miercuri, 26 noiembrie 2014

Taina Sfântului Maslu în parohia Gătaia

Duminică, 23 noiembrie cu începere de la orele 16,00 a fost săvârşită Taina Sfântului Maslu de obşte în biserica cu hramul ,,Învierea Domnului" din parohia Gătaia. Au slujit sub protia P. On. Păr. Ioan Prisăcean, protopopul Detei, C. Păr. Adam Rugaci, parohul locului, Ioan Marcu de la parohia Sculea, Ioan Ciprian Blagoe de la parohia Deta, Zoran Milovanov de la parohia Berecuţa şi Valentin Bugariu de la parohia Birda.
Cuvântul de învăţătură a aparţinut Preaonaratului Părinte Protopop care a încercat să apropie sufletele credincioşilor de tradiţiile creştine în opoziţie cu cele importate din societatea americană contemporană.
Răspunsurile au fost date de Corul Parohiei Gătaia care la finalul slujbei a intonat şi câteva pricesne ortodoxe.