Pe 28 iunie 1873 se
stingea la Sibiu, mitropolitul Andrei Șaguna, omul care a reactivat Mitropolia
Ortodoxă Română din Transilvania. O personalitate completă și complexă dar care
cu greu este redată în cuvinte potrivite. Cu toată
această situație, Mitropolitului Andrei i-a fost închinate solide studii
monografice în cursul vremii: Nicolae Popea (1900), Ioan Lupaș (1911), Gheorghe
Tulbure (1938), Mihai Sofronie (2001), Johann Scheinder (2008), Mircea
Păcurariu (2011) și Mircea-Gheorghe Abrudan (2023).
Pornind de la ultima monografie a
cercetătorului științific clujean, Mircea-Gh. Abrudan vom încerca să creionăm
principalele etape ale vieții și activității bisericești a restauratorului
Mitropoliei Ardealului.
Născut în 1 ianuarie 1809 la Miskolc,
în nord-estul Ungariei, Anastasiu a fost al treilea copil al negustorului
aromân Naum și al Anastasiei Șaguna. Cu strămoși în sudul Dunării unde trăiesc
aromânii, din actualele țări ale Balcanilor: Bulgaria, Albania, Macedonia și
Grecia. Sub agresiunea musulmanilor albanezi poporul român din sudul Dunării
s-au împrăștiat în întreg Imperiul Habsburgic și pe teritoriul Principatelor
Române unde au fondat diferite companii și au îmbogățit comerțul. Obținând
privilegii din partea Curții de la Viena, aromânii au dezvoltat o adevărată
industrie, remarcându-se și în comerț, sistemul bancar și Biserică, luptând
pentru drepturile românilor din Monarhia Habsburgică. În cadrul acestor familii
care au influențat viața politică, socială și culturală a românilor se numără
familiile Sina și Dumba din Viena, Grabovski din Pesta, Gojdu din Oradea,
Mutovszky și Șaguna din Miskolc, Mocsonyi din Banat și Diamandi din Brașov.
Etimologia numelui Șaguna în
dialectul aromân face referire la ocupația inițială a purtătorilor acestui
nume, anume acea de crescători și negustori de oi și lână. Theodor Căpidan
explică numele ,,Șagune” prin ,,haină de lână de culoare albă sau neagră”.
Copilul Anastasiu a urmat cursurile
școlii confesionale greco-valahă, apoi pe cele ale gimnaziului inferior din
Miskolc. Acest lucru a fost posibil datorită convertirii tatălui Naum, la
catolicism presat de un iminent faliment în afaceri. După absolvirea studiilor
gimnaziale, copilul împreună cu fratele Evrata și sora Ecaterina s-au mutat la
Pesta, în casa unchiului Anastasie Grabovsky. Acesta gestiona comerțul cu piele
și covoare de lână din bazinul central al Dunării. Între acțiunile de mecenat a
fost și acordarea unui sprijin financiar de 100 de guldeni, în scopul măririi
fondului pentru achiziționarea unei reședințe episcopale la Sibiu.
La nouă zile după împlinirea
majoratului, urmând gestul fraților lui, Anastasiu s-a reîntors la Biserica
Ortodoxă.
După studii juridice și filosofice
la Universitatea din Pesta, tânărul Anastasiu a urmat studii teologice la
Vârșeț (1829-1832), unde l-a avut dascăl pe bănățeanul Dimitrie Petrovici
Stoichescu. A petrecut 17 ani în mediul bisericesc ortodox sârbesc ca student
teolog, profesor de teologie, secretar al mitropolitului Carlovițului, custode
al Bibliotecii Mitropolitane și egumen al mănăstirilor Jazak, Beșenova, Novo
Hopo și Kovilij
.
În timpul celor șase ani petrecuți
la Carloviț, Anastasiu a intrat în monahism luându-și numele Sfântului Apostol
Andrei. A devenit în scurt timp diacon (1834), preot (1937), protosinghel
(1838) și arhimandrit (1842). În 1939 a fost promovat președinte al
Consistoriului Ortodox de la Oradea, primul pas pentru alegerea sa ca episcop. Apoi
a fost numit vicepreședinte al Consistoriului Eparhiei Vârșețului de
mitropolitul Iosif Raiacici, care l-a recomandat ca episcop eparhiot al
Dalmației, fiind ,,totuși prea tânăr”.
A fost numit cu sprijinul
mitropolitului Iosif Raiacici, vicar al Episcopiei Ardealului (1845-1847), apoi
episcop fiind hirotonit în catedrala din Carloviț la 30 aprilie 1848 în
Duminica Tomii.
