Activitate dedicată Anului comemorativ la Școala Primară din Sângeorge

 

În cadrul activităților dedicate Sfinților tămăduitori fără de arginți se înscrie și cea de astăzi. Realizată în ziua pomenirii Sfinților Mucenici doctori fără de arginți Chir și Ioan, activitatea s-a dorit a fi o apropiere a școlarilor față de viața de sfințenie și slujirea plină a dragoste a Sfinților Mucenici.

            Astfel că elevii clasei I, au descoperit episoade biografice, din Viața Sfinților și Acatistul închinat acestora. Elevii au putut observa icoana Sfinților doctori fără de arginți și asculta sinaxarul zilei. Tot pentru a descoperi misiunea celor pomeniți au fost prezentate câteva cărți care respectă tematica propusă.

Ziua Educației religioase în parohia Birda

La sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi a fost cinstită Ziua Educației religioase în bisericile din Birda și Sângeorge.

În Ajunul sărbătorii a fost săvârșită Slujba Privegherii (Vecernia unită cu Litia și Utrenia), în biserica parohială cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului” din Birda. Tot pentru acest prilej a fost pregătită cateheza cu tema ,,Învățătura despre sănătate și boală la Sfinții Părinți” de către preotul Valentin Bugariu.

În cuprinsul cuvântului de învățătură a fost subliniată importanța și necesitatea sănătății puse în slujba Domnului. Noțiunea răului și legătura cu trupul și cu sufletul. Astfel, Sfântul Ioan Gură de Aur, ne spune că: ,,Dacă sufletul e sănătos, boala trupească nu-i poate pricinui nicio pagubă”. În continuare a fost dezbătut rolul pedagogic al bolii prin înfrângerea mândriei și dobândirea virtuților, între care amintim smerenia și pocăința. Ca formă a bolii au fost dezbătute selectiv bolile sufletești și trupești venite asupra omului.

Marți, 30 ianuarie, cu începere de la orele 10,00, a fost oficiată Sfânta Liturghie în biserica cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Sângeorge, filia parohiei Birda. Preotul Valentin Bugariu a susținut cateheza cu tema: ,,Pe urmele Sfinților Trei Ierarhi: Filantropie bizantină și asistență socială”, în care s-a vorbit de învățătura filantropică a Sfinților Trei Ierarhi, dezvoltarea medicinei în cadrul mănăstirilor și au fost prezentate câteva din așezămintele sociale care au funcționat pe lângă mănăstiri și biserici în Bizanț: spitale, cămine pentru bătrâni, orfelinate, clădiri pentru orbi, săraci, educarea tinerelor. La final a fost proiectat filmul documentar ,,Pelerini în Capadocia Sfinților” realizat de Trinitas Tv..

 

 

 

În curând...

 

Sărbătorirea Sf. Ierarh Sava la Mănăstirea ,,Sf. Muc. Gheorghe” din Birda

 

   Pe 27 ianuarie Biserica Ortodoxă Sârbă îl pomenește pe Sfântul Ierarh Sava, cel care s-a remarcat de-a lungul vieții prin câteva contribuții remarcabile, care au vizat organizarea statului și independența canonică a Bisericii Ortodoxe Sârbe.

      Născut în familia cneazului Ștefan Nemanja (1113-1199), Rastko (viitorul monah Sava) a fost la rândul lui cneaz (1190). După doar doi ani a părăsit puterea politică și și-a îndreptat pașii spre Sfântul Munte Athos. Aici s-a călugărit la Mănăstirea Pantelimon și a petrecut câțiva ani într-o altă lavră monahală, Vatoped. Sf. Sava a fost la Constantinopol unde împăratul bizantin l-a proclamat ctitor al mănăstirii (1198), împreună cu tatăl său, care între timp s-a călugărit primind numele de Simeon.

        După ce Simeon a trecut la cele veșnice, osemintele au fost luate de Sf. Sava și au fost așezate în Mănăstirea Studenica, ctitoria tatălui său. Marele merit al Sf. Sava este cel al obținerii autocefaliei Bisericii Ortodoxe Sârbe (1219), iar Sf. Sava a fost ales arhiepiscop. Și tot ierarhul sârb este cunoscut prin Codul de legi, prima constituție a statului sârb (1220). Sf. Sava a adormit în Domnul în 1236 și a fost înmormântat la Târnovo, nu departe de patrie. Moaștele sale au fost apoi duse în țară la Miliseva și au fost arse în 1594 de Sinan Pașa.

       Pentru a-l cinsti pe marele monah, legiuitor și organizator al Bisericii și Societății Sârbe a fost oficiată Sfânta Liturghie, în capela Mănăstirii Sfântul Gheorghe, din comuna Birda. Au slujit cu acest prilej P. Cuv. Păr. Iacov Iovici, viețuitor al Mănăstirii și P. C. Părinți Zoran Milovanov (parohia Berecuța) și Valentin Bugariu (parohia Birda). Răspunsurile liturgice au fost date de P. Cuv. Păr. Nicon Karicianac, starețul așezământului monahal. După otpustul Sfintei Liturghii pentru a cinsti ziua a fost săvârșită Rânduiala tăierii colacului și binecuvântarea colivei.

       S-au bucurat de comuniunea euharistică, preoți și credincioși care au dat glas prin rugăciune și împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului zilei.

       Tot pentru a păstra vie memoria trecutului, prin grija Stăreției a fost amenajat un punct muzeal dedicat arhimandritului și starețului Pavel Kengelaț (1766-1834). Călugăr, doctor în teologie la Kiev (1788) și în filosofie, drept și ,,alte științe” la Halle (1794). A fost stareț al Mănăstirii Sfântul Gheorghe din 1798 și profesor la Seminarul teologic din Timișoara la 1800. Autor al mai multor lucrări omiletice, biblice și istorice.

Cateheză demonstrativă la Școala Gimnazială din Livezile

 

   Joi, 25 ianuarie, cu începere de la orele 11,00, a fost programată cateheza cu tema ,,Rugăciunea”, la clasa a VIII-a în Școala Gimnazială, cu clasele I-VIII, din Livezile, jud. Timiș. Cateheza a fost pregătită și susținută de către P. C. Părinte Daniel Rusan, de la Parohia Livezile, protopopiatul Deta.

