Cercetătorul Dr. Viorel Dorel
Cherciu propune cititorilor spre reflecție un nou volum care s-ar putea ușor
considera un manual al Istoriei bisericești din Banat văzută din documente de
arhivă, deci fără vreo cosmetizare ulterioară. Acest demers inedit este
completat cu informații din 383 volume consultate, toate demonstrând temeinicia
studiului la care s-a înhămat pentru dezvelirea religiozității ortodocșilor din
Banat.
Dacă
celelalte demersuri de istorie bisericească pornesc de la instituție sau
persoană (eparhie, învățământ teologic, medalioane de ierarhi etc.) de astă
dată studiul începe din avlia Bisericii punându-se în discuție cum este
reflectată primirea Creștinătății prin intermediul a 16 teme: Botez, Cult,
Cruce, Sărbătoare, Boală, Disciplină, Cununie, Epitropie, Filantropie,
Alcoolism, Post, Cantorat, Pelerinaj, Magie și Moarte.
În
legătură cu Taina Sfântului Botez, autorul vorbește de importanța molitvei care
,,îmbisericește” până la Botez. ,,Nou-Venitul în Lume - ‹‹homo animalis›› - ca
să se preschimbe în ‹‹homo spiritualis››, trebuie să treacă Proba de Apă -
‹‹Potopul›› salvaționist în numele Sfintei Treimi, care în fapt, este o
consacrare a Nașterii cu Temei”. (p. 15).
El
era săvârșit prin ,,tornare” (vara) și prin ,,stropire” iarna”. Iarăși sub
influență catolică nou botezatului nu i se administra Taina Împărtășaniei.
Pentru coloniștii veniți în Banat din părțile Sibiului și așezați la Bazoș acest
lucru a fost obiect de corespondență cu forurile bisericești în cursul anului
1931. Un caz îl reprezintă locul oficierii Sf. Tainei, pentru biserica din
Șuștra ,,sub treptele corului”, care din nou trădează aceeași influență
manifestată de astă dată în arhitectura bisericească: baptisteriul era așezat
sub turnul clopotniță în dreapta (vezi și bisericile din Birda și Butin spre
exemplificare).
Cultul
public (Doxologia) este concretizat în: rugăciuni sub formă de molitfe, ectenii
și diferite formule sacramentale; cântări și imne liturgice: tropare, condace,
stihuri, canoane, irmoase ș. a.; lecturi biblice: paremi, psalmi, catisme,
sinaxare, Apostol, Evanghelie; acte liturgice, adică mișcări rituale, gesturi,
procesiuni, vohoade. (p. 24). Toate acestea formează Cultul divin public
exprimat prin: Laude, Sfinte Taine și ierurgii și Sfânta Liturghie. Cu toate
acestea în ceea ce privesc slujba de seară (Vecernia) și cea de dimineață
(Utrenia) acestea nu se săvârșesc regulat din diferite pricini: La Hisiaș, Vecernia
se săvârșește doar iarna, pentru că vara ,,cantorii sunt la lucrul câmpului”
mărturisea preotul George Găescu în 1925.
Un
alt slujitor al altarului de astă dată din Ohaba Lungă, Pavel Văcărescu începe:
,,la 6 1̸2 oare dimineața și încopciază Utrenia cu Sfânta
Liturghie, însă cu durere că nu prea cercetează credincioși[i] sfânta biserică,
afară când nu am cantor căci cantorul nostru e din Rădmănești”. (p. 25).
Pământul
reprezenta binecuvântarea belșugului dar și cazna sudorii de fiecare zi a
omului, fie credincios ori preot: ,,Lucrătorul Pământului era bineînțeles,
stăpânit de ‹‹Pofta Privirii››, însă ‹‹Crucea vizibilului›› îl ‹‹focusa›› în
Ochi, Ogorul (nu întotdeauna ‹‹al Ortodoxiei››), Livada de Fân, Pădurea, Stâna
de Oi, Pășunea, Grădina ș. a. m. d., nefiind deloc un ‹‹Discipol al Văzului››
în sensul lui Ioan Evanghelistul, încât să ‹‹Vadă›› Supraspiritualul Iconic.
