În Anul comemorativ al
Sfântului Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești, Părintele Profesor
Doctor Mircea Păcurariu, membru titular al Academiei Române a reușit să publice
în condiții excepționale ,,de lux” volumul Tiparul
în Biserica Ortodoxă Română, prin conținut și proporții o lucrare de
căpătâi în cercetarea tiparului bisericesc.
Într-o cercetare cronologică Părintele istoriei Bisericii
Ortodoxe românești abordează dezvoltarea meșteșugului tiparului pe parcursul a
patru secole (XVI-XX-lea) scoțând în priveliște: cărți imprimate, chipuri de
meșteri dar și școli create în jurul unor tipografi renumiți așa cum au fost:
logofătul Liubavici, diaconul Coresi și Sfântul Martir Antim Ivireanul de la a
cărui martiriu se împlinesc anul acesta 300 de ani. O contribuție deosebită a
cărții bisericești – în viziunea Părintelui autor – este aceea de utilizare a
acesteia în scop liturgic, pastoral și didactic, dar și de susținere a unității
de credință, limbă și neam a românilor din cele trei țări românești.
Tiparul bisericesc (de fapt singurul la noi) a apărut
prin ieromonahul Macarie care în decurs de patru ani a tipărit în 1508, 1510 și
1512 un Liturghier urmat de un Octoih și un Tetraevanghel.
,,Importanța Liturghierului lui Macarie rezidă nu numai
în faptul că reprezintă prima carte tipărită în țările românești, ci în acela
că este prima ediție a acestei cărți de cult. Prima ediție a Liturghierului în
limba greacă a apărut abia în anul 1526 la Veneția și, concomitent, la Roma”.
(p. 16).
În
acest secol au activat și Dimitrie Liubavici și diaconul Coresi legați de
meșteșugul tiparului. Primul a format mai mulți ucenici între care se numără
Oprea, Petru și Coresi. Oprea ajuns conducătorul atelierului tipografic
–Macarie și Liubavici au venit în Țara Românească – l-a ajutat pe Coresi să-și
înjghebeze propria tipografie la Brașov. Acești trei ucenici ai lui Liubavici
sunt primii tipografi români formați în Țara Romînească care vor fi precursorii
introducerii limbii române în Biserică.
Din
cele 25 de cărți imprimate de Coresi la Brașov, 10 sunt în limba română.
,,Cercetări mai recente au dovedit că diaconul Coresi își avea propriul atelier
tipografic, undeva în jurul Bisericii <<Sfântul Nicolae >> din cartierul Șchei, deci
<<extra muros>>. Cu toate acestea, Coresi a beneficiat de sprijinul
autorităților săsești (judele Hans Benkner, mai târziu Lukas Hirscher), care
considerau tipărirea de cărți în limba română și slavonă ca o afacere pur
comercială, menită să asigure funcționarea fabricii săsești de hârtie din Brașov”.
(p. 32).
Tot
în acest secol au mai activat ieromonahul Lavrentie lângă București și Filip
Moldoveanul la Sibiu. În aceste condiții de dezvoltare a tiparului a apărut Palia de la Orăștie, prima imprimare a
celor dintâi două cărți ale Pentateuhului mozaic în limba română. La această
tălmăcire au contribuit și trei români din părțile Caransebeșului și Lugojului.
Secolul
al XVII-lea reprezintă apogeul tipăriturilor bisericești sub Matei Basarab dar
mai ales sub Sf. Constantin Brâncoveanul (1688-1714). Acum au fucționat
succesiv mai multe ateliere: Câmpulung, Govora, Dealu, Târgoviște, București,
Buzău, Snagov, Râmnic, Iași (2 tipografii) și Bălgrad.
,,Cărțile
tipărite în acest secol erau de o mare diversitate: cărți de slujbă (în
slavonă, română, bilingve), cărți biblice (între care și o ediție integrală a
Noului Testament și o ediție integrală a Bibliei), cărți cu profil omiletic
(Cazanii), cărți de apărare a Ortodoxiei în fața prozelitismului altor culte,
cărți pentru credincioșii greci sau pentru cei vorbitori de limbă arabă”. (p.
44).
Dacă
pentru veacul anterior matrițele și literele au fost aduse de Macarie, sau
create pe teritoriul Țării Românești, în acest veac ele sunt aduse de la
Moscova, Liov ori Kiev pentru cele care au funcționat la Câmpulung, București
și Iași sau pur și simplu ,,rodul muncii mele” în cazul Sfântului Antim.
Acum
au apărut trei lucrări fundamentale pentru vechea literatură română: Cazania (1643) lui Varlaam, Dumnezăiasca Liturghie (1679) iscălită
de Dosoftei și Biblia de la București
(1688).
