Iubiți credincioși și credincioase,
Hristos a înviat!
Am fost împreună cu Mântuitorul în acest Post al
Paștilor când din pricina situației medicale ne-am rugat lui Dumnezeu la casele
noastre. Însă în liniștea rugăciunilor publice din Sfânta noastră biserică am
avut poate mai abitir ca niciodată un cor frumos al păsărilor, a colțului
ierbii și al florilor care au fost alături de suferințele Crucii din Săptămâna
Mare și totodată primul martor al Învierii.
Rugăciunea este pentru noi creștinii
convorbirea cu Dumnezeu. Așa că în Sfintele Liturghii, în Denii, în celelalte laude
oficiate am întărit sentimentul unității parohiale prin pomenirea tuturor
credincioșilor vii și adormiți. Ba mai mult, antimisul a primit pe toți cei
care au dorit să fie de față la venirea în trup și îndumnezeirea omului
realizată de Hristos Domnul. De aceea credem că rugăciunea nu e o
teleconferință spațială, ci o întâlnire în Dumnezeu[1].
Trăim vremuri deosebite în care vedem din media de
lupta inegală a personalului medical împotriva bolii și a morții. De multe ori
afirmăm că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, adică din veșnicia,
atotputernicia și bunătatea lui Dumnezeu. Și atunci când și unde a apărut
neputința, suferința și moartea?
Toată boala și moartea afirmă Sfinții Părinți nu
își au obârșia în Dumnezeu, ele nu sunt lucrarea mâinilor lui Dumnezeu ne spune
Sf. Vasile cel Mare, durerea, pătimirea, stricăciunea și moartea nu vin de la
Dumnezeu ne învață Sf. Maxim Mărturisitorul.
Teologii afirmă că boala și moartea sunt urmarea
păcatului. Neascultarea față de Dumnezeu care a culminat cu autonomia creaturii
față de Creator l-a condiționat temporal pe om care de acum s-a supus în fața
bolii și morții. Însă consecințele sunt mult mai grave. Boala care l-a afectat
pe om a atins Cosmosul întreg. Omul explică Sf. Maxim, primind, prin harul lui
Dumnezeu Care l-a creat, autoritatea de a dispune ca stăpân de lumea întreagă,
folosind rău această stăpânire […], și-a întors lucrarea împotriva naturii și a
introdus în ea, ca și în întregul cosmos, alterarea actuală[2].
Semn distinctiv al morții sunt îmbrăcarea protopărinților Adam și Eva în
hainele de piele, adică piei moarte care nu erau necesare omului la facerea
lui. Sf. Grigorie de
Nyssa ilustrează ce a luat omul de la animal: împreunarea sexuală, concepția,
nașterea, întinăciunea, alăptarea la sân, hrana, scurgea seminței, creșterea de
la mic la desăvârșit, floarea vârstei, bătrânețea, boala, moartea, adică ceea
ce astăzi numim biologic[3].
Cinstiți credincioși și credincioase,
Sărbătorim Paștile ca moment desăvârșit în care
Fiul lui Dumnezeu a biruit suferința și moartea ca Fiu al Omului. Sfânta
Evanghelie de la Ioan din Duminica Paștilor ne încredințează de faptul că toate
au fost aduse la existență prin Cuvântul cel veșnic al lui Dumnezeu: ,,La
început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.
Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; și fără de El
nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viață și viața era lumina
oamenilor” (1, 1-4).
Vindecarea vine din partea Fiului lui Dumnezeu. Neascultarea lui Adam este
preschimbată de noul Adam în ascultare. Căderea protopărinților este refăcută
prin Mântuitorul care a realizat pe Crucea Golgotei, mântuirea obiectivă a
întregului neam omenesc: ,,Așadar, precum prin greșala unuia a venit osânda
pentru toți oamenii, așa și prin îndreptarea adusă de Unul a venit, pentru toți
oamenii, îndreptarea care dă viață. Căci precum prin neascultarea unui om s-au
făcut păcătoși cei mulți, tot așa prin ascultarea Unuia se vor face drepți cei
mulți” (Rom. 5, 18-19).
Restaurarea chipului omului celui primordial până
la asemănare cu Dumnezeu este realizată de ,,trupul lui Hristos” al cărui cap
este Biserica prin harul Sfântului Duh care este împărtășit prin Sfintele
Taine. Astfel, că așa cum odinioară Dumnezeu a creat lumea prin Fiul în Duhul
Sfânt, tot astfel Sfânta Treime este cea care reface chipul plin de har și de
slavă de dinainte de păcatul strămoșesc.
Dincolo de a fi o clădire, un spațiu, Biserica
este potrivit Sfântului Maxim Mărturisitorul, tip și simbol al Cosmosului. În
Biserică, omul este transfigurat și hristic întreg omul, în toate dimensiunile
lui, cu toate simțurile și funcțiile psihosomatice unite cu Hristos printr-o
unire profundă[4].
