COVID-19 Un nou asalt împotriva Bisericii Ortodoxe Române

1.      Acest text nu este scris împotriva niciunei confesiuni creștine, nici împotriva religiei mozaice, nici a celor islamică, budhistă ș.a., nici măcar împotriva noilor „religii” rezultate din corectitudinea politică.

      2. Mulți dintre cititori vor interpreta gândurile mele ca o pledoarie pentru Biserica Ortodoxă Română. Nu-i contrazic, subiectiv fiind, ca unul care s-a născut în această credință străbună, adevărată „lege a neamului” cum îi ziceau înaintașii noștri, însă mi-ar plăcea să cred că măcar unii vor sesiza adevăruri valabile și pentru alte confesiuni. De altfel, deși sunt un creștin ortodox practicant atâta cât îmi permite timpul și putința, mulți prieteni, colegi sau simple cunoștințe care sunt practicanți sau doar aparțin altor confesiuni, m-au văzut nu de puține ori în alte lăcașuri de cult creștine, asistând la liturghii sau doar rugându-mă în liniștea și atmosfera care predispune prin definiție la contemplare. Consider că oriunde este Casa Domnului este bine să intri, să încerci să intri în comuniune cu Dumnezeu, să te simți mai aproape de cer și de cei care îl populează într-o formă pe care nu o putem vedea chiar dacă zburăm cu avionul la mare altitudine.

    3. Oricine analizează cu atenție ceea ce se întâmplă în ultima vreme în societatea românească nu poate să nu constate că împotriva Bisericii în general, împotriva Bisericii Ortodoxe Române în special se desfășoară un adevărat război. Qui prodest ? Ofensiva unor activiști civici, a unor blogg-eri sau chiar a unor utilizatori de pe Facebook care uzitează un arsenal lingvistic ce ne aduce uneori aminte de limbajul acuzator al deceniului stalinist crează un curent de opinie periculos pentru libertatea de conștiință a cetățenilor României. Mai ales cei care sunt obișnuiți să se informeze doar de pe internet (indiferent de generația căreia-i aparțin) și sunt predispuși să preia fără discernământ lozinci și mesaje dezinformatoare ori care induc scenarii apocaliptice, se exprimă în spațiul public cu o agresivitate care mă înspăimântă. Vehemența atitudinilor lor mă face să mă simt amenințat în a-mi exprima neîngrădită libertatea conștiinței, așa cum este ea consfințită în articolul 29 din Constituția României.
     4. În urmă cu aproape o lună, cu ocazia oficierii ultimei liturghii duminicale cu public, numai în municipiul Cluj-Napoca s-au împărtășit la parohiile ortodoxe câteva mii de credincioși, cu o singură linguriță la fiecare biserică. Internetul și mass-media au fost invadate de mesaje care stigmatizau această practică „medievală”, creionând scenariul unei îmbolnăviri în masă și a creșterii explozive a cazurilor de infectare cu Covid-19. S-a gândit careva dintre acești cerberi că oamenii care s-au dus, în mod conștient și liber, fără nicio constrângere să se împărtășească, au avut convingerea fermă că nu vor păți nimic fiindcă se împărtășesc cu trupul și sângele Domnului? A apreciat careva dintre ei puterea credinței și a gândului ? Au citit cumva câteva din scrierile profesorului Constantin Dumitru Dulcan să înțeleagă de ce este capabilă mintea omenească, să-i respecte pe semenii lor care au ales calea aceasta a credinței și a concentrării spirituale? Până la data de 17 aprilie în tot județul Cluj s-au consemnat numai (din fericire) 224 de cazuri. Unde este impactul „devastator” al „inconștienței” preoților ortodocși ? Nimeni dintre procurorii/Pilat-ii care au atacat furibund Biserica Ortodoxă Română (BOR) nu a mai revenit să își ceară scuze Bisericii și semenilor noștri pe care i-au înfierat, după principiul calomniază, atacă, produ emoția anti BOR, că apoi nu mai contează realitatea, evoluția ulterioară a problemei...

      5. După „tăcerea” de ceva vreme când s-a văzut că în Cluj-Napoca cel puțin nu s-au înregistrat foarte multe cazuri de îmbolnăvire ca urmare a împărtășirii cu lingurița (cum ar fi vrut unii !!!), de câteva zile iar s-a reluat asaltul mediatic în legătură cu acțiunea de distribuire a Sfintelor Paști și a Luminii Sfinte. Nimeni nu se leagă de agenții firmelor de distribuire a alimentelor și nu numai, care intră în contact zilnic, de dimineața până noaptea, cu sute de oameni despre a căror stare de sănătate nu știu nimic. Și nu sunt îmbrăcați cu combinezoane, nu au viziere, manipulează bani cash etc. Doar preoții și voluntarii ortodocși care împart enoriașilor Sfintele Paști sunt agenții de propagare a Covid-19 ! Nimeni nu i-a oprit pe liderii altor confesiuni să meargă la MAI și să trateze problema distribuirii către enoriași a Sfintelor Paști (în aceste zile sau săptămâna trecută). Cine i-a împiedicat ? Sau dacă există refuzuri din partea autorităților pentru alte confesiuni, vreau să le văd publice. Aceeași tăcere este așternută și peste eforturile lăudabile din această perioadă ale BOR care distribuie gratuit medicamente, măști, mese calde celor în suferință și în neputință. Extrem de puține informații în mass-media și pe internet au apărut care să promoveze și această dimensiune a Bisericii (nu doar ortodoxe).