În
ceea ce-l privește pe Sfântul Antim, Părintele Acad. Mircea Păcurariu
folosindu-se de o scrisoare din 1709 a lui Hrisant Notara către Ianache
Văcărescu dă pentru prima dată locul nașterii dar și petrecerea acestuia după
robia turcească: ,,Născut în satul Ude din Georgia, a fost luat de tânăr rob de
turci, dar a fost răscumpărat de patriarhul Dositei al Ierusalimului
(1668-1707). A intrat în obștea monahală a Sfântului Mormânt din Ierusalim,
fiind călugărit cu numele Antim. Acolo a învățat limbile greacă, arabă și
turcă. Prin anii 1680-1682 patriarhul Dositei l-a adus la Mănăstirea Cetățuia
unde a învățat limbile română și slavonă. Aici a învățat de la Mitrofan
meșteșugul tiparului devenind egumen al mănăstirii. Prin 1690-1691 Antim a
plecat la București probabil chemat de Mitrofan. Prin 1691 acesta a fost ales
episcop de Buzău și în această situație ieromonahului Antim i s-a încredințat
conducerea tipografiei domnești din București...”. (p. 92).
A
creat o școală tipografică, a avut ucenici pe Mihail Iștvanovici și Gheorghe
Radovici care au dus mai departe meșteșugul magistrului lor. În tipografiile de
la București, Snagov, Râmnic, Târgoviște a imprimat carte de cult în limbile:
română, greacă, arabă, bilingve, carte apologetică, didactică dar și două
lucrări personale de îndrumare a clerului și credincioșilor.
Veacul
al XVIII-lea a stat sub puterea fanarioților în Moldova și Transilvania, iar în
Ardeal sub autoritarea Imperiului. Cu toate acestea tiparul a cunoscut și alte
forme de organizare, apar tipografiile particulare la Viena, Buda ori Sibiu
care însă vor imprima și carte bisericească. La București funcționează și acum
tipografia lui Antim de la Mănăstirea ,,Tuturor Sfinților” din localitate.
Pentru
românii transilvăneni și bănățeni vor fi tipărite cărți la Viena și Buda. Între
reușite amintim Mineele de la Râmnic
(1776-1780) și lucrarea protopopului Constantin Șuboni al Timișoarei, Învățătură creștinească foarte de folos
scoasă de pe limba greească pe cea rumânească, cu osârdia și cheluiala...,
Viena, 1770.
În
secolul al XIX-lea au apărut noi tipografii, unele funcționează și astăzi, așa
este Tipografia Cărților Bisericești (1880), tipografia Mitropoliei apoi a
Patriarhiei Române. În debutul Primului Război Mondial a apărut aici o lucrare
remarcabilă Biblia sinodală (1914).
În
tiparnița buzoiană pe cheluiala episcopului Filotei a apărut Biblia de la Buzău (1854-1856).
Au
mai existat tipografii la Iași, Neamț, Chișinău și Cernăuți.
Pentru
Ardeal a fost înființată tipografia șaguniană în 1850 la Sibiu de Sfântul
Andrei Șaguna. Aici a apărut carte de cult, un ziar bisericesc (,,Telegraful
român”, 1853), lucrări omiletice, manuale teologice și pedagogice, manuale
pentru școlile confesionale ș. a.. Sf. Andrei a editat Biblia de la Sibiu (1856-1858). Pentru eparhiile Aradului și
Caransebeșului au apărut tipografii distincte care au imprimat carte necesară
eparhiei și câte o foaie bisericească.
În
secolul trecut au funcționat mai multe tipografii și edituri. Cea de la
București a imprimat: ediții ale Sfintei Scripturi (1936, 1944, 1968, 2002),
ale Noului Testament, traduceri din Sfinții Părinți, carte de cult, manuale de
teologie, studii independente.
Cele
de la Iași și Sibiu carte teologică și de istorie bisericească, diverse
monografii.
Au
apărut noi tipografii la Cluj-Napoca, Oradea, Craiova și Timișoara. După 1990
funcționează toate tipografiile Bisericii modernizate și retehnologizate:
Basilica (București), Doxologia (Iași), Andreiana (Iași), Renașterea
(Cluj-Napoca), Mitropolia Olteniei (Craiova), Învierea (Timișoara), Reîntrgirea
(Alba Iulia) etc.
Prin
acest volum Părintele acad. Mircea Păcurariu reușește să contureze un fenomen
deosebit și anume, acela al tiparului ca misiune a Bisericii. Dincolo de
dezvoltarea în timp, cartea bisericească reprezintă un document fundamental al
propovăduirii Evangheliei în spațiul Carpato-Danubiano-Pontic.
Felicitări venerabilului
Părinte Profesor de la Sibiu, formatorul atâtor și atâtor generații de studenți
teologi din Patriarhia Română!
