Andrei Șaguna la 150 de ani de la înveșnicire

 

   Pe 28 iunie 1873 se stingea la Sibiu, mitropolitul Andrei Șaguna, omul care a reactivat Mitropolia Ortodoxă Română din Transilvania. O personalitate completă și complexă dar care cu greu este redată în cuvinte[1] potrivite. Cu toată această situație, Mitropolitului Andrei i-a fost închinate solide studii monografice în cursul vremii: Nicolae Popea (1900), Ioan Lupaș (1911), Gheorghe Tulbure (1938), Mihai Sofronie (2001), Johann Scheinder (2008), Mircea Păcurariu (2011) și Mircea-Gheorghe Abrudan (2023).

      Pornind de la ultima monografie a cercetătorului științific clujean, Mircea-Gh. Abrudan vom încerca să creionăm principalele etape ale vieții și activității bisericești a restauratorului Mitropoliei Ardealului.

    Născut în 1 ianuarie 1809 la Miskolc, în nord-estul Ungariei, Anastasiu a fost al treilea copil al negustorului aromân Naum și al Anastasiei Șaguna. Cu strămoși în sudul Dunării unde trăiesc aromânii, din actualele țări ale Balcanilor: Bulgaria, Albania, Macedonia și Grecia. Sub agresiunea musulmanilor albanezi poporul român din sudul Dunării s-au împrăștiat în întreg Imperiul Habsburgic și pe teritoriul Principatelor Române unde au fondat diferite companii și au îmbogățit comerțul. Obținând privilegii din partea Curții de la Viena, aromânii au dezvoltat o adevărată industrie, remarcându-se și în comerț, sistemul bancar și Biserică, luptând pentru drepturile românilor din Monarhia Habsburgică. În cadrul acestor familii care au influențat viața politică, socială și culturală a românilor se numără familiile Sina și Dumba din Viena, Grabovski din Pesta, Gojdu din Oradea, Mutovszky și Șaguna din Miskolc, Mocsonyi din Banat și Diamandi din Brașov[2].

      Etimologia numelui Șaguna în dialectul aromân face referire la ocupația inițială a purtătorilor acestui nume, anume acea de crescători și negustori de oi și lână. Theodor Căpidan explică numele ,,Șagune” prin ,,haină de lână de culoare albă sau neagră”[3].

        Copilul Anastasiu a urmat cursurile școlii confesionale greco-valahă, apoi pe cele ale gimnaziului inferior din Miskolc. Acest lucru a fost posibil datorită convertirii tatălui Naum, la catolicism presat de un iminent faliment în afaceri. După absolvirea studiilor gimnaziale, copilul împreună cu fratele Evrata și sora Ecaterina s-au mutat la Pesta, în casa unchiului Anastasie Grabovsky. Acesta gestiona comerțul cu piele și covoare de lână din bazinul central al Dunării. Între acțiunile de mecenat a fost și acordarea unui sprijin financiar de 100 de guldeni, în scopul măririi fondului pentru achiziționarea unei reședințe episcopale la Sibiu[4].

     La nouă zile după împlinirea majoratului, urmând gestul fraților lui, Anastasiu s-a reîntors la Biserica Ortodoxă.

      

   După studii juridice și filosofice la Universitatea din Pesta, tânărul Anastasiu a urmat studii teologice la Vârșeț (1829-1832), unde l-a avut dascăl pe bănățeanul Dimitrie Petrovici Stoichescu. A petrecut 17 ani în mediul bisericesc ortodox sârbesc ca student teolog, profesor de teologie, secretar al mitropolitului Carlovițului, custode al Bibliotecii Mitropolitane și egumen al mănăstirilor Jazak, Beșenova, Novo Hopo și Kovilij[5].

      În timpul celor șase ani petrecuți la Carloviț, Anastasiu a intrat în monahism luându-și numele Sfântului Apostol Andrei. A devenit în scurt timp diacon (1834), preot (1937), protosinghel (1838) și arhimandrit (1842). În 1939 a fost promovat președinte al Consistoriului Ortodox de la Oradea, primul pas pentru alegerea sa ca episcop. Apoi a fost numit vicepreședinte al Consistoriului Eparhiei Vârșețului de mitropolitul Iosif Raiacici, care l-a recomandat ca episcop eparhiot al Dalmației, fiind ,,totuși prea tânăr”[6].

        A fost numit cu sprijinul mitropolitului Iosif Raiacici, vicar al Episcopiei Ardealului (1845-1847), apoi episcop fiind hirotonit în catedrala din Carloviț la 30 aprilie 1848 în Duminica Tomii[7].

       În lupta pentru reactivarea Mitropoliei Ardealului de la Sibiu, episcopul Andrei Șaguna s-a sprijinit și pe efortul bănățenilor care își doreau reactivarea Episcopiei Timișoarei. Încă din 1851 bănățenii l-au acceptat pe Șaguna ca reprezentant al intereselor lor bisericești, fiind interesați de separația ierarhică, mai ales că ierarhia sârbă a interzis inscripțiile cu litere latine din biserici[8]. Vocea intelectualității românești din Banat a fost Andrei Mocsonyi care prin petiții, intervenții în parlament și în Congresul Bisericesc din Carloviț a cerut independența Bisericii Ortodoxe Românești din Monarhie. După mai multe astfel de acte, împăratul l-a recunoscut printr-o scrisoare din 24 decembrie 1864 pe Șaguna ca mitropolit și implicit Mitropolia care o va păstori.