Dacă e s-o spunem ‹‹pe-a dreaptă››, nici preoții nu aveau ‹‹sub braț››
Gramatica Formelor Vizuale, căci cu mâinile ‹‹țineau hățurile›› ca ‹‹animalele de
tracțiune›› să are Holda: cei doi popi de la Dubos, Matei și Alexa, aveau vite
de înjugat și ‹‹când cineva avea nevoie de vreo slujbă, mergea la câmp la
dânșii, căci aveau în traistă cartea de rugăciune și, pe loc, le citea cele de
folos, iar boii rumegau pe brazdă››”. (p. 73).
O
realitate de netăgăduit în lume atât în trecut, cât și astăzi o reprezintă
boala fizică și cea spirituală. O frumoasă definiție dă dr. Viorel Dorel
Cherciu acesteia, dar și a grijii doar față de trup: ,,Istoria Universală a
Umanității ne relevă faptul că nu a văzut decât puține perioade ‹‹sănătoase››,
fiind ‹‹cangrenată›› de Boli. Taina Suferinței nu o poate dezlega decât
Hristos, însă Omul Modern a uitat aproape cu desăvârșire cine este
adevăratul ‹‹Doctor al Lumii››. Fiecare
epocă istorică a fost amprentată de o Boală: Antichitatea – Lepră; Evul Mediu –
Ciumă; Renașterea – Sifilis; Romantismul – Tuberculoza; Modernitatea –
Cancerul. Îngrijorarea și Spaima de Boală își are originea în ‹‹Crezul inversat›› că ‹‹Trupul este Chipul
Sănătății nu Sufletul››”. (p. 74).
Pentru
o exemplificare ni se dau fel de fel de bolnavi. Un exemplu concludent este cel
al preotului Vasile Ilie din Ficătari care a suferit de ,,reumă în picioare și
junghiuri”.
În
lumina dreptului bisericesc stă și disciplina. Ne sunt înfățișate mai multe
abateri și delicte de la norma canonică. Un caz deosebit a fost cel al
preotului Adam din Coștei, tatăl omului politic Petru Groza. ,,Preotul acuzat a
fost citat la sediul Protopopiatului Belinț, în 22 octombrie 1912 să fie
‹‹ascultat la protocol››, însă nu s-a prezentat fiind bolnav. El a fost audiat
în 7 noiembrie a. a. Venit în această parte a Banatului, la îndemnul lui Ioan
Mețianu, Consitoriul Diecezan din Arad l-a îndemnat să facă ‹‹toate slujbele
după obiceiul locului››. Aici a trebuit să țină slujbele – chiar și Liturghia –
‹‹pe mic››, adică, să rostească ecteniile ‹‹pe sărite…›› ca să se scurteze
serviciile religioase, iar credincioșii să fie la ‹‹amiază›› acasă. Se întâmpla
câteodată să nu pomenească la ‹‹vohod›› pe episcop sau pe rege, deoarece
suferea de ‹‹morb de inimă››, care-i provocau accese de sufocare. În anul 1891,
această comună bisericească a fost instalat preotul Groza, avea cu toate
‹‹numele urmele simțului creștinesc și ale culturei nu››-1912” . (p. 113-114).
Căsătoria
reprezenta și încă reprezintă primirea binecuvântării lui Dumnezeu în Sfânta
Taină prin care un bărbat și o femeie pot conviețui împreună. În studiul
închinat acestei realități eclesiastice, autorul pomenește de apariția în
veacul al XIX-lea a instituților de stare civilă care au erodat autoritatea
Bisericii. Sub această presiune apar în administrația parohială, matricolele
care consemnau Cununiile religioase.
Practic
se arată faptul că Logodna și Cununia se săvârșeau separat în unele parohii,
prima la casa parohială, cealaltă la biserică, primitorii acestei Taine
,,fugeau” de contribuția bisericească a plății unei taxe în multe cazuri
simbolice: 1 coroană. La acestea toate se mai adăuga și sărăcia accentuată dar
și mentalitatea unor credincioși: ,,În Percosova există mai multe opreliști:
traiul rău cu soacra, rudenie, nu voiește fără ospăț, dar din cauza sărăciei
nu-l poate face, conviețuirea rea, nu are divorțul bisericesc. […] La Gherman,
nu se cunună religios nici gratis pentru că ‹‹îi batjocoresc›› sătenii -1910” . (p. 147).
