joi, 27 noiembrie 2014

,,Vatră nouă" nr. 171/2014

Am primit prin amabilitatea P. On. Păr. Vasile D. Suciu, redactorul-şef al revistei ,,Vatră nouă" ultimul număr al publicaţiei amintite. Din pagina de gardă ne-a atras atenţia o sărbătoare a spiritualităţii locale marcată de organizarea unui eveniment cultural cu însemnătate locală dar şi regională şi anume un concert de colinde în cadrul căruia îşi vor da concursul: Corul Catedralei Mitropolitane, Corul ,,Doina Banatului" al Parohiei Iosefin, ,,Teofora Dacica Timisensis" al Parohiei Dacia, ,,Învierea" al Parohiei Teregova, ,,Doina" al Parohiei Gătaia, ,,Sf. Mare Mc. Gheorghe" al Parohiei Ghiroda Veche şi ,,Sfânta Maria" al Parohiei Giarmata Vii. Evenimentul se va desfăşura în organizarea a mai multor instituţii timişene: Consiliul Judeţean Timiş, Centrul de Cultură şi Artă, Timiş, Consiliul Local Ghiroda, Parohia Giarmata Vii şi Mitropolia Banatului.
Din suplimentul ,,Iconostas" al revistei ne-a atras atenţia o mărturisire a părintelui paroh intitulată ,,Întâlniri cu Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nicolae" (p. 11-12). Redăm un fragment esenţial pentru derularea sufletească a evenimentelor consemnate: ,,Când l-am zărit, mi se părea ireal, parcă venit din altă lume, cu chipul blând şi faţa scăldată de lumină, cu părul cărunt, cu barba imaculată, călca de parcă nici nu atingea pământul, iar în timp ce ne binecuvânta cu mâna dreaptă pe creştet, rostea cuvinte pe care chiar dacă nu le auzeam bine, simţeam căldura şi pacea lor în sufletele noastre". (p. 11). 
Revista poate fi consultată la biblioteca parohială! 

miercuri, 26 noiembrie 2014

Taina Sfântului Maslu în parohia Gătaia

Duminică, 23 noiembrie cu începere de la orele 16,00 a fost săvârşită Taina Sfântului Maslu de obşte în biserica cu hramul ,,Învierea Domnului" din parohia Gătaia. Au slujit sub protia P. On. Păr. Ioan Prisăcean, protopopul Detei, C. Păr. Adam Rugaci, parohul locului, Ioan Marcu de la parohia Sculea, Ioan Ciprian Blagoe de la parohia Deta, Zoran Milovanov de la parohia Berecuţa şi Valentin Bugariu de la parohia Birda.
Cuvântul de învăţătură a aparţinut Preaonaratului Părinte Protopop care a încercat să apropie sufletele credincioşilor de tradiţiile creştine în opoziţie cu cele importate din societatea americană contemporană.
Răspunsurile au fost date de Corul Parohiei Gătaia care la finalul slujbei a intonat şi câteva pricesne ortodoxe.

sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Simpozion Internaţional de Istorie la Timişoara


