere la aceste observații își exprimă
o credință izvorâtă din experiența unei vieți trăite la lumina altarului:
Trebuie să ținem seama de împrejurarea că Biserica este un organism viu, care
nu poate să rămână staționat și pietrificat, precum nici n-a rămas, ci a
evoluat necontenit în cursul veacurilor până în ziua de azi. În această
evoluție, aproape bimilenară, Biserica, în ce privește organizația sa, s-a
acomodat deosebitelor împrejurări de timp și de loc, precum și de condițiile sociale,
între care a ființat, veghind însă ca în această acomodare să nu se calce
principiile sale fundamentale de organizare. Prin urmare normele privitoare la
organizația bisericească se pot modifica potrivit evoluției vieții bisericești
și potrivit împrejurărilor de timp și de loc[17].
Canoanele țin așadar de aspectul dinamic al
Tradiției, ele comentează, reglementează și detaliază aspecte ce țin de
conduită a creștinilor din epoca primară. În cursul timpului Biserica a trebuit
să răspundă prin noi reglementări juridice. Este ceea ce se întâmplă și cu
acest nou Statut.
Pr. Prof. Nicolae Popovici pe linia canonică
șaguniană, tradițională Ardealului vorbește de principiul reprezentativ
democratic pe bază electivă introdus în constituirea organelor legislative și
executive (Adunarea Parohială, Protopopească, Eparhială și Congresul Național
Bisericeasc). Tot prin alegere se constituie și organele executive sub forma
Consiliilor (parohiale, protopopești, eparhiale, central).
A doua problemă este cea a puterii episcopale.
Pentru a lămuri acest aspect, autorul opiniilor face paralelă între Rege și
episcop. Capul statului, deși este autoritatea supremă în stat și are atribuții
din toate cele trei ramuri ale puterii de stat, totuși nu poate exercita niciun
act fără contrasemnare, deci fără consimțământul unui ministru și ca atare este
iresponsabil, adică nu poate fi tras la răspundere de către niciun organ al
statului. Episcopul însă – conform canoanelor – este responsabil pentru toate
actele sale nu numai înaintea lui Dumnezeu, ci și înaintea autorităților
superioare bisericești și prin urmare trebuie să aibă și dreptul de a hotărî,
iar corporațiunile de pe lângă el au numai rolul de organe consultative. În
acest punct deci principiul constituțional diferă de cel canonic. Așadar,
Adunarea eparhială nu poate aduce nicio hotărâre care să intre în vigoare
contra voinței episcopului[18].
O notă aparte a propunerilor prof. Popovici o
constituie dorința de a se afirma în viața Bisericii organizația mitropolitană
ca cea mai veche formă de conducere a ei: Dar subsemnatul vede menținerea
acestor corporațiuni mitropolitane și prin altă prismă. Organizația actuală a
Bisericii noastre se caracterizează printr-un centralism accentuat în defavorul
organizației mitropolitane, deși organizația mitropolitană este mult mai veche
decât cea patriarhală, nu numai la noi, ci și în toate Bisericile creștine[19].
Coordonatele propuse de Nicolae Popovici sunt:
reprezentarea constituțională a clericilor și laicilor în organele legislative
și executive ale Bisericii care au un caracter consultativ. Ierarhul fiind
responsabil prin canoane de bunul mers al vieții bisericești eparhiale,
clericii având obligații dar și drepturi. În fața centralismului bisericesc,
autorul propune autonomia eparhiei față de Patriarhie.
O problemă practică de Drept bisericesc a
constituit-o disciplina clerului. Aici canonistul dă soluții unor probleme
ivite în viața bisericească: căsătoriile mixte[20],
trecerile religioase[21],
recăsătoria preoților văduvi[22],
impedimentele la hirotonie[23]
dar și chestiuni ce privesc administrația parohială: adunarea și consiliul
parohial[24].
Prin intermediul revistei eparhiale, profesorul
arădean popularizează ,,Regulamentul de procedură a instanțelor disciplinare și
judecătorești ale Bisericii Ortodoxe Române” (1926). Potrivit acestui
Regulament preotul are câteva lucruri care îi sunt interzise iar altele care
trebuie să le profeseze: Chiar și de la preotul din ultimul sat, pe lângă
cunoașterea temeinică a tot ceea ce ține de slujba sa, deci pe lângă știință se
cer: viață neprihănită, înfrânare, dreptate, caritate, evlavie adevărată și
viață muncitoare. Fără aceste virtuți preotul nu poate avea autoritatea, pe
care o pretinde poziția sa din organismul bisericesc și activitatea sa din
parohie nu se poate numi pastorație[25].
