În cursul Postului Adormirii
Maicii Domnului au fost oficiate slujbe religioase zilnice compuse din
Acatistul Adormirii și Nașterii Maicii Domnului, precum și Paraclisul Maicii
Domnului. Sâmbăta și Duminica a fost săvărșite slujbele Vecerniei și a Sfintei
Liturghii.
Duminică
de la orele 1800 în rânduiala Privegherii a fost oficiate Vecernia,
urmată de Prohodul Domnului, cu procesiunea din afara bisericii cu hramul
,,Nașterea Maicii Domnului” din Birda și Utrenia.
Cu
acest prilej al sărbătorii Maicii Domnului a fost pregătit și susținut un cuvânt
de învățătură ocazional:
Adormirea Maicii Domnului în cugetarea
Sfinților Părinți
Evenimentul
Adormirii e tratat pe larg de patru scriitori orientali: Sf. Modest al
Ierusalimului, Sf. Andrei Criteanul, Sf. Gherman al Constantinopolului şi
Sfântul Ioan Damaschin.
Tradiţia
bisericească păstrează un întreg dialog funebru între Fiu şi Mama Sa: ,,E
timpul să te iau la Mine, mamă! Aşa cum ai umplut de bucurie pământul şi pe cei
de pe pământ, tu, cea cu dar dăruită, tot aşa bucură acum şi pe cele cereşti!
Fă să strălucească sălaşurile Tatălui Meu! Fă bucurie şi duhurilor sfinţilor.
Văzând cinstita ta mutare la Mine, mutare escortată de îngeri, aceste duhuri
sunt sigure că prin tine va sălăşlui şi o parte din ele în lumina Mea. Vino cu
veselie! Bucură-te şi acum, aşa cum te-ai bucurat şi mai înainte. Faţă de toţi
şi faţă de toate, ai vrednicia titlului: cea plină de dar. (…) Încredinţează-mi
Mie trupul tău, pentru că şi Eu am pus dumnezeirea Mea în pântecele tău.
Dumnezeiescul tău suflet va vedea slava Tatălui Meu. Trupul tău neîntinat va
vedea slava Unuia – Născut Fiului său. (…) Copilul meu, în mâinile Tale îmi dau
duhul meu. Primeşte sufletul meu, drag Ţie şi pe care l-ai păstrat fără vină.
Ţie îţi încredinţez trupul meu şi nu pământului (…)”[1].
[2].
Cu
acest prilej a fost trimis din nou arhanghelul Gavriil care o înştiinţează
despre ieşirea din această viaţă şi mutarea sa la Fiul Său: ,,Fiul şi Domnul
tău te cheamă. E ceasul venirii la Mine, a Maicii Mele! De aceea m-a trimis
să-ţi vestesc din nou, binecuvântată între femei! Astăzi, aşa cum ai umplut de
bucurie pe locuitorii pământului, aşa vei bucura oştirile cereşti prin urcarea
ta, tu cea binecuvântată care ai făcut să strălucească încă şi mai mult
sufletele sfinţilor. Bucură-te! cum ai strigat odinioară, căci iei numele plin
de har ca o cinste veşnică. Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine!
Rugăciunile şi cererile tale urcă la Fiul tău în ceruri şi potrivit cererii
tale îţi porunceşte să laşi această lume să urci în sălaşele cereşti, şi să fi
alături de El în viaţa veşnică şi fără sfârşit! Când Sfânta Născătoare de
Dumnezeu Maria a auzit aceasta, s-a umplut de bucurie şi a dat îngerului
răspunsului ei dintâi: Iată roaba ta! Fie mie şi acum după cuvântul tău!”
