În Duminica a V-a din
Postul Mare, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfintei Cuvioase Maici Maria
Egipteanca. Plecată din Egipt spre Palestina și-a schimbat viața devenind o
pustnică. Viața ei se citește în miercurea acelei săptămâni la utrenie și e
prezentată ca o icoană în cuvinte a adevărurilor teologice privitoare la căință[1].
Căința ei a fost deopotrivă de dramatică; singură
în deșert cu un minimum de hrană și de băutură, acoperită numai de părul ei, ea
a apărut preotului Zosima ca un înger sau o stafie, licărind spre el în lumina
lumii[2].
Din versiunea latină, cea
mai populară a Vieții Sf. Maria Egipteanca aflăm că sfânta a dus o viață ușoară
în Alexandria și că doar ,,mânată de curiozitate” s-a alăturat unor pelerini în
drumul lor spre Iersusalim. În ziua cinstirii Sfintei Cruci, Maria Egipteanca a
vrut să se închine în biserica Sfântului Mormânt. A vrut și ea să intre în
biserică împreună cu ceilalți pelerini, dar în prag o putere nevăzută părea să
o împiedice să intre. Deodată căința i-a umplut inima și a început să plângă rugându-se
Mariei, Maica lui Dumnezeu, să o ajute. Dimineața a putut intra în biserică să
se închine Sfintei Cruci. Numaidecât ea părăsește cetatea și trece dincolo de
Iordan, luând cu sine numai puțină pâine pe care o cumpărase cu cei câțiva
bănuți pe care îi dăduse un pelerin. A trăit în pustie vreme de patruzeci și
șapte de ani, până când un monah preot, Zosima, a dat peste ea din întâmplare,
a ascultat povestirea ei, a împărtășit-o, iar după câtva timp s-a întors ca să
o îngroape, fiind ajutat la săparea mormântului de către un leu[3].
Viața Sfintei Cuvioase
Maria Egipteanca este pentru noi o pildă vie. În vremuri în care lumea se află
într-o impusă izolare socială pentru a nu da posibilitatea unui virus nou să se
dezvolte, avem icoana Sfintei Maria și armele ei în dobândirea unei vieți noi,
creștine: curiozitatea, căința și viața pustnicească. La îndemâna noastră avem:
postul, căința (părerea de rău) dar și rugăciunea ca trepte spre Mântuitorul
Hristos.
Ne temem de ceva nou însă
totodată avem și încredințarea a unor pilde vii în atâtea vieți de martiri și
cuvioși care au trăit credința în vremuri deosebit de grele. Să nu ne lăsăm
pradă deznădejdii zilelor de astăzi rămânând asigurați de rugăciunea Bisericii
de la fiecare Sfântă Liturghie, unde vii, cei adormiți, îngerii și sfinții
formează comunitatea de credință, nădejde și dragoste a Mântuitorului.
Bunul Dumnezeu să ne
păzească în pace și sănătoși pentru a ne bucura de Praznicul Intrării în
Ierusalim a Mântuitorului.
[1] Sinaxarul utreniei din joia săptămânii a
cincea din Postul Mare, Triodul, es.
A VII-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1970,
p. 419.
[2] Benedicta Ward, Viețile Sfintelor care mai înainte au fost desfrânate, Ediția a
III-a, Editura Deisis, Sibiu, 2007, p. 53.
[3] Benedicta Ward, op. cit., p. 54.