În 21 – 22 brumar a.c. s-a desfăşurat la Timişoara Simpozionul Internaţional 96 de ani de la Marea Unire de la 11 Decembrie 1918. Manifestarea culturală a fost organizată de mai multe instituţii timişene: Consiliul Judeţean, Muzeul Banatului, Biblioteca Judeţeană, Muzeul Satului, Filarmonica Banatul şi Casa de Cultură a Municipiului Timişoara.
            Ajunse la cea de a treia ediţie lucrările Simpozionului au debutat prin cuvântul de salut rostit de organizatori. Apoi au urmat comunicările în plen pe şapte secţiuni: inaugurală, trei de Istorie, câte una de Civilizaţie şi spiritualitate românească; Realităţile Satului bănăţean şi Restaurare – Conservare. Au susţinut referate ştiinţifice: profesori universitari, cercetători ştiinţifici, cineaşti, muzeografi, lingvişti, muzicologi, jurnalişti, avocaţi, preoţi. În finalul primei zile, vineri, 21noiembrie au fost lansate 13 cărţi şi reviste între care amintim lucrarea prof. dr. Dumitru Tomoni, George Gârda – În slujba României Mari, Editura Erostampa, Timişoara 2014.
            Secţiunea Realităţile Satului Bănăţean a fost condusă de prof. Ioan Traia, muzeograf în cadrul Muzeului Satului Bănăţean. Ca de obicei în această secţiune au fost tratate realităţi de odinioară şi de astăzi din viaţa satului bănăţean între care fără doar şi poate se rânduieşte Biserica. Au fost susţinute opt comunicări. Şirul acestora a fost deschis de scriitorul Duşan Baiski care a vorbit publicului despre ,,Cenad – Contribuţii monografice”. Titlul rezumă o monografie închinată satului. În cadrul expunerii autorul a scos în relief lucrările care au tratat în vechime acest subiect între care volumul Sf. Gerard, Armonia lumii. Tot în acest aspect a menţionat un alt volum Filosofia Sf. Gerard, carte care cuprinde comunicări ştiinţifice expuse la Simpozionul Internaţional ce se desfăşoară la Cenad. Tot ca bibliografie locală autorul aminteşte de rolul semnificativ al revistei ,,Cenăzeanul” şi al ,,Anuarului Asociaţiei Culturale Concordia”.
            Avocatul dr. Lazăr Grunţeanu a detaliat Monografia satului Zorlenţu Mare. Din această expunere am aflat că primul preot consemnat a fost Zaharia în 1745, pentru ca şase ani, parohia să fie deservită de patru clerici, din care unul la 1760 a înfiinţat biserica unită. În veacul al XVIII biserica a avut două biserici de lemn, una arsă de turci, cealaltă strămutată în Dragomireşti. Între personalităţile locului sunt amintiţi: pictorul Nicolae Popescu, înv. Martin Ţapu, comisar şcolar apoi preşedinte al Reuniunii Învăţătorilor şi pictorul naiv Ion Stan Pătraşcu.
            Profesorul Gheorghe Lungu a dezbătut tema ,,Glosar al Sacoşului Mare”. O cercetare lexicografic – dialectală închinată graiului locuitorilor din vatra satului. Autorul a prezentat în continuarea expunerii şi câteva tradiţii şi ocupaţii ale săcoşenilor de odinioară.
            Pavel Panduru, profesor a expus lucrarea închinată satului natal, ,,Monografia satului Putna” insistând pe probleme etimologice şi nobleţea sufletească a românilor din această aşezare.
            Profesorul Cornel Viţan din Tolvădia (Livezile, Timiş) a expus tema monografierii satului de baştină sub aspect geografic şi istoric amintind totodată câteva date inedite. La anul 1848 a fost ars gardul bisericii, preotul a fost alungat iar slujbele se ţineau la casa parohială.
            Cercetătorul şi profesorul Ion Murariu de la Giroc a vorbit despre ,,Epitafurile cimitirului din Giroc”. Temă inedită în peisajul istoriei rurale, această înscriere pe crucea mortului trădează concepţia creştină despre trup şi suflet fiind şi o sentinţă morală. Am reţinut mesajul unei astfel de însemnări: ,,O tu moarte întunecată ce dispui de a noastră soartă”.
            Cercetătorul autodidact Gheorghe Blejuşcă s-a oprit asupra ,,Monografiei satului Săcălaz”. Autorul a expus publicului, motivele scrierii cărţii bazată de cele mai vechi lucrări apărute în limba germană.
            Muzeograful Ioan Traia a expus o temă de sinteză ,,Cercetarea monografică atribut al muzeului”. În cadrul acestei comunicări toţi cei prezenţi au fost familiarizaţi cu câteva instrumente şi moduri de lucru în cercetarea închinată satului: chestionarul ca document de lucru, munca în echipă pentru reuşita unei astfel de abordări.
            Preotul dr. Valentin Bugariu a expus o iniţiativă monografică închinată unei colonii: ,,Întemeierea unei colonii: Gătaia”. Pe parcursul derulării subiectului autorul a evidenţiat începuturile aşezării, biserica ca singură instituţie a coloniştilor, chipuri de preoţi toate acestea în lumina documentelor furnizate de arhiva eparhială cât şi cea parohială.

