Atelier de pictură în parohia Mașloc

În cadrul ,,Săptămânii altfel” între 22-26 Mai în parohia Mașloc din protopopiatul Timișoara II a fost organizat un atelier de pictură. Această activitate marchează Anul Omagial al iconarilor și al pictorilor bisericești din Patriarhia Română. Atelierul propriu-zis a fost precedat de o cateheză cu tema: ,,Inportanța și semnificația icoanei ca mărturisire a credinței” susținută de către P. C. Părinte Prof. Dr. Iliia Pavlovici-Pătruț în biserica parohială din Mașloc. Aplicația acestei lecții a reprezentat-o identificarea picturii din spațiul eclezial.

            Atelierul de icoane a fost inițiat și susținut financiar de Parohia Mașloc, prin părintele paroh, iar coordonator al activității a fost prof. Laura Dascăr, titularul disciplinei Desen de la Școala Gimnazială din Mașloc.

            Ca mărturisire a adevărului de credință reprezentat, micul iconar a expus lucrarea realizată în biserică unde a fost realizată o mică expoziție pentru credincioșii parohiei.

Conferință preoțească în Protopopiatul Deta

Miercuri, 31 Florar cu începere de la orele 9⁰⁰ au debutat lucrările Conferinței preoțești de primăvară în Protopopiatul Deta din cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei.

Conferința a fost precedată de slujba Te Deumului în biserica parohială cu hramul ,,Pogorârea Sfântului Duh” din Deta. În cadrul acesteia au slujit: P . C. Părinți Gheorghe Florea de la parohia Ghilad, Daniel Groza de la parohia Petroman și Nicolae Marcel Moclinda de la parohia Șipet. Cuvântul de învățătură a fost pregătit și susținut de către părintele Daniel Groza. Tema acestei predici a reprezentat-o Pogorârea Sfântului Duh. Predicatorul a ilustrat locurile scripturistice care amintesc de trimiterea în lume a Mângăietorului. Acesta a dat putere în propovăduirea ulterioară fiind și moment propice al convertirii la credința creștină a iudeilor și păgânilor.

În sala de ședințe a Protopopiatului Deta s-a desfășurat conferința propriu-zisă în prezența și conducerea Preasfințitului Părinte Paisie Lugojanul, episcop-vicar eparhial. În cuvântul de bun-venit Preaonoratul Părinte Ioan Prisăcean a vorbit despre icoana ortodoxă ca mesaj al Evangheliei sprijinindu-și aserțiunea pe dovezi scripturistice și patristice și incursiuni istorice ale cultului icoanelor.

Referatul Conferinței a fost expus de către Părintele Nicolae Marcel Moclinda care a tratat tema: ,,Anul Omagial al icoanelor, iconarilor și pictorilor bisericești” (20 p.). În cadrul acestuia conferențiarul a expus istoricul problemei de la cinstire la condamnare a icoanelor folosindu-se de mărturii scripturistice și patristice: Eusebiu de Cezareea, Sf. Epifanie de Salamina, Sfântul Ioan Damaschin și neopatristice: Părintele Dumitru Stăniloae. Autorul a trecut icoana de la primele imagini ale lui Dumnezeu prin epoca bizantină și post-bizantină cu principalele realizări și o înfățișare a școlii de pictură românești.

Prezentarea istorică a fost susținută de argumentarea biblică, patristică și dogmatică. Potrivit mărturiilor iconodule se vorbește de o Teologie a chipului. Dincolo de funcția pedagogică icoana trimite la trasfigurare, comunicare și comuniune. O concluzie actuală asupra artei iconografice –a românilor- este aceasta: Ea s-a dezvoltat în strânsă legătură cu cea a popoarelor învecinate.

După susținerea referatului au urmat luările de cuvânt, preoții au apreciat efortul redactării temei. Conferința s-a dovedit a fi documentată, bine alcătuită în care se îmbină cronologia istorică cu tradiția dogmatică. P. C. Părinți Petru Achim de la parohia Banloc și Achim Miloș de la parohia Denta au scos în evidență două momente din realizările iconografice de la parohie: restaurarea picturii Mănăstirii Săraca, biserică parohială până în 1989 și contribuția pictorului Ioan Sulea-Gorj la înveșmântarea bisericii parohiale ,,Adormirea Maicii Domnului” din Denta. P. C. Părinte Iulian Popa de la parohia Colonia Gătaia a vorbit de necesitatea religioasă a prezenței unei icoane în fiecare casă. Pentru a împlini această necesitate Parohia a organizat un Atelier de icoane, fiecare icoană îmbogățește astăzi spiritual casele parohienilor.

În partea a doua a întâlnirii s-au discutat probleme administrative întâlnite la parohie. Preasfințitul Părinte Paisie în încheiere a îndemnat pe cei prezenți la responsabilitate în slujirea preoțească pentru a aduce roade Bisericii și Neamului românesc din această parte a țării.  

,,Arhanghelul”, an VI, nr. 2 (22) ̸ 2017

A apărut nr. 2 ̸ 2017 al revistei trimestriale de cultură și religie rurală din Birda. Acest număr debutează cu Editorialul: ,,‹‹Arhanghelul›› la 5 ani” iscălit de redactorul-șef al publicației în p. 1; 6. Este tratat un mic istoric și misiunea revistei în viața bisericească locală. Tot de interes religios sunt și rubricile: ,,Cateheza”: ,,Datinile Sărbătorilor Pascale (II) de pr. prof. dr. Iliia Pavolovici-Pătruț. (p. 4); ,,Documentar”: ,,Tiparul și cartea bisericească la români” de pr. Valentin Bugariu (p. 5); ,,Semne” cu o traducere despre Mănăstirea Sf. Gheorghe după Szentkláray Jenö realizată de prof. Hilde Germer de la Școala Gimnazială din Birda și ,,Cronica parohială” în ultima pagină.

            O contribuție remarcabilă o reprezintă studiul: ,,In honorem Magistri G. I. Tohăneanu” apărut în rubrica ,,Restituiri”. (p. 4) semnat de Conf. univ. dr. Mirela Ioana Borchin.

            ,,Tinere(le) condeie” aduc cititorilor două frumoase realizări: eseul: ,,Credința – un mijloc prin care dobândim libertatea” de Gabor Tania și o lucrare în ghips-carton: ,,Mâinile în rugăciune” de Murgea Maria Alexandra de la Liceul Teoretic din Gătaia.

            Revista poate fi consultată pe site-ul: https://www.scribd.com/document/349731905/Arhanghelul-2-2017. 

Înălțarea Domnului în parohia Birda

Joi, 25 Florar Biserica Ortodoxă a cinstit prin rugăciune euharistică măritul Praznic al Înălțării Domnului. După ce 40 de zile Mântuitorul i-a încredințat pe ucenici de realitatea Învierii Sale, i-a învățat și a promis venirea altui Mângâitor care va plini lucrarea sa, Hristos Domnul S-a înălțat la cer fiind chezășie a înălțării trupului omenesc la Dumnezeu.

            Pentru a marca religios acest moment în ajunul praznicului a fost oficiată slujba Vecerniei unită cu Litia, iar dimineața cu începere de la orele 9⁰⁰ a fost săvârșită Utrenia urmată de Sfânta Liturghie în biserica cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Sîngeorge, filie a parohiei Birda.

            Cu începere de la orele 12³⁰ au fost oficiate slujbe de pomenire pentru eroii căzuți pentru libertate, independența și unitatea poporului român slujite de către P. C. Părinți Jivoine Maletici de la Parohia Ortodoxă Sârbă Denta și Valentin Bugariu, parohul locului la cele două monumente din localitate.