    Catehetul desemnat pentru această lecție s-a folosit în expunere de literatura liturgică a Bisericii, de Sfânta Scriptură, precum și de cartea de rugăciune. În debutul catehezei au fost verificate cunoștințele acumulate anterior la orele de religie, care au vizat tema propusă astăzi. Modalitatea de realizare a catehezei a fost cea a Catehismului ortodox compus din întrebări și răspunsuri. Planul a vizat răspunsuri la întrebările esențiale ale lecției: Definiția, felul, forma, timpul, locul, poziția, cartea și foloasele Rugăciunii.

     Elevii au interacționat la primirea noilor cunoștințe, printr-o experiență personală a rugăciunii. Astfel că rugăciunea a fost definită drept ,,un mod de mulțumire adus lui Dumnezeu”, prin care cerem ajutorul pentru dobândirea unor lucruri bune, ne eliberăm de gândurile rele și ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu.

   Pe lângă elevii clasei, la ora de cateheză au participat prof. Daniel Dălinesc, directorul Școlii Gimnaziale Livezile, P. On. Părinte Ciprian Boșca, protopopul Detei și P. C. Părinți Petru Achim (parohia Banloc), Gheorghe Florea (parohia Ghilad), Dragan Giorgiev (parohia Voiteg), Călin Negrea (parohia Gătaia), Georgian Popovici (parohia Stamora Germană, responsabilul Grupei catehetice Deta -Sud) și Valentin Bugariu (parohia Birda).

Ziua Unirii Principatelor Române sărbătorită în parohia Birda

 

   Sărbătorirea evenimentului Unirii Principatelor Române (24 ianuarie 1859) a debutat în Ajunul sărbătoririi, cu un program religios-artistic, realizat cu preșcolarii și școlarii de la Grădinița cu P. N. și Școala Primară din localitatea Sângeorge, cu sprijinul prof. Maria Miron și prof. Daiana Curea.

    Programul a debutat cu o prezentare ilustrată a momentului Unirii Principatelor care a vorbit copiilor despre idealul și înfăptuirea Unirii Românilor prin informație istorică, fotografie și literatură. Tot pentru acest moment a fost realizată o expoziție de carte. La final, copiii și cadrele didactice s-au unit în versurile și muzica Horei Unirii interpretată de Maria Tănase.

  În 24 ianuarie, clopotele bisericii cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Sângeorge și-au poftit enoriașii la două ore de rugăciune și cateheză aniversară. Slujba religioasă a debutat cu oficierea Acatistului Sfintei Cuvioase Xenia din Petersburg, a cărei pomenire o face Biserica, în această zi. Rugăciunea a fost aleasă și datorită faptului că în anul acesta sunt pomeniți Sfinții Tămăduitori fără de arginți, iar Sf. Cuvioasă face parte din ceata acestora.

        De la ora 11,00 a fost săvârșită slujba Tedeumului pentru unitatea națională și făuritorii Unirii de la 1859.

      La final printr-o cateheză, preotul Valentin Bugariu, a expus importanța rugăciunii la mijlocitorii noștri către Dumnezeu, care sunt sfinții. Sf. Cuv. Xenia fiind o tămăduitoare fără de arginți și ocrotitoare a familiei. Tot despre o izbăvire, de astă dată a neamului românesc vorbește și aniversarea Unirii. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza fiind cunoscut ca un promotor al modernizării Românei. Reformele de secularizare a averilor mănăstirilor închinate, unificarea bisericească, numirea arhiereilor, a obligativității limbii române în cult, a introducerii calendarului gregorian, apoi legile care fac referire la înmormântare, comunală sau rurală ne amintesc de legătura dintre Stat și Biserică în trecutul poporului român.

În curând...

 

Eminescu și boala. Instituțiile filantropice ale Bisericii Ortodoxe Române din trecut

 

În fiecare început de Gerar, mai precis pe 15 ianuarie îl sărbătorim pe poetul Mihai Eminescu și totodată Ziua Culturii Naționale. Primul eveniment dă ființă celui de-al doilea, pentru că astăzi nu ne putem închipui o cultură românească fără Eminescu. Poetul din Mărțișor l-a văzut pe Eminescu și în acest sens avem chiar o imprimare radiofonică a acestui moment. Tudor Arghezi notează: ,,A vorbi despre poet este ca și cum ai striga într-o peșteră vastă; nu poate să ajungă vorba până la el, fără să-i supere pe ceilalți. Numai graiul coardelor ar putea să povestească pe harfă și să legene din depărtare delicata lui singurătate ca slavă. Într-un fel, Eminescu e sfântul prea curat al versului românesc. Din tumultul dramatic al vieții lui s-a ales un crucificat. Pentru pietatea noastră depășită, dimensiunile lui trec peste noi, sus, și peste văzduhuri. Fiind foarte român, Eminescu e universal, asta o știe oricine citește[1].

            Ziua lui Eminescu, devenit Poet național este și Ziua Culturii Române. Substantivul cultură își are originea într-un altul, cult, la care s-a așezat sufixul -ura. Adică rodirea cultului. Un teolog român a identificat sursa acestei disocieri în lumea de astăzi a celor două cuvinte: Păcatul care reprezintă o profanare a creației, o smulgere a omului din mediul înconjurător, prin schimbarea câmpurilor agricole în terenuri industriale și militare, prin poluarea solului și apelor, prin aglomerarea populației în blocuri colective, imorale și inestetice[2]. Revenirea la matcă a culturii reprezintă un proces anevoios, de durată și de jertfă. Din cercetările asupra acestei problematici avem două direcții, una cea a abandonării spațiului mioritic și al culturii ,,rurale”, adică populare care frânează integrarea în structurile europene și cea de-a doua care prin care putem prin cultura națională să contribuim la transfigurarea celei europene[3].

            În fond prin cultură – spunea un misionar român – înțelegem exprimarea Evangheliei și a credinței creștine  în gândirea intelectuală (filosofie), în manifestarea artistică (poezie, artă, muzică), în organizarea socială (etică, moravuri), în viziunea istorică (regim politic, formă de stat). Cultura creștină este tot ceea ce dă identitate unei comunități umane, prin fidelitatea față de origini și deschidere față de viitor[4].

            Anul acesta cum a fost declarat în Patriarhia Română An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și de aceea în acord cu tema propusă m-am oprit asupra ultimilor ani ai poetului (1883-1889), plini de suferință și neputință sufletească, a tratamentului acestuia în așezăminte medicale bisericești, precum și asupra contribuției Bisericii Ortodoxe Române la dezvoltarea unui creștinism integral, care să nu excludă slujirea aproapelui aflat în neputință.

