duminică, 5 mai 2024

Ruga satului Sângeorge

 

   În Duminica Învierii Domnului nostru Iisus Hristos a fost deschisă Ruga satului Sângeorge, jud. Timiș. Organizată prin sprijinul Primăriei și a Consiliului Local din Birda, Ruga oferă momente unice de rugăciune, de joc și de coagulare a comunității locale cu prilejul Sfintelor Paști.

   Și anul acesta Ruga a debutat cu un moment de rugăciune compus din sfințirea apei și ritualul tăierii colacului. Cu acest prilej au slujit P. C. Părinți Jivoine Maletici de la Parohia Ortodoxă Sârbă Denta și Valentin Bugariu, de la Parohia Ortodoxă Birda.

     Nașii Rugii au fost Fam. Petrovici din Sângeorge.

     Au fost prezente oficialități locale: Dl. Marius Gh. Stoian, primarul Comunei Birda, dl. Sorinel Marcu, viceprimarul Primăriei din Birda, consilieri locali, angajați ai Primăriei, mai mulți credincioși.