marți, 31 ianuarie 2023

Ziua Educației religioase la Birda

 

   Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi reprezintă pentru învățământul teologic un moment deosebit, cel al serbării hramului institutelor de educație ale Bisericii. La nivelul parohiei Birda și a filiei Sângeorge, sărbătoarea a fost un prilej de rugăciune și cateheză creștină.

   Sărbătoarea a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii, în biserica cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului”, din parohia Birda, protopopiatul Deta.

        Predica zilei a fost pregătită de către părintele Valentin Bugariu, care a vorbit despre ,,Cântarea bisericească ca mod de misiune creștină”.

        Luni, 31 ianuarie a fost susținută cateheza cu tema ,,Coruri bisericești din zona Deta”, de același preot, la Școala Primară din Sângeorge. Cateheza a fost realizată cu ajutorul videoproiectorului și a vizat existența celor 25 de coruri bisericești și de copii din zona Deta.

       Pe parcursul treptelor catehezei, preotul Valentin Bugariu a ilustrat importanța muzicii corale în Banat, a modelului de cor sătesc de la Chizătău (1857) și Mercina (1865) preluat de corurile bisericești din zona cercetată. În prezentarea corurilor s-a ținut seama de următoarele date istorice și statistice: vechimea, componența, dirijorii, repertoriul, participarea la slujbele bisericești, concursuri și recitaluri în zonă, în Banat și în țară.

       Cateheza a fost urmată de o expoziție tematică de carte și de vizionarea unui program al Corului bisericesc din Banloc susținut în urmă cu câțiva ani.

      Activitatea catehetică s-a adresat elevilor și preșcolarilor de la Școala Primară și Grădinița cu Program Normal din Sângeorge, jud Timiș și a fost realizată cu sprijinul nemijlocit al dascălilor celor două unități școlare, prof. Maria Miron și prof. Daiana Curea.