            Un astfel de moment ştiinţific – cultural a fost benefic pentru cunoaşterea vieţii satului de odinioară, dar şi pentru schimburi de documente ce privesc trecutul şi prezentul aşezărilor bănăţene.

,,Bocşa Culturală" nr. 3-4/2014

Revista trimestrială de cultură ,,Bocşa Culturală" îşi deschide acest număr cu un Editorial - Eveniment semnat de Gabriela Şerban şi închinat revistei: ,,Bocşa Culturală - 15". Aşadar s-au scurs 15 ani de la apariţie neîntreruptă a unei reviste culturale la Bocşa. Ing. Victor Creangă, edilul din anii 1996-2000 a fost şi fondatorul unei publicaţii sub forma unui buletin informativ, din 2002 primeşte şi recunoaştere ştiinţifică primind din partea Bibliotecii Naţionale a României cotaţia ISSN. De la o aparţie lunară s-a ajuns astăzi la una trimestrială în 48 de pagini! Un adevărat record pentru o comunitate mică. Paginile au fost valorificate de oameni de prestigiu: istorici, muzicologi, profesori, artişti plastici, bibliotecari, şcriitori ş. a.
La rubrica ,,Să ne preţuim valorile" regăsim două medalioane închinate pictorului Tiberiu Bottlik şi sculptorului Constantin Lucaci.  Părintele Silviu Ferciug de la parohia Bocşa Română aminteşte cititorilor într-o rememorare de ,,Profesorul, dirijorul şi compozitorul Ioachim Perian". Tot sub sfera religiosului stă şi o altă comemorare: ,,In memoriam Mihail Velceanu. 140 de ani de la dispariţia artistului" de Peter Kneipp. 
Ioan Liuţ, director de festival aminteşte de organizarea ,,Festivalului Aurelia Fătu Răduţu".
Revista mai cuprinde: raportul de activitate al bibliotecii, manifestări culturale iniţiate de aceasta, precum şi poezie, recenzii ş. a.
Revista poate fi citită la biblioteca parohială!

,,Jurnal de Berzovia" nr. 10/2014

Prin bunăvoinţa domnului prof. Ion Albu din Beruovia am primit ultimul număr din publicaţia editată de Primăria Comunei Berovia, ,,Jurnal de Berzovia". 
Ion Uture scoate în relief o sărbătoare a românilor la 1 octombrie ,,Ziua pensionarilor". Din acest material aflăm cel puţin un adevăr despre sărbătoriţii zilei: ,,... Bătrânii noştri au trăit în vremuri grele, unii poate fără energie electrică, şi-au petrecut nopţiile la lampa cu petrol, fără televiziune, fără calculator, cablu, telefon sau internet. Au muncit pământul, glia strămoşească, lăsată din moşi, strămoşi cu caii şi cu boii. Au muncit din zori până la înserat, câştigându-şi pâinea neagră şi de multe ori amară. Tot ei au fost în războaie, şi-au vărsat sângele şi şi-au dat viaţa pentru ţară şi popor, iar astăzi ne întrebăm: Care le este răsplata acestor bătrâni pensionari, amărâţi şi necăjiţi pe care niciun guvern din 1989 încoace nu i-a băgat în seamă? Ei îşi duc bătrâneţea din ce în ce mai greu în România. [...]".
În pagina a treia este semnalată petrecerea din această viaţă a Înaltpreasfinţitului Nicolae, mitropolitul Banatului.
Publicaţia poate fi consultată la biblioteca parohială!

