marți, 18 octombrie 2016

„Biserică şi presă în Banat”- o nouă candelă care luminează bolta creştină

Presa religioasă este educatoarea enoriaşilor
                                                                Prof. Ioan Traia


Cugetarea de mai sus, rostuită de liderul Asociaţiei Presei Rurale din Banat, grăieşte mult adevăr. Dintotdeauna, presa scrisă, ca mijloc de comunicare între semeni, de la formele vechi de exprimare până la cele moderne, a avut ca misiune prioritară informarea cititorilor. Ziarul, revista şi alte publicaţii sunt azi, mai mult ca oricând, liantul viu în relaţia permanentă dintre edili, administraţie, elite, preoţi şi cetăţeni, respectiv credincioşi. Presa însă, mai cu seamă periodicele, ţinând cont de  puterea ei asupra individului, nu face doar informare, nu se adresează doar minţii şi gândirii umane, ci, credem noi, se detaşează vizibil ca forţă educativă, cu relevante posibilităţi de manipulare a maselor. O presă de calitate, alături de informaţie, deşi nu este literatură adevărată, trebuie şi să sensibilizeze, să emoţioneze chiar, să se adreseze nu doar minţii, ci şi inimii. Acest tip de scriitură (periodicele) de azi e necesar să depăşească simpla postură de emiţător de ştiri actuale, o face mult mai bine televiziunea, deci se cuvine să se apropie de literatură, fără a neglija veridicitatea unor informaţii.
De remarcat că în multe reviste tematice întâlnim pasaje întregi, pagini şi chiar materiale care ţin de literatură prin conţinutul lor şi mijloacele artistice de realizare. Iată deci că putem face astfel şi educaţie, nu doar informare seacă, rece. Asta pentru că unele exprimări scrise din aceste publicaţii sunt chiar zămisliri literare din care răzbat talentul şi înclinaţia spre adevăr şi frumos, vorba lui Creangă „Creaţia este treabă de gust, nu de silinţă”.
Referitor la felul cum gândim, cum ne exprimăm trăirile şi atitudinile, mi se par interesante cugetările cunoscutului filozof şi scriitor Gabriel Liiceanu desprinse secvenţial din ultima sa inedită apariţie „Nebunia de a gândi cu mintea ta”. Spicuiesc câteva idei, fără a fi extrase ca nişte citate. Autorul constată că, de fapt, nu gândim numai cu mintea noastră, ci şi cu a înaintaşilor, a celor pe care i-am citit şi i-am admirat. Astăzi gândim în orizontul televizorului, al facebookului, gândim în mare parte după spusele altora, după calculator, televizoristic, electoral. Suntem astfel manipulaţi şi, la rându-ne, manipulăm şi noi pe alţii. Iată de ce eruditul scriitor constată că într-o lume în care se gândeşte plat, e nevoie de nebunia gândirii.
Şi-atunci, revenind la rolul presei în general şi la al periodicelor în special, se desprinde concluzia că publiciştii nu trebuie să rămână nişte roboţi programaţi, nişte ştirişti care preiau idei şi le transmit maselor, ei trebuie, considerăm cu modestie, să se erijeze în inşi de la care învăţăm ceva util în efemera viaţă, în educatori şi chiar în formatori de opinii, de caractere.
Asta voia să demonstreze, am dedus eu, şi preotul dr. Valentin Bugariu, pe lângă meticuloasa muncă de cercetător cu spirit critic, în cartea Domniei-Sale, apărută în anul 2015, la apreciata editură craioveană Sitech.
Prin misiunea sa profesională, Preacucernicia-Sa este mereu aproape de enoriaşi, li se dăruie acestora spiritual şi părinteşte, iar, din prinosul de inteligenţă, destoinicie şi bunătate şi din sufletul său înduhovnicit, ne-a oferit şi nouă atâtea ocazii, de-a lungul timpului, să ne împrospătăm setea de cunoaştere şi filonul credinţei. Autorul acestui volum, specialist în teologie şi doctor în filologie, alături de dăruirea liturgică şi misiunea nobilă de cateheză, răspândeşte învăţătură şi credinţă şi este ca o lumânare care se consumă pe sine luminând pe alţii. Căci ce sunt atâtea volume şi scrieri pe care le-a izvodit Domnia-Sa, dacă nu nişte candele ce luminează viaţa cititorului, asemenea cunoscutei ziceri: „Un bec luminează o stradă, o carte luminează o casă”
O trăsătură a neobositului dr. Valentin Bugariu este implicarea până la pasiune în tot ceea ce ţine de credinţă, de cultură, de apostolat. La Domnia-Sa, omenescul ca trăsătură nobilă este un mijloc de înălţare a sufletului la enoriaşi, la conaţionali. Şi de minune i se potriveşte cugetarea creştină: „D-zeu ne-a lăsat pe acest mirific pământ pentru a face cinste neamului”.
