sâmbătă, 22 noiembrie 2014

,,Arcadia", nr. 3/2014

De la Anina ne-a parvenit prin bunăvoinţa domnului Mihai Chiper, directorul Casei de Cultură Anina numărul al 27 - lea al revistei de literatură, artă şi cultură ,,Arcadia", publicaţie editată de Casa de Culrură din localitate şi redactată de Mihai Chiper împreună cu colaboratorii cuprinşi în colectivul de redacţie.
Revista în 19 pagini propune cititorilor din pagina de gardă un aforism din înţelepciunea gânditorului român Constantin Noica: ,,Din civilizaţie iei cât vrei, din cultură iei cât poţi". Revista se deschide cu o cronică a prezenţei scriitorului Adrian Georgescu la Anina. O incursiune în sfera unei sărbători naţionale ,,Ziua Drapelului Naţional" este realizată de Ştefan Georgescu.
Istoria locului este ilustrată de Dumitru Niţoiu în ,,Profil de dascăl", un medalion închinat profesorului Mircea Polgar de geografie-biologie cu reuşite în viaţa culturală a locului. (p. 4-5). Un fragment dintr-o proză este iscălit de Toma Babu în povestirea ,,Cum am devenit aninean...". 
Ioan Nicolae Cenda semnează un portret cultural închinat prof. univ. dr. Constantin Falcă şi reuşitelor monografice din colecţia ,,Cărăşeni de neuitat". Publicaţia mai conţine reportaje, creaţii literare: basme şi poezie a mai multor autori locali.
Revista poate fi conssultată la biblioteca parohială!