Cu pași sprințari ne apropiem de Învierea Domnului. Cu toții trăim
,,distanțarea socială” observând prin lentila monitorului ce se întâmplă cu cei
care au fost diagnosticați cu temutul virus.
După ce va trece și
această stare de urgență vom putea observa sau vom putea îmbunătăți sau nu
felul nostru de a trăi. Ceea ce rămâne deranjant este asaltul împotriva
Bisericii.
În localitățile noastre
mai aproape de dezvoltarea economică sau mai îndepărtate, biserica de cartier
sau de sat este o instituție comunitară de coeziune la o credință, la o
educație, la un mod de viață. Dacă în trecut asaltul a fost pus pe prigonirea
slujitorilor clerici și enoriașilor mireni, de demolare a lăcașurilor de cult,
de astă dată lupta s-a ascuțit și se încearcă interzicerea practicării
credinței de grupul credincioșilor care aparțin Bisericii prin credința lor. Astfel,
comunitatea de rugăciune, lingurița euharistică, Împărtășania trebuie
numaidecât ,,sterilizate”. Cei care cer lucrul acesta sunt cred conștienți că
la întâlnirea lor cu prieteni, cu cei cunoscuți îmbracă hainele cele mai bune
și desigur înainte folosesc dușul pentru o curățire cât mai bună a trupului.
Tot astfel stau lucrurile și în biserică, unde cei care formează comunitatea
aduc cele mai potrivite daruri pentru semenii lor.
Astăzi, într-o societate
atât de fragmentată structural, Biserica este o instituție care promovează
valorile neamului românesc: iubirea de țară, cinstirea înaintașilor, formarea
religioasă și promovarea valorilor naționale și locale.
Biserica este instituția
memoriei vii a unei localității, spațiul în care sunt prezenți trupește și
spiritual atât cei vii cât și cei adormiți. Locul sfânt și sfințitor în care au
fost și sunt încreștinați pruncii, binecuvântați tinerii care pornesc împreună
pe drumul vieții și jeliți cei care au trecut pragul acestei vieți. Biserica e
și locul în care oamenii prin Sfintele Taine devin mai buni, mai aproape de
Dumnezeu și de ceilalți oameni. În hotarul bisericii văzute sunt organizate
activități nu doar religioase, ci și culturale cu aceleași scopuri deja
amintite mai sus.
De multe ori în presa
scrisă sau virtuală clericul (episcop, preot sau diacon) ori angajatul
neclerical al unei biserici este prezentat drept un infractor. Desigur pentru a
candida pentru o astfel de slujire se cer atât calități intelectuale, cât și
morale. Așa cum candela rămâne aprinsă pe Sfânta Masă a altarului, tot așa
cartea rămâne deschisă în casa sa. Pentru a sluji lui Dumnezeu și oamenilor,
clericul se pregătește în continuu trecând prin fel de fel de examene știute și
neștiute rămând ,,îndestulit” atunci când și-a împlinit misiunea sa.
Din notițile unui elev din
clasa a VIII-a la disciplina Cultură Civică (e adevărat în urmă cu 25 de ani)
am reținut faptul că Democrație s-ar tălmăci prin puterea poporului de a
decide. Restrângând lucrurile la comunitatea religioasă rămâne în dreptul ei de
a hotărî: CÂND, CUM și UNDE se poate întâlni pentru a fi împrenună, desigur
nevătămând în niciun fel pe ceilalți semeni care nu le împărtășesc credința.
