duminică, 1 ianuarie 2023

Raport de activitate al Parohiei Birda pe anul 2022

 

Parohia Birda face parte din parohiile arondate Protopopiatului Deta și este o parohie de categoria a II-a rural, cu biserică parohială, capelă filială, casă parohială, capelă mortuară, două cimitire confesionale și teren arabil. Conform Conscripției parohiale, comunitatea creștin-ortodoxă din parohie numără 209 familii, 160 în parohie și 49 în filie cu 428 credincioși din care în parohie sunt 351 persoane și în filie, 77 persoane.

Planul cadru al activităților religioase, culturale și filantropice a fost dedicat Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anul comemorativ al Sfinților Isihaști, și a presupus desfășurarea de activități în biserică și on-line prin blogul Parohiei și pagina destinată catehezei intitulată ,,Hristos împărtășit copiilor”.

 

            Activitatea religios-pastorală:

 

În cursul anului, atât în biserica parohială cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului”, cât și în capela filială cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” au fost oficiate slujbe în Duminici și sărbători, fie cu prilejuri speciale cum a fost Noaptea de Anul Nou (1 ianuarie); Ziua Culturii Române (15 ianuarie), Ziua Unirii Principatelor Române (24 ianuarie), Deportarea în Bărăgan (19 iunie), Ziua națională de conștientizare a violenței împotriva creștinilor (15 august), Duminica românilor migranți (22 august), Începutul anului bisericesc (1 septembrie) și Ziua Națională a României (1 decembrie).

În cazul praznicelor și sărbătorilor bisericești a fost oficiată Slujba Privegherii (Vecernia unită cu Litia și Utrenia) și Sfânta Liturghie. Iar în Duminici a fost oficiată Vecernia în Ajun, urmată de Utrenie, Sfânta Liturghie și Vecernie (seara).

Pe timpul Postului Paștilor au fost săvârșite slujbe religioase după cum urmează: Canonul cel Mare (în prima săptămână a Postului), Liturghia Darurilor mai înainte sfințite (miercurea și vinerea), pomenirea morților și slujba Denilor (în Săptămâna a V-a din Post și în Săptămâna Mare).

În Postul Adormirii Maicii Domnului a fost oficiat zilnic slujba Acatistului / Paraclisului Maicii Domnului, în Ajun a fost săvârșit Prohodul Maicii Domnului după Vecernie și înainte de Utrenie.

Sărbătorirea hramului bisericilor a fost un moment deosebit, la Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie) și Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil (8 noiembrie). La aceste prilejuri de îndoită sărbătoare a fost oficiată în Ajun, Slujba Privegherii, urmată în ziua de prăznuire de Acatist, sfințirea apei, Sfânta Liturghie și ritualul Tăierii colacului.

Sfintele Taine au fost oficiate la cererea credincioșilor. Astfel în parohie a fost oficiată Taina Sfântului Maslu de obște, bianual și o dată în biserica din Sângeorge. Au fost săvârșite 18 Botezuri, 14 în parohie și 5 în filie și 7 Cununii, din care 5 în parohie și 2 în filie. Tainele Mărturisirii și Împărtășirii au fost oficiate cu precădere în cele patru posturi din timpul anului, dar și de câte ori credincioșii au simțit această nevoie.

În cadrul ierurgiilor amintim cele legate de sfârșitul trupesc al omului. Au fost prohodiți 13 credincioși, 10 în parohie și 3 în filie. A fost oficiată ierurgia sfințirii apei la Bobotează și Izvorul Tămăduirii. Cu prilejul Praznicului Înălțării Domnului au fost pomeniți eroii locali la Monumentele din Birda și Sângeorge.

Slujbă de Tedeum au fost oficiate cu prilejul începerii anului școlar (15 septembrie), de mulțumire la începutul anului bisericesc și civil, și Tedeumul la sărbători bisericești cu prilejul Zilelor dedicate unirii românilor.

Pastorația individuală a fost realizată prin intermediul Tainei Spovedanii, dar și prin cele patru vizite pastorale: de Bobotează, Sfintele Paști, Înălțarea Sfintei Cruci și Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos.

 

            Activitatea cultural-educativă

 

Educația religioasă a fost prezentă la fiecare serviciu religios prin intermediul predicii (omilie, predică tematică și ocazională) dar și prin cateheză ilustrată cu ajutorul calculatorului.

     La bisericile din Birda și Sângeorge au fost distribuite ,,Ziarul Lumina” al Patriarhiei Române și revista ,,Învierea” a Arhiepiscopiei Timișoarei. Tot pentru credincioșii din cele două comunități a fost dăruită publicația ,,Arhanghelul, revistă de cultură și religie rurală” în 4 numere. Ultimul număr a adus credincioșilor și un calendar creștin-ortodox de buzunar.

    Au fost realizate momente culturale și educative prin prezentări și expoziții de carte, expoziție de costum popular, poezie, cântec religios și patriotic și film documentar la Ziua Culturii Române, Ziua Unirii Principatelor, Ziua Universală a Iei și Ziua Națională a României. La Sângeorge s-a desfășurat recitalul de colinde destinat copiilor ,,Vin colindătorii cum veneau odată…” ajuns la cea de-a V-a ediție.

În perioada lunilor decembrie 2020-aprilie 2022 s-a desfășurat în parohie și în filie Concursul Național Catehetic Proiectul propus de Parohia Birda a obținut, în urma jurizării, Premiul al II-lea la nivel județean.