,,Arcadia", nr. 3/2014

De la Anina ne-a parvenit prin bunăvoinţa domnului Mihai Chiper, directorul Casei de Cultură Anina numărul al 27 - lea al revistei de literatură, artă şi cultură ,,Arcadia", publicaţie editată de Casa de Culrură din localitate şi redactată de Mihai Chiper împreună cu colaboratorii cuprinşi în colectivul de redacţie.
Revista în 19 pagini propune cititorilor din pagina de gardă un aforism din înţelepciunea gânditorului român Constantin Noica: ,,Din civilizaţie iei cât vrei, din cultură iei cât poţi". Revista se deschide cu o cronică a prezenţei scriitorului Adrian Georgescu la Anina. O incursiune în sfera unei sărbători naţionale ,,Ziua Drapelului Naţional" este realizată de Ştefan Georgescu.
Istoria locului este ilustrată de Dumitru Niţoiu în ,,Profil de dascăl", un medalion închinat profesorului Mircea Polgar de geografie-biologie cu reuşite în viaţa culturală a locului. (p. 4-5). Un fragment dintr-o proză este iscălit de Toma Babu în povestirea ,,Cum am devenit aninean...". 
Ioan Nicolae Cenda semnează un portret cultural închinat prof. univ. dr. Constantin Falcă şi reuşitelor monografice din colecţia ,,Cărăşeni de neuitat". Publicaţia mai conţine reportaje, creaţii literare: basme şi poezie a mai multor autori locali.
Revista poate fi conssultată la biblioteca parohială!

vineri, 21 noiembrie 2014

Împărtăşirea copiilor în satul Sîngeorge


La praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică a fost oficiată Sfânta Liturghie în biserica cu hramul ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din localitatea Sîngeorge, comuna Birda.
            Cu acest prilej au fost mărturisiţi şi apoi împărtăşiţi copiii preşcolari şi şcolari de la la Şcoala Primară din Sîngeorge. Această participare activă la slujbele Bisericii face parte din Acordul de Parteneriat încheiat între Şcoală şi Biserică. Acordul acesta presupune mai multe activităţi comune între care amintim: participare la Sfânta Liturghie, cateheze tematice, implicarea în concursurile religioase iniţiate de parohie, serbarea Zilei Naţionale şi a Eroilor, daruri pentru participanţi de Crăciun ş. a.
            După săvârşirea Sfintei Liturghii a urmat slujba parastasului pentru Înaltpreasfinţitul Nicolae. Ziua de sărbătorire a Intrării Maicii Domnului în Biserică fiind şi ziua de naştere pământească a regretatului arhipăstor al Banatului (21 noiembrie 1923).
            La final toţi cei care au participat s-au împărtăşit cu Sfintele Taine au primit din partea Sfântului Ierarh Nicolae, prietenul copiilor un dar dulce. Acest lucru fiind posibil deoarece toţi copiii au fost cuminţi şi ascultători faţă de părinţii trupeşte cât şi de cei sufleteşti, adică dascălii de la şcoală.

            Pentru realizarea acestui obiectiv un gând de mulţumire se îndreaptă către înv. Maria Miron care a însoţit copiii la Sf. Biserică implicându-se activ în toate acţiunile derulate de Biserică în scop educativ.

