La Praznicul
Rusaliilor, biserica ortodoxă din Clopodia și-a serbat hramul, cu începere din
Ajunul Praznicului când au fost pomeniți cei adormiți, iar în ziua sărbătorii
prin oficierea Utreniei, Sfintei Liturghii și a Vecerniei plecării genunchilor.
La deschiderea Rugii a fost
săvârșită slujba binecuvântării și tăierii colacului de către nașii Rugii, fam.
Sergiu și Claudia Itineanț. Au slujit cu acest prilej preoții Marius
Crăciunescu, parohul locului și Valentin Bugariu din partea Asociației Publiciștilor
Presei Rurale din Banat.
În deschiderea Rugii Satului a avut
loc un eveniment cultural patronat de dl. Petre Gagea, primarul Comunei Jamu
Mare, jud. Timiș. A fost cu această ocazie lansată monografia Clopodia,
conacul cu trei personalități, Editura Eurostampa, Timișoara, 2024, 137 p..
Iscălită de Ioan Traia și Doru Sinaci, cartea oferă cititorilor un orizont
livresc al așezării și al oamenilor ei. Volumul a fost prezentat de prof. Iosif
Marius Circa, pr. dr. Valentin Bugariu și ing. Petru Opruț, din partea Uniunii
Ziariștilor Profesioniști din România, filiala ,,Valeriu Braniște” din
Timișoara și ai Asociației Publiciștilor Presei Rurale din România, filiala
Timișoara.