            Maiorescu era încredințat că mintea lui Eminescu se clatină, căci acesta luând masa cu el, cu câteva zile înainte, se arătase, în nepotrivire cu firea sa, țanțoș, declarând că învață limba albaneză și că vrea să se facă monah[5]. Din învățătura Bisericii știm că sufletul, partea spirituală a omului este înzestrat cu rațiune sau minte, simțire și voință liberă. Astfel numai omul cugetă, gândește, alege cele îi sunt potrivite existenței pe pământ. Prin suflet omul stă în legătură cu Dumnezeu și lumea spirituală[6]. Și iată-l pe Eminescu bolnav la numai 33 de ani. Aceasta datorându-se pe de o parte a condițiilor precare de viață, lipsa unei locuințe, a unui poziții în societate, munca istovitoare ca redactor la ziarul ,,Timpul”, pe de altă parte continua hărțuire a celor care i-au negat valoarea. A cunoscut lumea ospiciilor de această natură de la Viena, unde a fost în apropierea dr. Constantin Popasu și a celor din țară. Eminescu a stat începând cu 9 noiembrie 1886 în Ospiciul de lângă Mănăstirea Neamț. Aici a funcționat o bolniță, o farmacie. Și tot aici au fost adăpostiți din vremuri străvechi străinii, bolnavii și bătrânii. Pe urmele lui Eminescu, Vlahuță a vizitat spitalul patru ani mai târziu de la internarea lui Eminescu și l-a găsit curat și în ordine, așezat într-o veche zidire cu vreo 20 de încăperi cu cerdac, în spatele mănăstirii, ce servise pe vremuri de tipografie. În curtea mare, verde, împrejmuită cu zăplazuri, și pe săli, se învârteau vreo 50 de pacienți români, țigani, evrei, mistici, epileptici sau furibunzi. Aici petrecu Eminescu vreo cinci luni, îngrijit cu mare băgare de seamă, medic fiind un dr. Usulescu[7].

            Al doilea ospiciu în care a fost internat poetul, este cel de la Mărcuța. La această mănăstire fondată în 1587 a funcționat un lazaret care a adăpostit la început bolnavii de ciumă (1829), prostituatele, cerșetorii și smintiții. Costurile legate de bolnavii psihic au fost achitate de către Logofeția bisericească. Începând cu anul 1840, spitalul de la Mărcuța a devenit cel mai important spital pentru alienați din Vechiul Regat, fiind reorganizat după 1868 de marele profesor Alexandru Șuțu, întemeietorul psihiatriei românești. Pe vremea internării lui Eminescu, spitalul adăpostea o sută de persoane[8].

            La acest spital, Eminescu a stat în penultima cameră a casei domnești a lui Ipsilanti.  Și a scris pe pereții camerei, cu cărbune, ultimele sale poezii. Aici și-a petrecut ultimul său Paști înainte de trecerea la cele veșnice[9].

            De aici vedem grija Bisericii față de cei suferinzi, între care a fost și Eminescu, Poetul nostru ,,omul deplin al culturii române” cum ne-a mărturisit într-un volum filosoful Constantin Noica.

        De-a lungul timpului, Biserica Ortodoxă Română a organizat o misiune filantropică, caritativă pornind de la învățătura Mântuitorului: ,,Așadar, câte voiți să vă facă vouă oamenii, faceți și voi asemenea” (Marcu 7, 12). Despre toată această lucrare spiritual-medicală ne vorbește pe larg prof. Doina Țîmpău, în teza de doctorat susținută la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca sub îndrumarea prof. univ. dr. Avram Andea și tipărită cu titlul Instituții filantropice din Biserica Ortodoxă Română în Țara Românească și în Moldova până la domnia lui Alexandru Ioan Cuza (2020, 340 p.).

            Din această cercetare exhaustivă aflăm că Biserica Ortodoxă Română din Țara Românească și Moldova și-a organizat propriile așezăminte filantropice pe lângă mănăstiri, catedrale și bisericile mai mari din cele două provincii românești.

        Prima formă de organizare a fost bolnița. Cuvântul ,,bolniță” este de origine slavă, în românește, căpătând înțelesul de ,,locul unde se află bolnavii”.  Termenul de bolniță în documentele românești scrise în slavonește este o derivație de la cuvântul ce se traduce suferință[10]. Până la sfârșitul secolului al XVII-lea, bolnița a fost spitalul specific românesc. Ceea ce a stat la baza constituirii bolniței este același sentiment de dragoste creștină ce caracterizat și instituțiile de asistență socială din primul mileniul creștin[11]. De obicei în Evul Mediu românesc, bolnița era fie o biserică, fie un complex mănăstiresc cu chilii, așezat fie în incinta mănăstirii, fie în afara ei, înconjurată sau nu de cimitir. La început aceste așezăminte primeau pe monahii neputincioși, dar și pe ceilalți bolnavi de boli contagioase, alienații mintal ș. a. Acest lucru a fost descoperit prin săpăturile arheologice, în urma cărora au fost descoperite oseminte înhumate după tradiția mirenilor, în sicriu și fără veșminte monahale sau piatră sub creștet.

            Cea mai veche bolniță atestată în Țările Române a fost cea de la Schitul Jghiaburi, întemeiată de Radu Negru, fondatorul Țării Românești. Lângă Câmpulung, a existat Ospiciul pentru mizeri și azil la Mățăul de Jos (1383), un loc de adăpostire a orbilor, șchiopilor, ciungilor și cerșetorilor[12]. Alte două bolnițe au fost cele de la Mănăstirea Bistrița-Vâlcea (1507), unde au fost aduse moaștele Sf. Grigorie Decapolitul și cea de la Simidereni-Flămânzești, Curtea de Argeș (1524). La Cozia, pe valea Oltului funcționa o bolniță ridicată în 1535. Aceasta era ca o infirmerie și azil pentru bătrânii și bolnavii din mănăstire și din împrejurimi[13].

          Alte asemenea așezăminte au funcționat la bisericuța ,,Dintr-un lemn” (1559); Sadova, Dolj (1692), Mănăstirea Hurezi (1696). La Hurezi, Doamna Maria Brâncoveanu a ctitorit bolnița ,,pentru buna pomenire a strămoșilor săi”. Chiliile se găsesc la 100 m. nord de bolniță, fiind făcute odată cu clădirea bisericii pentru a servi ca locuință călugărilor bolnavi, preoților, precum și pelerinilor[14]. Alte bolnițe au activat la Brâncoveni (1700), Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung (1718), Polovragi (1736), Episcopiei Râmnicului (1744), Mănăstirea Țigănești (1776), Sfântul Gheorghe, Tulcea (1824) și Mănăstirea Cernica (1854).