            Slujbele au fost urmate de un program religios-patriotic realizat de preșcolarii și școlarii de la Grădinița cu P. N. și Școala Primară din Sîngeorge. Copiii au pregătit poezii și cântece. Între acestea amintim doar câteva: poeziile ,,Ploconul lui Peneș” și ,,Românca de la Grivița” de Vasile Alecsandri, ,,Marșul lui Iancu”. De acest moment s-au îngijit și anul acesta doamnele prof. Maria Miron și Ștefania Cercega.

            Au fost prezenți la această pomenire a eroilor, oficialități ale Comunei Birda: Dl. Sorinel Marcu, viceprimarul Comunei, consilieri locali, angajați ai Primăriei, prof. Sorina Onița, directorul Școlii Gimnaziale Birda, comandantul Poliției Birda, prof. Doru Popa, titularul Catedrei de Religie Ortodoxă.

           

Credincioșii au pregătit prinoase în memoria eroilor neamului care au fost împărțite celor prezenți în această zi de amintire a jertfei înaintașilor pentru țară, limbă și credință creștin-ortodoxă.

Cuvânt de învățătură la Înălțarea Domnului

Domnul S-a înălțat la ceruri ca să trimită lumii pe Mângâietorul. Cerurile au gătit scaunul Lui, norii suirea Lui. Îngerii se minunează văzând un om mai presus decât ei. Tatăl primește pe Acela pe Care Îl are în sânuri de-a pururi; Duhul Sfânt poruncește tuturor îngerilor Săi: Ridicați, căpetenii porțile voastre! Toate neamurile bateți din palme, că S-a suit Hristos unde era mai înainte. (Stihirile de la Doamne strigat-am).  

            Iubiți credincioși și credincioase,

            Hristos s-a înălțat!

După Înviere, Mântuitorul a rămas timp de 40 de zile pe pământ arătându-Se femeilor mironosițe, ucenicilor, Apostolului Toma cu fiecare prilej I-a încredințat de realitatea Pătimirii, a morții și a Învierii. Despre această petrecere a Mântuitorului ne vorbește și Fericitul Augustin: ,,Dacă Hristos a rămas patruzeci de zile cu Apostolii Săi, nu a rămas exact atâtea zile fără motiv. Poate ar fi fost suficiente douăzeci de zile, poate treizeci, dar cele patruzeci de zile reprezintă iconomia Lui pentru toată lumea aceasta. Altădată am vorbit despre semnificația numărului 10 înmulțit cu patru. Vă reamintesc celor care m-ați ascultat. Într-adevăr, numărul zece simbolizează toată înțelepciunea. Această înțelepciune a fost răspândit în cele patru părți ale lumii, în întreaga lume. Și anotimpurile sunt împărțite în patru. Anul are patru anotimpuri, iar lumea are patru puncte cardinale. Astfel, zece înmulțit cu patru face patruzeci”. (Augustin, 2014, p. 368).

 În acest fragment din Evanghelia de la Luca, 9, 36-53 Iisus se arată ucenicilor în Ierusalim, îi învață și apoi se înalță la cer. În primele 8 versete Iisus Domnul și Învățătorul le dă dovezi ale posibilității Învierii din morți: vederea mâinilor, a picioarelor, simțirea trupului. Aflăm mai multe mărturii despre acest moment al (re)vederii Domnului din textele paralele. Potrivit Scripturii lui Marcu: Iisus ,,i-a dojenit pentru necredința și împietrirea inimii lor…” (Marcu 16, 14); El a venit seara ,,în aceea zi de-ntâi a săptămânii, și ușile fiind încuiate…” (Ioan 20, 19). Acest moment al (re)întâlnirii a fost și timpul în care le-a reamintit despre suferința primită: ,,…Fiul Omului trebuie să pătimească multe și să fie defăimat de către bătrâni și de către arhierei și de către cărturari și să fie omorât, iar a treia zi să învie”. (Luca 9, 22). Din toate aceste dovezi aflăm că întâlnirea lui Iisus cu ucenicii Lui s-a petrecut într-o casă din Ierusalim, în zi de Duminică prin supunerea Sa examenului organelor de simț: vederea și tactil. Cu acest prilej le-a reamintit că așa trebuia să pătimească, iar apogeul acestei părți a revederii o constituie cerința de a mânca. Tot Fericitul Augustin ne spune: ,,Domnul putea atunci să mânânce și să bea dași nu avea trebuință. Era o necesitate să facă acestea, pentru că aceea viețuiau încă în timp, cărora avea să se arate, le arata și urmele rănilor, deși putea să învie fără de ele precum dărui orbului din naștere ochii ce nu-i avea în pântecele mamei sale. De aceea se și zice înainte de moartea lui nu numai că mânca și bea, ci și că simțea foame și sete; iar după Înviere numai că mânca și bea. Pentru că trupul ce nu era să moară mai mult nu avea lipsurile trupului muritor; dar avea facultatea de a mânca. Iar ucenicilor S-a arătat nu spre a veni în ajutorul trupului, ci spre a-i convinge de realitatea trupului Său”. (Olariu, 1894, p. 629).

Finalul acestei probe îi transformă pe ucenici în apostoli, încredintându-i de realitatea Învierii: ,,Ceea ce era de la-nceput, ceea ce noi am auzit, ceea ce cu ochii noștri am văzut, ceea ce am privit și ceea ce mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieții”. (I. Ioan 1, 1).

Cinstiți credincioși și credincioase,

Încredințați fiind de realitatea Învierii Domnului, Iisus în învață despre dovezile mesianice din Legea lui Moise, Prooroci și Psalmi. Textele paralele menționează două: ,,Din pricina chinului El nu-și deschide gura; ca o oaie la-njunghiere S-a adus și ca un miel fără de glas în fața celui ce-l tunde, așa El nu-și deschide gura”. (Isaia 53, 7) și ,,În două zile ne va vindeca, în cea de-a treia ne vom ridica și vii vom fi-naintea feței sale”. (Osea 6, 2). Cu acest prilej are loc o descoperire a lui Dumnezeu Fiul: ,,Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile”. (Luca 24, 45).

Încredințarea și luminarea sunt cele două etape care fac posibilă propovăduirea celor experimentate: ,,Și-ntradevăr, mare este taina credinței celei bune: Fost-a El arătat în trup, îndreptățit în Duh, văzut de îngeri, propovăduit între neamuri, crezut în lume, înălțat întru slavă”. (I Timotei 3, 16). Propovăduirea este urmată de botezul celor care vor crede. (Matei 28, 19).

În Betania a avut loc și momentul în care Mântuitorul a împlinit primul cuvânt rostit ucenicilor: ,,Pace vouă” (Luca 24, 36) prin binecuvântare. Această minune a avut loc pe Muntele Măslinilor. (Fapte 1, 12). Părintele Zosim Oancea numește acest munte, colina veșniciei.

Momentul Înălțării a produs bucurie în sufletele ucenicilor. Dacă cu prilejul Patimilor Domnului ei au fost confuzi, de astă dată au fost plini de bucurie datorită încredințării. ,,Astăzi diavolul își plânge înfrângerea, trupul nostru ridicat la ceruri; astăzi păcatul s-a împrăștiat ca fumul prin Înălțarea lui Iisus Hristos; astăzi diavolul se tânguiește zicând: ,,Ce voi face, bietul de mine? Răpind de la mine toate cele din veac asemenea unui șoim ager, m-a lăsat singur și, de pretutindeni bătând din aripi, m-a aruncat la pământ. M-a amăgit Fiul Mariei. (Epifanie, 2014, p. 484).