Voi rândui în continuare câteva  modeste aprecieri într-o recenzie despre respectivul volum pentru cunoaşterea tematicii acestuia şi întru sensibilizarea iubitorilor de istorie, neam şi credinţă.
Tipărită, aşa cum notam mai sus, la Craiova, cartea, într-o ţinută elegantă, cu o ilustraţie de mare forţă sugestivă pe coperta nr. 1, cuprinde un număr de 201 de pagini. Impresionează sinceritatea care răzbate din chiar primele file unde autorul îşi arată recunoştinţă faţă de sponsori. „Mulţumesc tuturor în glas de rugăciune la lumina şi căldura unei candele într-o biserică din frumosul colţ de ţară bănăţean”.
Încă din „Argumentul” aşezat la pagina 13, distinsul preot ne informează că „Studiul care vede acum lumina tiparului a fost pregătit în vederea obţinerii gradului ştiinţific I  în preoţie…”şi că scopul acestui demers „nu este acela de a da informaţii, fiindcă mediul social este bombardat de acestea, ci acela de a problematiza…Toate au la bază puterea cuvântului, autoritatea scriiturii în faţa cuvântului predicat de la amvon…”. Aşa cum, de altfel, menţiona şi prof. Ioan Traia în prefaţa acestui volum recenzat: „Menirea de fond a presei constă tocmai în materializarea forţei cuvântului şi a înfăptuirii caracterului culturalizator al acestuia.” Prefaţatorul mai constată că „studiul ilustrează efortul de conturare a fenomenului misionar prin cuvântul scris şi se constituie într-un obiectiv major, acela de a penetra şi a reînnoii orice cultură, inclusiv cea religioasă”  şi că „publicaţiile bisericeşti trebuie să fie aproape de sufletul credincioşilor şi permanent atente la provocările existenţiale ale omului contemporan”. Este ceea ce afirmam şi eu la începutul  acestei recenzii că prin presa din periodice se încearcă şi se face chiar educaţie culturală.
Dar să deschidem coperţile volumului şi să-l cercetăm cu atenţie. Lucrarea „Biserică şi presă în Banat” ilustrează activitatea misionară prin publicaţii apărute în spaţiul religios bănăţean de câmpie, fără a face referire la cele din zona Caransebeşului şi la cele din diaspora Banatului sârbesc.
Structurată în şapte capitole şi unul rezervat bibliografiei, plus şapte pagini ilustrate la final, cartea dezbate între filele sale felul cum presa religioasă, de-a lungul timpului, face educaţie spirituală, culturală şi naţională. Primul capitol al lucrării se intitulează „Pastorală, misiune şi presă bisericească. Delimitări conceptuale.” Din prima secvenţă a acestuia, aflăm că „Preotul este pentru comunitatea încredinţată lui spre păstorire un educator. Predica în multiplele ei forme este o lecţie a credinţei”. Se detaşează ideea, desprinsă dintr-un un citat din Antonie Plămădeală inserat aici, că, de fapt, cadrul în care se dezvoltă îndrumarea pastorală şi educaţia creştină este cultura. Fără cultură, nu poţi stabili relaţii. Fără relaţii nu poţi stabili adevăruri. Fără un minim de adevăruri, nu poţi fi în armonie. Rămâi în dezechilibru.” De altfel şi Preacucernicia-Sa recunoaşte că „pentru mine, cultura…este nu numai amintirea chipului…părinţilor noştri, ci şi ducerea mai departe a iniţierilor lor la care au ajuns ei”. Aflăm apoi din extrasele din operele unor cunoscuţi cercetători în domeniu selectate aici, despre relaţia preotului cu enoriaşii şi caracterul pedagogic al acesteia, despre cult ca bază a culturii, despre evanghelizare ca „întâia carte de cultură a credinţei”, despre cateheză şi mijloacele folosite în procesul pastoraţiei ( tipărituri, reviste, calendare, pliante, site-ul parohial etc.) Deci  îndemnul este să se pună accent şi pe presă căci „Presa este amvonul modern al timpului nostru”  (David Voniga). Câteva file memorabile stăruie asupra rolului acesteia ca liant între cler şi credincioşi. Este „un spaţiu al propovăduirii credinţei” iar „Misiunea presei constă în vocaţia ei de a se adresa inimii, gândirii şi duhului fiecărui om, în vederea comunicării valorilor creştine şi integrării mediului social cu aluatul Evangheliei” se spune la pagina 21”.Sunt desprinse şi puse în faţa cititorilor şi funcţiile presei…cu explicaţii şi exemplificări.