           În Moldova a existat bolnița Mănăstirii Putna (1480) ridicată de Sf. Voievod Ștefan cel Mare, Mănăstirea Pătrăuți (1487), Secu (1564), Todireni (1597), Dragomirna (1602), Văratec (1781).

            Din bolnițe s-au dezvoltat cu timpul alte forme de organizare medicală mai dezvoltată, sub forma ospiciilor, lazaretelor, spitalelor, sau apariția unor grupări sociale care îndeplineau un rol filantropic, breslele sau frățiile.

            Una din cele mai vechi bresle a fost cele a calicilor și frățiile cioclilor din București (1629). Constituite sub patronajul Bisericii, cu scopul de a distribui celor săraci fonduri provenite din caritatea publică, au fost caliciile. Fondurile bănești necesare întrajutorării au fost obținute prin instituirea cutiei milelor. Frăția cioclilor se ocupa cu înmormântarea săracilor, dar și cu depistarea și izolarea focarelor de contagiune și la nevoie chiar de îngrijirea bolnavilor[15].

          A ființat apoi Ospiciul Sf. Vineri din București (1645), unde erau tratați bolnavi mintal neagresivi, iar la Sărindar (1786) erau primiți cei agresivi. La Târgoviște a funcționat Azilul doamnei Bălașa Brâncoveanu lângă biserica Sf. Vineri (1754).

            Primul spital din Muntenia a apărut la București, Spitalul și frăția de la Colțea (1704) care a fost dotat cu o spițerie. Complexul era un spital mixt cu două secții, pe ambele laturi a unui paraclis. El a primit la început pe cei săraci, apoi pe bolnavii de tifos. Numărul paturilor a tot crescut de la 20, la 60 în 1842 și 90 în 1844[16]. Pe lângă Mănăstirea Sf. Pantelimon (1735) a funcționat o școală de surdomuți și un spital, al doilea din oraș. La Mănăstirea Radu Vodă a ființat Spitalul de Nașteri (1839).

            Craiova a avut un spital din 1752 pe lângă biserica boierului Obedeanu și un Ospiciu la biserica Madona Dudu (1813). În chiliile așezământului bisericesc a funcționat spitalul, la Obedeanu, pe când cel de la Madona Dudu  era o construcție de tip pavilionar, cu un edificiu central în formă de  patrulater, cu parter și etaj, cuprinzând magazia de îmbrăcăminte, atelier de croitorie, locuințe[17]. În curtea bisericii Gârlași din Buzău (1792) și pe lângă biserici la Slatina, Olt (1792) și Râmnicu Vâlcea (1840) au funcționat spitale.

            În Moldova, mitropolitul miniaturist Anastasie Crimca a deschis primul spital din Țările Române, în 1619 la Suceava.

            Breasla caliciilor și cioclilor a activat la Iași cu începere din 1480, aproape două sute de ani, o Frăția a cioclilor era și pe lângă Mănăstirea Trivetitele din Iași (1676). O breaslă a cioclilor a fost la Suceava din 1620, cu întreruperi până în 1787, iar la Focșani a fost de asemenea o Frăție a cioclilor (1671).

La Mănăstirea Golia a funcționat un ospiciu din 1576 care a căutat vindecarea epilepticilor și a celorlalți bolnavi psihici. Ospiciul a fost prima clinică psihiatrică din Moldova, cealaltă clinică a fost la Mănăstirea Neamț.

În grija Sf. Spiridon a fost bolnița, ospiciul și spitalul (1734), cel mai important spital din Moldova. Dacă la început a avut doar 30 de paturi, în 1860 a avut 280 de paturi, iar Spitalul administra 13 instituții spitalicești din toată Moldova[18].

Alte spitale au funcționat la Roman (1753), Hlincea (1808), Galați (1831), Bârlad și Focșani (1838), Târgu Neamț (1847), Târgu Ocna (1851) și Galata (1853).

Toate aceste instituții fondate de Biserica Ortodoxă Română au funcționat în cele două provincii de dincolo de Carpați, în baza iubirii evanghelice, cu aportul clerului și monahilor acesteia. De la bolnița în care se oficiau Sfânta Liturghie, Taina Sfântului Maslu sau exorcismele Sf. Vasile cel Mare, la organizarea bolnavilor în chilii, la ridicarea unor clădiri speciale în care și-au găsit alinarea cei săraci și bolnavi. Tot cu binecuvântarea Bisericii au apărut breslele și frățiile care au intervenit pe lângă cei bolnavi.

Aceste câteva instituții au valorificat generoasa învățătură, a creștinismului integral, cu accentul pus pe trăirea mesajului evanghelic și rodirea acestuia prin faptele bune ale clerului și credincioșilor.

Iată de ce, ținând seama de importanța Zilei Culturii Naționale și a tematicii Anului Omagial am adus împreună, pe același făgaș cultura și civilizația primelor secole creștine, prin dăinuirea învățăturii și a faptelor bune.

 

           

---

[1] https://www.rador.ro/2021/01/15/tudor-arghezi-despre-mihai-eminescu-2/, accesat în 12. 01. 2024.

[2] Ion Bria, ,,Cultura creștină – un comandament misionar actual”, în vol. Persoană și comuniune. Prinos de cinstire Preotului Profesor Academician Dumitru Stăniloae (1903-1993), Editura Arhiepiscopiei; Sibiu, 1993, p. 220 (Se va prescurta în continuare ,,Cultura creștină…”).

[3] Dumitru Popescu, Hristos. Biserică. Societate, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Bucureșri, 1998, p. 17; 19.

[4] Ion Bria, ,,Cultura creștină….”, p. 218.

[5] G. Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, Editura Saeculum I. O., București, 1995, p. 222 (Se va prescurta în continuare Viața…)..

[6] Isidor Todoran, Ioan Zăgrean, Teologia Dogmatică, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991, p. 162; 165.

[7] G. Călinescu, Viața…, p. 235.

[8] Doina Țâmpău, Instituții filantropice din Biserica Ortodoxă Română în Țara Românească și în Moldova până la domnia lui Alexandru Ioan Cuza, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2020, p. 131; 135 (Se va prescurta în continuare Instituții filantropice din Biserica Ortodoxă Română…):

[9] https://www.rador.ro/2016/06/07/biserica-marcuta-un-loc-care-ne-aminteste-de-eminescu/, accesat în 13. 01, 2024.

