La
Sărbătoarea Sfântului Mucenic Dimitrie Izvorâtoul de Mir, ne-am propus să
evocăm în câteva cuvinte viața și activitatea preotului profesor Dumitru
Stăniloae, de la a cărei înveșnicire s-au împlinit pe 5 octombrie, 30 de ani.
Într-una din cărțile sale, teologul ortodox a dat o frumoasă definiție a
Ortodoxiei, care ,, este
ochiul prin care privește românul spre cer și
plin de lumina de acolo, și-l întoarce spre lume, conducându-se după el
în atitudinile și pașii săi. Și știm că ea e singurul ochi corect, sănătos” (Reflecții
despre spiritualitatatea poporului român, Editura Basilica, București,
2018, p. 257-258). Iată două motive de a ne apropia de personalitatea celui mai
mare teolog ortodox al veacului XX.
Părintele
Stăniloae a văzut lumina zilei, la 16 noiembrie 1903 în satul Vlădeni,
din fostul județ Făgăraș (azi Brașov), în familia țăranilor Irimie și Raveca[1]
Stăniloae, binecuvântată de Dumnezeu cu 5 copii.
A făcut
școala confesională în satul natal. Apoi a urmat din 1917 cursurile Liceului
confesional ,,Andrei Șaguna” din Brașov pe care l-a absolvit în mod
exceptional în 1922 prin susținerea Examenului de Bacalaureat. Cu o bursă
oferită de Arhiepiscopiei Sibiului, tânărul Dumitru s-a înscris la Facultatea
de Teologie din Cernăuți. Cursurile au fost finalizate în 1927 prin
susținerea Examenului de Licență cu teza Botezul copiilor sub îndrumarea
prof. Vasile Loichiță.
În august 1927, cu o bursă oferită de Arhiepiscopie, a urmat studii la Facultatea de Teologie din Atena. Întors în țară în mai 1928, și-a susținut, la Cernăuți examenele în vederea obținerii doctoratului, iar în toamnă teza intitulată Viața și activitatea patriarhului Dosoftei al Ierusalimului și legăturile acestuia cu țările românești. Aceasta a apărut în revista ,,Candela”, apoi în volum, cu o prefață iscălită de prof. Vasile Loichiță.
În
noiembrie 1928, cu o nouă bursă din partea Arhiepiscopiei a
plecat la München, pentru studii de Bizantinologie și Dogmatică. În
primăvara anului 1929 a plecat la Berlin, apoi la Paris în
vederea unor cercetări privitoare la opera Sf. Grigorie Palama.
La 1
septembrie 1929, la vârsta de 26 ani, a fost numit profesor
suplinitor la Academia teologică ,,Andreiana” din Sibiu. Aici a predat
Dogmatica (1929-1946), precum și alte discipline: Apologetica, Pastorala, Limba
greacă. În 1932 a devenit ,,titular definitiv”, apoi rector al Academiei
(1936-1946).
La 1
octombrie 1930, profesorul Dumitru Stăniloae s-a căsătorit cu Maria Mihu din Șura Mare care i-a dăruit trei
copii Dumitru și Maria, gemeni și Lidia. La puțin timp a fost hirotonit diacon
(1931) și preot (1932). O reușită a părintelui rector sprijinit de
mitropolitul Nicolae Bălan a fost ridicarea Academiei la rang universitar
(1943). La Sibiu a fost și redactor al ziarului bisericesc ,,Telegraful român”
(1934-1945).
În
acești ani și-a început munca de traducător și autor al unor volume
teologice pe care le enumerăm selectiv: Ortodoxie și românism
(1939); Poziția d-lui Lucian Blaga față de creștinism și Ortodoxie
(1942); Viața și învățătura Sf. Grigorie Palama (1938); Iisus Hristos
sau restaurarea omului (1943). Tot în această etapă sibiană, teologul a
început traducerea Filocaliei și tipărirea primelor patru volume între
1946 și 1948.
Instaurearea
regimului comunist a adus cu sine înlăturarea din funcția de rector al
Academiei (1946), apoi din cea de profesor (1948). A plecat cu familia la
București unde a fost angajat la Facultatea de Teologie ,,prin chemare” la
catedra de Asceză și Mistică.
După
1948 în cadrul Institutului a predat cursul de Dogmatică și Simbolică la cursurile
,,de magisterium” (doctoratul de mai târziu).
Acuzat de ,,uneltire”, părintele Stăniloae a fost arestat în 1958 și a stat în temniță până în 1963.