O a doua secvenţă din capitolul întâi se referă la „ Presa bisericească din Banat. Istoric şi conţinut.” Sunt menţionate aici publicaţiile literare în ordinea apariţiei lor, de la primele („Telegraful român”, „Priculiciu”, „Deşteptarea”, „Luminătoriul”, „Dreptatea”…) până la cele de azi („Altarul Banatului” şi „Învierea”), iar prezentarea lor este însoţită de date concrete privind apariţia, conţinutul şi izvoditorii acestora.
Al  II-lea capitol, în aproape 50 de pagini, prezintă publicaţia religioasă bănăţeană „Învierea”, „ o izbândă a Mitropoliei”, al cărui fondator a fost mitropolitul Nicolae. Sunt desprinse ca funcţii derivate ale acestei foi: cele explicativă, educativ-formativă şi normativă.
Citim la pagina 34 că „presa exercită o putere deosebită, care nu stă în primatul informaţiei, ci în autoritatea scrisului”, iar bilunarul „Învierea” „oglindeşte: viaţa bisericească, cateheza şi îndrumările liturgice, chipuri de înaintaşi din istoria bisericii locale, literatură religioasă, prezentări bibliografice etc.” însă autoritatea scrisului, prestanţa editorială şi veridicitatea  informaţiilor erau date de patronajul Înaltpreasfiinţiei-Sale, mitropolitul Banatului Nicolae Corneanu, care semna articolele de fond mult timp şi se interesa direct de fiecare număr. Aflăm că publicaţia editează în paralel sase suplimente: „Stânca vieţii”, „Filocalia”, „Tineretul ortodox”, „Logos”, „Femeie ortodoxă”, şi „Suplimentul catehetic”. Extensia editorială  a acestei reviste câştigă în prestigiu şi prin faptul că preşedinţii de onoare au fost, înainte, I.P.S. Nicolae, iar azi, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, arhiepiscopul Timişoarei şi mitropolitul Banatului.
Parcurgând cele cinci părţi ale acestui al doilea capitol, identificăm varietatea materialelor care compun fiecare număr: editorialul iscălit de arhiereu, articole diverse cu caracter religios, apoi diferite rubrici separate, poezie originală şi ilustraţie proprie. Prestigiul revistei este dat şi de calitatea colaboratorilor: de la Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, mitropoliţi, episcopi, până la protopopi, preoţi, diaconi şi mireni de diferite specialităţi (etnologi, filologi, muzicologi etc.). Aproape întreaga pagină 38, din acest studiu, este plină cu numele „ostenitorilor publicaţiei”.
Preotul dr. Valentin Bugariu, un meticulos şi exigent cercetător, aduce în faţa cititorilor informaţii variate legate de multitudinea de teme abordate în cunoscuta publicaţie. Aflăm, bunăoară din cugetările mitropolitului timişorean, Nicolae,  că „Vitalitatea  Bisericii este tot atât de evidentă ca şi vitalitatea naţiunii” că „ortodoxia menţine relaţii armonioase cu statul”, „în Biserică trebuie să trăim ca într-o casă” şi că „religia creştină are un caracter popular”. Sunt menţionate asociaţiile religioase şi de tineret precum şi utilitatea lor. Pagini întregi se referă la „Asociaţia Oastea Domnului”, care „este un copil al bisericii”, apoi la predarea religiei în şcoală şi la problemele privind redresarea spirituală a elevilor. Tot legat de rev. „Învierea”, suntem informaţi că aici se fac referiri la asistenţa şi rolul bisericii, precum şi la cateheza ca lecţie a Bisericii, la veştmintele liturgice, la pelerinajele din locurile sfinte ca mod de exprimare a sentimentului religios, la rromi şi integrarea lor, la comemorarea morţilor ca grijă pastorală a Bisericii, la participarea femeii la rugăciunea publică, etc.