[10] Doina Țâmpău, Instituții filantropice din Biserica Ortodoxă Română…, p. 188.

[11] Doina Țâmpău, op. cit…, p. 51.

[12] Doina Țâmpău, op. cit…, p. 60.

[13] Ibidem…, p. 76.

[14] Ibid…, p. 92.

[15] Ibid…, p, 83; 85.

[16] Ibid…, p. 99; 107.

[17] Ibid…, p. 162.

[18] Ibid…, p.229.

Ziua Culturii Naționale în parohia Birda

 

Duminică, 14 ianuarie, după otpustul Sfintei Liturghii, a fost sărbătorită Ziua Culturii Naționale, prin oficierea slujbei de pomenire pentru poetul Mihai Eminescu și familia sa. După momentul de rugăciune, preotul Valentin Bugariu a prezentat cuvântul aniversar: ,,Eminescu și boala. Instituțiile filantropice ale Bisericii Ortodoxe Române din trecut”. În cuprinsul acestuia, vorbitorul a ilustrat legătura dintre cult și cultură, a vorbit de boala lui Eminescu și trecerea prin mai multe ospicii medicale bisericești și a prezentat principalele instituții filantropice ale Bisericii Ortodoxe Române de la începuturi și până în secolul al XIX-lea.

            Copiii din Birda au pregătit un bogat și diversificat program literar compus din nouă poezii sau fragmente din poeme mai întinse. Au recitat versuri eminesciene: Ghioguță Kimberly (clasa 0), Colinde, colinde; Viman Sophia, Somnoroase păsărele; Boiangiu Andrei (clasa a IV-a), Fiind băiet păsuri cureieram; Șuștrean Lorena (clasa a IV-a), Rugăciune; Buzaș Roxana (clasa a V-a), Scrisoare III; Daniela Mândruț (clasa a V-a), Ce te legeni?...; Nițulescu Ionela, Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie; Gruia Sergiu (clasa a VI-a), Revedere și Pinti Viorel (clasa a VI-a), Glossă.

            Recitatorii au primit daruri în icoane, cărți și dulciuri. Toți copiii au primit volumul România pitorească a lui Alexandru Vlahuță (Editura Pescăruș, București, 2022, 167 p.), poetul și scriitorul român atât de apropiat de Eminescu, pe urmele suferinței acestuia de la Ospiciul Mănăstirii Neamț.

            Tot cu acest prilej a fost organizată o expoziție de carte din opera eminesciană (poezie), istorie, lingvistică și critică literară.

În curând...

 

Presa creștină și slujitorii ei

 

Iată, stimați cititori că farmecul mult așteptatelor sărbători de iarnă, dintre care cea mai venerată a fost și va rămâne cea a Nașterii Pruncului Iisus, se apropie de sfârșit, iar noi, creștinii deja ne gândim la următoarea sărbătoare a creștinătății, cea a Învierii Domnului Iisus Hristos, ce va avea loc la începutul lui Florar.

Despre aceste mari sărbători religioase, cât și a celorlalte de peste an, întotdeauna le auzim și le trăim în interiorul bisericilor noastre, rostite de slujitorii altarelor, dar și din citirea și studierea cărților sfinte. Trebuie să recunosc, ca un adevărat creștin și ca un păcătos al acestei lumi, că în tinerețe prea puțin mă preocupau toate aceste învățături creștine, deși știam ce e închinarea și rugăciunea încă din copilărie, când răposatul meu tată nu ne lăsa să servim masa fără închinare sau să ne așezăm la culcare, fără „Tatăl nostru“ și fără mătănii (metanii).

Cu înaintarea în vârstă și mai ales la apariția necazurilor din viața de toate zilele, îl invocăm mereu pe Dumnezeu, cerându-I iertare și îndurare, în genunchi în fața preoților și călugărilor din biserici și mănăstiri, făcându-ne să înțelegem și să ne resemnăm că așa ne este sortit, ca fiecare dintre noi să „ne ducem crucea, indiferent cât de grea este“. Și așa aveam să înțeleg că greutatea ei se ușurează odată cu rugăciunile noastre, care trebuie să pornească din suflet și cuget, să fie făcute cu smerenie și să fim devotați bisericii, dar în primul rând lui Dumnezeu, Creatorul acestei lumi.

Pot spune că apropierea de cele sfinte a început din perioada lui 1997, când m-am implicat cu un grup de consăteni, în frunte cu preotul nostru Petru Toma și fie-iertatul primar Vasile Câmpeanu (în 20 februarie se vor împlini 20 de ani de la plecarea la cele veșnice) pentru construirea noii biserici ortodoxe. Toți cei implicați în acest ideal al creștinilor ortodocși săcălăzeni am înființat în toamna lui 2003 și Asociația „Pogorârea Sfântului Duh“, a cărui rol a fost de a colecta sumele de bani, cât și gestionarea lor pentru construirea noii biserici.

Implicarea mea, de care am amintit, pot spune că s-a finalizat în 25 decembrie 2020, când în sfânta biserică nouă am lansat cartea Din pridvorul ortodoxiei săcălăzene, cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la prima liturghie susținută de primul preot, Iulian Zimbreanu, după înființarea parohie ortodoxe din 1939. Era în ziua de Crăciun a anului 1940.

Cartea s-a bucurat de înalte aprecieri, inclusiv de către ÎPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, care mi-a adresat felicitări printr-o scrisoare care m-a emoționat profund.

Apropierea mea către viața bisericească s-a datorat și cunoașterii în ultimii 15 ani, după înființarea Asociației Publiciștilor Presei Rurale din Banatul Istoric (și unde de 10 ani am onoarea să fiu secretarul asociației), a unor distinși preoți din acest areal al Banatului Istoric, care pentru ei am toată stima, mai ales că unii sunt autori de cărți religioase sau alte domenii, dar și ctitori de publicații ale parohiilor din comunitățile pe care le reprezintă.

Aș începe cu truditorul altarului Bisericii Ortodoxe din Birda, preotul dr. Valentin Bugariu, care de mai mulți ani îmi trimite revista „Arhanghelul“, o publicație ce mi-a îmbogățit bagajul istoric și religios, prin conținutul temelor din interiorul revistei, care am constatat că una din preocupările vrednicului preot paroh este munca lui duhovnicească și educațională cu copiii și elevii din zonă. Aproape că nu există sărbătoare să nu fie implicați copiii, elevii, tinerii și credincioșii parohiei.