Ucenicii deveniți apostoli adică mărturisitori și propovăduitori ai celor văzute și înțelese s-au întors la Ierusalim neîndepărtându-se de templu unde au lăudat și binecuvântat pe Dumnezeu. Lauda era continuată cu rugăciunea din casă, strămoașa rugăciunii publice a creștinilor: ,,Și zi de zi într-un cuget stăruind în templu, și-n casă frângând pâinea, împreună își luau Hrana întru bucurie și întru curăția inimii”. (Fapte 2, 46).

Binecredincioși creștini și creștine,

Lumina, bucuria și pacea măritului Praznic al Înălțării Domnului ne-a încredințat și pe noi, că trupul nostru omenesc va învia și se va înălța la cer. Să ne lăsăm mânați și noi de îndemnul pastoral al Fericitului Augustin: ,,Să ne curățească prin harul Său; să ne curățească prin ajutorul și mângâierea Sa! Frații mei, prin El și întru El vă rog din suflet să faceți asupra de măsură fapte bune, să fiți milostivi, să aveți bunăvoință și să dați dovadă de dărnicie! Iertați degrabă ceea ce s-a greșit față de voi! Nimeni să nu țină mânie împotriva altcuiva, ca nu cumva Dumnezeu să nu-i mai asculte rugăciunea!”. (Augustin, 2014, p. 349).

Pentru noi românii, Înălțarea Domnului și și Ziua Eroilor neamului căzuți în toate locurile și timpurile pentru libertatea, independența și unitatea neamului românesc. O zi, deci, specială de rugăciune și aducere aminte a jertfei înaintașilor pentru unitate, limbă și credință creștin-ortodoxă.

Așadar în bucuria Înălțării Domnului, la umbra jertfei eroilor să mulțumim pentru toate Domnului în Sfânta Treime: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Amin!

Bibliografie:

Epifanie, 2014 – Sfântul Macarie Egipteanul, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Epifanie de Salamina, Scrieri duhovnicești și omilii, trad. Maria-Iuliana Rizeanu, Florin Filimon, Ilie Toader, Editura Basilica a Patriarhiei Române, București.

Augustin, 2014 – Fericitul Augustin, Predici la marile sărbători, vol. I, trad. Corneliu Pop, Editura Basilica a Patriarhiei Române, București.

Olariu, 1898 – Iuliu Olariu, Manual exegetic la Sfânta Scriptură a Tesamentului Nou, vol. I, Sinopticii, Tipografia Diecezană, Caransebeș.

Cuvânt de învățătură la Duminica a VI după Paști

Cel ce s-a născut orb zicea în cugetul său: Au doară pentru păcatele părinților m-am născut fără vedere? Au doară pentru necredința neamurior, m-am născut spre dovadă? Nu sunt în stare să întreb când este noapte și când este zi. Picioarele mele nu mai pot răbda poticnirile de pietre; că n-am văzut soarele strălucind, și nici chipul Celui ce mai zidit. Ci mă rog Ție, Hristoase Dumnezeule: Caută spre mine și mă miluiește (Stihirile Orbului).

            Iubiți credincioși și credincioase,

            Hristos a înviat!

Introducerea în această minune săvârșită de Mântuitorul ne este oferită de această stihire de la Vecernia Mare din care aflăm că orbul de naștere se afla la capătul suferinței fiind măcinat atât de neputința fizică, cât și de dorința de a-L vedea pe Dumnezeu. În această pericopă (Ioan 9, 1-38), Hristos Domnul săvârșește o minune, învățând mulțimea adunată ad-hoc despre: păcat, iertare și milostivirea divină.

Iisus se afla și cu acest prilej în trecere întotdeauna pe drum pentru a învăța și a împlini o nevoință. De la ,,vederea” unui ,,om orb din naștere” (Ioan 9, 1) își pornește activitatea pedagogică și taumaturgică cu acest prilej. Mântuitorul se oprește și învață, finalul acestei activității este întărită de minune, ca semn distinctiv al puterii dumnezeiești.

,,Cine a păcăuit, acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?” (Ioan 9, 2). De la anunțarea temei, ucenicii își întreabă Mântuitorului știind din această primă întrebare că ei erau încredințați de izvorul bolii care o constituia păcatul. Potrivit Părintelui Ioan Mircea, cunoscut biblist român păcatul este călcarea poruncii lui Dumnezeu. (Mircea, 1993, p. 381). Boala acestui orb din naștere era după Hristos Domnul nu spre moarte, ,,ci pentru slava lui Dumnezeu, pentru că prin ea să se slăvească Fiul lui Dumnezeu”.  (Ioan 11, 4).

Pentru a da un răspuns în primul rând ucenicilor, Mântuitorul afirmă răspicat: ,,Atât cât sunt în lume, Lumină lumii sunt” (Ioan 9, 5). Lumina care luminează înfrânge și de astă dată întunericul, încă o dată voia lui Dumnezeu biruiește orice uneltire a puterii celui rău. O lămurire sumplimentară despre Lumină și expresia ,,a merge prin lume” o dă un teolog francez: Lumina pe care Iisus o aduce lumii are nenumărate însușiri: ea arată drumul către Tatăl, ea explică proorociile, sensul minunilor, dar poate și să dezvăluie secretele inimilor. ,,A merge prin lume” nu înseamnă neapărat a merge pe pământul care se vede. Există și mersul prin lumea invizibilă, căci întuneric nu este numai noaptea. Atât ziua, cât și noaptea lumea este întunecată de rău. Așa cum hoțul dă lovituri noaptea, tot așa omul rău făptuiește în umbra minciunii sau în întunecimea unei inimi împietrite. Iisus spune mereu că menirea Lui nu este judecata, ci luminarea celor pe care-i amenință capcanele timpului. (Cocagnac, 1997, p. 21-22).

În tâlcuirea Sf. Chiril al Alexandriei prin păcatul orbului, deci a persoanei dar și a părinților lui, Părintele alexandrin dă o explicație bolii și a vindecării: ,,Dar pentru ce pătimesc ceva neplăcut din pruncie și din primele timpuri după naștere și aduc cu ei boala din pântecele maicii, nu e ușor de înțeles. Căci nu credem că sufletul există mai înainte de trup. Căci cum ar păcătui cel ce nu a fost încă chemat la naștere? Deci, neexistând un păcat și neexistând nicio boală, ce motiv vom găsi bolii?

Nu s-a născut acest om orb pentru păcatele lui sau ale părinților, dar, deoarece i s-a întâmplat să pătimească aceasta, e cu putință ca și în el să se slăvească Dumnezeu. Căci, odată ce printr-o lucrare de sus e eliberat de boală ce-l necăjește și-l chinuiește, cine nu va admira pe Doctor? Cine nu va vedea în el puterea Celui ce l-a vindecat? Acest înțeles socotesc că se află în spusa de față”. (Chiril al Alexandriei, 2000, p. 661-662).

După această învățătură despre Lumina care biruiește întunericul, Hristos oferă și medicamentul salvator: ,,a scuipat jos și a făcut tină din scuipat, și a uns cu tină ochii orbului”. (Ioan 9, 6). Mântuitorul după exegetul bănățean Iuliu Olariu dă o explicație a modului de vindecare: În vechime se întrebuințează suipatul la vindecări, iar Iisus voiește a deștepta și credința slabă a celui orb dând reazim, căci altcum el l-ar fi putut vindeca și numai cu cuvântul. Cel orb să simțească că Iisus a făcut ceva cu ochii lui. (Olariu, 1897, p. 156). Punctul culminant îl constituie trimiterea la scăldătoarea Siloamului. (v. 7). Scăldătoarea era un rezervor public. Acest ,,lac” era alimentat printr-un apeduct (canal subteran), din izvorul Gihon (astăzi ,,Fântana Fecioarei”) construit sub regele Ezechia (715-686 î. Hr.).

