Presa religioasă este educatoarea enoriaşilor”
Prof.
Ioan Traia
Cugetarea de
mai sus, rostuită de liderul Asociaţiei Presei Rurale din Banat, grăieşte mult
adevăr. Dintotdeauna, presa scrisă, ca mijloc de comunicare între semeni, de la
formele vechi de exprimare până la cele moderne, a avut ca misiune prioritară
informarea cititorilor. Ziarul, revista şi alte publicaţii sunt azi, mai mult
ca oricând, liantul viu în relaţia permanentă dintre edili, administraţie,
elite, preoţi şi cetăţeni, respectiv credincioşi. Presa însă, mai cu seamă
periodicele, ţinând cont de puterea ei
asupra individului, nu face doar informare, nu se adresează doar minţii şi
gândirii umane, ci, credem noi, se detaşează vizibil ca forţă educativă, cu
relevante posibilităţi de manipulare a maselor. O presă de calitate, alături de
informaţie, deşi nu este literatură adevărată, trebuie şi să sensibilizeze, să
emoţioneze chiar, să se adreseze nu doar minţii, ci şi inimii. Acest tip de
scriitură (periodicele) de azi e necesar să depăşească simpla postură de
emiţător de ştiri actuale, o face mult mai bine televiziunea, deci se cuvine să
se apropie de literatură, fără a neglija veridicitatea unor informaţii.
De remarcat că
în multe reviste tematice întâlnim pasaje întregi, pagini şi chiar materiale
care ţin de literatură prin conţinutul lor şi mijloacele artistice de
realizare. Iată deci că putem face astfel şi educaţie, nu doar informare seacă,
rece. Asta pentru că unele exprimări scrise din aceste publicaţii sunt chiar
zămisliri literare din care răzbat talentul şi înclinaţia spre adevăr şi
frumos, vorba lui Creangă „Creaţia este
treabă de gust, nu de silinţă”.
Referitor la
felul cum gândim, cum ne exprimăm trăirile şi atitudinile, mi se par
interesante cugetările cunoscutului filozof şi scriitor Gabriel Liiceanu
desprinse secvenţial din ultima sa inedită apariţie „Nebunia de a gândi cu mintea
ta”. Spicuiesc câteva idei, fără a fi extrase ca nişte citate. Autorul
constată că, de fapt, nu gândim numai cu mintea noastră, ci şi cu a
înaintaşilor, a celor pe care i-am citit şi i-am admirat. Astăzi gândim în orizontul
televizorului, al facebookului, gândim în mare parte după spusele altora, după
calculator, televizoristic, electoral. Suntem astfel manipulaţi şi, la
rându-ne, manipulăm şi noi pe alţii. Iată de ce eruditul scriitor constată că
într-o lume în care se gândeşte plat, e nevoie de nebunia gândirii.
Şi-atunci,
revenind la rolul presei în general şi la al periodicelor în special, se
desprinde concluzia că publiciştii nu trebuie să rămână nişte roboţi programaţi,
nişte ştirişti care preiau idei şi le transmit maselor, ei trebuie, considerăm
cu modestie, să se erijeze în inşi de la care învăţăm ceva util în efemera
viaţă, în educatori şi chiar în formatori de opinii, de caractere.
Asta voia să
demonstreze, am dedus eu, şi preotul dr. Valentin Bugariu, pe lângă meticuloasa
muncă de cercetător cu spirit critic, în cartea Domniei-Sale, apărută în anul
2015, la apreciata editură craioveană Sitech.
Prin misiunea
sa profesională, Preacucernicia-Sa este mereu aproape de enoriaşi, li se dăruie
acestora spiritual şi părinteşte, iar, din prinosul de inteligenţă, destoinicie
şi bunătate şi din sufletul său înduhovnicit, ne-a oferit şi nouă atâtea
ocazii, de-a lungul timpului, să ne împrospătăm setea de cunoaştere şi filonul
credinţei. Autorul acestui volum, specialist în teologie şi doctor în
filologie, alături de dăruirea liturgică şi misiunea nobilă de cateheză,
răspândeşte învăţătură şi credinţă şi este ca o lumânare care se consumă pe
sine luminând pe alţii. Căci ce sunt atâtea volume şi scrieri pe care le-a
izvodit Domnia-Sa, dacă nu nişte candele ce luminează viaţa cititorului,
asemenea cunoscutei ziceri: „Un bec
luminează o stradă, o carte luminează o casă”
O trăsătură a
neobositului dr. Valentin Bugariu este implicarea până la pasiune în tot ceea
ce ţine de credinţă, de cultură, de apostolat. La Domnia-Sa , omenescul ca
trăsătură nobilă este un mijloc de înălţare a sufletului la enoriaşi, la
conaţionali. Şi de minune i se potriveşte cugetarea creştină: „D-zeu ne-a lăsat pe acest mirific pământ
pentru a face cinste neamului”.
