Acest cuvios părinte s-a născut la București în
anul 1821. Din botez, viitorul părinte s-a numit Ioan Ionescu. De mic copil s-a
arătat a fi o fire meditativă, înclinată spre rugăciune. Sub îndrumarea
părinților săi, a primit o frumoasă educație creștină și a învățat carte la una
din școlile timpului, situată în incinta unei biserici bucureștene. Tânărul
Ioan Ionescu a ales viața duhovnicească de la mănăstirea Cernica de lângă
București. Pe la vârsta de douăzeci de ani, sfătuit de starețul Calinic, a
intrat ca frate în obștea mănăstirii. În 1846, Cuviosul Calinic l-a tuns în
monahism, dându-i numele de Irodion.
Fiind ale episcop al Râmnicului, Sfântul Calinic a
dus cu sine la Craiova mai mulți călugări de la Cernica printre care și Irodion
în 1850. Irodion a fost hirotonit ieromonah prin 1851-1852 și trimis la
Mănăstirea Lainici unde în 1854 a fost numit stareț. A organizat viața de obște
după modelul de la Cernica primind mulți frați. La rându-i a fost cercetat de
mulți credincioși din Valea Jiului, și chiar din Ardealul învecinat.
Din tradiția locală se știe că mulți bolnavi care
veneau la Lainici au dobândit videcare prin rugăciunile sale. Se spune, de
asemenea, că avea darul de a prevesti viitorul. Între altele a prevestit că
așezarea monahală va fi pustiită, ceea ce s-a și întâmplat la intrarea României
în Primul Război Mondial și a ținut 13 ani.
Pentru multa lui smerenie, arhimandritul Irodion
s-a învrednicit de darul preasfintei rugăciuni și al izgonirii duhurilor
necurate. Acest mare stareț se înrednicise și de darul înaintevederii. Că multora
le spunea gândurile cele de taină și le vestea cele viitoare.
Odată, o femeie i-a adus, după obicei, un vas cu
lapte de la capra ei. Iar cuviosul i-a răspuns:
-Nu primesc laptele, că nu este de la capra ta!
-Ba da, părinte –a zis femeia–, de la capra mea
este.
-Dar n-ai dat-o ieri diavolului? Cum să primesc,
că nu mai este capra ta!
Deci, vădită fiind femeia, și-a mărturisit păcatul
și, luând binecuvântare, din ziua aceea n-a mai drăcuit[1].
La 3 mai 1900 Cuviosul Irodion a trecut la Domnul,
fiind îngropat lângă altarul bisericii. Rămășițele pământești au fost dezgropate
și îngropate în câteva rânduri. În 2009 au fost dezvelite și apoi la propunerea
Mitropoliei Olteniei a fost trecut în rândul sfinților în toamna anului 2010[2].
[1]
Ioanichie Bălan, Patericul românesc 1, Editura
Mănăstirii Sihăstria, 2011, p. 495.
[2] Mircea Păcurariu, Sfinți daco-romani și români, Editura Basilica, București, 2013, p.
148-151.