Potrivit unei tradiții iudaice, ,,lacul” fusese la origine o fântână cu aceleași calități taumaturgice încă din vremea proorocului Isaia. Evanghelistul Vechiului Testament a trimis bolnavi să se spele de orice boală. Pe vremea asediului Ierusalimului de către babilonieni, fântâna rămasă în mâna asediatorilor refuza să le dea apă, ceea ce i-a determinat să-i lărgească gura devenind un adevărat lac. (Oancea, 2004, p. 202).

Cinstiți credincioși și credincioase,

Bolnavul vindecat a fost cerșetor (v. 8) și în această ipostază a fost cunoscut de vecini. Lumea era la rându-i divizată se pornise o gâlceavă, unii îl recunoșteau, alții îl negau, dar bolnavul dă mărturie asupra vindecării miraculoase: ,,Omul care se numește Iisus a făcut tină și a uns ochii mei; și mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siluamului și te spală. Deci, ducându-mă, am văzut”. (Ioan 9, 11). Scăldătoarea este un simbol al Tainei Botezului. Și această vindecare a creat vrăjmășie, invidie și ură care l-a condamnat pe Mântuitorul la moarte: ,,Și pentru aceasta Îl prigoneau Iudeii și căutau să-L omoare, că făcea acestea sâmbăta. […] Deci pentru aceasta căutau și mai mult Iudeii să-L omoare, nu numai pentru că dezlega sâmbăta, ci și pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, făcându-Se pe Sine deopotrivă cu Dumnezeu”. (Ioan 5, 16; 18). Pe de o parte Hristos a făcut această minune sâmbăta, pe de alta fariseii se temeau să-l prindă căci ,,…frică i-a cuprins pe toți și-L slăveau pe Dumnezeu, zicând: ‹‹Mare profet S-a ridicat între noi și Dumnezeu a cercetat poporul››”. (Luca 7, 16). E al doilea impas din Evanghelie, după cel al orbului, iată a celor care doreau să-l prindă – chiar prin calomnie – doreau dar nu îndrăzneau fiindcă mulțimea îl considera pe Iisus Profet.

Potrivit tâlcuirii realizate de părintele Olariu, fariseii erau adunați într-o ședință improvizată. Fariseii erau în vremea aceea un adevărat partid politic-religios de mare influență. Ei au avut un rol pozitiv și anume acela: de a fi ținut trează conștiința morală a evreilor dar și una negativă caracterizată prin fățărnicie fiind astfel ținta propopvăduirii Mântuitorului. La această judecată a fariseilor au fost aduși părinții celui vindecat. Acestora le sunt adresate 3 întrebări: Este fiul vostru? S-a născut orb? Cum vede acum? La primele două au răspuns, la cea din urmă de teama mulțimii nu, mortivând: este în vârstă, deci de mult nu mai era copil.

Chiar dacă au improvizat această judecată, judecătorii aveau deja verdictul: ,,Noi știm că Omul Acesta e păcătos”. (Ioan 9, 24). Nu mai conta nici mărturia sinceră a celui vindecat, nici doveziile părinților, ci doar credința lor temeluită pe neputința de a însoți rugăciunea cu fapte minunate între care vindecările sunt cele mai de seamă. Judecata a fost încheiată fără concluzii finale: orbul își susținea credința sa: ,,De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic” (Ioan 9, 33) iar fariseii încă o dată își mărturisesc mândria: ,,…În păcate te-ai născut tot, și tu ne înveți pe noi? Și l-au dat afară”. (Ioan 9, 34).

Binecredincioși creștini și creștine,

Datorită întâlnirii cu Mântuitorul, orbul a crezut în puterea lui Dumnezeu și mai mult decât atât ,,s-a închinat lui”. Deci credința este urmată de mărturisirea acesteia. În Evanghelie, Sf. Apostol și Evanghelist Ioan vorbește despre această vindecare a orbului din naștere. Această este o vindecare și o învățătură nouă și anume aceea că Lumina lui Hristos luminează tuturor. Ea învață, pansează rănile sufletești și trupești și dă bucuria și tihna fiecărei clipe trăite în Hristos.

Orbul îl redescoperă pe Creatorul său, Fiul lui Dumnezeu se atinge de trup și îi dă slobozenia din păcate și tămăduirea trupească. Iar orbul dă slavă prin închinare Sfintei Treimi: Tatălui, Fiului și Sfântului Duh. Amin!

Bibliografie:

1. Chiril al Alexandriei, 2000 – Sfântul Chiril al Alexandriei, Scrieri. Partea a Patra. Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, traducere, introducere și note de pr. prof. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Orodoxe Române, București.

2. Cocagnac, 1997 – Maurice Cocagnac, Simbolurile biblice. Lexic teologic, trad. Michaela Slăvescu, Editura Humanitas, București.

3. Mircea, 1995 – Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.

4. Oancea, 2004 – Zosim Oancea, Popasuri omiletice la Duminici și sărbători, Editura Eikon, Cluj – Napoca.

5. Olariu, 1897 – Iuliu Olariu, Evanghelia după Ioan, explicată de…, Tipografia Diecezană, Caransebeș.  

,,Sfeșnicul”, nr. 1 / 2017

A apărut primul număr al revistei semestriale ,,Sfeșnicul”. Publicația este editată de Parohia Ortodoxă și Școala Gimnazială din comuna Mașloc din jud. Timiș. Cu acest număr s- a ajuns în cel de-al 8 –lea an de apariție neîntreruptă.

Am remarcat din acest număr (30 p.) proiectul Parohiei / Școlii din Mașloc pentru Concursul Național ,,Icoana și Școala mărturisirii” (p. 5-9). Sub atenta îndrumare a P. C. Părinte Prof. Dr. Iliia Pavlovici-Pătruț, eleva Jurescu Iasmina din clasa a VII-a E a realizat un portofoliu compus din: un articol de ziar cu tema Concursului, o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul și un interviu cu iconarul Trifa Marcel în biserica din Mașloc. Am reținut mărturisirea pictorului bisericesc: ,,Arta este mai presus de orice, o revelație, o binecuvântare și o sfințire a vieții omenești”.

Sub genericul pedagogiei și a formării continue se înscriu alte câte articole iscălite de cadre didactice de la școala din localitate și de la cele din zonă: Aura Danielescu, ,,Sindronul Aspenger” (p. 3-4); Aurica Ruen, ,,Sclavia” (p. 10-11); Maria Pavlovici – Pătruț, ,,Integrarea copiilor cu CES” (p. 13-14); și Alina Sorina Spineanu, ,,Relația Școală-Familie-Comunitate (p. 14),

O rubrică deosebită ,,Pagini realizate de elevii Școlii” (p. 16-28) este realizată de elevi cu materiale inedite. Iată o înșiruire a acestora: ,,Legenda Dascălului”; ,,Despre Ion Creangă”; ,,Povestea Primăverii”, ,,Știați că...”, poezii și desene.

Felicitări Redacției pentru această reușită, colaboratorilor și cititorilor, inspirație și tihnă în redarea și lectura paginilor!

Cuvânt de învățătură la Duminica a V după Paști

            Venit-a la fântână, în ceasul al șaselea, Izvorul minunilor, spre a aduce la viață pe urmașa Evei; că Eva întru acest ceas a ieși din rai, din pricina amăgirii șarpelui. Deci, s-a apropiat Samarineanca să scoată apă; pe care văzând-o Mântuitorul, i-a zis: Dă-mi apă să beau și Eu te voi sătura de apa cea vie. Iar înțeleapta, alergând în cetate, a vestit îndată mulțimilor zicând: Veniți de vedeți pe Hristos Domnul, Mântuitorul sufletelor noastre. (Idiomelele Samarinencei).