     6. Au proliferat în ultima vreme acuzele că BOR este conservatoare, închistată în tradiții, opusă modernizării sociale etc. Câți dintre noi știm bunăoară de inițiativele Bisericii, din trecut și din prezent care vizează implicarea în societate. În urmă cu mai bine de o sută de ani, Ioan Mețianu mitropolitul ortodox al Ardealului trimitea circulare preoților care să-i sfătuiască pe enoriași să-și asigure recoltele împotriva calamităților, casele împotriva calamităților și incendiilor. Statul român a introdus relativ recent obligativitatea unor asigurări pentru evenimente de acest gen! Cărțile, tipăriturile și articolele din ziare necesare desfășurării serviciilor religioase și educației creștine a populației au prevalat în ansamblul textelor tipărite de bisericile ortodoxă și greco-catolică în ultimele secole, însă au rămas o cantitate apreciabilă de circulare, tipărituri și articole în ziarele ecleziastice care popularizau informații privind și alte nevoi zilnice ale românilor decât cele cu caracter strict religios. O mare contribuție a tipăriturilor bisericești la progresul societății românești din Transilvania din epoca modernă a fost legată de ameliorarea stării de sănătate a populației, la combaterea superstițiilor, sprijinind autoritățile în lupta contra epidemiilor, pentru introducerea unor măsuri de igienă personală și publică. Unul dintre corifeii Școlii Ardelene, Petru Maior, a și publicat o lucrare, nu neaparat originală dar extrem de necesară în epocă intitulată Învățătură pentru ferirea și doftoriia boalelor celor ce se încing prin țeară și a celor ce se leagă și a unor boale sporadice, adică pe ici pe colo îmblătoare ale vitelor celor cu coarne precum și a cailor, a oilor și a porcilor. Tot așa, un alt ilustru reprezentant al Școlii Ardelene, Gheorghe Șincai, a redactat o lucrare răspândită inițial în forma manuscrisă și publicată însă mult mai târziu (Învățătură firească spre surparea superstiției norodului) în care pleda pentru combaterea practicilor tradiționale și a superstițiilor. Circularele ecleziastice pentru combaterea epidemiilor au fost o permanență în epoca modernă, deopotrivă pentru biserica ortodoxă cât și cea greco-catolică. Dincolo de faptul că ierarhia ecleziastică a fost solicitată să difuzeze ordinele și instrucțiunile autorităților laice, ea nu s-a limitat doar la acest rol și s-a implicat activ în lupta antiepidemică și a elaborat circulare proprii, a tipărit broșuri și articole în ziare pentru a contribui mai eficient la lupta împotriva mortalității cauzate de epidemii. În timpul războaielor napoleoniene de exemplu, una dintre bolile cu un impact devastator în Transilvania a fost variola. Episcopul greco-catolic de Oradea, Ignatie Darabant, a întrunit Consistoriul diecezan la 14 august 1804 și a redactat o scrisoare pastorală pe care preoții din episcopie trebuiau să o prezinte enoriașilor și să-i lămurească să accepte vaccinarea copiilor lor. La Episcopia greco-catolică de la Oradea a fost elaborată și apoi difuzată în anul 1831 o circulară, de către episcopul Samuil Vulcan, pentru combaterea holerei care făcea ravagii în zonă, boala fiind necunoscută până atunci pe continentul european. Fiindcă atât medicii cât şi autorităţile au asociat efectele nocive ale unei alimentaţii precare cu răspândirea şi virulenţa holerei în rândul populaţiei, forurile ecleziastice superioare au trimis preoţilor ortodocși și greco-catolici în timpul holerei din 1836 mai multe circulare prin care clerul era îndemnat să comunice sătenilor ca aceştia, deşi erau în post, să consume carne şi alte alimente prohibite de biserică în timpul posturilor religioase pentru a avea o rezistenţă sporită în faţa bolii. Preoţimea, o componentă fundamentală a elitei rurale dar şi urbane, era mecanismul de transmisie a disciplinei sociale, a informaţiilor corecte şi necesare dinspre stat spre popor, şi ea s-a achitat în general onorabil în Transilvania în epoca modernă de această misiune cu care a fost investită de către instituţiile administrative laice, centrale şi locale. La 31 august 1848, vicarul orthodox Moise Fulea le cerea printr-o circulară preoţilor ca atunci când „numărul morţilor de holeră s-ar înmulţi, să se tragă clopotele pentru toţi odată pe zi, la un timp hotărât, pentru ca locuitorii să nu se ţină necontenit cu frică şi în groază prin sunetul clopotelor de mai multe ori pe zi”. Cu prilejul crizelor de subzistență generate periodic fie de ploi abundente, fie de secetă sau invazii de lăcuste, circularele bisericești au făcut propagandă pentru introducerea de către enoriași a unor noi culturi de legume, în special de cartofi. Astfel, la 24 martie 1815, Nicolae Stoica, protopopul Mehadiei a transmis îndemnurile episcopului ortodox de la Arad Pavel Avacumovici pentru stimularea locuitorilor în vederea cultivării de cartofi, solicitându-le preoților să fie ei înșiși modele în acest sens: „partea cea mai mare dintre români lipsindu-să într-acești timpi din urmă de grâu și cucuruz, grea foamete pot răbda…din milă împărătească, spre ajutor crumpi de sămânță și bucate capătă”. Câți dintre noi știm de construcția înultima vreme de către BOR a multor cămine de bătrâni și copii instituționalizați, de școli profesionale pentru copii orfani, de toată activitatea socială și comunitară a celor care sunt în slujba Domnului ?

