luni, 6 februarie 2023

Întâlnire catehetică la Deta

 

   Luni, 6 februarie, a avut loc o întâlnire catehetică cu preoții și profesorii de religie din zona Deta la Liceul Tehnologic ,,Sfântu Nicolae”, din orașul Deta.

    Cu acest prilej au participat la această întâlnire, P. On. Părinte Nichifor Tănase, consilier eparhial, P. On. Părinte Ciprian Boșca, protopopul Detei, prof. Rahela Popovici, metodist și P. C. Părinte Aurel Cristian Tomescu, referent catehetic al Arhiepiscopiei Timișoarei. Au fost prezenți 13 preoți de la parohiile: Deta, Banloc, Birda, Ciacova, Colonia Gătaia, Denta, Gătaia, Gherman, Ghilad, Jamu Mare, Jebel, Stamora Germană și Voiteg și profesorii de religie din aceste localități.

       După rugăciune a urmat dezbaterea celor două probleme aflate pe ordinea de zi: Întâlnirea tinerilor ortodocși din toamna aceasta, de la Timișoara și prezentarea conceptului Concursului Național Catehetic, ediția a XV-a, cu tema ,,Tinerii și vârstnicii să laude numele Domnului”.

     P. On. Părinte Consilier a vorbit despre proiectul celei de-a VII-a ediții a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși care va avea loc la Timișoara. Conceptul acestei întâlniri are la bază cuvintele Mântuitorului: ,,Voi sunteți prietenii mei” (Ioan 15, 18) și o temă generoasă ,,Tinerii – sentimentul apartenenței la Biserică”.

     În cele patru zile destinate Întâlnirii tinerilor (Joi-Duminică) vor fi realizate felurite activități religioase, didactice și culturale care vor viza: participarea la Sfânta Liturghie, aflarea unor date din trecutul orașului, ateliere tematice, conferințe, seri filocalice ș. a.

     P. C. Părinte Aurel Cristian Tomescu a prezentat conceptul noului Concurs Național Catehetic precizând totodată și câteva din activitățile care vor compune concursul de anul acesta: religioase, didactice, culturale și filantropice.

        Din partea parohiei Birda și a Școlii Gimnaziale din Birda au participat părintele Valentin Bugariu și prof. Doru Popa.