Niciodată
nu s-a plâns nici măcar celor apropiați de suferințele îndurate nici măcar
apropiaților însă comportamentul trăda această nedreptate trăită: ,,De câte ori
se întorcea acasă, cumpăra pâine. ‹‹Dumitre, nu mai
tot aduce pâine››, îi spunea mama. ‹‹Se usucă››. ‹‹Las' să fie››, răspundea.
Ani de zile duseseră dorul pâinii. Se hrăniseră cu ‹‹turtoi››, un fel de cocă
de mălai, uscată. Când, spre sfârşitul detenţiei, primiseră câte o ceapă crudă,
li s-a părut o hrană imperială. ‹‹N-am mâncat niciodată ceva mai bun››, spunea
tata, zâmbind”[2].
La
reîntoarcere, patriarhul Iustinian i-a oferit un post la Arhiepiscopie în 1963,
apoi a fost reîncadrat la Institutul Teologic în toamna anului 1965, dar
numai pentru cursurile de doctorat. Aici a funcționat până în 1973 când a
fost pensionat pentru limită de vârstă. După această dată a rămas ca profesor
consultant pentru doctoranzi.
Din
1976 s-a reluat apariția Filocaliei cu volumul V și până în 1982
a publicat alte 5 volume. Din 1983 a fost membru în comisia de redactare a
Colecției ,,Părinți și scriitori bisericești”. A tradus din Sfinții Grigorie de
Nyssa, Maxim Mărturisitorul, Atanasie cel Mare și Chiril al Alexandriei.
În 1978
au apărut cele trei volume din Teologia dogmatică ortodoxă, apoi
volumul III din Teologia morală ortodoxă, sub titlul Spiritualitatea
ortodoxă. La Craiova i-au fost tipărite două cărți: Spiritualitate și comuniune în Liturghia ortodoxă (1986)
și Chipul nemuritor al lui Dumnezeu (1987).
A
conferențiat la Universitatea din Freiburg (1968), Oxford (1969), Köln,
Tübingen, Bonn, Haidelberg, Paris, Strasbourg. Geneva, Ierusalim (1970); New
York, Boston, Detroit, Wahington și Chicago (1982).
A fost
distins cu numeroase premii și distincții: ,,doctor honoris
causa” al Facultății de Teologie din Tesalonic (1976), al Institutului ,,St.
Serge” din Paris (1981), al Facultății de Teologie din Belgrad (1982) și Atena
(1991). I s-a atribuit Premiul ,,Dr. Leopold Lukas” al Facultății de teologie evanghelică
din Tübingen, ,,Crucea Sf. Augustin de Canterbury” din partea primatului
Angliei (1981). În România a fost ales membru corespondent (1990), apoi titular
(1992) al Academiei Române.
La
Craiova i-a apărut un volum masiv Studii de teologie dogmatică
ortodoxă (1991), Reflecții despre spiritualitatatea poporului român
(1992), Comentariu la Evanghelia de la Ioan (1993), iar la Sibiu, Chipul
evanghelic al lui Iisus Hristos (1992). La București apar Șapte dimineți
cu Părintele Stăniloae (1992), Iisus Hristos și viața lumii (1993)
și mai multe volume reeditate.
Bibliografie:
1.
Abrudan
Dumitru, ,,Părintele prof. dr. Dumitru Stăniloae – redactor al ‹‹Telegrafului
Român›› (1 iamuarie 1934-13 mai 1945)”, în vol. vol. Prinos de cinstire
Preotului Profesor Academician Dumitru Stăniloae (1903-1993), Editura
Arhiepiscopiei, Sibiu, 1993:
2.
Păcurariu
Mircea, ,, Preotul Profesor și Academician Dumitru Stăniloae.
Câteva coordonate biografice”, în vol. Prinos de cinstire Preotului Profesor
Academician Dumitru Stăniloae (1903-1993), Editura Arhiepiscopiei, Sibiu, 1993;
3.
Stăniloae
Lidia, ,,Lumina faptei din lumina cuvântului”. Împreună cu tatăl meu,
Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, București, 2010.
[1] Lidia
Stăniloae, ,,Lumina faptei din lumina cuvântului”. Împreună cu tatăl meu,
Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, București, 2010. P. 18 (Se va
prescurta în continuare ,,Lumina faptei din lumina cuvântului”…).
[2] Lidia Stăniloae, ,,Lumina
faptei din lumina cuvântului”…, p. 301.