    7. Nu pot să nu asociez asaltul împotriva BOR cu tendința de aneantizare a identității noastre naționale. La nivel european cel puțin, dar nu numai, observăm o revitalizare a sentimentului identitar în rândul multor națiuni, inclusiv la nivelul celor care dau tonul în UE. Nu e vorba de o renaștere a naționalismului xenofob precum în perioadele de dominare a ideologiilor totalitare de dreapta sau de stânga, ci de o întărire a sentimentului de apartenență la o națiune sau alta, de afișare cu mândrie a unor simboluri național-statale. Biserica ortodoxă din Transilvania (după 1700 și cea Greco-catolică Unită cu Roma) au reprezentat singura instituție care au avut-o românii timp de mai multe secole pentru a-și conserva identitatea. Românii din Transilvania nu au avut parte până la 1918 de un stat al lor, organizat și condus în nume propriu. După măsurile luate în anul 1366 de regele Ungariei, prin mai multe evoluții succesive (Unio Trium Nationum, sistemul religiilor recepte (oficiale), Diploma Leopoldină din 1691etc. s-a ajuns la eliminarea totală a românilor atât ca etnie cât și prin religia îmbrățișată de ei de la viața politică a statului maghiar și mai apoi austriac și austro-ungar, doar maghiarii, secuii și sașii beneficiind de toate privilegiile și drepturile ce decurgeau din prezența în instituțiile centrale și locale ale statului. Biserica a oferit românilor din Transilvania nu numai un cadru propice pentru conservarea identității etnice dar și pentru educația civică, democratică, pentru manifestarea unor comportamente care cu greu și-ar fi putut găsi un spațiu mai adecvat de exprimare. Biserica Ortodoxă, mai ales după 1868, când a fost adoptat Statutul Organic elaborat de Sfântul Andrei Șaguna, episcop și mitropolit al românilor din Transilvania, i-a adus pe români pe terenul vieţii publice, implicându-i în viaţa comunităţii locale, care, ea însăşi, a ieşit din situaţia de marginalizare a istoriei, în care fusese împinsă de secole. Alegerea periodică a sinoadelor parohiale locale, dar și a celor episcopale sau mitropolitane a implicat exercitarea dreptului de vot de către zeci de mii şi sute de mii de români care nu participau în mod curent la alegerile politice pentru consiliile comitatelor și parlament datorită votului censitar. Pentru aceştia, exerciţiul democratic reprezentat de alegerea unor organe de conducere la nivelul parohiei dar şi la nivel de protopopiat și episcopie a constituit o experienţă valoroasă şi care a pregătit şi validat maturitatea politică a naţiunii române din Transilvania în toamna anului 1918, când au fost alese în mod democratic consiliile naţionale comitatense şi locale, precum şi cei 1228 de delegaţi care la Alba Iulia la 1 decembrie au votat în unanimitate unirea Transilvaniei cu România. Pentru românii din Moldova și Țara Românească, Biserica Ortodoxă a jucat un rol considerabil în dezvoltarea lor, începând cu primele tipărituri care au difuzat și impus ulterior limba română literară, continuând cu crearea primelor școli etc. Prin urmare, demolând BOR demolăm și trecutul (chiar dacă el nu a fost în totalitate imaculat) și în consecință și identitatea noastră națională. Poate că asta se dorește și mulți dintre contemporani sunt manipulați în acest sens, atacând nemeritat instituția care s-a confundat secole la rând cu neamul nostru.

Ioan Bolovan