Sfânta Liturghie, Sfintele Taine, laudele,
ierurgiile, celelalte rugăciuni ocazionale sunt atâtea trepte în însușirea
mântuirii obiective de fiecare persoană în parte. Harul dumnezeiesc este
împărtășit prin Tainele Bisericii, credința și faptele bune reprezintă efortul
personal al fiecărui credincios.
Textele rugăciunilor comune ne arată cum prin slujirea lui Hristos dobândim
mântuirea. La Denia de Duminică seară în cadrul Canonului avem următoarea
cântare care ne arată deslușit cum Hristos luând trupul oamenilor a dat acestuia
posibilitatea de a fi părtaș Împărăției lui Dumnezeu: ,,Mărire Ție, Dumnezeul
nostru, mărire Ție! Însumi am venit să slujesc lui Adam celui ce sărăcise, cu
al cărui chip m-am îmbrăcat de bunăvoie Eu, Ziditorul, bogat fiind cu dumnezeirea,
și să-Mi pun sufletul Meu răscumpărare pentru dânsul, Cel ce sunt nepătimitor
cu dumnezeirea”[5].
Biserica oferă prin prezența harului și vindecarea de boli și izbăvirea de
moarte. Doar aici omul se renaște prin Botez, primește prin Mirungere, darurile
Sfântului Duh, iar prin Euharistie însuși Trupul și Sângele Domnului. Rugăciunea eclezială, comunitară
desăvârșește rugăciunea personală de la casele noastre. Numai în Biserică găsim
căile duhovnicești de vindecare: rugăciunea euharistică, ungerea cu untdelemn
sfințit, agheasma, Crucea, exorcismul și medicina biblică.
Dreptmăritori creștini și creștine,
Am avut în izolarea socială impusă ca remediu de
dispariție a temutului virus Covid 19 pe parcursul câtorva săptămâni și timpul
de a reflecta la distrugerea în fiecare zi a Pământului agresat de poluarea
apei, solului și atmosferei, creșterea procentului de radioactivitate,
înmulțirea zgomotelor. Dezvoltarea ,,civilizației” umane a dus la dispariția
unor plante și animale, toate acestea cu rezultate negative pentru om, locuitor
al acestui spațiu.
Lăcomia acumulării de capital a dus la un asalt
împotriva mediului, uitând că pământul este locul în care supraviețuim cum s-a
exprimat în teolog grec din prima jumătate a veacului trecut.
Lipsa precipitaților, tăierea pădurilor,
inundațiile, tornadele, furtunile de nisip sunt urmările agresiunii împotriva
Pământului.
Biserica are în cărțile ei de ritual rugăciuni pentru diferite întâmplări
din natură (furtună, ploi, secetă), pentru sfințirea fântînii, a casei etc.,
rugăciuni în care credinciosul dialoghează nu numai cu Dumnezeu, obiectul
invocării sale, ci și cu natura pe care vrea s-o înduplece să-i fie
binevoitoare. O solicită să-l ajute, nu se ridică împotriva ei și n-o amenință
cu distrugerea[6].
Cel puțin un lucru cred că putem învăța din
izolarea socială și anume importanța oamenilor în societate, fiecare la locul
și rostul său. Teologia ortodoxă vorbește de Taina fratelui, de ajutorarea
acestuia după modelul Bisericii Primare[7].
Să încercăm și noi ca fiecare după puterea noastră
să cinstim așa cum se cuvine Praznicul Paștilor, sărbătoarea biruinței vieții
asupra morții și a virtuții împotriva păcatului!
Un gând de mulțumire adresez voluntarilor care au
făcut posibilă părtășia de Praznic tuturor credincincioșilor din parohie și
filie!
[1] Bartolomeu Anania, Cartea deschisă a Împărăției. O însoțire liturgică pentru preoți și
mireni, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 2007, p. 133.
[2] Jean Claude Larchet, Teologia bolii, trad. Vasile Mihoc, Editura ,,Oastea Domnului”,
Sibiu, 2005, p. 33.
[3] Panayotis Nellas, Omul – animal îndumnezeit. Perspective pentru o antropologie ortodoxă, trad.
Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 1999, p. 88.
[4] Panayotis Nellas, op. cit., p. 152.
[5] Tipic
bisericesc întocmit de
pr. lect. Vasile Itineanțu, Editura Arhiepiscopiei Timișoarei, Timișoara, 2003,
p. 266.
[6] Nicolae Corneanu, Quo Vadis? Studii, note, comentarii teologice, Editura Mitropoliei
Banatului, Timișoara, 1990, p. 190.
[7] Oliver Clément, Întrebări asupra omului, traducere de
Iosif Pop și Ciprian Șpan, Editura Episcopiei Ortodoxe Române Alba Iuliei, Alba
Iulia, 1997, p. 127.