În lupta pentru reactivarea
Mitropoliei Ardealului de la Sibiu, episcopul Andrei Șaguna s-a sprijinit și pe
efortul bănățenilor care își doreau reactivarea Episcopiei Timișoarei. Încă din
1851 bănățenii l-au acceptat pe Șaguna ca reprezentant al intereselor lor
bisericești, fiind interesați de separația ierarhică, mai ales că ierarhia
sârbă a interzis inscripțiile cu litere latine din biserici. Vocea intelectualității
românești din Banat a fost Andrei Mocsonyi care prin petiții, intervenții în
parlament și în Congresul Bisericesc din Carloviț a cerut independența
Bisericii Ortodoxe Românești din Monarhie. După mai multe astfel de acte,
împăratul l-a recunoscut printr-o scrisoare din 24 decembrie 1864 pe Șaguna ca
mitropolit și implicit Mitropolia care o va păstori.
Mitropolitul a poposit în mai
multe ocazii în Banat, la Băile Herculane, în trei rânduri, în întreg Banatul
în vederea strângerii de fonduri pentru catedrala sibiană în 1858. Prin
vizitații canonice a luat legătura cu lumea satului bănățean. În drumurile sale
a poposit la Ferendia în Câmpia Bârzavei și la Oravița, în Banatul de Munte. O legătură deosebită a
avut-o Mitropolitul Andrei cu nobilul Gheorghe Ioanovici, nobil de Duleu și
Valea Mare. Ajuns ministru al cultelor, Gh. Ioanovici a sprijinit aprobarea
Statutului Organic, după care tânăra Mitropolie avea să funcționeze. Acesta a fost aprobat de
Parlamentul maghiar în 1868 și reprezintă un statul de funcționare a bisericii
care se bazează pe colaborarea dintre clerici și mireni.
Mitropolitul Andrei Șaguna a primit
mai multe decorații și titluri aulice. Prima decorație a fost ,,Crucea de
Comandor al Ordinului Leopoldin” (1850), consilier intim al Împăratului (1852),
baron (1853), membru în Senatul imperial (1860), membru pe viață al camerei
superioare a Senatului imperial (1862) și al Casei Magnaților (1867), camera
superioară a Parlamentului din Pesta.
Mitropolitul Andrei Șaguna a
petrecut 27 de ani în fruntea Bisericii Ortodoxe Românești din Transilvania.
Între realizările de la Sibiu amintim întemeierea tipografiei eparhiale
achiziționată în 1850. Aceasta a tipărit carte de cult, teologică, pedagogică,
precum și ziarul ,,Telegraful Român”. Această publicație a fost înființată de
mitropolitul Andrei în 3 ianuarie 1853 și care apare și azi fiind cea mai
longevivă gazetă românească cu apariție neîntreruptă pe parcursul a 170 de ani,
organizarea învățământului elementar și mediu. În timpul păstoririi au apărut
două școli medii la Brașov (1850) și Brad (1868), A reorganizat învățământul
superior teologic și pedagogic prin ridicarea anilor de studii de la 6 luni (în
cazul Teologiei) la 3 ani. La Sibiu a funcționat Institutul Teologic-Pedagogic,
botezat după moartea lui Șaguna, ,,Andreian”, traducerea Bibliei sau a Sfintei
Scripturi (1856-1858).
Prin toate aceste organizări:
reînființarea Mitropoliei și păstorirea românilor, organizarea școlară, manuale
și cărți de slujbă, tipărirea
Bibliei a menținut vie conștiința
romanității românilor din Transilvania și Banat, așa cum a fost exprimată de
Nicolae Bălcescu, revoluționarul pașoptist: ,,Ținta noastră, domnilor, socotesc
cu nu poate fi alta decât Unitatea Națională a Românilor. Unitate mai întâi în
idei și simtimente, care să aducă apoi cu vremea unitatea politică, care să
facă din munteni, din moldoveni, din băsărăbeni, din bucovineni, din
transilvăneni, din bănățeni, din cuțovlahi, să facă un trup politic, o nație
românească, un stat de șapte milioane de români. La crearea acestei
naționalități, la o reformă socială a românilor, bazată pe sfintele principiuri
ale dreptății și ale egalității, trebuie să țintească toate silințele noastre.
Românismul dar e steagul nostru, subt dânsul trebuie să chemăm pe toți
românii…”
.
Încă din viață, Andrei Șaguna s-a
bucurat de un prestigiu deosebit atât între păstoriții săi, cât și în forurile
politice și sociale ale Imperiului pentru calitățile intelectuale și morale
arătate în diferite ocazii. Nu foarte mult după trecerea la cele veșnice,
Sinodul Mitropolitan a hotărât păstrarea memoriei Mitropolitului prin oficierea
de parastase în ziua numelui, ridicarea unor monumente și botezarea Seminarului
Teologic cu numele ierarhului.
Evlavia ardelenilor a fost
întreținută de religiozitatea Mitropolitului care participa la slujbele
bisericești, oficia sau dădea răspunsurile liturgice la strană. Prin toate
realizările poporul i-a cinstit icoana, fiind considerat asemenea multora sfânt
înainte de canonizare care s-a petrecut în 29 octombrie 2011 la Sibiu.