Prin amabilitatea d-lui prof.
Gheorghe Rancu-Bodrog, redactor-șef al
revistei ,,Almăjul” am primit la parohie numărul pe august al prestigioasei
publicații de cultură din Valea Almăjului.
Din
cuprins: am reținut mai multe articole care fac amintire de Mănăstirea
Hodoș-Bodrog, o recenzie asupra unui volum monografic, un mănunchi de poezii
iscălite de Dorin Dumitru, Eugenia Ponte Pete, Ioan Vasile Marcu, Emilia
Amariei și Jiva Fițu.
Amintim
aici două legende care ne trimit în
vremea plămădirii mănăstirii Bodrogului: ,,Se spune că, în acele vremuri, era o
cireadă de vite care păștea. Printre acestea era și un Taur uriaș, pe care îl
chema Hodoș, de la o vreme, zi de zi mergea și săpa cu coarnele lângă un pârâu,
și numai o văcăriță îl putea mâna seara către casă.
Trecură
săptămâni întregi de când taurul tot săpa și, într-o seară, nicidecum nu a vrut
să plece din locul respectiv. Atunci, văcărița l-a lovit ca să plece odată, dar
taurul, întorcându-se, a împuns-o cu coarnele, iar aceasta a murit. Oamenii au
omorât taurul, dar s-au gândit apoi să mergă să vadă totuși ce tot săpa taurul.
Mergând la fața locului, oamenii au văzut că se vedea ceva ieșit din pământ.
Săpând puțin, și-au dat seama că este colțul unei icoane. Atunci au săpat cu
grijă în continuare și au găsit o icoană imensă cu Fecioara Maria și Pruncul
Iisus, iar lângă icoană, o căldare plină cu galbeni de aur.
Atunci
s-au sfătuit toți oamenii acelor locuri, și din acei galbeni au zidit o
mănăstire, căreia i-au pus numele Hodoș-Bodrog. Hodoș după numele taurului, iar
Bodrog, îmi spunea bunica că înseamnă: împunsătură cu cornul: bod –
împunsătură, iar rog – corn. […].
În
acele vremuri, să fi călugăr însemna mare lucru. Părinții, mai ales de la țară,
munceau din greu să-și facă feciorii călugări, căci era o ,,meserie domnească”.
Și, un astfel de călugăr fu vizitat într-o zi de mama sa, o femeie simplă, […]
Bătu
la poarta Mănăstirii și întreabă de fiul ei. Femeia era îmbrăcată sărăcăcios,
și era trudită de drum. […].
Acesta,
văzându-și mama care arăta, după atâta drum, ca o cerșetoare, i-a spus celuialt
călugăr că nu o cunoaște pe femeia asta, și să o scoată afară, că-l face de
rușine. Scoasă cu forța afară, mama călugărului blestemă: ‹‹Să nu te primească
pământul, așa cum nu m-ai primit tu pe mine!››. După ce a murit, călugărul a
fost îngropat cum se cuvine, însă a doua zi, i-au găsit trupul azvârlit afară,
deasupra pământului. […].
Atunci,
călugării i-au îngropat trupul, iar inima i-au zidit-o pe zidul mănăstirii, unde
se află și acum. Iar dacă îți lipești urechea de beton, încă se mai aude cum
bate…”. (Legendele Mănăstirii
Hodoș-Bodrog, p. 1-2).
Tot
acestei mănăstiri îi mai sunt închinate două medalioane scrise de Bogdan Iancu,
,,Mănăstirea Hodoș-Bodrog din Arad ridicată pe locul unde un Taur a descoperit
o icoană făcătoare de minuni”, p. 3-4; Claudia Untaru, ,,Pelerini din toate
colțurile țării la Mănăstirea Hodoș-Bodrog”, p. 5; iar P. Cuv. Păr. Dr. Iustin
Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului este autorul unui
reportaj: ,,Târnosire de biserică la schitul Bodrogu-Vechi”, p. 6-7.
Părintele
dr. Constantin Cilibia este semnatarul unei recenzii la cartea Hodoș-Bodrog, Bodrogu-Vechi, Satul care își
strigă fiii, Editura Hoffman, Caracal, 2015, 396 p., autori Gheorghe Rancu
Bodrog, Gheorghe Ștefan Damian, Mărioara Damian și Delia Chevereșan.
Volumul
este apreciat prin ,,eforturile autorilor, răbdarea dar și râvna lor de a aduna
în timp date atât de importante despre istoria satului unde s-au născut, și au
văzut lumina zilei. A însemnat mult efort de a culege anumite date de prin
arhive, biblioteci de stat și particulare la care s-a adăugat și memoria
colectivă…”. (p. 14).
Toate
acestea și multe altele pot fi regăsite în numărul pe luna august al revistei.
Pentru cei interesați revista poate fi consultată la biblioteca parohială.
Felicitări redactorilor, colaboratorilor, nu în ultimul rând animatorului
cultural din Țara Almăjului: prof. Gh. Rancu – Bodrog.
