duminică, 20 septembrie 2020

Să ne (re)amintim de Ioana Radu

   

 

          Pe 19 septembrie 1990 a trecut pragul acestei vieți celebra cântăreață de muzică populară și romanțe Ioana Radu (1917-1990). Copil fiind pe vremea când exista un singur post de televiziune am remarcat emisiunile muzicale care de obicei încheiau programul zilnic de difuzare al televiziunii. După 1989 m-am reîntâlnit cu muzica printr-o nouă oportunitate pentru mine și anume achiziționarea de casete audio care cu trecere anilor a devenit o colecție respectabilă atât prin număr, cât și prin diversitatea genurilor muzicale.

            De departe însă m-am simțit atras de muzica Ioanei Radu, de timbrul vocal și bogăția repertoriului. Cu prilejul împlinirii pe 19 septembrie 2020 a treizeci de ani de la trecerea în veșnicie m-am simțit îndatorat să mărturisesc în scris câte ceva din viața și activitatea Ioanei Radu așa cum a fost ea creionată în istoria muzicii românești.


            Ioana Radu s-a numit după actele de stare civilă, Eugenia Braia și s-a născut în Cetatea Băniei, Craiova pe 17 februarie 1917 în casa lui Constantin Braia într-o familie numeroasă formată din patru copii: Maria; Giugiu, Nuna și mezina Eugenia. Tatăl după lăsarea la vatră din armată și-a deschis o prăvălie și o crâșmă. De aici de pe prispa birtului a cules viitoarea mare interpretă celebra melodie: ,,La fereastra cu zorele”[1].

            Înzestrată cu simț muzical de la naștere, copilul Eugenia a deprins primele taine ale muzicii cu lăutarii din cârciumă atât cântecul popular, cât și romanța. În vremea cât a fost elevă la Liceul ,,Elena Cuza” din Craiova a fost remarcată de profesoara de muzică, Elena Simionescu. După primele clase ale liceului a urmat cursurile unei școli profesionale. Din acest timp începuturilor a obținut primele premii: Premiul cu coroniță, diplomă la orele de muzică și laude în cancelaria școlii[2].

            Radioul era în perioada interbelică modul de informare și culturalizare, alături de presa scrisă. La radio a ascultat modelul: La ea, la Maria Tănase, era gândul Janei. Cum să facă să-i prindă felul, deosebitele nuanțe, întorsăturile? Căuta mereu în inima galenei și de câte ori o ,,prindea”, Jana era numai urechi. O urmărea pe această Marie, cărei nu-i știa decât glasul și cântecul fermecător. În luni de zile de ascultare, Jana îi învățase toate cântecele. Și pe cele hăulite, și pe cele săltărețe[3].

           


După cele patru clase de liceu, tânăra Eugenia Braia s-a măritat cu Romeo Rădescu, profesor de muzică. Și-a urmat soțul la Târgu Jiu, Drăgășani și Calafat.

            În 1936 la 19 ani, Eugenia a plecat spre București atrasă de modelul ei, Maria Tănase și de…cântec. În noaptea Anului Nou: Singură cu imaginea ei, a îndrăznit ,,Plec la București!”. Soțul dormea. Ea și-a pitit banii în cordonul lat al rochiei, a ridicat gulerul paltonului și a pornit-o spre gară. La opt și cincisprezece, trenul de București pleca din Corabia. La o fereastră Jeana privea întristată. Într-o mână avea o batistă pentru lacrimi, iar în cealaltă într-un batic, galena și casca. Drumul ei spre Maria Tănase[4].

            La București a găsit găzduire în casa surorii Mia Braia. Prin soțul acesteia, Petre Alexandru a reușit să se înscrie la un concurs organizat de Societatea Română de Radiodifuziune la care s-au înscris 800 de candidați și au fost declarate reușite doar două Eugenia Nedelea (Rodica Bujor) și Eugenia Braia (Ioana Radu). Cu acest prilej, Ion Filionescu, pianistul lui George Enescu și membru în juriu i-a schimbat numele apropiindu-l de vatra țărănească: La radio, Filionescu i se adresează Eugeniei Braia: ,,Te așteaptă-o cale lungă și grea, dar ai cu ce te lupta. Eu, acum, în locul dumitale mi-aș aduna o traistă de cântece, câteva costume populare, tot curajul de pe lume și gata!... Ba nu-i gata!... Ți-ar trebui un nume mai legat de brazdă… Eu ți-aș zice… Ioana Radu. Ce părere ai?”. Janei știindu-l din comisie, încă îi mai tremura inima.

-          Dumneavoastră știți mai bine, totul e să-mi poarte noroc…[5].

Din programele muzicale ale vremii am găsit-o alături de orchestrele Vasile Julea și Costică Trandafir care o acompaniau pe Rodica Bujor și… Maria Tănase. Din 1940 s-a păstrat o înregistrare cu orchestra lui Vasile Julea pe disc Odeon a câtorva melodii populare[6].