Autorul a rezervat un capitol aparte legăturii dintre „Biserică şi mass-media”, adică publicaţiilor deţinute, emisiunilor de radio, revendicării unor clădiri şi spaţii, precum şi crizei financiare a instituţiilor bisericeşti şi neputinţei acestora de a asigura totdeauna salariile şi cheltuielile gospodăreşti.
În ultima secvenţă (II 5), intitulată „Varia”, sunt utilizate câteva articole pentru lămurirea unor probleme: individualitatea persoanei, termenul de Paşti, prezenţa copiilor şi a tinerilor la biserică, regula gramaticală de a utiliza prenumele înaintea numelui, ziua de duminică pentru celebrarea cultului divin şi alte aspecte din problematica pastorală şi misionară.
Capitolul al III-lea are ca titlu „Revista teologică „Altarul Banatului” considerată ca fiind un îndrumător pastoral şi misionar. Ea este o continuare a celei din Caransebeş cu acelaşi titlu. De aici, aflăm: când a apărut, colectivul de redacţie, numele unor marcanţi intelectuali care au colaborat. În subcapitolele acestei părţi, autorul ne informează despre „Biserică şi tradiţie” (misiune, secularizare, predarea religiei, primenirea bisericii, grija faţă de cimitir ), apoi despre „Biserică şi mass-media” (programul revistei, activitatea culturală…).Concluzia este că revista mitropolitană se ocupă onorabil de pastoraţia credincioşilor şi de o  întreagă paletă cultural- spirituală pentru educarea enoriaşilor.
Cel de-al IV-lea capitol „Calendarul almanah”, face, la început, un istoric al calendarului în general şi prezintă evoluţia lui. Apoi, în patru subcapitole, aflăm despre „Originea, istoricul şi conţinutul publicaţiei”.  Autorul volumului recenzat selectează  din diferite surse, informaţii despre evoluţia acestui tip de scriere, de la „Îndrumătorul bisericesc” (1980), la alte formulări, până la titulatura de azi „Calendar al Arhiescopiei Timişoarei”, ajuns la al 35-lea an de apariţie (2015), când este îngrijit de Înaltpreasfinţitul Ioan, Mitropolitul Banatului.. În celelalte părţi ale acestui capitol, autorul ne informează despre „Probleme de pastorală şi misiune creştină” (relaţia dintre familie şi biserică, rolul educativ al serviciului liturgic…), despre „Pastorală-calea povăţuirii”, din care aflăm care sunt organele Bisericii (Adunare, consiliu…), despre preot şi parohie, despre problemele creştinului aflat în faţa morţii, iar, în ultima parte a acestui capitol, suntem informaţi despre „Iniţiative misionare” (buna pregătire a clerului, săvârşirea slujbelor după rânduială fără inovaţii, catehizarea copiilor etc.). Toate acestea refac, pe scurt, demersul publicistic al „Calendarului almanah” editat de Eparhia Timişoarei.
„Publicaţiile parohiale”, ca titlu pentru cel de-al V-lea capitol, ne prezintă apariţiile editoriale  consemnate în rev. „Învierea”. Sunt înşiruite numele lor urmate de scurte informaţii despre fiecare. Iată-le: „Anghelos”, „Apostolii”, „Arhanghelul”, „Buletin parohial”(Lugoj), „Buletin parohial”(Timişoara), „Candela Pesacului”, „Lovrinul ortodox”, „Iconostas”, „Lumină Divină”, „Lumina din Plopi”, „Lumină lină”, „Luminătorul Gearmatei”, „Lumini de gând”, „Paideia”, „Sfeşnicul” şi „Vatra nouă”.
În 3o de pagini, pr. Valentin Bugariu ne informează punctual despre apariţia acestora, precum şi despre format, tiraj, tematici, rubrici şi principalii colaboratori. Domnia-Sa rânduie aici păreri personale, dar şi multe aprecieri notabile ale altor personalităţi. Iar meticuloasele şi atent alesele indicaţii din subsolul paginilor constituie explicaţii şi surse autorizate pentru o bună înţelegere a mesajelor transmise de apreciatul autor. Spaţii mari, fără părtinire, sunt rezervate câtorva merituoase apariţii: „Arhanghelul” (de la Birda), „Buletin parohial” (Timişoara), „Candela Pesacului”, „Iconostas” (de la Giroc), „Lumină lină” (Colonie-Gătaia), „Lumini de gând” (Freidorf) şi „Vatra nouă”, (de la Giarmata  Vii).
