duminică, 16 octombrie 2016

Taina Sfântului Maslu în parohia Birda

Duminică, 16 octombrie cu începere de la orele 1600 a fost oficiată Taina Sfântului Maslu de obște în biserica cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului” din parohia Birda, protopopiatul Deta.
Cu acest prilej au slujit P. On. Păr Ioan Prisăcean, protopopul Detei și C. Păr. Zoran Milovanov (parohia Berecuța), Ioan Sălvan (parohia Folea), Călin Negrea (parohia Gătaia), Sebastian Andrei Petrescu (parohia Percosova), Tiberiu Gherasim (parohia Ferendia) și Valentin Bugariu, parohul locului.
S-au împărtășit de darurile Sfintei Taine credincioși din parohie, precum și de la parohiile învecinate. Au fost prezenți mai mulți elevi din parohie împreună cu profesorul de religie Doru Popa.

Cuvântul de învățătură a aparținut P. On. Păr. Protopop care a pus la sufletul credincioșilor prezenți importanța practicării dragostei ca virtute creștină așa cum reiese din imnul închinat ei de Sfântul Apostol Pavel.