vineri, 28 februarie 2020

,,Calendarul Almanah” pe 2020


   De curând a apărut la Editura Partoș a Arhiepiscopiei Timișoarei ,,Almanahul Arhiepiscopiei Timișoarei” pe 2020. În bogatul cuprins de 264 p., cititorul regăsește o parte administrativă care debutează cu Calendarul creștin-ortodox și rânduieli bisericești urmate de organizarea canonică a Bisericii Ortodoxe apoi a celei Române. Un loc aparte îl are Arhiepiscopia Timișoarei (Centru Eparhial, protopopiate, parohii, mănăstiri, școli teologice și religioase).
    În partea a doua cititorul regăsește date legate de educația religioasă, de prioritățile din pastorație precum și articole cu tematică biblică și de istorie bisericească, chiar locală.
      Preotul dr. Valentin Bugariu a iscălit articolul ,,Satul bănățean în perioada interbelică. Studiu de caz: zona Deta” (p. 252-261).
 Volumul poate fi consultat accesând link-ul: http://arhiva.mitropolia-banatului.ro/Almanaul_Arhiepiscopiei_2020.pdf.