În 16 septembrie a avut loc la Birda aniversarea revistei de cultură și religie rurală ,,Arhanghelul” cu prilejul împlinirii a zece ani de apariție neîntreruptă (2012-2022). Momentul aniversar a debutat cu slujba Tedeumului de mulțumire oficiat de un sobor de preoți și a fost urmat de lansarea volumului Arhanghelul. 10 ani în slujba comunității parohiale, 227 p.. Realizat de către preotul Valentin Bugariu, cartea oferă cele mai reprezentative articole care au apărut în cursul vremii în publicația de la Birda, cronica parohială și fotografii din cotidianul vieții bisericești din Birda și Sângeorge.

La nivel de parohie au fost organizate activități religios-culturale concretizate în oficierea Sfintei Liturghii în sobor, împărtășirea copiilor, acțiuni filantropice, cateheze susținute atât în parohie, cât și în filie. Au fost realizate și aniversări și omagieri ale unor zile istorice și personalități: ,,Sărbătoarea Unirii Basarabiei cu România la Birda și Sângeorge” (27 martie); ,,Ziua Universală a Iei” (24 iunie); ,,Ziua Națională de Conștientizare a violenței împotriva creștinilor” (16 august); ,,150 de ani de la înveșnicirea lui Avram Iancu” (14 septembrie) ,,Cinstirea Sf. Paisie de la Neamț” (15 noiembrie).

Copiii care au participat la realizarea Concursului Național Catehetic la nivel parohial au avut prilejul participării la activitățile unei tabere de creație desfășurată la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, dar și la un festival de colinde care a avut loc în parohia Voiteg.

Credincioșii au la dispoziție și o pagină de internet a parohiei, http://parohiaortodoxabirda.blogspot.com pe care au fost stocate în cursul anului 118 de materiale reprezentând știri, fotografii de la activitățile realizate, cuvinte de învățătură, prezentări de carte și revistă religioasă ș. a..

Tot pentru nevoile credincioșilor au fost realizate cateheze ilustrate care au fost prezentate fie în biserică, fie on-line. Colecția acestor documente poate fi accesată pe site-ul:  https://ro.scribd.com/presentation/607807536/Catehez%C4%83-dedicat%C4%83-Anului-comemorativ-din-Patriarhia-Roman%C4%83-2022;

https://ro.scribd.com/presentation/593243821/Catehez%C4%83-istoric%C4%83. 

Preotul Valentin Bugariu a reprezentat parohia la realizarea unor emisiuni la Radio Trinitas și la apariția unor publicații eparhiale: ,,revista ,,Învierea” și ,,Almanahul Arhiepiscopiei Timișoarei”, alte publicații parohiale și rurale din Banat.

Același autor a publicat volumul Arhanghelul. 10 ani în slujba comunității parohiale, Editura Sitech, Craiova, 2022, 227 p. și următoarele articole: ,,Sfântul Cuvios Paisie Velicikovski și moștenirea duhovnicească” în ,,Almanahul Arhiepiscopiei Timișoarei”, 2022, p. 239-257; ,,Sfântul Simeon Noul Teolog. Viața. Opera. Rugăciunea” în ,,Sfeșnicul”, nr. 1-2 / 2022, p. 36-40; ,,Istoricul orașului Gătaia și al satelor aparținătoare (I)”, în ,,Columna 2000”, nr. 89-92 / 2022, p. 96-101; ,,Rugăciunea lui Vasile Voiculescu” în ,,Lumina Vieții”, nr. 17; 18; 19; 20 / 2022, p. 3-4; 6-7; 4 (și în ,,Sfeșnicul”, nr. 1-2, p. 41-45).

 

Activitatea misionar-filantropică

 

Credincioșii parohiei au participat la Taina Sfântului Maslu oficiate în parohiile vecine la Berecuța, Gătaia, Pădureni și Voiteg.

La nivel filantropic menționăm faptul că fiecare activitate culturală desfășurată în parohie a avut și un moment filantropic.

Cu prilejul Praznicului Nașterii Domnului prin sprijinul Parohiei s-au achiziționat și distribuit 100 de pachete cu dulciuri pentru copiii din parohie și filia Sângeorge.

 

Activitatea administrativ-gospodărească

 

În cursul anului 2021 au fost achiziționate de la Protopopiat și Depozitul de obiecte bisericești, materiile necesare cultului și documentele justificative (vin liturgic, mir, cărbuni, tămâie, lumânări, candele, chitanțiere, ordonanțier de plată) și calendarele creștin-ortodoxe (de perete, buzunar, birou și spirală).

În cursului anului au fost efectuate lucrări capitale la biserică și întreținere la casa parohială. La biserică a fost realizată o copertină din fier forjat, cu acoperiș cu plăci de policarbonat, iar la biserica din Sângeorge au fost automatizate clopotele, au fost confecționate două bănci de exterior și a fost achiziționată o baterie pentru centrala termică: La exterior și a fost amenajată curtea lăcașului de cult.

 

      Activitatea financiară:

 

      La sfârșitul anului, Parohia Birda înregistrează următoarea situație financiară:

      Total venituri: 187.634 lei;

      Total cheltuieli: 183.669 lei;

      Sold: 3.965 lei, din care în casă: 18 lei și în bancă: 3. 947 lei.

      Parohia Birda nu înregistrează la sfârșitul anului 2022 debite către furnizori de servicii.