miercuri, 25 august 2021

Activități catehetice cu copii la Șemlacu Mare și Gătaia

 

   Miercuri, 25 august la centrele de la Șemlacu Mare și Gătaia ale Fundației United Way au fost derulate două activități catehetice pentru beneficiarii acestui program educațional. Fundația United Way sprijină realizarea unor activități cu copii proveniți din medii defavorizate în scopul prevenirii abandonului școlar. Fundația a organizat astfel de centre pe lângă cele de la Gătaia și Șemlacu Mare, la Bucovăț, Carani, Mașloc, Recaș și Sânandrei.

    În centrele de la Gătaia activează 15 copii, iar în cel de la Șemlacu Mare 9 copii. De aceștia se ocupă D-na Lia Bontescu, educator. În cadrul activităților săptămânale se derulează ore de pregătire, sportive, jocuri tematice, discuții libere ș. a..

     La activitățile programate în ultima săptămână a lunii angust a fost invitat P. C. Părinte dr. Valentin Bugariu de la parohia Birda, care a vorbit celor prezenți despre ,,Diaspora ortodoxă” la Șemlacu Mare și ,,Deportarea bănățenilor în Bărăgan” la Gătaia. Catehezele au fost ilustrate de o prezentare cu ajutorul computerului.

    Totodată au fost prezentate trei volume care fac amintire de istoria și credința orașului Gătaia și a satelor aparținătoare, care îl au ca autor pe părintele invitat.

      Tot cu sprijinul Fundației, copiii au primit o masă caldă, iar dulciuri au fost oferite de Parohia Birda.