Voi rândui în
continuare câteva modeste aprecieri
într-o recenzie despre respectivul volum pentru cunoaşterea tematicii acestuia
şi întru sensibilizarea iubitorilor de istorie, neam şi credinţă.
Tipărită, aşa
cum notam mai sus, la Craiova ,
cartea, într-o ţinută elegantă, cu o ilustraţie de mare forţă sugestivă pe
coperta nr. 1, cuprinde un număr de 201 de pagini. Impresionează sinceritatea
care răzbate din chiar primele file unde autorul îşi arată recunoştinţă faţă de
sponsori. „Mulţumesc tuturor în glas de
rugăciune la lumina şi căldura unei
candele într-o biserică din frumosul colţ de ţară bănăţean”.
Încă din
„Argumentul” aşezat la pagina 13, distinsul preot ne informează că „Studiul care vede acum lumina tiparului a
fost pregătit în vederea obţinerii gradului ştiinţific I în preoţie…”şi că scopul acestui demers „nu este acela de a da informaţii, fiindcă
mediul social este bombardat de acestea, ci acela de a problematiza…Toate au la
bază puterea cuvântului, autoritatea scriiturii în faţa cuvântului predicat de
la amvon…”. Aşa cum, de altfel, menţiona şi prof. Ioan Traia în prefaţa
acestui volum recenzat: „Menirea de fond
a presei constă tocmai în materializarea forţei cuvântului şi a înfăptuirii
caracterului culturalizator al acestuia.” Prefaţatorul mai constată că „studiul ilustrează efortul de conturare a
fenomenului misionar prin cuvântul scris şi se constituie într-un obiectiv
major, acela de a penetra şi a reînnoii orice cultură, inclusiv cea religioasă”
şi că „publicaţiile bisericeşti trebuie să fie aproape de sufletul
credincioşilor şi permanent atente la provocările existenţiale ale omului
contemporan”. Este ceea ce afirmam şi eu la începutul acestei recenzii că prin presa din periodice
se încearcă şi se face chiar educaţie culturală.
Dar să
deschidem coperţile volumului şi să-l cercetăm cu atenţie. Lucrarea „Biserică
şi presă în Banat” ilustrează activitatea misionară prin publicaţii apărute în
spaţiul religios bănăţean de câmpie, fără a face referire la cele din zona
Caransebeşului şi la cele din diaspora Banatului sârbesc.
Structurată în
şapte capitole şi unul rezervat bibliografiei, plus şapte pagini ilustrate la
final, cartea dezbate între filele sale felul cum presa religioasă, de-a lungul
timpului, face educaţie spirituală, culturală şi naţională. Primul capitol al
lucrării se intitulează „Pastorală, misiune şi presă bisericească. Delimitări conceptuale.” Din prima
secvenţă a acestuia, aflăm că „Preotul
este pentru comunitatea încredinţată lui spre păstorire un educator. Predica în
multiplele ei forme este o lecţie a credinţei”. Se detaşează ideea,
desprinsă dintr-un un citat din Antonie Plămădeală inserat aici, că, de fapt, „ cadrul
în care se dezvoltă îndrumarea pastorală şi educaţia creştină este cultura. Fără cultură, nu poţi stabili relaţii. Fără relaţii nu poţi stabili
adevăruri. Fără un minim de adevăruri, nu poţi fi în armonie. Rămâi în
dezechilibru.” De altfel şi Preacucernicia-Sa recunoaşte că „pentru mine, cultura…este nu numai amintirea
chipului…părinţilor noştri, ci şi ducerea mai departe a iniţierilor lor la care
au ajuns ei”. Aflăm apoi din extrasele din operele unor cunoscuţi
cercetători în domeniu selectate aici, despre relaţia preotului cu enoriaşii şi
caracterul pedagogic al acesteia, despre cult ca bază a culturii, despre evanghelizare ca „întâia carte de cultură a credinţei”, despre cateheză şi mijloacele
folosite în procesul pastoraţiei ( tipărituri, reviste, calendare, pliante,
site-ul parohial etc.) Deci îndemnul
este să se pună accent şi pe presă căci „Presa
este amvonul modern al timpului nostru” (David Voniga). Câteva file memorabile stăruie
asupra rolului acesteia ca liant între cler şi credincioşi. Este „un spaţiu al propovăduirii credinţei”
iar „Misiunea presei constă în vocaţia ei
de a se adresa inimii, gândirii şi duhului fiecărui om, în vederea comunicării
valorilor creştine şi integrării mediului social cu aluatul Evangheliei” se
spune la pagina 21” .Sunt
desprinse şi puse în faţa cititorilor şi funcţiile presei…cu explicaţii şi
exemplificări.