            Primul contract a fost iscălit de Ioana Radu cu Mielu Teodorescu din Ploiești la care a avut casă, masă și mașină care a navetat la București de trei ori pe săptămână pentru emisiunile de la radio. La Ploiești a venit după Cristian Vasile și a cântat la Restaurantul și grădina ,,Azuga”. Aici a fost acompaniată de orchestra fraților Melak, originari din Lugoj.


            De acum apar primele melodii imprimate pe disc. Pe prima pagină a catalogului, Ioana Radu a înregistrat melodia: ,,Di, di, dii murgule dii…” și ,,Piatra-i piatră…”.

            După șase luni de contract la Ploiești, Ioana Radu s-a mutat la Restauranul ,,Potcoava” din București. Aici a cântat cu orghestra condusă de Spirescu-Oltenița care i-a devenit al doilea soț.

            La opt ani după debutul bucureștean de la ,,Potcova”, Ioana Radu a trecut la Restaurantul ,,Princiar” și ,,Motanul negru”. După război, Ioana Radu a activat pe scena cinematografului ,,Moșilor” fiind primul contract cu scena și cârciuma ,,Fierea”, botezată ,,Bucegi”. Ioana Radu și-a continuat activitatea concertistică la Radio, Teatrul de Estradă ,,Constantin Tănase”, Circul de Stat și Orchestra de Muzică Populară ,,Barbu Lăutaru” din București[7].

            În anul 1947 în organizarea Uniunii Sindicatelor de Artiști, Scriitori și Ziariști a fost sărbătorit Grigoraș Dinicu cu prilejul împlinirii a 40 de ani dedicați muzicii. La concertul festiv au cântat Maria Tănase și …Ioana Radu.

           


 A plecat în diverse turnee în țară. ,,Estrada în Turneu” în Gorj, în Banat. În acest ultim popas pe șoseaua ce lega Orșova de Caransebeș s-a produs un accident de autobuz. Șoferul mașinii a ieșit în decor iar Ioana Radu a rămas cu sechele pe viață folosind de acum pentru a păși cadrul și bastonul.

            Cu prilejul împlinirii a 50 de ani de viață și 31 de activitate, în 1967 a solicitat un spectacol de ,,adio” și a primit trei locații: Timișoara, Arad și Cluj-Napoca. Cu ocazia împlinirii a 70 de ani de viață a fost organizat la Sala Radio un spectacol aniversar intitulat ,,Omagiu romanței”[8]. Regizorul Pompiliu Gâlmeanu a realizat un film documentar ,,Omagiu romanței: Ioana Radu” (25 mai 1987). Regizorul a fost remarcat de istoria filmului datorită bogăției de pelicule (750 ca regizor, scenarist, editor și crainic) și a metodei de lucru: De remarcat faptul că își întocmește singur scenariile și comentarile filmelor sale, care au o tematică diversă, fiind adevărate poeme închinate unor mari oameni ai istoriei și culturii noastre sau a unor evenimente naționale memorabile[9].

            Ioana Radu a rămas alături de două mari festivaluri: ,,Crizantema de Aur” de la Târgoviște și ,,Maria Tănase” de la Craiova (1967). A rămas alături de tinerii interpreți ai romanței și muzicii populare. La Târgoviște a fost atentă cum se cântă, a îndrumat cum să cânte, a dialogat îndelung cu poeții și compozitorii, a încurajat pe cei care se străduiau[10].


            Darul pentru împlinirea a 70 de ani de viață și 51 de carieră muzicală a continuat cu prezența într-un film, ,,O zi în București” (mai 1987). Regizat de Ion Popescu-Gopo, filmul este un joc ,,pe note” (cu muzici de … George Grigoriu, Ion Vasilescu, Aurel Giroveanu, H. Mălineanu, (…) Vasile Vasilache…), agrementat cu plimbări cântate, dansate sau poetizate ale unei distribuții cu apritudini, deopotrivă hazlii, muzicale și lirice: Angela Similea, Ioana Radu, Gică Petrescu[11].

            A realizat câteva reportaje și interviruri la Televiziunea Română, ,,Romanța amintirilor”[12]; ,,Maria Tănase în inima mea”[13] și ,,Interviu cu Ioana Radu acordat Marioarei Murărescu” (1987)[14].

            Activitatea artistică a fost apreciată de iubitorii muzicicii românești de la cei prezenți în restaurante și săli de spectacole până la conducătorii Statului. Ioana Radu a devenit Artistă enerită (1957) și Artist al Poporului (1964)[15] și a fost răsplătită cu Medalia ,,Ordinul Meritul Cultural, clasa a II-a” (1968)[16].