joi, 20 noiembrie 2014

,,Bocşa Culturală” la aniversară

S-au scurs 15 ani de la apariţia întâiului număr al revistei ,,Bocşa Culturală”. Moment de bucurie, de bilanţ şi de făurire de noi planuri aniversarea de astăzi, 20 brumar a însemnat o întâlnire a truditorilor revistei, a colaboratorilor cu cititorii, editorii, autori ai literaturii în grai bănăţean, muzicologi, lingvişti, profesori, redactori de reviste şi preoţi.
            O întâlnire festivă care a fost iniţiată de sufletul acestei reviste, doamna Gabriela Şerban, bibliotecar şi totodată manager al Bibliotecii Orăşeneşti ,,Tata Oancea” sub auspiciile căreia a apărut de-a lungul timpului prestigioasa revistă de cultură de la Bocşa.
            Apariţia unei astfel de publicaţii reprezintă în ziua de astăzi o încercare temerară. Multe au fost astfel de reviste care au apărut la început entuziast stingându-se repede din varii motive, sigur finanţarea unei astfel de reviste a fost întotdeauna o problemă. ,,Bocşa Culturală” a încercat şi pot afirma răspicat că a şi reuşit să-şi menţină valoarea prin calitatea materialelor care au apărut în timp: poezie, proză literară, pagini din istoria localităţii, personalităţi ş. a. Alături de aceste câteva preocupări revista a popularizat toate proiectele culturale locale iniţiate atât de Bibliotecă cât şi de Primăria Oraşului.
            Reuşita unei astfel de publicaţii se datorează în primul rând doamnei bibliotecar Gabriela Şerban, a criticului şi istoricului literar Gheorghe Jurma, directorul Editurii Tim din Reşiţa dar şi a tuturor sponsorilor care au concretizat aceste gânduri şi trăiri ale redactorilor revistei.
            Bocşa culturală nu e o revistă, ci un catalizator al tuturor iniţiativelor culturale: o colecţie de carte editată de Bibliotecă sub titlul ,,Istorie şi cultură”, lansări de carte, concursuri de creaţie literară, festival de muzică, dezvelire de plăci comemorative fiind doar câteva din reuşitele culturii bocşene.
            Cu acest prilej au fost prezenţi în sala biblionet a instituţiei: truditori ai revistei, colaboratori şi prieteni mai apropiaţi sau îndepărtaţi. Şirul celor care au vorbit cu acest prilej a fost deschis de doamna Gabriela Şerban care a vorbit celor prezenţi de însemnătatea revistei în viaţa urbei. A urmat istoricul literar Gheorghe Jurma care a evidenţiat între altele valoarea cărţilor editate de bibliotecă sub egida ,,Istorie şi cultură” îndemnând totodată la utilizarea colecţiei revistei pentru cercetări viitore în domeniul istoriei locului. Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Artă a fost reprezentată de poeta Lubiţa Raichici. Au mai vorbit muzicologul Constantin Tufan Stan şi lingvistul Simon Dănilă despre revista literară ,,Banat” din Lugoj, scriitorul Ilie Chelariu care a expus din punctul de vedere al editorului greutatea de a întreţine o revistă culturală fără sprijinul statului. A vorbit apoi despre revista ,,Orient latin” de la Timişoara care a împlinit 20 de ani de apariţie neîntreruptă. De la Mehadia a fost prezent Nicolae Danciu – Petniceanu care a relatat câteva gânduri despre revista aniversată. Din partea locului, ing. Victor Creangă, primar al oraşului între 1996-2000 a scos în evidenţă rolul culturii în menţinerea profilului spiritual românesc. Tot din Caraş – Severin, de la Anina, domnul Mihai Chiper de la revista locală ,,Arcadia” a premiat revista aniversată cât şi pe truditorii acestei.
            Preotul Valentin Bugariu a menţionat însemnătatea operei scriitorului Mihail Gaşpar pentru Bocşa, pentru Banat, punctând însemnătatea cărţii care acum a fost lansată Bibliografia revistei ,,Bocşa Culturală” (2009-2013), Editura Tim, Reşiţa, 2014, 115 p. (autor Gabriela Şerban) pentru cercetarea bibliologică a locului şi a însemnătăţii revistei din mediul local. 
            Au fost alături de această sărbătoare şi alte instituţii: Primăria Oraşului reprezentată prin prof. Mihai Vişan, Liceul Teoretic prin prof. Stela Boulescu şi Parohia Vasiova prin părintele Doru Melinescu.
            Felicitări organizatorilor, familiei Gabriela şi Tiberiu Şerban pentru primirea făcută, tuturor celor care s-au ostenit şi au gustat din istoria clipei, din paharul bucuriei unei iniţiative reuşite pe deplin!