            Iubiți credincioși și credincioase,

            Hristos a înviat!

            Pericopa evanghelică de la Sfântul Apostol și Evanghelist Luca (4, 5-42) citită la Sfânta Liturghie în cea de-a V-a Duminică după Paști marchează un moment deosebit: înjumătățirea zilelor între cele două Praznice ale Învierii și Cincizecimii și totodată posibilitatea dialogării cu Mântuitorul și obținerea mântuirii de persoane care nu sunt iudei, ci de altă origine decât cea a Domnului Hristos.

            Evanghelia de astăzi poate fi împărțită în 2 părți distincte: 1. Convorbirea (dialogul) lui Iisus cu Samarineanca (v. 1-26) și 2. Iisus la Samarineni și Galileeni. (v. 26-54).

            Mântuitorul se afla pe drumul care lega Galileea de Iudeea fiindcă destinația era Ierusalimul. La sfârșitul Sfintei Scripturi găsim mai multe hărți, una din ele: ,,Palestina Noului Testament” ne arată așezarea geografică a Țării Sfinte: la N este Galileea, la S Iudeea, la E Iordanul și la V Marea Mediterană. Orice pelerin care dorea să meargă din Nord spre Sud sau invers trebuia să treacă prin Samaria care este poziționată în centrul Țării. Potrivit geografiei Samaria este o zonă muntoasă străbătută de un lanț de munți ce se desfășoară paralel cu Iordanul, de la nord spre sud ca o continuare a munților Liban*. Munții Samariei flanchează vechiul Sichem, Ebal (920 m) la nord-est și Garizim (870 m) la sud-vest. De aici vedem o provincie nu atât de generoasă din acest prim aspect al cadrului de viețuire umană. Pelerinii așadar au trecut nu de puține ori prin această provincie însă evreii o ocoleau. Pentru a nu intra în Samaria, evreii ocoleau prin Pereea fiindcă îi socoteau a fi necurați pe locuitorii ținutului. O populație care în vremea Mântuitorului era de tip mozaic: ,,- Poporul lui Israel și preoții și leviții nu s-au despărțit de popoarele pământene întru urâciunile lor, adică Cananeeni, de Hetei, de Ferezei, de Iebusei, de Amoriți, de Moabiți, de Egipteni, de Amorei. Aceasta pentru că și-au luat pentru ei și pentru fii lor, soții dintre fiicele acelora; așa că sămânța cea sfântă, s-a amestecat cu popoarele pământene, iar mâna mai marilor a fost cea dintâi în această nelegiuire. […] Toți aceștia își luaseră femei străine și din ele li se născuseră copiii”. (Ezdra 9, 1-2; 10; 44). În tâlcuirea acestui text, Mitropolitul Bartolomeu accentuează termenul de ,,urâciune” prin care s-ar traduce: închinarea la idoli și îmbrățișarea practicilor libertine. Spre exemplu în timpul regelui Ieroboam capitala noului regat Israel a fost la Sichem (I Regi 12). Tot acum noul rege a ridicat un templu pe Muntele Garizim unde a fost introdus și cultul vițelului de aur, practicat de evrei la ieșirea din robia egipteană. După un alt tălmăcitor, Mitropolitul Antonie Plămădeală în acest templu alături de Iahve, samarinenii se închinau și unor idoli asiro-babilonieni, deci exista un sincretism religios. Sinaxarul zilei amintește de vremea împăratului Iosia atunci când israeliții s-au aliat cu egiptenii, fapt pentru care au asirienii i-au trecut pe iudei printr-o robie în Babilon de 50 de ani. La reîntoarcerea acasă, samarinenii au preluat și datini păgâne așa cum mai înainte a fost cinstirea vițelului de aur. Samarinenii au primit doar Legea lui Moise numindu-se samarineni de la Muntele Samor. Ei erau urâți de iudeii, care s-au întors din robie, deoarece se arătau numai pe jumătate iudei*.  

            Siharul este vechiul Sichem, capitala de odinioară a iudeilor. Patriarhul Iacob (Facere 33, 19) venind din Mesopotamia s-a așezat lângă Sichem, cu slugile și turmele lui și a cumpărat aici o fâșie de pământ de la Emor, domnitorul ținutului. Sichemul a fost dăruit apoi lui Iosif (Fac. 48, 22) iar israelitenii au adus osemintele lui Iosif din Egipt și le-au îngropat la Sichem (Iosua 24, 32). Vedem deci că evreii din acest ținut al Samariei s-au amestecat cu băștinașii de aici, ba mai mult la reîntoarcere din robie au adus noi credințe religioase, iar din textele sacre ale Scripturii nu au acceptat decât cele cinci cărți ale Pentateuhului mozaic. Acesta ar fi în mare motivul pentru care evreii se despărțiseră de samarineni, creîndu-se o adevărată vrăjmășie, cei dintâi ocoleau provincia, iar samarinenii evitau pe iudei. Acest lucru a fost simțit chiar de Mântuitorul: ,,Și a trimis vestitori înaintea Sa, Și mergând ei, au intrat într-un sat de Samarineni, ca să-i pregătească totul. Dar ei nu L-au primit, pentru că El se îndrepta spre Ierusalim”. (Luca 9, 52-53).

            Cinstiți credincioși și credincioase,

            La fântâna lui Iacob a avut loc îndelunga convorbire a Mântuitorului cu femeia Samarineancă. Dacă Samarineanca este considerată de textele liturgice urmașa Evei, fântâna este un simbol al izvorului care țâșnește în mijlocul grădinii, la piciorul Pomului Vieții, în centrul Paradisului terestru, și care se împarte după aceea în patru fluvii care curg spre cele patru direcții ale spațiului. În funcție de diferitele terminologii este fântâna vieții, sau a nemuririi, sau fântâna învățăturii*.

           3 m*.

Această fântână a fost săpată de Iacob pentru nevoile cotidiene: ,,Nu cumva ești Tu mai mare decât părintele nostru Iacob, care ne-a dat această fântână și el însuși a băut din ea și fiii lui și turmele lui?”. (Ioan 4, 12). Puțul este află la jumătate de oră de oraș. Călătorii mai vechi spun că puțul lui Iacob era adânc de 15 urme; iar în timpul mai nou nu are apă și e abia de 75 de urme. Astăzi fântâna mai are o adâncime de 23 de m și o dimensiune de 2,

            Privind cadrul geografic muntos, prezența unei fântâni reprezintă pentru orice pelerin o binecuvântare, mai ales că era al șaselea ceas adică la orele 12 ale zilei. Oboseala drumului și-a spus și în cazul Mântuitorului cuvântul. A avut nevoia unui popas, însoțitorii de drum, ucenicii au plecat în oraș să cumpere mâncare, iar El se odihnea lângă această fântână. După calculele unui exeget al Evangheliei de la Ioan, episodul convorbirii s-a petrecut în luna Decembrie socotind după luna însămânțărilor: Octombrie fiind patru luni până la seceriș. (Ioan 4, 35). Potrivit învățatului Mitropolit Bartolomeu fiecare pelerin avea cu sine și uneltele necesare scoaterii apei, găleata, de obicei un burduf și funia întrebuințate pentru scoaterea apei. Iisus nu le-a avut.

