O activitate religios-educativă desfășurată în școală și biserică realizată
pornind de la un aforism al scriitorului și filosofului francez Jean Paul
Sartre: ,,Amintirea e singurul paradis din care nu putem fi alungați”.
Activitatea a debutat cu susținerea unei cateheze tematice: ,,Cântarea
bisericească de-a lungul timpului”, în 30 de diapozitive, elevilor claselor 0-IV
de la Școlile din Birda și Sângeorge, jud. Timiș. Cronologic a fost ilustrată
cântarea bisericească și formele ei de exprimare (profesori, compozitori, dirijori,
școli, manuale, carte de cult, coruri). În prezentarea corurilor bisericești,
un loc deosebit l-au ocupat corurile sătești, cu două exemplificări: Corurile
din Chizătău (jud. Timiș) și Mercina (jud. Caraș-Severin), conduse de dirijori,
fie clerici, fie plugari, care la rândul lor au format coruri în alte
localități rurale din Banat.
În Ajunul sărbătoririi Sfântului Ierarh Nicolae a fost oficiată slujba
Privegherii (Vecernia unită cu Litia și Utrenia) în biserica cu hramul
,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Sângeorge.
Sfânta Liturghie a fost celebrată în biserica parohială cu hramul
,,Nașterea Maicii Domnului” din Birda. Cu acest prilej au primit Taina
Euharistiei preșcolarii de la Grădinița cu Program Normal din Birda. Copiii au
fost însoțiți la biserică de prof. Iasmina Petrovici.
În contextul Anului Comemorativ a fost amintită contribuția Pr. Conf. univ.
dr. Nicolae Belean la dezvoltarea cântării de strană și corale din Banat.
Pomenirea a fost însoțită de o expoziție de carte și fotografie.
După oficierea slujbelor bisericești au fost organizate repetiții de colinde
armonizate de Pr. Prof. Nicolae Belean în cele două biserici.