      Mitropolitul a poposit în mai multe ocazii în Banat, la Băile Herculane, în trei rânduri, în întreg Banatul în vederea strângerii de fonduri pentru catedrala sibiană în 1858. Prin vizitații canonice a luat legătura cu lumea satului bănățean. În drumurile sale a poposit la Ferendia în Câmpia Bârzavei și la Oravița, în Banatul de Munte[9]. O legătură deosebită a avut-o Mitropolitul Andrei cu nobilul Gheorghe Ioanovici, nobil de Duleu și Valea Mare. Ajuns ministru al cultelor, Gh. Ioanovici a sprijinit aprobarea Statutului Organic, după care tânăra Mitropolie avea să funcționeze[10]. Acesta a fost aprobat de Parlamentul maghiar în 1868 și reprezintă un statul de funcționare a bisericii care se bazează pe colaborarea dintre clerici și mireni.

      Mitropolitul Andrei Șaguna a primit mai multe decorații și titluri aulice. Prima decorație a fost ,,Crucea de Comandor al Ordinului Leopoldin” (1850), consilier intim al Împăratului (1852), baron (1853), membru în Senatul imperial (1860), membru pe viață al camerei superioare a Senatului imperial (1862) și al Casei Magnaților (1867), camera superioară a Parlamentului din Pesta[11].

       Mitropolitul Andrei Șaguna a petrecut 27 de ani în fruntea Bisericii Ortodoxe Românești din Transilvania. Între realizările de la Sibiu amintim întemeierea tipografiei eparhiale achiziționată în 1850. Aceasta a tipărit carte de cult, teologică, pedagogică, precum și ziarul ,,Telegraful Român”. Această publicație a fost înființată de mitropolitul Andrei în 3 ianuarie 1853 și care apare și azi fiind cea mai longevivă gazetă românească cu apariție neîntreruptă pe parcursul a 170 de ani, organizarea învățământului elementar și mediu. În timpul păstoririi au apărut două școli medii la Brașov (1850) și Brad (1868), A reorganizat învățământul superior teologic și pedagogic prin ridicarea anilor de studii de la 6 luni (în cazul Teologiei) la 3 ani. La Sibiu a funcționat Institutul Teologic-Pedagogic, botezat după moartea lui Șaguna, ,,Andreian”, traducerea Bibliei sau a Sfintei Scripturi (1856-1858).

    Prin toate aceste organizări: reînființarea Mitropoliei și păstorirea românilor, organizarea școlară, manuale și cărți de slujbă, tipărirea Bibliei a menținut vie conștiința romanității românilor din Transilvania și Banat, așa cum a fost exprimată de Nicolae Bălcescu, revoluționarul pașoptist: ,,Ținta noastră, domnilor, socotesc cu nu poate fi alta decât Unitatea Națională a Românilor. Unitate mai întâi în idei și simtimente, care să aducă apoi cu vremea unitatea politică, care să facă din munteni, din moldoveni, din băsărăbeni, din bucovineni, din transilvăneni, din bănățeni, din cuțovlahi, să facă un trup politic, o nație românească, un stat de șapte milioane de români. La crearea acestei naționalități, la o reformă socială a românilor, bazată pe sfintele principiuri ale dreptății și ale egalității, trebuie să țintească toate silințele noastre. Românismul dar e steagul nostru, subt dânsul trebuie să chemăm pe toți românii…”[12].

        Încă din viață, Andrei Șaguna s-a bucurat de un prestigiu deosebit atât între păstoriții săi, cât și în forurile politice și sociale ale Imperiului pentru calitățile intelectuale și morale arătate în diferite ocazii. Nu foarte mult după trecerea la cele veșnice, Sinodul Mitropolitan a hotărât păstrarea memoriei Mitropolitului prin oficierea de parastase în ziua numelui, ridicarea unor monumente și botezarea Seminarului Teologic cu numele ierarhului.

    Evlavia ardelenilor a fost întreținută de religiozitatea Mitropolitului care participa la slujbele bisericești, oficia sau dădea răspunsurile liturgice la strană. Prin toate realizările poporul i-a cinstit icoana, fiind considerat asemenea multora sfânt înainte de canonizare care s-a petrecut în 29 octombrie 2011 la Sibiu.

           

---

[1] Mircea Păcurariu, ,,Mitropolitul Andrei Șaguna, Părintele Ardealului”, în vol. Studii de istorie a Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, Editura Academiei Române, București, 2008, p. 62.

[2] Mircea-Gheorghe Abrudan, Mitropolitul Andrei Șaguna. O biografie culturală, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2023, p. 18 (Se va prescurta în continuare Mitropolitul Andrei Șaguna…).

[3] Mircea-Gheorghe Abrudan, Mitropolitul Andrei Șaguna…, p. 19.

[4] Mircea-Gheorghe Abrudan, op, cit., p. 20-21.

[5] Ibidem, p. 25.

[6] Ibid, p. 30-31.

[7] Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Românești din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, Editura Episcopiei Devei și Hunedoarei, Deva, 2018, p. 372.

[8] Nicolae Bocșan, ,,Contribuția bănățenilor la restaurarea Mitropoliei române”, în ,,Banatica”, 12/ 2011, p. 251.

[9] Mircea-Gheorghe Abrudan, Mitropolitul Andrei Șaguna…, p. 54.

[10] Luminița Jivan Ilona, Traian Filip, Sorin Jurji, Ecaterina Filip, Ioan Moisa, Cristian Tănase, Oana Ghimboașă, Steluța Popescu, David, Darius și Patrick Filip, Monografia familiei nobile Gheorghe Ioanovici de Duleu și Valea Mare, comentată și adnotată, Editura Tim, Reșița, 2021, p. 150 și urm.

[11] Mircea-Gheorghe Abrudan, Mitropolitul Andrei Șaguna…, p. 75.

[12] Cornelia Bodea, 1848 la români. O istorie în date și mărturii, vol. I, Editura Enciclopedică, București, 1998, p. 319-320.