vineri, 24 februarie 2023

Simpozionul Național ,,Prețuiește viața” la final

 

   Vineri, 24 februarie au avut loc, online, lucrările Simpozionului Național ,,Prețuiește viața”. Ajuns la cea de-a V-a ediție, Simpozionul organizat de Școala Gimnazială din Săcălaz, jud. Timiș s-a bucurat de prezența a 200 de participanți, profesori și elevi din învățământul preuniversitar, preoți etc. Au susținut lucrări profesori din județele:  Alba, Harghita, Vâlcea, Prahova, Dolj, Sibiu, Dâmbovița, Maramureș, Arad, Satu Mare, Gorj și Timiș.

   Cuvinte de bun-venit au fost rostite de prof. Manuela Matits, directorul Școlii Gimnaziale Săcălaz, prof. Augustina Brănescu (inițiatorul Simpozionului), prof. Coduța Posea, inspector de specialitate la ISJ. Timiș, prof. Cosmina Preda, conducător de Cerc Pedagogic.

         Din cuprinsul lucrărilor susținute amintim doar câteva care au tratat subiecte de Biologie, Geografie, Matematică, Pedagogie și Religie. Prof. Ana Beschin a vorbit despre ,,Aplicațiile matematicii la viața cotidiană”, prof. Adam Lavinia, ,,Primul ajutor pentru viață”, prof. dr. Baba Lavinia, ,,Schimburile didactice”, prof. Luca Camelia, ,,Viața ca o flacără”, prof. Mihaela Florescu, ,,Mediul natural – Pădurea”, prof. Irina Savu, ,,Relația dintre familie și școală”, prof. Ramona Onofrei, ,,Ameliorarea comportamentului agresiv”, prof. Manuela Matits, ,,Viața Sfântului Nectarie de Eghina” și prof. Argentina Brănescu, ,,Reziliența”.

          Din partea Parohiei Birda a participat la acest simpozion, preotul dr. Valentin Bugariu care a susținut comunicarea ,,Dragobete. Sensuri și semnificații”.