marți, 18 noiembrie 2014

Anul comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni la Gătaia

             Marți, 18. 11 cu începere de la orele 1300 la biblioteca Liceului Teoretic din Gătaia a avut loc un popas comemorativ închinat Sfinților Martiri Brâncoveni cinstiți în chip deosebit de Biserica Ortodoxă Română la împlinirea a 300 de ani de la martiriul domnitorului, a fiilor și a sfetnicului Ianache.
            Cu acest prilej au fost amintite câteva din datele biografice dar și etapele mai importante ale activității Sfântului Constantin: sprijinirea Ortodoxiei, ajutorarea românilor transilvăneni, dezvoltarea tiparului dar și crearea unui stil nou artistic, cel brâncovenesc reflectat în arhitectura și picturala eclezială. În ilustrarea acestor probleme s-au folosit câteva materiale audio-vizuale: filmul documentar ,,Sfințenie și cultură. Ctitoriile brâncovenești din Arhiepiscopia Râmnicului” produs de Trinitas TV, un material power – point realizat de Parohia Birda și un pliant comemorativ închinat Sf. Martiri. Pliantul a fost dăruit tuturor participanților.

            Pentru reușita acestei manifestări cultural – religioase un gând de mulțumire se îndreaptă către biblioteca școlii și Catedra de Religie Ortodoxă. Au fost alături de noi: bibliotecar Lia Bontescu, prof. Nicoleta Brădeanu, prof. Radu Bontescu și prof. Doru Popa.

vineri, 14 noiembrie 2014

Ziua Bibliei în parohia Birda

Ajunsă la cea de-a doua ediţie, Ziua Internaţională a Bibliei a fost marcată în parohia Birda din protopopiatul Deta. Manifestarea face parte dintr-un ansamblu de acţiuni religios – culturale care se desfăşoară în cadrul parohiei pe timpul unui an. Ziua Bibliei este înscrisă alături de alte activităţi: religioase, patriotice, culturale şi filantropice în Parteneriatul educaţional încheiat de Parohia Ortodoxă cu Şcoala Gimnazială din localitate.
            Vineri, 14. 11. 2014, cu începere de la orele 1100 în cadrul orei de cateheză săptămânală din proiectul ,,Hristos împărtăşit copiilor” s-a desfăşurat în cadrul şcolii o cateheză cu tema: ,,Anul omagial euharistic. Fundamente biblice”. Lecţia a fost ilustrată de folosirea retroproiectorului şi vizionarea unui material power-point realizat anul acesta de Parohie. Partea a doua a întâlnirii a fost descoperirea textelor biblice care fac referire la cele două taine, a Spovedaniei şi Împărtăşaniei. Începând de la Cartea Psalmilor, la scrierile evanghelice şi la cele pauline au fost identificate locurile în care se face amintire de importanţa şi rolul acestor sacramente de iniţiere în viaţa creştinului.
            Au fost expuse mai multe probleme însoţite de fotografii din viaţa liturgică a parohiei.

            Un gând de mulţumire se îndreaptă la final către partenerii din acest proiect, prof. Sorina Oniţa, directorul instituţiei şcolare, prof. Doru Popa, titularul disciplinei de Religie şi prof. Hilde Germer pentru amabilitatea nedezminţită şi pentru sprijinul tehnic pentru realizarea catehezei. 

marți, 11 noiembrie 2014

,,Sărcia", nr. 30/2014

Am primit la parohie ultimul număr tipărit din cei douzeci de ani de apariţie neîntreruptă ai revistei parohiale ,,Sărcia" din Banatul istoric. Din acest număr am spicuit predia la Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir a părintelui Cristian Popi. V. Moşescu dă o explicaţie unui obiect din ritualul bisericesc ,,Antimisul" în pagina 3. În acest număr întâlnim cazeheze, versuri, proză literară  dar şi o cronică locală care aminteşte de petrecerea din această viaţă a Înalpreasfinţitului Nicolae arhipăstorul românilor bănăţeni timp de mai bine de 50 de ani. 
Revista poate fi consultată la biblioteca parohială!