Pasiunea mea pentru istorie întotdeauna îmi este alimentată de temele din revistă, așa cum sunt cele din „Arhanghelul“ din decembrie, când am savurat cu nesaț articolele „Viața și învățăturile Sfântului Paisie de la Neamț“, „Dimitrie Cantemir – spirit universal“, „Vasile Goldiș - luptător pentru Unire (1918)“, „Corurile bisericești și școlare din zona Deta“, „Nașterea care a schimbat lumea“, „Pagini de literatură“, printre care m-a surprins plăcut articolul săcălăzencei noastre, prof. Manuela Matits, director al Școlii din Săcălaz. Tema aleasă este vastă și captivantă, unde ne descrie „Opera Hortensiei Papadat-Bengescu“, „Valori poetice“ de Eugen Dorcescu, „Jurnalismul și presa creștină“ de prof. dr. Dumitru Jompan, „Fundațiile școlare și rolul lor“ de prof. dr. Virginia Ardelean, „Arhanghelul din Birda, 10 ani în slujba comunității parohiale (recenzie), autor fiind cunoscutul prof. Iosif Marius Circa și în final, la pagina 20, spicuiri din activitatea preotului Bugariu, pe care îl cunosc de peste 15 ani, din aprilie 2008, când am fost împreună ctitorii asociației publiciștilor, alături de alți oameni de seamă ai culturii bănățene, cum sunt: președintele asociației Ioan Traia, preotul Vasile Suciu (Giarmata Vii), regretatul poet Aurel Turcuș, Vasile Todi de la Trustul Magazin etc.

Mai târziu am avut onoarea să-i cunosc pe purtătorii de odăjdii ce au devenit membri ai asociației: pr. Ilie Pavlovici-Pătruț de la parohia Mașloc, ctitor al revistei „Sfeșnicul“, pr. Horia Țâru de la „Curierul de Recaș“, pr. Dan Gârjoabă de la parohia Sânmihaiu Român – cu revista „Anghelos“, pr. Marian Gh. Chirilă din Sasca Montană, împreună cu Petru Țăranu, cu revista „Buna Vestire“, pr. Cornel Juică din Vârșeț cu revista „Foaia Codrenilor“. Dar și cu alți preoți: pr. Petru Berbenția din Reșița (fiu al Șopotului Vechi), pr. Petru Drăghicescu, cel ce „m-a introdus în lumea bună“ a Toracului în anul 2001 când era preot la Torac și la alte biserici din zonă. Acest destoinic preot cu originea  din Bogâltin-CS, a fost cel dintâi care mi-a înmânat cartea sa Slujitorii altarului, scrisă impreună cu eminentul prof. academician, regretatul Costa Roșu din Torac, urmaș al strămoșilor săcălăzeni. Cartea cuprinde întreaga istorie a bisericii ortodoxe "Sf. Gheorghe" din Toracu Mare, cât și a slujitorilor altarului, ce cu onoare și dăruire, au propovăduit creștinismul în acest areal.

Mă opresc aici fiindcă îmi este teamă că pe unii i-am și uitat, reținând doar localitățile. De remarcat și reținut că majoritatea dintre preoții ce au fondat reviste sunt și monografiști și nu numai.

De la preotul Bugariu am intrat în posesia mai multor cărți scrise de dumnealui, care sunt fără îndoială capodopere a creștinismului bănățean și nu numai.

Dumnezeu să-l binecuvânteze cu sănătate și putere creatoare, că doar nu degeaba este numit „cronicarul“ Asociației Publiciștilor Presei Rurale din Banat.

De asemenea, trebuie să remarc aportul ce a stat la baza creării asociației, a preotului Vasile Suciu, care o perioadă a fost și președinte. Cred că nu greșesc când spun că are cea mai aspectuoasă și bogată în conținut revistă, „Vatră nouă“ din Giarmata Vii. Prodigioasă activitate, ca și părintele Bugariu, o are în editarea mai multor cărți, de ordinul zecilor, ce îl situează în rândul autorilor de presă creștină.

Însă, în întreaga presă rurală bănățeană și nu numai, găsim la loc de cinste articole dedicate preoților, bisericii și educației creștine, mai ales la elevii din școli, așa cum remarcă domnul profesor Iosif Marius Circa, redactor la „Arhanghelul“: „Copiii n-au nevoie de morală, ci de modele“. Aș completa, cu permisiunea dumneavoastră, că de modele e nevoie și pentru marea majoritate a conducătorilor din această țară, inclusiv la noi, în Săcălaz.

Cu siguranță vă amintiți câte articole și poze v-am prezentat în „Foaia Săcălazului“ de-a lungul vremii cu biserica noastră veche, cu cimitirul și cu evoluția construcției noii biserici. Acum îmi pare nespus de rău pentru cititorii mai în vârstă și nefamiliarizați cu metodele de comunicare electronice și cer scuze tuturor celor care în septembrie-octombrie le promitean că vom edita din nou foaia noastră locală, fiindcă a fost recâștigată în instanță, dar optimismul ne-a fost atenuat, fiindcă s-ar părea că a ieșit din lac și a nimerit în puț, deși unii ne-am oferit să o finanțăm lunar. Eu personal, voi continua să vă scriu pe Facebook, iar dacă se vrea implicarea ei în politică va trebui un nou proces. Oricum, eu vă promit că nu voi mai scrie în „foaie“ dacă este proprietatea oportuniștilor și politicienilor. Și eu am fost cândva implicat, ca și consilier, însă am ctitorit o publicație a partidului respectiv, fără să întinez publicația, care în octombrie trecut a împlinit 28 de ani de la prima apariție. Îmi doresc ca aceasta să fie a cetățenilor, a școlii, a bisericii și nu material de propagandă a unui partid sau a unor persoane fariseiste.

Referitor la cea cu "Cetățeanul de Onoare", vă rog să o lăsați baltă, fiindcă sunt convins, că cei 25 de ani de publicistică, colaborări cu diferite reviste și publicații, din Banatul Istoric, autor a nouă cărți, cât și a multor alte activități culturale, edilitare și istorice, vor rămâne urme și dovezi a existenței mele pe aceste meleaguri din pusta Banatului.

Adevăratul inițiator al acestui demers a fost regretatul săcălăzean Sorin Kemeksei, după care a urmat doar circ. Chiar dacă unii nu sunt modele de urmat, eu vă urez tuturor multă sănătate, bucurii, pace și demnitate. Iar pentru săcălăzeni și toți cititorii „La mulți ani“ și fericire, atât cât ne va da-o Dumnezeu.