Epitropul
era considerat tutorele afacerilor bisericești, el administra bunurile fixe și
mobile ale Parohiei. Cu toate acestea arhiva menționează cazuri de epitropi
aleși care erau în procese cu bisericile care trebuia să le administreze, ori
nereguli în administrarea corectă a banilor Bisericii. Nostim este cazul epitropului
al doilea de la Parohia Chizătău care ,,‹‹a fost prins cu straița la mărul lui
Nicolae Ciolac noaptea furând›› de către paza satului Traian Sulă și Ioan
Pistrui, care mai apoi l-a ‹‹închis›› la comună. – 1914” . (p. 160).
Filantropia
veacurilor trecute a fost ilustrată de ridicarea de biserici și școli
confesionale, dar și ajutor dat de Eparhia Caransebeșului unor sate cu prilejul
inundațiilor din 1887. Cronica anilor a reținut mai mulți astfel de
binefăcători, noi am consemnat gestul a doi oameni: ,,Zelosul preot Adam Treica
din Susani – Protopopiatul Făgetului a dăruit birul său preoțesc pe șapte ani,
în valoare de 600 fl. edificării bisericii din Tapia – Protopopiatul Lugojului.
– 1890. […] Preoteasa Ecaterina Iancu, venerabilă matroană lasă […] o parte din
averea sa, școlii confesionale din Ghilad”. (p. 183).
Odată
cu sistematizarea satelor în vremea administrării imperiale, centrul civic al
fiecărei localități era populat de Primărie, Biserică, Școală și Birt. Cum
drumul către cel din urmă era întotdeauna mai ademenitor decât cel către
Biserică s-au întâmplat și excese de la morala creștină. ,,Existau Parohii unde
mulți ‹‹ortodocși›› stăteau ‹‹călare pe butoi›› și ‹‹trăgeau la măsea›› așa
încât într-un an, consumul de alcool, aduce profituri ‹‹astronomice››
Comerciantului (învățătorul George Popovici de la Nadăș se adresează
Consitoriului Diecezan din Arad pentru neplata salariului pe 3 luni, în anul
1913, în timp ce credincioșii ‹‹varsă›› anual la birturi 10.000-15.000 coroane;
repararea bisericii și a casei parohiale de la Coșteiul Mare din anul 1909 a costat 3.283 cor. 43
fileri)”. (p. 198).
Cantorele,
cântărețul are o importanță deosebită. Dacă în trecut el era considerat
‹‹șăgârt de popă››, adică Învățăcel în cele sfinte, treptat acesta s-a ,,sindicalizat”
cerând, uneori impunând plată pentru slujba Bisericii. Ba, alții nu au primit
nimic din partea Ministerului Cultelor, ,,Diploma” fiind ,,Daficea”. Așa au
fost cântăreții din: Berecuța, Șemlacu Mare, Gătaia, Șipet, Voiteg, Opatița,
Sângeorge, Ciacova, ,,Săraca” și Cebza. Cu toate acestea existau în această
zonă coruri bisericești: Banloc, Cebza, Ciacova, Ghilad, Macedonia, Omor,
Partoș, Petroman, Stamora Germană, Toager, Tolvădia și Voiteg. (p. 267).
Prin
fiecare din temele cercetate, autorul, Dr. Viorel Cherciu, președintele
Asociației Culturale ,,David Voniga” din Giroc își propune și reușește să
sondeze viața religioasă așa cum a fost ea în Banat. Cartea a apărut în
condiții grafice excepționale la prestigioasa editură timișoreană Eubeea condusă
de doamna dr. Nina Ceranu.