O a doua
secvenţă din capitolul întâi se referă la „ Presa bisericească din Banat.
Istoric şi conţinut.” Sunt menţionate aici publicaţiile literare în ordinea
apariţiei lor, de la primele („Telegraful român”, „Priculiciu”, „Deşteptarea”,
„Luminătoriul”, „Dreptatea”…) până la cele de azi („Altarul Banatului” şi
„Învierea”), iar prezentarea lor este însoţită de date concrete privind
apariţia, conţinutul şi izvoditorii acestora.
Al II-lea capitol, în aproape 50 de pagini, prezintă
publicaţia religioasă bănăţeană „Învierea”, „ o izbândă a Mitropoliei”, al cărui fondator a fost mitropolitul
Nicolae. Sunt desprinse ca funcţii derivate ale acestei foi: cele explicativă,
educativ-formativă şi normativă.
Citim la
pagina 34 că „presa exercită o putere
deosebită, care nu stă în primatul informaţiei, ci în autoritatea scrisului”,
iar bilunarul „Învierea” „oglindeşte:
viaţa bisericească, cateheza şi îndrumările liturgice, chipuri de înaintaşi din
istoria bisericii locale, literatură religioasă, prezentări bibliografice etc.”
însă autoritatea scrisului, prestanţa editorială şi veridicitatea informaţiilor erau date de patronajul
Înaltpreasfiinţiei-Sale, mitropolitul Banatului Nicolae Corneanu, care semna
articolele de fond mult timp şi se interesa direct de fiecare număr. Aflăm că
publicaţia editează în paralel sase suplimente: „Stânca vieţii”, „Filocalia”,
„Tineretul ortodox”, „Logos”, „Femeie ortodoxă”, şi „Suplimentul catehetic”.
Extensia editorială a acestei reviste
câştigă în prestigiu şi prin faptul că preşedinţii de onoare au fost, înainte,
I.P.S. Nicolae, iar azi, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, arhiepiscopul
Timişoarei şi mitropolitul Banatului.
Parcurgând
cele cinci părţi ale acestui al doilea capitol, identificăm varietatea
materialelor care compun fiecare număr: editorialul iscălit de arhiereu,
articole diverse cu caracter religios, apoi diferite rubrici separate, poezie
originală şi ilustraţie proprie. Prestigiul revistei este dat şi de calitatea
colaboratorilor: de la Daniel ,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, mitropoliţi, episcopi, până la protopopi,
preoţi, diaconi şi mireni de diferite specialităţi (etnologi, filologi,
muzicologi etc.). Aproape întreaga pagină 38, din acest studiu, este plină cu
numele „ostenitorilor publicaţiei”.
Preotul dr.
Valentin Bugariu, un meticulos şi exigent cercetător, aduce în faţa cititorilor
informaţii variate legate de multitudinea de teme abordate în cunoscuta
publicaţie. Aflăm, bunăoară din cugetările mitropolitului timişorean, Nicolae, că „Vitalitatea Bisericii este tot atât de evidentă ca şi
vitalitatea naţiunii” că „ortodoxia
menţine relaţii armonioase cu statul”, că „în Biserică trebuie să trăim ca într-o casă” şi că „religia creştină are un caracter popular”.
Sunt menţionate asociaţiile religioase şi de tineret precum şi utilitatea lor.
Pagini întregi se referă la „Asociaţia Oastea Domnului”, care „este un copil al bisericii”, apoi la
predarea religiei în şcoală şi la problemele privind redresarea spirituală a
elevilor. Tot legat de rev. „Învierea”, suntem informaţi că aici se fac
referiri la asistenţa şi rolul bisericii, precum şi la cateheza ca lecţie a
Bisericii, la veştmintele liturgice, la pelerinajele din locurile sfinte ca mod
de exprimare a sentimentului religios, la rromi şi integrarea lor, la
comemorarea morţilor ca grijă pastorală a Bisericii, la participarea femeii la
rugăciunea publică, etc.