,,Foaia Săcălazului", nr. 126; 127/2014

Din numărul pe septembrie aflăm din articolul ,,Lacrimi la Torac sub ulbul săcălăzean" de Ghiţă Blejuşcă de mai multe trăiri ale săcălăzenilor de odinioară şi de astăzi. O manifestare cu grai bănăţean, poezie şi muzică la care au participat între alţii: etnologul Ioan Viorel Boldureanu, interpretul Iosif Ciocloda, publicistul Ionel Stoiţ ş.a. 
Acelaşi condeier al presei locale iscăleşte în numărul pe octombrie un material aniversar ,,Bilanţul Armoniei în primul ,,Cincinal". Din această prezentare aflăm de participarea membrilor Coralei din Sălalaz la câteva comcursuri de muzică religioasă şi patriotică.; organizarea ,,Festivalului Răchiei", organizarea unor Concursuri şcolare, dezvelirea de plăci comemorative, scrierea şi lansarea Monografiei Săcălazului ş. a. 
Revista poate fi consultată la biblioteca parohială!

,,Opinia", nr. 66/2014

Am primit la parohie prin amabilitatea domnului Gheorghe Blejuşcă, secretarul Asociaţiei Publiciştilor din Presa Rurală din Banat ultimele exemplare din publicaţiile locale editate de Primăria Comunei Săcălaz: ,,Opinia" şi ,,Foaia Săcălazului". Din paginile primei publicaţii aflăm despre deschiderea noului an şcolar 2014-2015 la şcoliile din Săcălaz şi Beregsău - Mare. Tot din acest număr aflăm de organizarea ,,Balului de Halloween" dar şi de serbarea ,,Zilelor comunei Săcălaz". Jocul bănăţean a fost întreţinut de îndrăgiţii solişti: Liliana Laichici şi Adrian Stanca alături de alţi interpreţi ai melosului bănăţean. Au cântat de asemenea şi trei solişti din Uzdin, localitate înfrăţită cu Săcălazul.
Revista poate fi consultată la biblioteca parohială!  

duminică, 9 noiembrie 2014

Taina Sfântului Maslu în parohia Voiteg

Duminică, 9 noiembrie a. c. cu începere de la orele 15,00 a fost săvârşită Taina Sfântului Maslu în parohia Voiteg, protopopiatul Deta. La invitaţia C. Păr. Zaharia George, parohul bisericii cu hramul ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" au slujit la această Sfântă Taină C. Păr. Petru Gărău, Virgil Roşu de la parohia Pădureni, Valentin Bugariu de la parohia Birda, Zoran Milovanov de la parohia Berecuţa şi Ioan Sălvan de la parohia Folia.
Au fost prezenţi mai mulţi credincioşi mici şi mari din această parohie.

sâmbătă, 8 noiembrie 2014

,,Vatră nouă", 2014, nr. 170

Am primit la parohie un nou număr din prestigioasa revistă a comunităţii locale de la Giarmata Vii. Apărută prin strădania şi grija P. On. Părinte Vasile Suciu, parohul localităţii, revista propune cititorilor ei fideli ştiri din viaţa satului, sărbători precum şi informaţii din viaţa Bisericii Ortodoxe din Banat. Publicaţia prezintă pe larg o veste tristă pentru ortodocşii bănăţeni şi anume petrecerea din această viaţă a ierarhului locului Înaltpreasfinţitul dr. Nicolae Corneanu, arhiepiscopul şi mitropolitul Banatului din 1962 până în 28 septembrie 2014. Vestind această despărţire, revista a publicat între altele: mesaje de condoleanţe semnate de Consiliul Eparhial, Preafericitul Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi cel al Filialei Timişoara a Academiei Române.
În suplimentul religios ,,Iconostas" avem pe larg relatarea pe larg a slujbei de înmormântare a venerabilului ierarh precum şi cele două cuvinte de doliu (necrologuri) rostite de Părintele Patriarh şi P. On. Părinte dr. Ionel Popescu, vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Timişoarei.  
Şcolii îi sunt rezervate două materiale, unul de pedagogie: ,,Afectivitatea la şcolarul mic" semnat de prof. Zlatinca Neamţ şi un istoric al învăţământului: ,,Începuturile învăţământului la noi în ţară" (II) de Lăcrămiora Tomiuc. Tot în acest grupaj este amintită apariţia unei cărţi în grai bănăţean semnat de Petru Chira, Drumuri medveşene, Editura Art Press, Timişoara, 2014.
Aflăm cu bucurie din acest număr de organizarea a ,,Zilelor satului Giarmata Vii - Uberland", ajunse la cea de a X - a ediţie. Această sărbătoare a fost compusă din: întreceri sportive, un concurs de desen ,,Roadele toamnei" precum şi o tombolă.
Revista poate fi consultată la biblioteca parohială!