 

Ghiță Blejușcă Bordeianu

Anul omagial și comemorativ în Patriarhia Română

 

Conform programului-cadru redactat de Cancelaria Sfântului Sinod, în primul semestru al anului 2024 va fi tratată tema: „Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor”.

Referatul integral, aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române:

Cu dragoste în Hristos, Vă aducem la cunoș­tință că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa de lucru din 9 februarie 2023, a examinat referatul Cancelariei Sfântului Sinod privind declararea anului 2024 în Patriarhia Română ca „Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” și „Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”.

În referatul prezentat s-a menționat că, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Cancelaria Sfântului Sinod a formulat propunerea ca anul 2024 să fie declarat în Patriarhia Română drept „Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” și „Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”, care a fost aprobată în ședința de lucru a Permanenței Consiliului Național Bisericesc din ziua de joi, 24 noiembrie 2022.

Propunerea celor două teme, omagială și comemorativă, pentru anul 2024, este argumentată în special prin creșterea accelerată din ultimii ani a numărului de oameni afectați de bolile clasice și de adicții multiple actuale.

Atât în Sfânta Scriptură, cât și în scrierile Sfinților Părinți se evidențiază legătura între suflet şi trup, între viaţa spirituală şi sănătatea omului, între rugăciune şi vindecare. Îngrijirea bolnavilor şi curăţirea de păcate au fost accentuate încă din Vechiul Testament prin îndemnul de a cerceta pe bolnavi: „Nu te teme a cerceta pe bolnavi, că pentru aceste fapte vei câştiga iubirea” (Ecclesiastul 7, 37) şi sfatul de a recurge la ştiinţa medicilor, care este de la Dumnezeu: „Şi doctorului dă-i loc, că şi pe el l-a făcut Domnul […] că şi el se va ruga Domnului, ca să dea odihnă şi sănătate spre viaţă” (Înţelepciunea lui Iisus Sirah 38, 12, 14). Sfântul Evanghelist Matei mărturiseşte că Domnul Iisus Hristos „a scos duhurile (rele) cu cuvântul şi pe toţi cei bolnavi i-a vindecat, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin Isaia prorocul, care zice: Acesta neputinţele noastre a luat şi bolile noastre le-a purtat” (Matei 8, 16-17).

Activitatea Bisericii Ortodoxe de alinare a suferinței și ajutorare a oamenilor bolnavi se exprimă atât prin administrarea Sfintelor Taine care vindecă trupurile și salvează sufletele prin lucrarea harului Duhului Sfânt: Taina Spovedaniei, Taina Maslului și Taina Euharistiei, cât și prin organizarea de proiecte și insti­tuții medicale.

Având în vedere că viaţa şi sănătatea omului sunt daruri ale lui Dumnezeu faţă de care Biserica îşi arată mereu grija şi responsabilitatea, dedicarea anului 2024 unei atenții sporite către oamenii bolnavi sau afectați de dependențe (adicții, patimi) se va reflecta și în plan social-filantropic şi social-medical în instituțiile medicale înfiin­țate și administrate de Biserică (cabinete medicale, centre de recuperare, spitale), dar și în instituțiile medicale de stat, prin cooperarea dintre preoți și medici sau psihologi, în con­cordanță cu prevederile celui mai recent Protocol privind desfă­șurarea activităților de asistență religioasă creștin-ortodoxă în unitățile sanitare subordonate Ministerului Sănătății încheiat între Patriarhia Română și Ministerul Sănătății (25 octombrie 2022), prin care se reglementează activitatea de asistență religioasă în unitățile sanitare și se stabilește colaborarea în domeniul asisten­ței medicale integrate cu asis­tența socială și religioasă.

De asemenea, comemorarea în anul 2024 a tuturor Sfinților tămăduitori fără de ar­ginți cinstiți în evlavia poporului român este un moment favorabil de sporire a rugăciunii pentru vindecarea bolnavilor și de apreciere a celor care îi îngrijesc pe cei bolnavi la casele lor sau în spitale.

În acest sens, la Cancelaria Sfântului Sinod a fost redactat un program-cadru (liturgic, cultural și mediatic) intitulat „2024 – Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”.

În urma discuțiilor în plen, la propunerea Comisiei pastorale, monahale și sociale, Sfântul Sinod a hotărât aprobarea declarării anului 2024, în Patriarhia Română, ca „Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” și „Anul comemorativ al tuturor Sfin­ților tămăduitori fără de arginți”.

 I. În primul semestru al anului 2024 va fi tratată ­tema: „Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolna­vilor”, care va fi prezentată ­astfel:

Forme ale pastorației și îngrijirii bolnavilor în Sfânta Scriptură:

a) Dumnezeu îi iubește pe cei îndelung răbdători în vreme de boală (Ioan 5, 5-9; Marcu 5, 25-34);

b) Dumnezeu îi cercetează și tămăduiește pe cei bolnavi (Isaia 38, 1-6; Iezechiel 34, 16);

c) Îngrijirea celor bolnavi și suferinzi, condiție pentru mântuirea omului (Ecclesiasticul 7, 37; Matei 25, 31-46);

d) Dumnezeu Se descoperă mai ușor oamenilor încercați de boală sau suferințe fizice (Ioan 9, 1-7);

e) Darul dumnezeiesc al liber­tății se batjocorește prin atașa­mentul patologic față de adicții și vicii pătimașe (Galateni 5, 1; Ioan 8, 24-34);

f) Asumarea suferinței și cre­dința în Dumnezeu sunt prima condiție spre vindecarea completă, trupească și sufletească, a omului (Iov 2, 10);

g) Ajutorul concret al lui Dumnezeu pentru bolnavi dobândit prin mijlocirile și rugăciunile semenilor (4 Regi 5, 1-14);

h) Prețuirea sănătății și a vieții ca daruri ale lui Dumnezeu (Macabei 9, 20-21; Ioan 5, 14; 13, 6);

i) Mărturii din Sfânta Scriptură cu privire la suferință, boală trupească și sufletească și tămăduire;

j) Îngrijirea bolnavilor în viața și scrierile Sfinților Părinți, instituțiile social-medicale pentru îngrijirea bolnavilor din trecutul Bisericii.