            Femeia Samarineancă vine împreună cu uneltele necesare la fântână. Aici a debutat dialogul cu cererea Mântuitorului: ,,Dă-Mi să beau” (Ioan 4-7). Într-o veritabilă cateheză Iisus Învățătorul trece de la apa naturală a fântânii la apa cea veșnică, care eliberează omul din rigorile condiției temporale asigurând mântuirea. Prin acest cuvânt, Sf. Chiril al Alexandriei ne spune că Dumnezeu dorește ca omul să I se deschidă prin iubirea lui ca să-l poată mântui, venind la el*. La cerința Pelerinului, femeia îl descoperă ca fiind iudeu după îmbrăcăminte și tunsoarea părului capului și afirmă că samarinenii sunt despărțiți de iudei neavând niciun ,,amestec” (Ioan 4, 9).

            În versetul al 10 – lea  ,,darul lui Dumnezeu” este întărit de ,,Cel ce-ți zice…” este deșteptată curiozitatea femeii dar și respectul lui Iisus pentru utilizarea apelativului: ,,Doamne”. (v. 10). Profetul Ieremia consemnează destăinuirea Creatorului: ,,Două lucruri, și rele, făcut-a poporul Meu: ei M-au părăsit pe Mine, izvorul apei celei vii, și și-au săpat fântâni surpate care nu pot să țină apă”. (2, 13). Dincolo de a fi un receptacul care să țină apa făcătoare de viață, Iisus este identificat cu apa cea vie, din pricina originii ființei dumnezeiești din sânul Sfintei Treimi: ,,Iar în ziua cea din urmă – Iisus sta între ei și a strigat zicând: ‹‹Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea! Cel ce crede în Mine – precum a zis Scriptura – râuri de apă vie vor curge din inima lui››”. (Ioan 7, 37-38). În Cartea Apocalipsei aflăm că izvorul este sinonim cu veșnicia, nemurirea, mântuirea: ,,Și mi-a zis: ‹‹S-a făcut! Eu sunt Alfa și Omega. Începutul și Sfârșitul. Celui ce însetează. Eu în dar îi voi da să bea din izvorul apei vieții››”. (Apoc. 21, 6).

            Sf. Chiril întărește și spune că fără un izvor, nu poate exista apă, tot așa fără Hristos nu există mântuire: Iar ,,apa vie” numește darul de viață făcător al Duhului, singurul prin care umanul, deși asemănător buturugilor din păduri, ca unul ce este uscat și neroditor de virtute, predat relelor uneltiri ale diavolului, revine la frumusețea cea de început a firii și adăpându-se din harul de viață făcător, se împodobește cu florile variate ale bunătăților și face să crească vlăstarele deprinderilor iubitoare de virtute și se înalță în ramurile bine hrănite ale iubirii de Dumnezeu.

            Rămânerea lângă izvor dăruiește viața veșnică. În parabola Viței celei adevărate (Ioan 15, 1-8). Mântuitorul îi încredințează pe ucenici: ,,Rămâneți în Mine și Eu în voi. Precum mlădița nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi, dacă nu rămâneți în Mine”. (v. 4). Cei care s-au despărțit de izvor au pierit. Siharul a devenit locul înmormântării și nu al Vieții, locuit de bețivi (Isaia 28, 2), mincinoși, idolatri (Avacum 2, 18), popor nebun (Sirah 50, 26). Femeia este tributară religiei strămoșilor (Ioan 4, 20) care însă au murit. (Ioan 8, 53). Părăsirea izvorului este echivalent cu moartea: ,,Doamne, nădejdea lui Israel, toți cei ce te părăsesc vor fi rușinați, cei ce se-ndepărtează de Tine vor fi scriși pe pământ (,,în pământ”, adică Șeol, locuința morților, n. Bartolomeu Anania) pentru că au părăsit izvorul vieții, pe Domnul”. (Ieremia 17, 13).

            Chiar dacă nu a înțeles cuvintele Domnului, femeia cere această apă vie să nu mai ostenească la această fântână. Iisus cere însă ca la găsirea aceste ape miraculoase e nevoie și de comuniune, de acea o îmbie să-și aducă numaidecât bărbatul. Din nou femeia se scuză ,,n-am bărbat” (v. 17). O altă treaptă în convertirea ei o reprezintă profetismul, recunoscut de Samarineancă: ,,Doamne, văd că Tu ești prooroc”. (Ioan 4, 19). Potrivit Sf. Scripturi – ne descoperă Pr. Ioan Mircea – prooroc este cel ce spune dinainte cele ce nu se cunosc, sau cele ce au să se întâmple în viitor. El este trimisul și unsul lui Dumnezeu și vorbește în numele Lui*. Nu puține sunt locurile din Scriptura Noului Testament unde Iisus este numit profet: ,,Mare profet S-a ridicat între noi și Dumnezeu și-a cercetat poporul”. (Luca 7, 16). El era ,,profet puternic în faptă și în cuvânt”. (Luca 24, 19).

           

Cu această măreție și putere a profetismului Său, Domnul Hristos i-a descoperit faptul că femeia a avut cinci bărbați, iar cel pe care îl avea atunci îi era doar concubin, amant. (Ioan 4, 18). Sinaxarul zilei dă o tălmăcire a numărului bărbaților: Alții socotesc că cei cinci bărbați ar fi cele cinci legi date de Dumnezeu: cea din rai, cea după alungarea din rai, cea din vremea lui Noe, cea din zilele lui Avraam și cea din vremea lui Moise; iar a șasea Evanghelia, care nu se răspândise.

            Tocmai această Evanghelie cu sensul original de Veste Bună i-o dezvăluie femeii. După promisiunea Veșniciei sub chipul ,,izvorului vieții”, Mântuitorul îi arată cum poate ajunge la starea desăvârșită prin închinarea cea adevărată în duh și adevăr (Ioan 4, 23). În fața femeii, Mântuitorul îi afirmă că mântuirea este de iudei, Ierusalimul este mai înalt decât Garizimul prin păstrarea nu doar a Legii lui Dumnezeu, ci și a Proorocilor, cărțile în care se face referire precisă la mântuirea realizată de Fiul lui Dumnezeu. Ierusalimul era în vremea activității Domnului Iisus o cetate a tuturor, cu statut de a fi folosit în mod egal. Eusebiu de Cezareea vede aici și o prefigurare a Bisericii lui Hristos*, în care toți ne regăsim laolată și în care ne bucurăm cântând: ,,Mare este Domnul și lăudat foarte în cetatea Dumnezeului nostru, în muntele Său cel sfânt”. (Ps. 47, 1).

            Cu toate acestea Hristos îi arată despre închinarea în duh și adevăr ca o continuare firească a Predicii de pe Munte. Credința în Dumnezeu devine prin activitatea Fiului Său universală: ,,Că de la răsăritul soarelui până la apus S-a preamărit numele Meu printre neamuri; și-n fiecare loc i se aduce numelui Meu tămâie și jertfă curată; că mare e numele Meu printre neamuri, zice Domnul Atotțiitorul”. (Maleahi 1, 11). Proorocul Sofronie întărește că închinarea va fi a fiecăruia în locul său. (2, 11).

            Nici în Ierusalim nu va mai fi închinarea obligatorie, adică legea ceremonială (ținerea Sabatului, circumciziunea, jertfele de sânge etc.) nu vor fi normative pentru închinătorii în duh și în adevăr adică credință și faptele acesteia. Rugăciunea poate fi asemănată cu cea a tâlharului de pe cruce sau cea a vameșului.

