(Catedrala Patriarhală, luni, 1 ianuarie
2024)
Sfântul
Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 9 februarie
2023, a examinat referatul Cancelariei Sfântului Sinod privind declararea
anului 2024 în Patriarhia Română ca „Anul omagial al pastorației şi îngrijirii
bolnavilor” şi „Anul comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori fără de
arginţi”.
Propunerea
Cancelaria Sfântului Sinod pentru două teme, omagială și comemorativă, pentru
anul 2024, este argumentată în special prin creşterea accelerată din ultimii
ani a numărului de oameni afectaţi de bolile clasice şi de adicții multiple
actuale.
Având
în vedere că viaţa şi sănătatea omului sunt daruri ale lui Dumnezeu faţă de
care Biserica îşi arată mereu grija şi responsabilitatea, dedicarea anului 2024
unei atenții sporite către oamenii bolnavi sau afectați de dependențe (adicții,
patimi) se va reflecta și în plan social-filantropic şi social-medical în
instituțiile medicale înființate și administrate de Biserică (cabinete
medicale, centre de recuperare, spitale), dar și în instituțiile medicale de
stat, prin cooperarea dintre preoți și medici sau psihologi.
De
asemenea, comemorarea în anul 2024 a tuturor Sfinților tămăduitori fără de
arginți cinstiți în evlavia poporului român este un moment favorabil de sporire
a rugăciunii pentru vindecarea bolnavilor și de apreciere a celor care îi
îngrijesc pe cei bolnavi la casele lor sau în spitale.
Potrivit
programului cadru (liturgic, cultural şi mediatic),
I. În
primul semestru al anului 2024 va fi tratată tema: „Anul omagial al pastorației
și îngrijirii bolnavilor”, care va fi prezentată astfel:
Forme ale
pastorației și îngrijirii bolnavilor în Sfânta Scriptură;
Lucrarea pastorală
a Bisericii și a slujitorilor ei pentru îngrijirea bolnavilor;
Lucrarea
social-filantropică și medicală a Bisericii Ortodoxe Române.
II. În
al doilea semestru al anului 2024 va fi tratată tema: „Anul comemorativ al
tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”, care va fi prezentată astfel:
Hristos, doctorul
sufletelor și trupurilor noastre;
Sfinții doctori
fără de arginți și sensurile cinstirii acestora;
Sfinții
tămăduitori în istoria Bisericii.
În urma
discuțiilor în plen, la propunerea Comisiei pastorale, monahale și sociale,
Sfântul Sinod a hotărât:
aprobă declararea
anului 2024, în Patriarhia Română, ca „Anul omagial al pastoraţiei şi
îngrijirii bolnavilor” şi „Anul comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori
fără de arginţi”;
aprobă
programul-cadru (teologic-educațional, cultural și mediatic) intitulat „2024 –
Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor şi Anul comemorativ al
tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginţi”.
Președintele
Sfântului Sinod
† Daniel
Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române
https://basilica.ro/actul-de-proclamare-a-anului-omagial-si-comemorativ-2024/,
accesat în 2. 01. 2024.