Lucrarea pastorală a Bisericii și a slujitorilor ei pentru îngrijirea bolnavilor:

a) Catehizarea credincioșilor cu privire la sănătate și la cercetarea și îngrijirea bolnavilor, ca datorie mântuitoare a fiecărui credincios;

b) Taina Sfântului Maslu: lucrarea principală a Bisericii pentru cei bolnavi și suferinzi;

c) Pastorația bolnavilor: încurajare și sprijin în sufe­rință, dar și chemare la înnoirea vieții în Hristos;

d) Pastorația cadrelor medicale: recunoștință și îndemn la unirea artei medicale cu rugăciunea;

e) Responsabilitatea preotului cu privire la cercetarea bolnavilor și la administrarea Sfintelor Taine acestora (Spovedanie, Împărtăire, Maslu).

Lucrarea social-filantropică și medicală a Bisericii Ortodoxe Române:

a) Prevederi statutare și regulamentare bisericești, hotărâri ale Sfântului Sinod și legislația de stat în domeniul asistenței social-filantropice și medicale;

b) Activitatea social-filantropică și medicală a Bisericii noastre prin instituții proprii gestionate de unități de cult sau de alte persoane juridice înființate de Biserică în acest scop;

c) Cooperarea instituțiilor bise­ricești de asistență medicală și socială cu instituții de stat specializate. Cooperarea Stat-Biserică în domeniul asistenței medicale și sociale;

d) Misiunea preotului de spital și conlucrarea acestuia cu medicul pentru îngrijirea bolnavilor; dialogul Bisericii cu lumea medicală în problema îngrijirii bolnavilor.

În al doilea semestru al anului 2024 va fi tratată tema: „Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”, care va fi prezentată astfel:

Hristos, doctorul sufletelor și trupurilor noastre. Mântuitorul îi vindecă pe cei bolnavi cu trupul pentru a arăta dumnezeirea Sa, dar și pentru a vindeca sufletul lor.

Sfinții doctori fără de arginți și sensurile cinstirii acestora:

a) Respectul față de știința medicală, cunoscută de aceștia la cel mai înalt nivel al vremii în care au trăit;

b) Admirația față de credința lor manifestată printr-o bogată activitate misionară;

c) Cinstirea marii lor capacități de jertfă, nu numai prin renun­țarea la avantajele materiale ale profesiei lor, ci și prin sfârșitul lor mucenicesc, cel mai adesea.

Sfinții tămăduitori în ­istoria Bisericii:

a) Sfinții doctori fără de arginți în perioada persecuției Bisericii sub Imperiul Roman păgân (Sfântul Evanghelist Luca, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, Sfinții Mucenici Chir și Ioan, Cosma și Damian, Sfânta Ermionia, Sfintele Mucenițe Zenaida și Filonia ș.a.);

b) Sfinții vindecători și taumaturgi cinstiți în mod special pe teritoriul României (Sfântul Ierarh Nicolae, Sfântul Ierarh Spiridon, Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian, Epis­copul Antiohiei, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Sfânta Cuvioasă Parascheva cea Nouăș.a.);

c) Noi sfinți vindecători cu sfinte moaște în România și moda­li­tăți de cinstire a acestora (Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei, Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou ș.a.);

d) Responsabilitatea credincio­șilor de a mărturisi vindecările miraculoase de care au avut parte prin mijlocirile Sfinților tămăduitori și făcători de minuni;

e) Vindecarea trupească și sufletească a oamenilor bolnavi ca efect al întâlnirii acestora cu Mântuitorului Iisus Hristos prin Taina Euharistiei.

III. Centrul de Presă Basilica al Patriarhiei Române (Radio Trinitas, Trinitas TV, Ziarul Lumina) va realiza programe și emisiuni, filme documentare, materiale publicistice etc. pentru promovarea tematicii „2024 – Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți” în Patriarhia Română. În acest scop, se va solicita colaborarea centrelor eparhiale pentru identificarea celor mai relevante mărturii, texte, manuscrise, însemnări, declarații reprezentative, inițiative practice sau evenimente dedicate celor două teme, omagială și comemorativă, ale anului 2024.

Realizarea de studii, comentarii, monografii și cărți de reflecție cu conținut biblico-patristic, moral, liturgic, catehetic, pastoral, social-filantropic, cultural-educativ și istoric pentru prezentarea „Anului omagial al pasto­rației și îngrijirii bolnavilor”și a „Anului comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți” în Patriarhia Română. Toate aceste lucrări vor respecta cadrele tematice prezentate la paragrafele I și II și vor fi tipărite în publicațiile bisericești centrale și eparhiale, în volume și monografii editate de tipografiile Patriarhiei Române și de cele ale centrelor eparhiale.

La nivelul Patriarhiei Române va fi organizat un Simpozion internaționalcu invitați din celelalte Biserici Ortodoxe autocefale, dedicat temei: „2024 – Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor”.

La nivelul eparhiilor și al instituțiilor de învățământ teologic se vor organiza dezbateri, colocvii și seminarii pe tema: „2024 – Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor”.

VII. În cursul anul 2024, în Biserica Ortodoxă Română vor fi organizate activități practice, simpozioane, întâlniri, expoziții, mărturii și evocări privind formele de manifestare ale pastorației și îngrijirii bolnavilor și importanța Sfinților tămăduitori în viața Bisericii și a credincioșilor.

 

VIII. Ca parte a programului-cadru, la Conferința pastoral-misionară semestrială din primăvara anului 2024 se va trata tema „2024 – Anul omagial al pastora­ției și îngrijirii bolnavilor”, în cadrele prezentate la paragraful I, iar la Conferința pastoral-misionară semestrială din toamna anului 2024 se va trata tema „2024 – „Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți” în Patriarhia Română, în cadrele prezentate la paragraful II, cu posibilitatea aprofundării acestora și la confe­rințele preoțești administrative lunare, pe care le va stabili fiecare eparhie, precum și în cadrul cercurilor pastorale.

În luna octombrie din anul 2024, la Palatul Patriarhieise va organiza o ședință solemnă a Sfântului Sinod cu tema „2024 – „Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți” în Patriarhia Română.

 

† Daniel

Arhiepiscopul Bucureștilor,

Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,

Locțiitorul Tronului Cezareei Capadociei și

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Secretarul Sfântului Sinod

Episcop vicar

† Varlaam Ploieșteanul

 https://basilica.ro/cancelaria-sf-sinod-programul-cadru-pentru-activitatile-din-patriarhia-romana-dedicate-anului-omagial-si-comemorativ-2024/?swcfpc=1&fbclid=IwAR1EcCckswAVfvqJqvwgE570_75GSchhNCubpWBfl7DybM3Gmy_3RI_UHP0, accesat în 8. 01. 2024.