De curând am vizionat filmul ,,Nineteen Eighty-Four” care reprezintă
ecranizarea unui roman politic scris de George Orwell, jurnalist britanic care
a activat înainte și după cel De-al Doilea Război Mondial.
Romanul
descrie societatea Globului după un război mondial nuclear dintre Est și Vest
din anii ʼ50. Structurat în 3 capitole romanul ilustrează viața lui Winston
Smith din Londra.
El
debutează cu imaginea Fratelui cel Mare: ,,un bărbat de vreo patruzeci și cinci
de ani, cu o mustață neagră, deasă, și trăsături frumoase, dar aspre” (p. 5).
Această figură domină orașul fiind prezent pe fiecare palier al blocului unde
locuia Smith, ,,pe monede, pe timbre, pe coperțile cărților, pe pancarte, pe
afișe, pe pachetele de țigări – peste tot” (p. 33). Fratele cel Mare urmărește
astfel orice mișcare a societății Oceaniei, el patronează Partidul, organizează
Săptămâna de Ură, inițiază torturile și execuțile celor care se opuneau într-un
fel sau altul politicii Statului. Finalul acestor activității o reprezenta
aderarea la această politică. La capătul puterilor, Winston Smith
concluzionează: ,,Obținuse victoria asupra lui însuși. Îl iubea pe Fratele cel
Mare” (p. 327).
Mizeria
și degradarea reprezintă suportul pe care s-a ridicat puterea politică: holul
blocului mirosea a varză fiartă, a preșuri vechi și cârpe, în bucătăria
familiilor se găsea doar pâine neagră și gin iar cantina oferea celor abonați
tocăniță care ,,era mai mult zeamă” în care erau ,,niște cubulețe dintr-o
materie rozalie și buretoasă, probabil ceva derivat din carne” (p. 55). În
afară de acest piesaj dezolant existau produse care puteau fi compărate de pe
piața neagră: zahăr, pâine albă, gem, lapte (p. 155).
Romanul
prin personajul principal reface viața cotidiană a Oceaniei. Winston Smith
lucra la Ministerul Adevărului care se ocupa de știri, divertisment, educație
și arte. În fond Smith era unul care se ocupa de cenzurarea ziarelor care
ajungeau să fie rescrise și apoi arhivate după politica Partidului.
,,Idealul
stabilit de Partid era ceva imens, teribil și sclipitor, o lume de oțel și
beton, cu mașinării mostruoase și arme înspăimântătoare, o nație de războinici
și fanatici mărșăluind înainte, perfect sincronizați, toți gândind aceleași
gânduri și scandând aceleași lozinci, muncind, luptând, triumfând și
persecutând necontenit: trei sute de milioane de oameni, toți cu chipuri
identice. Realitatea o reprezentau orașele părăginite și insalubre, unde oameni
subnutriți își târau pașii încoace și încolo în pantofi găuriți și locuiau în
clădiri peticite de secol nouăsprezece, care miroseau veșnic a varză și a
veceuri stricate” (p. 80).
Populația
era supravegheată printr-un instrument terifiant numit tele-ecran, așezat pe
peretele de la Răsărit. Această mașinărie infernală oferea diverse știri din
economie și armată pigmentată de muzică militară, programe sportive. Dar prin
acest instrument se putea interacționa între Partid și cetățean, printr-un
asfel de ecran a fost prins și personajul principal pentru a fi acuzat de
,,crima de gândire”.
Puterea
Partidului sta în supraveghere și pedepsire pe de o parte și în oamenii fideli
pe de alta. Un astfel de om al Partidului era și Tom Parson, vecin de
apartament cu Smith. ,,Era un ins durduliu, dar activ, de o prostie
paralizantă, un morman de entuziasme imbecile, unul dintre caii aceia de bătaie
care nu pun niciodată nimic la îndoială și de care depinde stabilitatea
Partidului chiar mai mult decât Poliția Gândirii” (p. 26).
Disidența
lui Winston Smith a început în 4 aprilie 1984 când a cumpărat un carnețel
dintr-un magazin de vechituri și un toc de cerneală, lucruri care nu se mai
găseau de mult în celelalte magazine. Printr-o însemnare și-a început seria
consemnărilor și anume nremulțumirea că la Cinema au rulat numai filme de
război (p. 12) și s-au încheiat cu sloganul: ,Jos Fratele cel Mare” scris de 5
ori cu litere de tipar (p. 22).
În
cadrul minutelor de ură în care erau condamnați dușmanii Partidului a cunoscut
o femeie mult mai tânără, Julia de care s-a îndrăgostit și a trăit o frumoasă poveste de dragoste
pigmentată de trăiri erotice, culinare și politice, o dezvelire a societății
pornind de la nevoile omului către cele comunitare.
Tot
împreună au cunoscut lucrarea Colectivismul
oligarhic. Teorie și pracrică
alcătuită de Emmanuel Goldstein, dușmanul Partidului. Goldstein îl
întruchipează pe Lev Davidovici Troțki, ideologul bolșevismului.
Din
această carte cei doi au aflat lucruri nespuse de Partid. Locuitorii celor trei
mari puteri se aflau într-un permanent război: Eurasia, partea de nord a
Europei și Asiei din Portugalia până la Strâmtoarea Bering; Oceania formată din
cele două Americi, insulele din Atlantic, inclusiv cele Britanice, Australia și
nordul Africii și Estasia compusă din China și țările din sudul ei, insulele
nipone, Manciuria, Mongolia și Tibet.
Partidul
Oceaniei avea două mari scopuri, primul era să cucerească întreaga suprafață a
planetei și apoi să suprime posibilitatea gândirii independente (p. 209).
Societatea
Oceaniei era împărțită între Partid și masele ignorante. La rândul lui Partidul
era divizat în cel Interior socotit creierul Partidului și cel Exterior, mâinile
acestuia.
Pentru
curajul dezvoltării gândirii independente, Winston Smith și Julia au fost
prinși și duși în Ministerul Iubirii, un loc ,,cu adevărat înspăimântător” (p.
8). Clădirea nu avea deloc ferestre, iar accesul se făcea ,,doar pătrunzând printr-un
labirint de sârmă ghimpată” (p. 8). Aici, Smith a fost supus intergogatoriul,
torturii. Testul final l-a reprezentat numărul degetelor. Dacă pentru știință
2+2=4, pentru morala Partidului este suma celor două cifre e 5. După mai multe
reprize de suferință fizică pigmentă cu cea sufletească în care este descrisă
șubrezenia, dispariția persoanei: ,,-Ești o eroare în sistem, Winston. Ești o
pată care trebuie ștearsă. [...] Putrezești, spuse el. Te dezintegrezi, știi ce
ești? Un sac de gunoi” (p. 284; 300), Smith în finan recunoaște că nu știe câte
degete i-a arătat torționarul Oʼ Brien.
Cu ,,lacrimi în ochi”, semn al neputinței,
Smith își arată iubirea față de Fratele cel Mare, cel nemuritor la finalul
romanului.