Autorul a
rezervat un capitol aparte legăturii dintre „Biserică şi mass-media”, adică
publicaţiilor deţinute, emisiunilor de radio, revendicării unor clădiri şi
spaţii, precum şi crizei financiare a instituţiilor bisericeşti şi neputinţei
acestora de a asigura totdeauna salariile şi cheltuielile gospodăreşti.
În ultima
secvenţă (II 5), intitulată „Varia”, sunt utilizate câteva articole pentru
lămurirea unor probleme: individualitatea persoanei, termenul de Paşti,
prezenţa copiilor şi a tinerilor la biserică, regula gramaticală de a utiliza
prenumele înaintea numelui, ziua de duminică pentru celebrarea cultului divin
şi alte aspecte din problematica pastorală şi misionară.
Capitolul al
III-lea are ca titlu „Revista teologică „Altarul Banatului” considerată ca
fiind un îndrumător pastoral şi misionar. Ea este o continuare a celei din
Caransebeş cu acelaşi titlu. De aici, aflăm: când a apărut, colectivul de
redacţie, numele unor marcanţi intelectuali care au colaborat. În subcapitolele
acestei părţi, autorul ne informează despre „Biserică şi tradiţie” (misiune,
secularizare, predarea religiei, primenirea bisericii, grija faţă de cimitir ),
apoi despre „Biserică şi mass-media” (programul revistei, activitatea
culturală…).Concluzia este că revista mitropolitană se ocupă onorabil de
pastoraţia credincioşilor şi de o întreagă paletă cultural- spirituală pentru
educarea enoriaşilor.
Cel de-al
IV-lea capitol „Calendarul almanah”, face, la început, un istoric al
calendarului în general şi prezintă evoluţia lui. Apoi, în patru subcapitole,
aflăm despre „Originea, istoricul şi conţinutul publicaţiei”. Autorul volumului recenzat selectează din diferite surse, informaţii despre
evoluţia acestui tip de scriere, de la „Îndrumătorul bisericesc” (1980), la
alte formulări, până la titulatura de azi „Calendar al Arhiescopiei
Timişoarei”, ajuns la al 35-lea an de apariţie (2015), când este îngrijit de
Înaltpreasfinţitul Ioan, Mitropolitul Banatului.. În celelalte părţi ale
acestui capitol, autorul ne informează despre „Probleme de pastorală şi misiune
creştină” (relaţia dintre familie şi biserică, rolul educativ al serviciului
liturgic…), despre „Pastorală-calea povăţuirii”, din care aflăm care sunt
organele Bisericii (Adunare, consiliu…), despre preot şi parohie, despre
problemele creştinului aflat în faţa morţii, iar, în ultima parte a acestui
capitol, suntem informaţi despre „Iniţiative misionare” (buna pregătire a
clerului, săvârşirea slujbelor după rânduială fără inovaţii, catehizarea
copiilor etc.). Toate acestea refac, pe scurt, demersul publicistic al
„Calendarului almanah” editat de Eparhia Timişoarei.
„Publicaţiile
parohiale”, ca titlu pentru cel de-al V-lea capitol, ne prezintă apariţiile editoriale consemnate în rev. „Învierea”. Sunt înşiruite
numele lor urmate de scurte informaţii despre fiecare. Iată-le: „Anghelos”,
„Apostolii”, „Arhanghelul”, „Buletin parohial”(Lugoj), „Buletin parohial”(Timişoara),
„Candela Pesacului”, „Lovrinul ortodox”, „Iconostas”, „Lumină Divină”, „Lumina
din Plopi”, „Lumină lină”, „Luminătorul Gearmatei”, „Lumini de gând”,
„Paideia”, „Sfeşnicul” şi „Vatra nouă”.
În 3o de
pagini, pr. Valentin Bugariu ne informează punctual despre apariţia acestora,
precum şi despre format, tiraj, tematici, rubrici şi principalii colaboratori.