În alcătuirea listelor Adunării parohiale se cer
câteva condiții minimale:
a). care nu trăiesc în căsătorie lipsită de
binecuvântarea Bisericii (concubini);
b). care cercetează regulat slujbele dumnezeiești,
fără să absenteze în trei duminici consecutive;
c). care se împărtășesc cu Sf. Taine măcar o dată
pe an;
d). care n-au fost condamnați de forurile
bisericești sau civile prin sentințe rămase definitive pentru ucidere, furt,
calomnie, înțelăciune, camătă mită, hulirea celor sfinte, manipulare
frauduloasă și înaltă trădare;
f). care nu au datorii bănești față de Biserică și
preot, pe care refuză a le plăti[26].
Opera științifică a lui Nicolae Popovici este
completată de studii istorice. Profesorul Popovici a elaborat un studiu
închinat Primului Sinod Ecumenic ținut la
Niceea în 325 d. Chr., Tiparul Tipografiei Diecezane Ort. Române, Arad,
1925, 36 p.. În cadru prezentării temei, autorul accentuează importanța
sinodală a Bisericii iar întrunirea Bisericii în sinod ecumenic este forma cea
mai înaltă de expresie a autorității bisericești. Unitatea Bisericii este dată
de unitatea credinței. Izvoarele revelației sunt Scriptura și Tradiția.
O interesantă paralelă este realizată între
greșelile vremii lui Constantin cel Mare și vremea în care a activat
Profesorul: S-ar părea deci că acum, precum odinioară Biserica pe vremea lui
Constantin cel Mare și neamul românesc ar trebui să se bucure de o epocă de
liniște. Dar precum atunci în sânul Bisericii, așa astăzi s-au ivit și între
noi, ca în orice timp de tranziție, diferite curente de idei străine de
mentalitatea noastră și cu alte concepții de viață. S-au născut fel de fel de
porniri, dintre care unele țintesc zdruncinarea vieții noastre religioase,
altele compromit moralitatea publică sau viața socială și familiară[27].
Alături de lucrări juridice și istorice, Pr. Prof.
Nicolae Popovici a lăsat și câteva predici dar și cuvântări la deschiderea și
închiderea anului universitar[28]
sau la debutul anului judecătoresc[29]
la Tribunalul din Arad.
În predici a relevat importanța morală dar și
pedagogică a Bisericii Ortodoxe la români: Românii rămași dincoace de munți, în
Transilvania în cursul veacurilor lungi de împilare și prigonire numai
retrăgându-se între zidurile nebiruite ale credinței și Bisericii strămoșești
și împotrivindu-se propagandelor străine și-au putut menține ființa lor
românească.
Biserica ort. a fost pentru noi, Românii de
dincoace de munți, până la întregirea neamului de multe ori singura și
totdeauna cea mai puternică fortăreață pentru apărarea ființei noastre
naționale împotriva tuturor încercărilor de înstrăinare.
Biserica ortodoxă s-a identificat pururi cu neamul
nostru și cum de viața noastră bisericească a fost totdeauna una cu viața
noastră națională. Prin aceasta se lămurește de ce în mintea românului noțiunea
de ,,creștin” este identică cu cea de ,,român” și de ce în limba română noțiunea
de ,,religie ortodoxă română” a luat numirea de ,,lege românească”[30].
În colaborare cu episcopul dr. Grigorie Comșa și Gheorghe
Popovici a realizat volumul O mie de
pilde pentru viața creștină. Carte folositoare pentru preoți, profesori,
învățători confesionali și pentru toți iubitorii de educație creștină
românească, f. ed., Arad, 1929, 319 p. În 395 de teme autorii oferă
material omiletic necesar predicii, istorioare morale folositoare catehizării
copiilor. Tema Pacea este ilustrată cu o pildă care își are rădăcinile la
Gătaia, biserică păstorită de părintele Nicolae Popovici: ,,Cu ocaziunea
revoluției din 1918, poporul dintr-o comună se răsvrătise contra contelui
posesor a mai multor jugăre de pământ. Când sătenii se înarmară și voiau să o
apuce spre castel, preotul îi opri zicându-le: <<iubiții mei! Ziua libertății
și a răsbunării a sosit. Proprietarul conte a fost până acum asupritorul
nostru; acum trebuie pedepsit. Nu îmi pot lăsa singuri credincioșii, care
totdeauna m-au ascultat. Perimteți-mi să fiu conducătorul vostru, și jurați că
veți urma întru toate exemplului meu. Voiți aceasta?>>. Țăranii se
învoiră, și atunci zise iarăși preotul <<așa dară jur sărbătorește, să
iert celui acuzat toate greșalele lui>>. Țăranii au rămas o clipă
nehotărâți, dar pentru că erau oameni cumsecade, văzură că trebuie să se țină
de cuvântul dat și-l lăsară în pace pe conte”[31].