            Binecredincioși creștini și creștine,

            Convorbirea cu Iisus a schimbat cu totul felul de a gândi și simți a Samarinencei. Dincolo de adeziune se petrece o convertire la Izvorul Veșniciei printr-un verset: ,,Iar femeia și-a lăsat găleata și s-a dus în cetate și a zis oamenilor:” (Ioan 4, 28) devenind mărturisitoare a lui Hristos. Pe parcursul unei convorbiri catehetice femeia învață, urmează și mărturisește și altora posibilitatea izbăvirii din moarte. Ea a devenit ucenică a Domnului. Martira Fotini împreună cu cei șapte copii ai ei au suferit moarte martirică în timpul împăratului Nero. Biserica o cinstește în mod deosebit pe 26 Februarie.

          

  A uitat de ce s-a dus la fântână, nu o mai interesa nici apa fântânii, ci ceea ce a învățat chemându-și și conaționalii din cetate care au crezut Mântuitorului ,,pentru cuvântul femeii”. (Ioan 4, 39).

            Apostolii care nu au fost martorii convorbirii, ci doar și-au regăsit Învățătorul singur la fântână îi învață despre sfârșit, despre secerișul și adunarea roadelor date de Dumnezeu: ,,Vei semăna și nu vei secera, măslina o vei stoarce dar tu cu untedelemn nu te vei unge, și strugurele [îl vei stoarce] dar nu vei bea și vin și vor pieri legiuirile poporului Meu”. (Miheea 6, 15).

            Femeia Samarineancă este încredințată de Adevărul sădit în mintea și inima ei de Hristos Domnul așa cum glăsuiește Irmosul Condacului din Utrenia Duminicii: ,,Apă a vieții ești, a strigat samarineanca lui Hristos; deci, adapă-mă, Cuvinte, cu dumnezeiescul Tău har, pe mine cea totdeauna însetată, ca să nu mai fiu stăpânită de uscăciunea necunoștinței, Iisuse Doamne, ci să vestesc măririle Tale”*. A devenit mărturisitoare a lui Hristos în lume, ca model de pocăință sinceră și încredințare în Sfânta Treime: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Amin!

---

* Dumitru Abrudan, Emilian Cornițescu, Arheologia biblică, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994, p. 74. (Se va prescurta în continuare Arheologia…).

* Penticostar, Ediția a VI-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1973, p. 208.

* Jean Chevalier, Alain Gheeerbrant, Dicționar de Simboluri, vol. II, E-O, trad. Michaela Slăvescu, Laurențiu Zoicaș (coord.), Editura Artemis, București, 1995, p. 53.

* Iuliu Olariu, Evaghelia după Ioan, explicată de…, Tipografia Diecezană, Caransebeș, 1897, p. 69; Dumitru Abrudan, Emilian Cornițescu, Arheologia…, p. 97.

* Sfântul Chiril al Alexandriei, Scrieri. Partea a patra. Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, trad., introd., note de pr. prof. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2000, p. 209.

* Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1995, p. 425.

* Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediție diortosită de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2009, p. 764.

* Penticostar, p. 210.

Concursul Național de Creație ,,Icoana și Școala Mărturisirii”

În organizarea Sectorului Educațional al Patriarhiei Române a fost organizat Concursul Național de Creație ,,Icoana și Școala mărturisirii”. Această mărturisire a credinței s-a desfășurat începând cu Decembrie 2016 – 10 Martie 2017 la nivelul parohiilor. În Parohia Birda au fost pregătite două momente care au încercat să scoată în relief Anul Omagial al icoanelor și pictorilor bisericești și Anul Comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei.

            - Pregătirea și realizarea unei expoziții sub genericul: ,,Prima mea icoană”. O expoziție de 15 icoane pe pânză pictate de 14 elevi. Expoziția a fost vernisată la biserica parohială din Birda după otpustul Sfintei Liturghii în Duminica Ortodoxiei (5 Martie).

            - ,,Mucenicii credinței” (9 Martie). Moment religios-cultural realizat în biserica parohială cumpus din slujbă religioasă, cateheză, (re)citiri de texte din operele mărturisitorilor din închisorile comuniste, expoziție de carte tematică și prezentarea a două planșe închinate activității Patriarhului Justinian Marina (1948-1977) și suferințelor Bisericii întemnițate.

            Activitățile desfășurate de Parohie au fost înmănunchiate în trei secțiuni: literară, artistică și multimedia. În cadrul primei etape a Concursului au participat: 6 elevi. A fost declarat câștigător portofoliul ,,Icoana – mărturisire a credinței în culori” realizat de Gabor Roberta. Acesta s-a compus din: eseul: ,,Importanța icoanelor pentru viața noastră”, icoana Fecioarei cu Pruncul – tipul Dulcea – sărutare (Glikofilusa) și un material power-point: ,,Filip Matei (1853-1940) - https://www.scribd.com/presentation/341984320/Filip-Matei-1853-1940.

            La nivelul Protopopiatului Deta au fost trimise din partea parohiilor și școlilor din zonă trei portofolii: Jebel, Cebza și Birda.

            Zilele trecute s-a desfășurat etapa eparhială (județeană) a Concursului. S-au întrecut 18 portofolii din cele 6 Protopopiate ale Eparhiei Timișoarei. Juriul a declarat câștigător portofoliul întocmit de eleva Vântu Ioana de la parohia Timișoara – Blașcovici. Aceasta a fost pregătită de P. C. Diac. George Giurgiu  și v-a participa la hramul istoric al Catedralei Patriarhale (20-21 Mai 2017).

            Eleva Gabor Roberta a fost răsplătită cu o Mențiune.

            Felicitări tuturor participanților, îndrumătorilor din parohiile și școlile timișene, iar câștigătorilor etapei eparhiale succes la faza națională desfășurată de sărbătoarea Sfinților Apostoli Constantin și Elena la Patriarhia Romană.

            Mai multe date se pot afla de pe site-ul Mitropoliei Banatului: http://mitropolia-banatului.ro/etapa-eparhiala-a-concursului-national-de-creatie-icoana-si-scoala-marturisirii/.

Pelerini de la Reșița în biserica din Birda

În Duminica a IV-a după Paști de la orele dimineții au participat la Sfânta Liturghie și un grup de credincioși din Reșița. Aceștia au mai fost prezenți în biserica cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului” din parohia Birda și la Praznicul Bunei Vestiri de anul acesta.

            Grupul de pelerini au dăruit bisericii parohiale un set de veșminte liturgice care vor înfrumuseța de acum slujbele bisericești din această biserica.

            La final donatorii au fost răsplătiți cu un cuvânt de mulțumire pentru jertfa adusă lui Dumnezeu și  cu ultimul număr al revistei parohiale ,,Arhanghelul”.

            După otpustul Sfintei Liturghii au fost prezentate două cărți iscălite de preotul Teofil Bradea: prima închinată poetului Mihai Eminescu, cealaltă părintelui mărturisitor Ioan Negruțiu, duhovnicul de odinioară al Mănăstirii Timișeni - Șag.

Cuvânt de învățătură la Duminica a IV după Paști

La Scăldătoarea oilor zăcea un om în neputință, și văzându-Te pe Tine, Doamne, striga: Om nu am ca, atunci când se tulbură apa, să mă arunce într-însa; și până când merg eu, altul apucă înaintea mea și ia tămăduire, iar eu zac neputincios. Și îndată, milostivindu-Se Mântuitorul, a zis către dânsul: Eu pentru tine M-am făcut om, pentru Tine M-am îmbrăcat cu trup, și tu zici: Om nu am! Ridică-ți patul Tău și umblă! Toate îți sunt Ție cu putință, Sfinte, toate Te ascultă, toate Ți se supun. Adu-Ți aminte de noi toți și ne miluiește, ca un iubitor de oameni. (Mărire… a Slăbănogului. La Litie).