În
anexele generoase ale volumului am găsit date despre epitropii, corul
bisericesc și eroii din comuna Birda. Îi redăm în cele ce urmează:
Seria
epitropilor parohiilor ortodoxe din Banat
Birda:
1888-1890
Nicolae Dragotă, David Dragoș
1891-1893
Iosif Petruț, Ioan Petcu
1894-1896 Ioan
Bolocan, Ioan Petcu
1897-1899 Toma
Crețu, Nică Toșin
1900-1902
Petru Bolocan, David Stoia
1903-1905 –
Martin Luca, Ștefan Stoianovici
1906-1908
Nicolae Dragotă, Trifu Țieran
1909-1911
George Petruț, Pavel Pluștea
1912-1914
Nicolae Muntianu, Procopie Ițu
1915-1917
Nicolae Muntianu; Avacum Stoianovici
1918-1920
Achim Nedelcu, Petru Cercel
1921-1923
Trifu Țieran, Ilie Petrică
1924-1926
Tudor Dragoș, Ilie Petrică
1927-1931
Aurel Ițu, Pavel Pluștea
1932-1937
Ștefan Stoianovici, Nicolae Petruț.
1938-1946
Procopie Ițu, Octavian Stam, Vichentie Ofițer
1946-1949
Octavian Stan, Nedelcu Trifu, Vichentie Ofițer.
1949-1951
David Muntian, Cornel Pluștea, Octavian Stan
1951-1954
Lazăr Vit, David Muntian, Nicolae Sfetcu
1954-1958 Simion Stoiciu, Lazăr
Vit, Zaharie Murgea.
Coruri
bisericești și societăți religios-culturale
Birda
,,Societatea
Corală” s-a înființat în 27 decembrie 1929 de către Dr. Valeriu Boleanțu. S-au
,,înscris” 28 de tineri din comună.
La 5 ianuarie
1930 primește denumirea ,,Corul Doina din Birda”. Biroul de conducere este
constituit din: preot Ioan Mărgineanțu, Octavian Bolocan, Vasile Bolocan,
învățător Ioan Bocșan. Comitetul se compune din 6 persoane: Simion Datcu, Ioan
Ițu, Alexandru Stoianovici, Cornel Pluștea, Octavian Stan și Traian Ciolac.
Corul era
instruit de Guga Vidu din Mercina pentru 4.000 lei ̸ lună.
Împărțindu-se
pe voci, avea această componență:
Tenor I: Ioan
Stoiciu, Ioan Nedelcu, Savu Ristiu, Ghipa Ionescu, Simion Datcu, Pavel Murgea,
Ioan Cercega, Ștefan Ofițer.
Tenor II:
Vasile Bolocan, Cornel PLuștea, Octavian Stan, Traian Ciolac, Todor Grăsoane,
Dionisie Datcu.
Bas I:
Alexandru Stoianovici, Alex. Ofițer, Ioan Ițu, Vasile Văleanu, Iosif Almăjan,
Ioan Periat.
Bas II: Pavel
Ițu, Trifu Țieran, George Ițu, Vasile Bolocan, Ștefan Bogdan, Moise Petruț,
Petru Dragoș, Petru Nedelcu, Simion Mercea.
Fete: Elena
Pluștea, Eufemia Mărgineanțu, Anița Agostescu, Sofia Geția, Eva Cercel, Ana
Bogdan, Floare Ristiu, Aurora Nedelcu, Iulca Ițu, Silvia Dragotă.
Din 23 aprilie 1930, corul este
condus de Pavel Ițu, Ștefan Bogdan și Pavel Murgea. Până în anul 1939, când s-a
desființat din cauza războiului, a cântat în biserică, la casa culturală și a
concertat la Opatița, Gătaia, Sculea și Berecuța.
Eroi,
răniți și mutilați în cele două războaie mondiale
Birda
1914-1918
Vasile Datcu,
David Jebelean, Vasile Nedecu, George Cercel, Nica Murgea, Ioan Cercega,
Alexandru Bolocan, Augustin Nedelcu, George Ghilezan, Vasile Nedelcu, Lazăr
Drupată, Ioan Bolocan, Petru Dragoș, Trifu Bolocan, Simion Ițu, Simion Jivan,
Ioan Jivan, Ioan Gărău, Moise Brânda.
1940-1944.
Petru Bolocan, Ioan Bolocan.