Pr. Prof. Nicolae Popovici a răspuns polemicii din
presa greco-catolică lămurind cu mărturii canonice și teologice faprul că
Biserica Ortodoxă nu e nici schismatică și nici eretică. Ba mai mult aduce
dovezi și faptul că nu sprijinul credincioșilor dă viață Bisericii Unite, ci
cel al statului[32]. Noi lămuriri asupra diferenței
dintre schismatic și eretic pentru cititorii foii eparhiale: Nu e eretică în
fața bisericei rom-catolice, biserica orientală, nici biserica orientală nu
socotește eretică pe biserica catolică. Astfel de declarațiuni nu există!
Adevărat, că din punct de vedere ultramodum strict
teoretic, teologic, sinnguraticii ortodoxiei, în fața papalilor, sunt eretici
materiali, și invers, papalii eretici materiali în fața orientalilor. Ci,
Fericitul Augustin ne învață, în epistola sa 163, că ereticii materiali nu sunt
eretici. ,,Forma dat esse rei”.
Erezia este un delict bisericesc, un vițiu opus
credinței adevărate, o abatere conștientă de la ea. Definițiunea științifică,
prin genul proxim și diferența ultimă este: greșala minții și încăpățânarea
voinței împotriva credinței la cei botezați[33].
Ctitor de biserică
Pe lângă catedra didactică de la Academia
Teologică, Pr. Prof. Nicolae Popovici a depus eforturi pentru înființarea unei
noi parohii în actualul cartier Aradul Nou. Vechea vatră de viețuire din stânga
Mureșului a purtat din secolele XII-XIII denumirea de Schela. Aici era o
biserică de lemn și un preot ortodox în 1767 cu 60 de case de ortodocși (circa
30 de suflete)[34]. Demersurile pentru
înființarea unei parohii ortodoxe datează din 1921 dar au fost concretizate în
1925 când la cererea părintelui Nicolae Popovici aceasta a luat ființă,
canonistul arădean fiind prinnul ei paroh în perioada 1926-1940.
Consistoriul eparhial din Arad prin decizia 1482/1926
numește ca administrator pe profesorul dr. Nicolae Popovici.
În proximitatea bisericii catolice au început
lucrările de construcție ale bisericii parohiale, în anul 1926 după planurile
arhitectului timișorean Victor Vlad, profesor universitar și întemeietorul
Facultății de Construcții din Timișoara. Pe perioada anilor 1925-1929, valoarea
investiției s-a ridicat la 2,3 milioane lei, fonduri provenite de la credincioși,
Primăria Arad și Prefectura Județului. Surafața construită este de 290 mp.
La demersul părintelui Popovici în 1937 s-au
primit din partea Prefecturii 30,000 lei pentru înălțarea turnurilor,
schimbarea pardoselii și achiziționarea unui clopot. Din cerere avem
argumentarea folosită de canonistul arădean despre importanța Bisericii în
societate: ,,Parohia noastră este o parohie tânără care s-a organizat în anul
1926 și se compune din câțiva intelectuali, funcționari, coloniști și muncitori
din Aradul Nou, Mureșel și Arad-Subcetate. S-a înființat spre a servi în alte
interese naționale și religioase mai ales în comuna Aradul Nou, centru de
plasă, dar cu puternică populație minoritară bine organizată în toate
privințele. Parohia noastră, în scurtul timp de când ființează a devenit aici
cel mai puternic factor de afirmare și consolidare națională și religioasă”[35].
La 7 martie 1937 biserica a fost sfințită de dr.
Andrei Magieru, episcopul Aradului[36].