Sfinţii
Apostoli au purtat trupul Născătoarei de Dumnezeu spre locul de odihnă din
Ghetsimani şi acolo au aşezat trupul în pământ de către Sfinţii Apostoli Petru
şi Pavel. O întâmplare este redată de Părinţi şi anume aceea a lui Atonie care
a vrut să doboare trupul Maicii, nebunia sa nerămânând nepedepsită. Arhanghelul
Mihail în chip nevăzut a retezat mâinile acestuia care au rămas spânzurate de
catafalc. Uluit şi zvârcolindu-se de durere el şi-a dat seama că greşise,
cerându-şi iertare lui Iisus a fost vindecat. Atonie s-a botezat numaidecât şi
l-a mărturisit pe Hristos înaintea iudeilor pătimind pentru aceasta cu moarte
de mucenic[3].
După
trei zile de şedere în mormânt, trupul Maicii Domnului s-a înălţat la cer. A
treia zi de la înmormântare a fost şi Toma care s-a încredinţat de această
minune. Faptul cu pricina este relatat de Sfântul Maxim: ,,…A auzit şi el
psalmodia dulce a îngerilor şi i-a rugat pe Sfinţii Apostoli să deschidă
mormântul cinstit pentru a vedea trupul slăvit al Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu. Fericiţii Apostoli au ascultat cererea fratelui lor prin porunca
Duhului Sfânt şi au deschis mormântul cu frică şi când l-au deschis, n-au mai găsit
trupul slăvit al sfintei Maici a lui Hristos, căci fusese mutat de acolo unde
voise Fiul şi Dumnezeul ei”[4].
[5]. Iar
anii ei se numără aşa: la şapte ani au adus-o părinţii Domnului la Ierusalim,
în templu a rămas şase ani şi jumătate; în casa lui Iosif şase luni până când a
primit vestea cea bună a bucuriei a toată lumea, la cincisprezece ani a născut;
cu fiul ei a fost treizeci de ani, care fac împreună cu ceilalţi patruzeci şi
opt; după Înălţarea Fiului a fost în casa lui Ioan Teologul, în sfântul Sion,
împreună cu el şi cu cei ce erau aici douăzeci şi patru de ani; care împreună cu
ceilalţi fac şaptezeci şi doi de ani[6].
Epifanie
Monahul lasă literaturii postpatristice un portret al Maicii Domnului: ,,De
statură era mijlocie, iar unii spun că era ceva peste cea mijlocie, pielea avea
culoarea grâului, părul era blonziu, ochii frumoşi de culoarea alunii aurii,
sprâncene negre, nasul drept, mâinile, degetele şi faţa lungi, plină de graţie
şi frumuseţe dumnezeiască, neînfumurată, nesofisticată, neatrasă de moliciune, având
o smerenie covârşitoare”
Pe
vremea împăratului Leon cel Mare (457-474) doi patricieni Galbios şi Candidos
au aflat în casa unei fecioare înaintată în vârstă veşmântul Maicii
Domnului. Acest veşmânt (maforion) a fost găzduit în veacul al
V-lea în biserica din Vlaherne, iar brâul Maicii Domnului a fost adus în veacul
următor şi aşezat în biserica Chalkoprateia, lângă Sf. Sofia. Ambele biserici
sunt localizate în Constantinopol, capitala Imperiului.
[1] Ioan G. Coman, Şi Cuvântul trup S-a făcut. Hristologie și
mariologie patristică, Editura Mitropoliei Banatului., p. 414-416 şi p. 420.
[2] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Viaţa Maicii Domnului, traducere şi postfaţă de diac. Ioan I. Ică
jr., Editura Deisis, Sibiu, 1998, p.
99.
[3] Sfântul Ioan Maximovici, Cinstirea Maicii Domnului în tradiţia
ortodoxă, trad. Cristian Maxim, Editura Icos, Cluj-Napoca, 2000, p. 22.
[5] Epifanie Monahul şi Preotul, Cuvânt despre viaţa Preasfintei…, în vol. Epifanie Monahul, Simeon
Metafrastul, Maxim Mărturisitorul, Trei
vieţi bizantine ale Maicii Domnului, ediţia a II-a, traducere şi postfaţă
de diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 2007, p. 11.
