Spunea un Profesor timișorean că
orice carte tipărită reprezintă o boală învinsă. Este cred eu, ceea ce distinsul
Părinte Dan D. Gîrjoabă a reușit să realizeze cu prima sa carte tipărită. După
o îndelungată și rodnică ucenicie în presa bisericească parohială, - amintim
aici de - publicația ,,Anghelos”, realizată de C. Sa, prin intermediul căreia
își trimite gândurile de lumină în sufletele și casele credincioșilor păstoriți
cu atâta seriozitate a actului pastoral, a strâns în paginile revistei cele mai
frumoase din aceste gânduri ca mărturie statornică peste ani a misiunii prin
presa scrisă.
Autorul,
s-a născut în Timișoara în 13 martie 1987, a absolvit Colegiul Economic ,,Francesco
Severio Nitti” și Facultatea de Teologie (2006-2010) și Facultatea de Drept și
Administrație Publică (2008-2012) din Timișoara, cursuri postuniversitare de
masterat în Teologie la Arad (2010-2012). În prezent este doctorand în domeniul
fundamental Istorie în cadrul Universității din Oradea. Din 2011 este preot
slujitor la biserica ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din parohia Sînmihaiu
Român, protopopiatul Timișoara I.
Cartea
beneficiază de două cuvinte introductive iscălite de C. Păr. Prof. Dr. Petrică
Zamela și Păr. Ioan Brânzei. Aflăm din aceste rânduri lucruri de căpătâi și
anume: ,,Gândul… este preludiul faptei, al sentimentului înveșnicirii noastre.
[…] Meditația generează reflecția poate îndrepta mintea spre adevăr și sufletul
spre mântuire. Părintele în meditațiile sale ne îndeamnă să urcăm pe scara
virtuților, spre treptele Sfintelor Taine, pentru a deveni – candidați la
mântuire”. (p. 1; 5-6).
Structurată
în două capitole, la care se adaugă cuvintele introductive și o generoasă
bibliografie, volumul propune învățături sublime sub forma unor Meditații,
eseuri și reflecții (Cap. I) în Rânduri și gânduri (Cap. II).
Cartea
are o țintă finală mântuirea, fericirea ea poate fi cucerită prin pocăință,
cruce ș. a..
Suntem
mereu în starea unor ,,Candidați la mântuire”. Dincolo de a socoti mântuirea o
eternă fata morgana, autorul accentuează o realitate și anume aceea că
,,mântuirea începe azi și viața (…) are perspectiva eternității. După
documentele de bază ale creștinismului, moartea făpturii umane este nu numai un
accident survenit în urma greșelii celor care au acționat împotriva firii lor,
ci și o evitare a permanetizării ‹‹nefirescului›› adică a consecințelor păcatului
neascultării”. (p. 10). Lupta creștinului o reprezintă deprinderea iubirii, cheia
de accedere în Împărăția gătită de la facerea lumii: ,,Iar dacă ar întreba
cineva în ce fel poate deprinde cel care nu simte un îndemn, care nu se simte
înzestrat spre acest exercițiu, să ne amintim ceea ce o anume știință a
formulat cu câtva timp în urmă: ‹‹funcția creează organul››, inima fiind – în
afara funcțiilor biologice – organul iubirii. Este necesară doar încrederea în
chemarea Celui care ne-a asigurat: ‹‹îndrăzniți, Eu am biruit lumea›› (Ioan 16,
33)”. (p. 15).
Pocăință
este socotită o prioritate ,,mereu uitată”. Pentru cititorul atent vom vedea că
lupta începe dintru început: Cum poate fi uitată o prioritate? și aceasta
mereu, adică se creează o indiferență față de aceasta.
După
ce autorul dă o definiție a Pocăinței sprijinindu-și cuvintele pe Sfânta
Scriptură și Sfinții Părinți reușește să aducă Teologia înaltă în zăgazurile
vieții creștine cotidiene. Ceea cred eu este încă o biruință a scrisului
Părintelui Dan: ,,Dacă Împărăția este cea care ‹‹se apropie de noi››, atunci
înțelegem că fără pocăință, Sfânta Treime nu are cum să-și facă sălaș în noi.
Fără baia pocăinței adevărate, ne asigură și toți Sfinții Părinți, niciunul nu
vom putea sub nicio formă să redobândim ‹‹haina de nuntă›› adevărată. Astfel nu
ne putem îmbrăca în Sfântul Duh, ci ne pregătim să fim ‹‹aruncați în
întunericul cel mai din afară››” (Matei 22, 13). p. 16-17.
Examenul
clasic al pocăinței în reprezintă aropierea de Sfintele Taine, mai întâi prin
nevoință (post), iar apoi plenar prin plinirea acestora. Taina Spovedaniei
reprezintă ,,strana mântuirii”. Observăm că autorul în argumentarea sa se
folosește de un alt adevăr de credință și anume practicarea Sfintelor Taine ca
trepte spre Dumnezeu: ,,Pe măsură ce omul înaintează în viață, această haină
luminoasă a vieții se întunecă din cauza păcatelor, se pătează de fărădelegi și
trebuie spălată mereu, în mod ritmic și conștient, prin Botezul lacrimilor,
adică prin Sfânta Taină a Spovedaniei. Ea este indispensabilă pentru creșterea
noastră în Hristos, așa cum este necesară curățenia casei, spălarea trupului
sau igiena. Spovedania este așadar curățirea sufletului de păcate în fața lui
Dumnezeu care iartă păcatele și în prezența preotului duhovnic care dă prin
Duhul Sfânt sfaturile și testamentul duhovnicesc care trebuie urmate în fiecare
caz în parte”. (p. 27). O etapă a Spovedanie o constituie și meditarea la
păcatele săvârșite. Părintele autor vorbește ,,despre ,,o perioadă de bilanț
interior, de gândire retrospectivă și anticipativă asupra vieții noastre,
amintirea vieții de păcate și hotărârea de a abandona vechea viață, un
clasament interior al căderilor noastre, de la păcatele mici până la cele
omorâtoare de suflet, sunt necesare înainte de vorbirea cu Dumnezeu. Inima
ușurată de rugăciune, simte mai acut nevoia de pocăință”. (p. 40).
Tot
ca mărturie a vieții parohiei unde slujește părintele Gîrjoabă stau dovadă două
texte ale unor cuvântări susținute de autor de astă dată în fața preoților cu
prilejul cercului pastoral: ,,Minunile din Cărțile 1-2 Regi ale Vechiului
Testament” și al conferinței preoțești semestriale: ,,Parohia astăzi. Misiunea,
vocația ei în societatea contemporană”.
Toate
aceste gânduri de lumină se adaugă din belșug asupra hotărârii de a-i urma lui
Hristos. Folosirea persoanei I și a timpului prezent dă un plus de valoare
meditaților părintelui care își au obârșia în persoana sa și în prezentul
activității pastorale din parohie.
Felicităm
autorul iar cititorilor le dorim răgaz pentru descoperirea unor bucăți din
sufletul său pentru înnobilarea sufletelor noastre.