Ultima lucrare de care s-a ocupat preotul Nicolae
Popovici a fost cea din 1938 când a fost realizat iconostasul și icoanele
aferente lui. Pictorul Iulian Toader a realizat pictura iconostasului iar cea
murală de pictorul Ștefan Soos.
După realizarea și acestor lucrări, biserica cu
hramul ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a fost târnosită la 2 septembrie 1961
de dr. Nicolae Corneanu, episcopul eparhiot.
Ultimele contribuții
Așa cum a fost consultat cu privire la
reorganizarea învățământului teologic și a Statului de Organizare al Bisericii
Ortodoxe Române (1935), tot în felul acesta Pr. canonist Nicolae Popovici a
fost consultat și în 1948 chiar dacă era pensionar în ceea ce privește
elaborarea unui nou Statul de Organizare valabil pentru noile condiții
politice.
În
vederea realizării Statului, dr. Nicolae Popovici realizează un ,,Anteproiect”
reprezentând punctul de vedere al Eparhiei Aradului. Acesta are ca puncte
principale:
a. colaborarea
între clerici și mireni în exercitarea puterii bisericești. În concepția
canonistului, principiul fundamental de conducere a Bisericii rămâne cel
ierarhic sinodal.
b.
alegerea
ierarhilor în eparhiile vacante să fie realizată doar numai de clerul și
poporul din respectiva eparhie;
c. autonomia
eparhiei în raport cu structurile ierarhice superioare (Arhiepiscopia,
Mitropolia și Patriarhia);
d.
existența
celor trei instanțe de judecată: protopopesc, eparhial și mitropolitan. Autorul
respinge cel de-al patrulea organism juridic: Consistoriul Central.
e. Pentru
pregătirea clerului, autorul propune câte un Institul teologic de grad
universitar pentru fiecare mitropolie, fiecare eparhie putând întreține un
Seminar teologic și o Școală de cântăreți.
,,Anteproiectul” realizat de Nicolae Popovici a
fost înaintat Episcopiei Aradului, iar episcopul dr. Andrei Magieru, Sfântului
Sinod la 30 august 1948[37].
Cea din urmă contribuție o reprezintă participarea
în calitatea de secretar de ședință a sesiunii extraordinare a Adunării
Eparhiale a Aradului din 26 iunie 1948 prin care Eparhia Aradului a aderat la
Mitropolia Banatului invocându-se ca motive: geografice, administrative,
școlare, de justiție, de comunicație, economice, industriale etc.
Având în vedere că în urma constatărilor de mai
sus, interesele bisericești ale instituțiilor Eparhiei Aradului… vor putea fi
mai bine susținute și apărate dacă Eparhia Aradului va face parte din aceeași
provincie mitropolitană cu eparhiile Banatului… decât dacă Eparhia noastră va
rămâne și pe mai departe în situația periferică de astăzi în cadrele
Mitropoliei Ardealului[38].
Împlinindu-și misiunea națională, preoțească și
didactică, Pr. Prof. Nicolae Popovici a trecut la cele veșnice la 20 martie
1956 la 72 de ani de viață din care 46 de preoție și 23 de activitate
didactică. Părintele ic. stavr. dr. Nicolae Popovici a fost îngropat în 22
martie în prezența episcopului Andrei Magieru. Panegiricul a fost rostit de
preotul prof. dr. Ilarion V. Felea. Vorbitorul a scos în evidență
personalitatea celui adormit: Cărturar de mare valoare, traducător, ctitor al
parohiei Aradul Nou, membru al conducerii eparhiale și al corporațiilor
bisericești, părintele Niki, cum îi spuneau cunoscuții, a lăsat dâre adânci și
amintiri plăcute pe oriunde a trecut[39].
Bănățean prin obârșie, Pr. Prof. Dr. Nicolae
Popovici și-a adus contribuția la făurirea Satatului Național Unitar Român. A
fost președintele Cercului Electoral Gătaia și a reprezentat localitatea la
Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Calitățile morale, intelectuale și
organizatorice l-au recomandat pentru diverse sulujiri în Biserică și
societate: director în Ministerul Cultelor, profesor de teologie, autor de
scrieri teologice, reprezentant al Eparhiei Aradului la diverse congrese pe
teme didactice. A contribuit activ și la redactarea Statului de organizare și
funcționare al Bisericii Ortodoxe Române (1935, 1948). Prețuit și iubit de
episcopul eparhiot, colaboratori și studenți a rămas până la sfârșitul vieții
slujitor al altarului în parohii rurale și ctitor al celei din urmă: Bocșa
Română, Gătaia și Aradul Nou.