joi, 6 noiembrie 2014

Ierarhi eligibili pentru slujirea de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului

Joi, 6 noiembrie 2014, la reşedinţa mitropolitană din Timişoara, a avut loc şedinţa de lucru a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Banatului, prezidată de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Locţiitor de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, la care au participat: Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului şi Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei.  

În cadrul acestei şedinţe, Preafericirea Sa a prezentat membrilor Sinodului Mitropolitan lista aprobată a ierarhilor eligibili pentru slujirea de Arhiepiscop al Timişoarei şi de Mitropolit al Banatului. Sinodul Mitropolitan, în conformitate cu prevederile Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, a stabilit, prin consultare deschisă, urmată de vot secret consultativ, o listă cu doi candidaţi dintre ierarhii eligibili pentru slujirea de Arhiepiscop al Timişoarei şi de Mitropolit al Banatului. Aceştia sunt următorii:  

1.Preasfinţitul Părinte Dr. Lucian Mic, Episcopul Caransebeşului

2.Preasfinţitul Părinte Dr. Sofronie Drincec, Episcopul Oradiei  

Lista celor doi candidaţi stabiliţi de către Sinodul Mitropolitan va fi prezentată în şedinţa specială de consultare a acestuia cu Adunarea eparhială extinsă a Arhiepiscopiei Timişoarei, în ziua de 7 noiembrie 2014, începând cu ora 10.00. 

http://patriarhia.ro/ierarhi-eligibili-pentru-slujirea-de-arhiepiscop-al-timisoarei-si-mitropolit-al-banatului-7667.html

Parastas pentru Mitropolitul Nicolae la împlinirea a 40 de zile de la trecerea la Domnul

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nicolae a fost pomenit, astăzi, 6 noiembrie 2014, la împlinirea a 40 de zile de la trecerea la Domnul. Comemorarea a început cu Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala mitropolitană din Timișoara de un sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.

În continuare, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârșit slujba de pomenire. Alături de Preafericirea Sa s-a aflat Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Daniil, al Episcopiei Daciei Felix cu sediul administrativ în Vârşeţ, Serbia, Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei şi Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei.

La finalul slujbei de pomenire Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt în care a vorbit despre viaţa şi personalitatea mitropolitului Nicolae al Banatului.

În încheierea manifestărilor comemorative, Patriarhul României înconjurat de soborul de ierarhi, preoţi şi diaconi a oficiat un Trisaghion la mormântul Mitropolitului Nicolae Corneanu, care se află în cripta de sub altarul Catedralei Mitropolitane din Timişoara.

Mitropolitul Banatului a trecut la Domnul, la vârsta de 90 de ani, pe 28 septembrie.

Conform Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, Locțiitor de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului este Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care va fi pomenit la toate slujbele din Arhiepiscopia Timișoarei, până la alegerea noului chiriarh canonic.

http://patriarhia.ro/parastas-pentru-mitropolitul-nicolae-la-implinirea-a-40-de-zile-de-la-trecerea-la-domnul-7665.html