           


Din bogatul repertoriu amintim: romanțele: ,,Te-aștep pe-același drum…”, ,,Nu se poate”, ,,Aș vrea iar anii tinereții”, ,,Omagiu Ioanei”, ,,De ce să pleci?”, ,,Ce te-ai face, inimă”, ,,Mă simt mai tânără ca niciodată”, ,,De tine nu-mi mai este dor”, ,,Lampa”, ,,Stai, tinerețe, pe loc”, ,,O adoram de vreme-ntreagă”, ,,Mi-e dor de nopți cu lună plină”, ,,Să treci prin lume fără dor”, ,,Car frumos cu patru boi”, ,,Mi-e dor…”, ,,E Rița fecioara”, ,,Dor de răzbunare”, ,,N-ai să ști niciodată”, ,,Am început să-mbătrânesc”, ,,Te rog să uiți că te-am iubit”, ,,Cine mi te-a scos în cale”, ,,Îți amintești?”, ,,În micul orășel uitat de lume”, ,,De dragul tău…”, ,,Dacă nu te-ndramnă dorul”, ,,În chioșc fanfara cânta”, ,,Primăvara…”, ,,Trece-un car cu boi pe drum”, ,,Adio clipe fericite…”, ,,Dacă-n douăzeci de toamne”, ,,Ciobănaș cu trei sute de oi”, ,,Din ochii care-au plâns”, ,,Mai rămâi lângă mine”, ,,Trubadurul”, ,,De ce nu vii?”, ,,La umbra nucului bătrân”, ,,Toată lumea-mi zice lotru”, ,,M-a trimis mama la vie”, ,,Am, acasă, patru boi” și melodiile populare: ,,De-aș trăi ca bradu-n munte”, ,,Bate vântuʼ vinerea”, ,,Mai vino seara pe la noi”, ,,Inimă cu venin mult”, ,,Leliță Ioană”, ,,Piatra – Piatră!”, ,,De la moară pânʼ la gară”, ,,Tudoriță nene!”, ,,Cine zice puiul…”, ,,Di, di, dii murgule dii!”, ,,Boala-i boală de e boală!”, ,,Gheorghe-Gheorghe”, ,,Bulgăraș de gheață rece”, ,,Pe vale țațo, pe vale”, ,,Pe deal, pe la Cornățel”, ,,Dragostea pe unde-ncepe”, ,,Dragă mi-a fost calea-ncoace”, ,,M-aș duce și eu la nuntă”, ,,Spune, măiculiță, spune!”, ,,La puțul cu cinci izvoare”, ,,Dealu-i deal și valea-i vale”, ,,Astă iernă era iarnă”, ,,Anicuța neichii dragă”, ,,M-a-mbătrânit supărarea”, ,,Aș muri, moartea nu vine”, ,,Dorule și-o boală grea”, ,,Geaba-i lună, geaba-i stele”, ,,Pelin beau, pelin mănânc”, ,,I-auzi valea cum răsună”, ,,Dă Doamne și omului!”, ,,Mă sui pe dealul Cernii”, ,,Măi Smarando, măi”[17].

            Melodiile au fost difuzate la radio și televiziune, concerte dar și arhivate pe casete, discuri vinil și CD-uri, dar și pe diferite compilații: ,,Romanțe” și ,,Tangoruri celebre românești”.

            Ioana Radu rămâne un model uman și profesional de jertfă pentru împlinirea unui ideal. Culegerea folclorului a fost pentru Ioana Radu un crez pe care l-a împlinit în desele turnee realizate în țară. Credința și urmarea unui model, apropierea valorică de el a fost lungul drum al vieții al îndrăgitei interprete. Romanța revendicată din doină, o comoară a folclorului nostru[18] a fost interpretată spre a ilustra bogăția sufletească a neamului românesc.


[1] Harry Negrin, Romanța unei vieți: Ioana Radu, Editura Muzicală, București, 1987, p. 16 (Se va prescurta în continuare Romanța unei vieți…).

[2] Harry Negrin, Romanța unei vieți…, p. 20.

[3] Harry Negrin, op. cit…, p. 25.

[4] Harry Negrin, Romanța unei vieți…, p. 39.

[5] Harrry Negrin, op. cit., p. 69.

[9] Victor Petrescu, ,,Pompiliu Gâlmeanu, Pelicula și condeiul ca modalitate de expresie”, în ,,Curier. Revistă de cultură și bibliologie”, nr. 45 / 2017, p. 57.

[10] Harry Negrin, Romanța unei vieți…, p. 183.

[11] Călin Căliman, Istoria filmului românesc (1897-2017), Editura Contemporanul, București, 2017, p. 437-438.

[15] Decretul nr. 3 din 13 ianuarie 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, pentru conferirea de titluri și ordine unor cadre artistice, publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 22 ianuarie 1964.

[16] Decretul nr. 797/1968 privind conferirea ordinului și medaliei Meritul Cultural unor membri ai colectivelor artistice din instituțiile muzicale de concerte și spectacole.

[17] Harry Negrin, Romanța unei vieți…, p. 237-239.

[18] https://crizantemaaur.ro/about/, accesat în 9. 06. 2020.


Publicat de la