Prin scrierile sale, patriotismul și iubirea de țară
răzbat în fiecare dintre acestea. În predică afirma că ,,Biserica este scutul
neamului românesc împotriva înstrăinării”, iar în Memoriul pentru sprijinirea
ridicării bisericii spune: ,,parohia este cel mai puternic factor de afirmare
și consolidare națională și religioasă”.
[1] Tata Oancea, ,,De la Academia Teologică
din Arad”, în ,,Vasiova”, nr. 7-12 / 1939, p. 4, după Gheorghe Jurma, Vasile
Petrica, Istorie și artă bisericească.
Biserici din Prtotopopiatul Ortodox Român Reșița, Editura Timpul, 2000, p.
200. (Se va prescurt în continuare ,,De la Academia Teologică…”.
[2] Vasile Petrica, Institutul Teologic Diecezan Ortodox Român Caransebeș (1865-1927), Editura
Episcopiei Caransebeșului, Caransebeș, 2005, p. 137.
[3]
Vasile Vesa, Clerici cărturari arădeni de
alrădată, Editura Gutemberg Univers, Arad, 2008, 354 (Se va prescurta în
continuare Clerici cărturari aărădeni...);
Mircea Păcurariu, Dicționarul teologilor
români, Editura Andreiana, Sibiu, 2014, p. 530.
[4] Tata
Oancea, ,,De la Academia Teologică....”, p. 4.
[5] Valentin Bugariu, Gătaia. Monografie, Editura Sitech, Craiova, 2018, p. 70.
[6] Ioan
Munteanu, Vasile Mircea Zaberca, Mariana Sârbu, Banatul și Marea Unire 1918, Editura Mitropoliei Banatului,
Timișoara, 1992, p. 126.
[7] ,,Biserica și Școala”, nr. 28 / 1941, p.
230.
[8] Pavel Vesa, Învățământul teologic de la Arad (1822-1948), Editura Episcopiei
Devei și Hunedoarei, Deva, 2013, p. 91. (Se va prescurta în continuare Învățământul teologic…).
[9] Pavel Vesa, Învățământul teologic…, p. 143; 145.
[10] Constantin Rus, ,,Contribuția Profesorului
Nicolae Popovici la dezvoltarea Dreptului bisericesc”, în vol. Ioan Tulcan,
Lizica Mihuț, 175 de ani de la
înființarea învățământului superior teologic atădean (1822-1997), Editura
Universității ,,Aurel Vlaicu”, Arad, 1997, p. 227-228. (Se va prescurta în
continuare ,,Contribuția Profesorului Nicolae Popovici…).
[11] Constantin Rus, ,,Contribuția Profesorului
Nicolae Popovici…”, p. 228-229.
[12]
Nicolae Popovici, Drept bisericesc
oriental cu privire specială la Dreptul particular al Bisericii Ortodoxe
Române, Tiparul Tipografiei Ortodoxe Române, Arad, 1926, p. 4.
[13] Nicolae Popovici, ,,Codificarea Dreptului
bisericesc ortodox răsăritean”, în vol. Omagiu
ÎPS dr. Nicolae Bălan, Sibiu, 1940, p. 678 și urm.
[14] Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. III, Editura Institutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994, p. 453.
[15] Nicolae Popovici, ,,În jurul Proiectului
de organizare a învățământului teologic. Apărarea școalei noastre teologice”,
în ,,Biserica și Școala”, nr. 11 / 1927, p. 1-2.
[16] Nicolae Popovici, ,,După Congresul
profesorilor de la Academiile Teologice”, în ,,Biserica și Școala”, nr. 18 /
1935, p. 2.
[17] Nicolae Popovici, ,,Opinii asupra Proiectului
de modificare a Legii și Statutului pentru organizarea Bisericii Ortodoxe
Române”, în ,,Revista Teologică”, nr. 7-10 / 1936, p. 316. (Se va prescurta în
continuare ,,Opinii asupra Proiectului de modificare a Legii și Statutului
pentru organizarea Bisericii…”).
[18]Nicolae Popovici, ,,Opinii asupra
Proectului de modificare a Legii și Statutului pentru organizarea Bisericii…”,
p. 322.
