În urmă nu cu mulți ani în cadrul unui simpozion
științific l-am cunoscut pe domnul prof. Gh. Rancu. La prima întâlnire mi-a
întins fără prea multe vorbe o carte: Istoria
Bisericilor Ortodoxe din Almăj, Editura Neutrino, Reșița, 2007, 298 p. Era
o contribuție deosebită la cunoașterea Bisericii Ortodoxe dintr-o regiune
geografică și cu totul altceva decât am învățat la disciplinele Teologiei istorice
unde am fost familiarizat cu evenimentele majore din trecutul bisericesc.
Iată-l acum pe autor că ne oferă o nouă bucurie, a
doua ediție a cărții apărută în urmă cu 12 ani mult dezvoltată și documentată.
A adăugat sumarului nu mai puțin de 263 pagini cu ilustrații și aparat critic
aferent. Prefațatorul volumului, dr. Doru Sinaci, directorul Bibliotecii
,,Alexandru D. Xenopol” din Arad socotește lucrarea ,,comparabilă, ca structură
și abordare cu teza de doctorat a regretatului preot Pavel Vesa referitoare la
istoria Episcopiei arădene” (p. 6).
Structural, cartea oferă dovezi ale continuității
istorice, geografice și mai cu seamă bisericești din depresiunea Almăjului cu
limite bine conturate spre sud și nord-vest fiind mărginită de culmile Munților
Aninei și Munților Almăjului, iar la nord-est de vârful Munților Semenic (p.
10).
Prof. Gh. Rancu-Bodrog susține teza continuității
viețuirii umane din epoca neolitică și până în zilele noastre. Autorul lucrării
de față a contribuit personal la scrierea istoriei locului. Astfel, în 1975 a
fost vizitat de arheologul Radu Popa care a observat dealurile romane din
nord-vestul satului Șopot și numai lipsa fondurilor și apoi dispariția
renumitului arheolog au zădărnicit pentru o vreme cercetarea acestora. O
calitate acum descoperită în zestrea sufletească a autorului este perseverența.
Pentru a se realiza sondări arheologice s-a adresat Muzeului de la Reșița și
celui din Caransebeș.
În periodizarea istorică, prof. Gh. Rancu se
oprește asupra fiecărei perioade distincte observând particularitățile zonei
Almăjului. Două date consemnate de autor întregesc în chip fericit prezentarea
faptelor și evenimentelor. Pentru importanța documentară le redăm în întregime:
,,În satele noastre încă dăinuia
<<hambarul>> care depozita porumbul de pe 20-26 jug. ce reprezenta
averea satului, proprietatea antistiei comunale care ajuta, la nevoie,
persoanele aflate în dificultate. Sistemul a fost menținut până la reforma din
1921-1923” (p. 62-63).
Pentru pătura mijlocie, ajutorul, rămâne ,,lada
bisericească” banca săracului, cum o numeau almăjenii și care își aduc aminte
cei mai mulți (p. 63). În notele de subsol autorul mărturisește că posedă acte
originale pentru Lada bisericească a localităților Șopotu Vechi, Bozovici,
Bănia și Lăpușnicu Mare.
Un capitol distinct este destinat Creștinismului
(răspândirea și orrganizarea Creștinismului, biserici de lemn și zid,
mănăstiri, personalități).
Este subliniată originea apostolică a
Creștinismului românesc care a fost propovăduit de Sfântul Apostol Andrei.
Literatura istorică mai nouă acreditează și prezența Sfântului Apostol Filip la
străromâni (Emilian Popescu, ,,Creștinismul timpuriu pe teritoriul României. 1.
Originile apostolice. 2. Bizanțul sau Roma?” în vol. Priveghind și lucrând pentru mântuire, Editura Trinitas, Iași,
2000, p. 169-189).
Prezența Creștinismului în Banat și în Almăj în
mod special este atestată de dovezile arheologice paleocreștine: opaițe, capace
de vas, engolpioane. De reținut rămâne cunoașterea colecției părintelui Dănilă
Puia, cleric din zonă și totodată specialist în istoria artei creștine.
Primele biserici din localitățile Țării Almăjului
au fost cele de lemn atestate în satele: Bănia, Borlovenii Vechi, Bozovici, Dalboșeț,
Gârbovăț, Lăpușnicu Mare, Moceriș, Pătaș, Prilipeț, Prigor, Putna, Rudăria și
Șopotu Vechi. Acestea ca mai apoi cele de zid au fost ridicate de comunitățile
bisericești fără vreun ajutor din afara lor.
,,Constructorul acestor biserici nu a fost nimeni
altul, decât țăranul român, acest anonim al timpului care și-a exprimat gândul
prin palimetria creatoare a acestor lăcașuri sfinte. Cum lemnul n-a constituit
o greutate pentru obște, el fiind la îndemână peste tot, mai ales dacă ținem
seama de majoritatea satelor almăjene sunt așezate la poalele dealului
împădurit, a reprezentat o modalitate de expresie prin prelungirea lui” (p.
105).
Autorul ilustrează minuțios istoricul fiecărei
biserici parohiale analizând arhitectura barocă, pictura, obiectele de cult,
cartea veche bisericescă, șirul preoților și epitropilor care au slujit în
fiecare comunitate. Nu vom stărui în prezentarea cronologică a fiecarei
probleme, ci mă voi opri asupra picturii realizate de pictori care aparțin
aceluiași atelier de la Oravița. Întemeietorii acestui atelier, Ștefan și
Dimitrie Popovici au pictat tâmpla bisericii din Rudăria, pictura murală și
chiar auritura iconostasului în majoritatea bisericilor a fost realizată de
Dimitrie Turcu completat de ginerele său, Nicolae Hașca. Ultimul mare pictor al
acestei școlii din Oravița a fost Filip Matei. Atât Turcu cât și Hașca folosesc
o iconografie în toate lucrările: scene biblice din Noul Testament: ex.
Minunile Mântuitorului. Dimitrie Turcu a realizat în 1864 pictura bisericii din
Prilipeț. Între scenele iconografice din naos este scena Mântuitorului între
cei patru evangheliști prezentă și în biserica din Birda prin Filip Matei din
1925.
Peste pictura originală în decursul timpului s-a
intervenit fie prin spălare și restaurare, fie prin pictură nouă realizată începând
cu anii ʼ70 de pictori locali dar și din Timișoara și Caransebeș. Biserica din
Rudăria a fost restaurată în anii 1980-1982 de maestrul Dan Decebal Caceu.
În prezentarea Creștinismului almăjan, prof. Gh.
Rancu se oprește într-un capitol substanțial de 194 pagini asupra
personalităților locului: episcopul Iosif Traian Badescu, protopopii Pavel
Boldea, Iosif Coriolan Buracu, preoții Ion Sârbu și Dănilă Puia ș. a.
Anexele întregesc în mod fericit textul
monografic.
Privită în ansamblul ei, lucrarea Istoria bisericilor ortodoxe din Almăj
apărută în condiții grafice deosebite se prezintă drept a abordare științifică
a trecutului bisericesc a depresiunii Almăjului. Autorul stăpânește
documentarea asupra temei folosind atât documente inedite, cât și edite, lucrări
de specialitate, manuscrise, monografii. Alcătuirea pe capitole și subcapitole
oferă cititorului trepte logice și cronologice ale subiectului tratat.
Ilustrarea textului prin fotografie înlesnește și îl ajută pe cel care parcurge
volumul.
Felicităm pe autor, neobosit cercetător și
colecționar de marcă al Banatului în general și al Almăjului marital!