Domnia-Sa rânduie aici păreri personale, dar şi multe aprecieri notabile ale
altor personalităţi. Iar meticuloasele şi atent alesele indicaţii din subsolul
paginilor constituie explicaţii şi surse autorizate pentru o bună înţelegere a
mesajelor transmise de apreciatul autor. Spaţii mari, fără părtinire, sunt
rezervate câtorva merituoase apariţii: „Arhanghelul” (de la Birda ), „Buletin parohial”
(Timişoara), „Candela Pesacului”, „Iconostas” (de la Giroc ), „Lumină lină”
(Colonie-Gătaia), „Lumini de gând” (Freidorf) şi „Vatra nouă”, (de la Giarmata
Vii
Ca o concluzie
la acest capitol, merită să cităm, selectiv, cugetarea părintelui dr. Valentin
Bugariu: „Publicaţiile parohiale încearcă
să împărtăşească Vestea cea Bună dincolo de spaţiul liturgic…fiecare după
posibilităţile locului face o misiune creştină. Din păcate, multe dintre ele au
dispărut prin mutarea preotului în altă parohie” de aici concluzia că „apariţia unei astfel de publicaţii se datorează
slujitorului altarului”.
Ultima
secvenţă a acestei valoroase apariţii editoriale se intitulează „Publicaţii
rurale”. Încă de la începutul capitolului final, neobositul publicist îşi
motivează opţiunea astfel: „Chiar dacă nu
sunt editate de Biserică…, ci de şcoală, asociaţii culturale conduse de
profesori, muzeografi, directori de Cămin cultural, în redacţie este cuprins şi
parohul locului, iar viaţa religioasă îşi are pagina ei bine rânduită”.
Sunt selectate
un număr de opt publicaţii, iar, în cele peste 20 de pagini din volum, găsim
toate informaţiile necesare, cu predilecţie cele referitoare la articolele cu
caracter religios. Iată numele acestor foi rurale nominalizate: „Cenăzeanul” (la Cenad ), „Curierul de
Gătaia”, „Jurnalul de Gătaia”, „Lumină Giroceană”, „Lumina satului” (de la Giroc ). Autorul rezervă
acestei foi cu o bogată tradiţie aproape zece pagini. Ne dă relaţii despre
articolele religioase publicate, despre distinşii intelectuali precursori,
preoţii David Voniga şi Horea Vişoiu şi ei merituoşi editori ai ziarelor
locale, apoi despre marile praznice creştine, despre studiul asupra
epitafurilor existente în cimitirul din Giroc, semnat de prof. Murariu,
redactorul-şef al publicaţiei. Alte
reviste săteşti prezentate aici sunt: „Medveşanul” (din Urseni) şi „Suflet nou”
(din Comloşul Mare) asupra acesteia din urmă autorul mai stăruie oferindu-ne şi
alte informaţii. Revista, apărută încă din perioada interbelică, are azi trei
suplimente: „Suflet de dascăl”, „Suplimentul istoric” şi „Suflet de copil”.
Ultimul periodic menţionat în ordine alfabetică este „Vatra satului” din
localitatea Ferendia, comuna Jamu- Mare. Această foaie sătească, ajunsă la 10
ani de apariţie, este condusă de prof. Ioan Traia, liderul A.P.P.R.B., care,
încă din editorialul de debut, ne anunţa că „Prin
cuvintele noastre sincere vă aducem o firavă mângâiere, o undă de lumină în
întunericul prezent”. În fiecare număr al acestei scrieri rurale, sunt prezente „articole de substanţă religioasă legate de
marile praznice care au sensibilizat enoriaşii” (prof. Iosif Marius Circa,
red.- şef adjunct).
Iată-ne la
finele volumului recenzat. Autorul, pr. dr. Valentin Bugariu, încheie cu o mărturisire de referinţă: „Cercetarea fenomenului religios din presa
rurală a fost anevoioasă, deoarece multe din publicaţii nu au fost inventariate
în vreo bibliotecă…Cele menţionate fac parte din A.P.P.R. din Banat şi au putut
fi consultate datorită unui frumos obicei, acela de schimburi de publicaţii la
întâlnirile periodice… Materialul scris aminteşte de trecutul bisericesc,
personalităţi ecleziastice, cuvinte de învăţătură, toate laolaltă reliefând
bogăţia credinţei ortodoxe, un model de urmat în lumea satului”.
Şi-a venit şi
vremea încheierii. Acest studiu gândit şi aşternut pe hârtie de exemplarul
preot dr. Valentin Bugariu, se vrea, şi materialul o poate confirma, să fie o
izbutită cercetare asupra publicaţiilor de pe întinsul Eparhiei Timişoarei,
punând accent pe rolul preotului paroh în munca de împlinire, dar şi de
promovare a misiunii ecumenice a Bisericii Ortodoxe. Şi mai cred neîndoielnic
că Preacucernicia-Sa a izbutit de-a binelea, să fie o făclie care luminează
calea ortodoxiei în munca de culturalizare a creştinului de azi.
14 oct. 2016
prof. Iosif
Marius Circa