[19]
Nicolae Popovici, ,,art. cit.…”, p.
342.
[20]
Nicolae Popovici, ,,Primejdia căsătoriilor mixte”, în ,,Biserica și Școala”,
nr. 43 / 1934, p. 1-2.
[21]
Nicolae Popovici, ,,Trecerile religioase”, în ,,Biserica și Școala”, nr. 29 /
1947, p. 214.
[22]
Nicolae Popovici, ,,Recăsătoria preoților văduvi” în ,,Biserica și Școala”, nr.
34 / 1947, p. 246-248; nr. 35-36 / 1947, p. 254-255; nr. 37-38 / 1947, p.
263-264; nr. 40 / 1947, p. 281; nr. 41 / 1947, p. 289.
[23] Presviterul
B, ,,Hirotonia, impediment la căsătorie”, în ,,Biserica și Școala”, nr. 51 /
1947, p, 251-253.
[24]
Nicolae Popovici, ,,În preajma restaurării Corporațiunilor bisericești”, în
,,Biserica și Școala”, nr. 45 / 1943, p. 2.
[25] Nicolae Popovici, ,,Importanța disciplinei
clerului”, în ,,Biserica și Școala”, nr. 18 / 1928, p. 2.
[26] Nicolae Popovici, ,,Alcătuirea listelor
membrilor Adunării parohiale”, în ,,Biserica și Școala”, nr. 47 / 1936, p. 1.
[27] Nicolae Popovici, ,,La aniversarea a 1600
de ani a primului sinod ecumenic”, în ,,Biserica și Școala”, nr. 23 / 1925, p.
3.
[28]
Nicolae Popovici, ,,Centenarul Institutului teologic ort. Român din Arad”, în
,,Biserica și Școala”, nr. 24 / 1923, p. 1-2; ,,Cuvântare rostită de P. C. S. Păr.
Rector Dr. Nicolae Popoviciu, la încheierea anului școlar de la Academia
Teologică”, în ,,Biserica și Școala”, nr. 27 / 1939, p. 218-222.
[29]
Nicolae Popovici, ,,Începerea anului judecătoresc la Tribunalul din Arad”, în
,,Biserica și Școala”, nr. 39 / 1938, p. 333.
[30] Nicolae Popovici, ,,Îndemnuri din trecut pentru zilele noastre (Predică,
continuare)”, în ,,Biserica și Școala”, nr. 21 / 1924, p. 3-4.
[31] Grigorie G. Comșa, Nicolae Popovici,
Gheorghe Popovici, O mie de pilde pentru
viața creștină. Carte folositoare pentru preoți, profesori, învățători
confesionali și pentru toți iubitorii de educație creștină românească, f.
ed., Arad, 1929, p. 211.
[32] Zakonik, ,,Milogeală instituțională pentru
propagandă unită”, în ,,Biserica și Școala”, nr. 32 / 1922, p. 1.
[33] Zakonik, ,,Biserica română eretică?” în ,,Biserica
și Școala”, nr. 31 / 1922, p. 2.
[34] Doru Sava, Aradul Nou – Mureșel. Istoria unui carter, povestea unei lumi, Editura
Tiparnița, Arad, 2011, p. 17-18 (Se va prescurta în continuare Aradul Nou – Mureșel…).
[35] Doru Sava, Aradul Nou – Mureșel…, p. 184-186.
[36] http://www.episcopiaaradului.ro/organizare/protopopiate/protopopiatul-arad/parohia-arad-aradul-nou/,
accesat la 23. 01. 2019.
[37] Mihai Săsăujan, ,,Teologii arădeni Dr.
Gheorghe Ciuhandu și Dr. Nicolae Popovici. Gândirea lor reformatoare și
conturarea principiilor de organizare bisericească în perioada interbelică”, în
vol. Constantin C. Petolescu, Tudor Teoteoi, Adrian Gabor (coord)., Omagiu Profesotului Emilian Popescu, Editura
Trinitas, Iași, 2003, p. 751-755.
[38] I. D. Suciu, Radu Constantinescu, Documente privitoare la istoria Mitropoliei
Banatului, vol. II, Editura Mitropoliei Banatului, 1980, p. 1034-1035.
[39] ***, ,,Moartea unui vrednic slujitor al
Domnului”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 4-6 / 1956, p. 114.
