Săcălaz – centrul lumii[1]
Suntem martorii lansării a unei solide monografii care a ajuns la cea de-a patra ediție. Lucru meritoriu pentru autorii volumului – Gh.
Blejușcă, Șt. Tomoioagă – care în decursul anilor au cercetat documentele, fie
inedite, fie edite și au dat tiparului un model de monografie rurală, din care
iubitorii trecutului satului pot regăsi ,,veșnicia satului” de ieri și de
totdeauna.
Mi-am botezat cuvântul de prezentare
a monografiei ,,Săcălaz – centrul lumii” acest lucru fiind în concordanță atât
cu așezarea, cât și cu trecutul și prezentul acestei așezări situate la frontiera
de nord a Timișoarei.
Din capitolul destinat ,,Coordonatelor
geografice” aflăm spre exemplu că ,,localitatea Săcălaz este așezată în centrul
județului Timiș”, o așezare locuită din perioada neolitică (cca. 6.600 î. Hr,),
cu inventar arheologic din perioada stăpânirii romane (monede din vremea
împăratului Teodosie cel Mare (379-394 d. Hr.). Din vremurile de început
localitatea Săcălaz a avut continuitate sub diferitele stăpâniri asupra
Banatului (maghiară, otomană, habsburgică, austro-ungară) și apoi în cadrul
României.
Etimologia localității Săcălaz este conform
teoriei lui Iosef Dijner din rădăcina ,,seca”, care provine de la verbul a seca
și substantivul ,,laz” (din slava veche), traducându-se luminiș defrișat.
Sub stăpânire maghiară, iobagii
români din Săcălaz au participat la războiul țărănesc inițiat de Gh. Doja
(1514).
În timpul stăpânirii turcești asupra
Banatului (1552-1716), satul a fost populat cu români veniți din Țara
Românească și Moldova.
În vremea stăpânirii habsburgice
satul Zakalaz este amintit în 1707, ca o așezare locuită de români.
Alungarea otomanilor și venirea
habsburgilor a adus cu sine primele colonizări în Banat. În sat au venit
coloniști din Lorena, Trier, Luxemburg, din jurul Mainzului, Pădurea Neagră și
Baden-Baden. Autorii monografiei notează și așezarea acestora pe străzile
satului. Românii au fost mutați la Torac. Cu acest prilej, ne spun autorii,
,,au plecat 340 de familii cu vreo 2.000 de sufletele”. După plecarea
românilor, în sat au mai rămas 50-60 de familii”. Imperialii și-au dorit prin
colonizare la Săcălaz protejarea orașului Timișoara în fața unor războaie sau
răscoale.
Din vremea stăpânirii habsburgice
avem consemnați primii cneji ai localității în persoana lui Nicolae Ruja și
Ștefan Jebeleanu (1727).
Autorii tratează trecutul
localității sub Imperiul Austro-Ungar, unirea cu România, deportările în
Uniunea Sovietică și Bărăgan. După cel de-al Doilea Război Mondial au venit în
sat ardeleni din zona Munților Apuseni și aromâni din Dobrogea și Cadrilater.
Iată doar câteva date care întăresc expresia
,,Săcălaz – centrul lumii”: așezarea geografică, vestigiile arheologice,
participarea locuitorilor la luptele pentru libertate, dorința stăpânitorilor
asupra Banatului de a crea o zonă tampon de apărare a orașului de pe Bega ș.
a..
Însă expresia sus-amintită este și
argumentul apartenenței sufletești a autorilor la vatra de locuire umană din
apropierea Timișoarei. Un savant timișorean tălmăcind cuvântul ,,vatră” nota:
,,La întrebarea: care sunt cele mai
frumoase cuvinte din limba română, am răspunde fără preget:
-Vatră și dor.
-De ce?
-Pentru că dorul duce.
-Dar vatra?
-Aduce”[2].
Au reținut o imagine deosebită, cea
a copacului: cei 5 puieți de ulm plantați de săcălăzeni în hotarul Boldurului
din Torac cu prilejul strămutării lor și ulmul vindecător și hotarul satului.
Gh. Blejușcă și Șt. Tomoioagă
pomenesc de dezvoltarea culturală și bisericească a localității, cu date
detaliate privind organizarea Grădiniței și a Școlii, dar și a Bisericii,
privită interconfesional, a altor instituții locale (Primărie, Dispensar uman și
veterinar; Oficiul Poștal, Jandarmeria, Poliția, Biroul notarial).
Finalul volumului ne aduce date
complete cu privire la personalitățile locale, dar și la obiceiurile și
tradițiile locale.
Autorii, jurnaliști rurali, membrii
în Asociația Publiciștilor locali, reușesc și prin acest volum să ofere
iubitorilor trecutului un manual complet al dezvoltării comunității umane din
Săcălaz. Ei au reușit să izbândească în lupta cu greul, așa cum amintea poetul
Cel-din-Lancrăm:
,,Greu
e totul, timpul, pasul.
Grea-i purcederea, popasul.
Grele-s pulberea si duhul,
greu pe umeri chiar văzduhul”.
Felicitări!
Preot dr. Valentin Bugariu,
Redactor-șef al revistei ,,Arhanghelul”
[1] Cuvânt rostit cu prilejul
lansării volumului Săcălaz. Timp și istorie, Editura Eurostampa,
Timișoara, 2022, în biserica cu hramul ,,Pogorârea Sfântului Duh” din Săcălaz,
jud. Timiș în 29 ianuarie 2023.
[2] G. I. Tohăneanu, Teodor
Bulza, O seamă de cuvinte românești, Editura Facla, Timișoara, 1976, p.
149.