Ca o concluzie la acest capitol, merită să cităm, selectiv, cugetarea părintelui dr. Valentin Bugariu: „Publicaţiile parohiale încearcă să împărtăşească Vestea cea Bună dincolo de spaţiul liturgic…fiecare după posibilităţile locului face o misiune creştină. Din păcate, multe dintre ele au dispărut prin mutarea preotului în altă parohie” de aici concluzia că „apariţia unei astfel de publicaţii se datorează slujitorului altarului”.
Ultima secvenţă a acestei valoroase apariţii editoriale se intitulează „Publicaţii rurale”. Încă de la începutul capitolului final, neobositul publicist îşi motivează opţiunea astfel: „Chiar dacă nu sunt editate de Biserică…, ci de şcoală, asociaţii culturale conduse de profesori, muzeografi, directori de Cămin cultural, în redacţie este cuprins şi parohul locului, iar viaţa religioasă îşi are pagina ei bine rânduită”.
Sunt selectate un număr de opt publicaţii, iar, în cele peste 20 de pagini din volum, găsim toate informaţiile necesare, cu predilecţie cele referitoare la articolele cu caracter religios. Iată numele acestor foi rurale nominalizate: „Cenăzeanul” (la Cenad), „Curierul de Gătaia”, „Jurnalul de Gătaia”, „Lumină Giroceană”, „Lumina satului” (de la Giroc). Autorul rezervă acestei foi cu o bogată tradiţie aproape zece pagini. Ne dă relaţii despre articolele religioase publicate, despre distinşii intelectuali precursori, preoţii David Voniga şi Horea Vişoiu şi ei merituoşi editori ai ziarelor locale, apoi despre marile praznice creştine, despre studiul asupra epitafurilor existente în cimitirul din Giroc, semnat de prof. Murariu, redactorul-şef  al publicaţiei. Alte reviste săteşti prezentate aici sunt: „Medveşanul” (din Urseni) şi „Suflet nou” (din Comloşul Mare) asupra acesteia din urmă autorul mai stăruie oferindu-ne şi alte informaţii. Revista, apărută încă din perioada interbelică, are azi trei suplimente: „Suflet de dascăl”, „Suplimentul istoric” şi „Suflet de copil”. Ultimul periodic menţionat în ordine alfabetică este „Vatra satului” din localitatea Ferendia, comuna Jamu- Mare. Această foaie sătească, ajunsă la 10 ani de apariţie, este condusă de prof. Ioan Traia, liderul A.P.P.R.B., care, încă din editorialul de debut, ne anunţa că „Prin cuvintele noastre sincere vă aducem o firavă mângâiere, o undă de lumină în întunericul prezent”. În fiecare număr  al acestei scrieri rurale, sunt prezente „articole de substanţă religioasă legate de marile praznice care au sensibilizat enoriaşii” (prof. Iosif Marius Circa, red.- şef  adjunct).
Iată-ne la finele volumului recenzat. Autorul, pr. dr. Valentin Bugariu, încheie cu o  mărturisire de referinţă: „Cercetarea fenomenului religios din presa rurală a fost anevoioasă, deoarece multe din publicaţii nu au fost inventariate în vreo bibliotecă…Cele menţionate fac parte din A.P.P.R. din Banat şi au putut fi consultate datorită unui frumos obicei, acela de schimburi de publicaţii la întâlnirile periodice… Materialul scris aminteşte de trecutul bisericesc, personalităţi ecleziastice, cuvinte de învăţătură, toate laolaltă reliefând bogăţia credinţei ortodoxe, un model de urmat în lumea satului”.
Şi-a venit şi vremea încheierii. Acest studiu gândit şi aşternut pe hârtie de exemplarul preot dr. Valentin Bugariu, se vrea, şi materialul o poate confirma, să fie o izbutită cercetare asupra publicaţiilor de pe întinsul Eparhiei Timişoarei, punând accent pe rolul preotului paroh în munca de împlinire, dar şi de promovare a misiunii ecumenice a Bisericii Ortodoxe. Şi mai cred neîndoielnic că Preacucernicia-Sa a izbutit de-a binelea, să fie o făclie care luminează calea ortodoxiei în munca de culturalizare a creştinului de azi.                                       
                                                                  
       14 oct. 2016       
prof. Iosif Marius Circa