            

Iubiți credincioși și credincioase,

            Hristos a înviat!

            Potrivit Evangheliei de astăzi, de la Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan 5, 1-15, Mântuitorul Iisus Hristos se află la una din porțile Ierusalimului unde tămăduiește pe slăbănogul de la scăldătoarea Betezda. Cu prilejul apropiatei sărbători, Hristos Domnul ,,S-a suit” (Ioan 5, 1). Nu se menționează ce sărbătoare era, unii vorbesc de Paști: ,,iar Paștile, sărbătoarea Iudeilor erau aproape” (Ioan 6, 4), alții de Cincizecime (Sinaxarul zilei), Sfinții Chiril al Alexandriei, Ioan Gură de Aur, Teofilact. Primul Părinte afirmă: ,,De abia întors la Ierusalim în timpul Sfintei Cincizecimi – căci aceasta era sărbătoarea următoare și apropiată în Ierusalim –, vindecă în apa scăldătoarei pe paralitic, care fusese chinuit îndelungat de boală (căci era bolnav de treizeci și opt de ani), neajuns încă la numărul desăvârșit al Legii, adică la cel de patru ori zece sau al patruzecelea”. Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, cel care a tălmăcit în românește pe Sf. Chiril notează un amănunt important: Acest număr este o înmulțire a celor patru virtuți cardinale (înțelepciunea, dreptatea, bărbăția și cumpătarea) cu cele 10 porunci. Un alt comentator al Evangheliei după Ioan vorbește de sărbătoarea Purim (Estera 9, 24)*. Totuși sărbătoarea de care face referire Scriptura de astăzi este Cincizecimea. Acum este momentul ,,când se tulbură apa”. (Ioan 5, 7). Acum îngerii se coborau și vindecau un singur bolnav, arătând încă o dată – ne încredințează Părintele Stăniloae – o lucrare limitată a lui Dumnezeu față de omenire, ca prevestire a venirii Fiului Său propriu pentru mântuirea tuturor celor ce voiesc să-l primească.

            Intrarea în orașul Iersusalim se făcea din vechime și până în vremea Mântuitorului prin intermediul unor porți care se deschideau și închideau de câte ori era nevoie. Orașul era apărat cu un zid de incintă ridicat pentru protejarea așezării și a locuitorilor ei. Existau 10 astfel de Porți de acces: Oilor. Peștilor, Zidului vechi, Văii, Gunoiului, Fântânii, Apelor, Cailor, de Răsărit, Mifcad. Constructorul acestei Porți a Oilor a fost marele preot Eliașib, el a avut cel mai înalt rang din cetate, și în consecință păstorul oilor. (Maleahi 2, 6-7). Azi prin această poartă se intră în Ierusalim pe Calea Crucii, dinspre Grădina Ghetsimani, după ce se traversează Valea Cedronului n. n)*.

Lângă această poartă exista o scăldătoare Betezda cu 5 pridvoare. Scăldătoarea, era un așezământ de folos colectiv, ea se păstrează în așezările umane sub diferite forme până în zilele noastre. În tâlcuirea acestei pericope, pr. conf. dr. Eugen Jurca amitește de ultimele cercetări ale acesteia: Structura descoperită de arheologi avea cinci porticuri cu două piscine – una mai mică la nord și una mai mare la sud – închisă de patru porticuri, cu un al cincilea între cele două piscine; structura este adâncă de 7 până la 8 m și aduna o mare cantitate de apă de ploaie.

Părintele Zosim Oancea identifică foișoarele cu cele cinci simțuri. Tocmai aceste foișoare ale vieții: vederea, auzul, pipăitul, gustul se stricaseră în om: ,,Ochi aveți și nu vedeți, urechi aveți și nu auziți…” (Marcu 8, 18). De aceea a fost nevoie și de prezența lui Mesia în acest loc de durere și neputință: ,,În acestea zăceau mulțime de bolnavi, orbi, șchiopi, uscați, aștepând mișcarea apei”. (Ioan 5, 3). Această mulțime din pricina stării sociale, a abandonului societății trăia cu speranța unei minuni petrecută ci acest prilej când îngerul lui Dumnezeu se pogora și tulbura apa, o făcea prin aceasta vindecătoare de orice fel de neputință. În acest fel vindecarea ce vine dintr-o putere spirituală – mărturisea Părintele Stăniloae – nu poate avea loc fără o trezire a puterii spirituale, sau a credinței în puterea spirituală care se oferea celui bolnav. Se întâlnesc cu acest prilej mâna întinsă a lui Dumnezeu și concretizată în harul Sfintelor Taine cu mâna tremurândă de neputință a omului care oferă însă și faptele credinței sale pentru primirea ajutorului salvator. Sfântul Simeon Noul Teolog atrage atenția tuturor: mulți oameni ,,socotesc că sănătatea înseamnă a face voile trupului și a traduce în practică toate poftele și dorințele lui”.

Omul bolnav de treizeci și opt de ani era în starea slăbănogită de neputință nu a înțeles faptul că vitalitatea trupului este dată de suflet, care atunci când este în suferință, îmbolnăvește și trupul. Păcatul este cel care întunecă și pervertește omul, vindecarea stă în comuniunea cu Dumnezeu: ,,Și orice cerem de la El primim, pentru că-i păzim poruncile și facem ceea ce e plăcut înainte-I”. (I Ioan 3, 22).

Așadar, lângă Poarta Oilor, era această scăldătoare Betezda care se traduce prin ,,Casa harului”, ,,Casa milei”. Un exeget al Sf. Scripturi aduce o informație prețioasă: Scăldătoarea mai se numea Bezatha (=oraș nou), o construcție sau o așezare ca un sanatoriu, situat în partea de nord a templului. Poarta a fost distrusă de romani, scăldătoarea fiind de utilitate publică a rămas. Textele imnografice ale Duminicii vorbesc de ,,pridvorul lui Solomon”, deci o construcție veche. (Mărire…Și acum… Stihoavnă).

Cinstiți credincioși și credincioase,

După ce am văzut în cuprinsul primelor 6 versete despre locul, rolul și importanța acestui loc al vindecării care însă dăruia sănătate doar celui dintâi care intra în apa purtătoare de har după pogorârea îngerului, urmează dialogul Mântuitorului cu omul. În foișoarele Vitezdei stăteau, deci, față în față, două aspecte ale aceluiași Adam, omul desăvârșit, în Iisus Hristos; și Adam cel dintâi suferind, din câmpul vieții pământești. Întâlnirea a însemnat pentru cel de-al doilea, izbăvire, iar pentru cel care a izbăvit: bucuria lui Dumnezeu, la aflarea oii pierdute*.  

Întâlnirea omului cu Dumnezeu a însemnat pentru cel dintâi deșteptare din somnul păcatului. Trezirea este urmată de vindecare: ,,ia-ți patul tău și umblă”. (Ioan 5, 8). Dialogul între Hristos Domnul și om este întrerupt de păcatul omului, care îl leagă pe acesta de pământ: ,,Doamne, nu am om, ca să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa;” (Ioan 5, 7). Deci, păcatul nu a distrus calea de comunicare cu Creatorul său, ci doar a slăbit-o. Omul îl recunoaște încă drept ,,Domn” al său. Exista credința prin care Dumnezeu ,,pe sărac îl va cruța și pe sărman și sufletele săracilor le va mântui”. (Psalm 71, 13). Puterea este a lui Hristos de a vindeca dar și autoritatea dumnezeiască de a ierta. Cu acest prilej Hristos vindecă omul întreg, slobozind păcatele sufletești și neputințele sufletești în același timp și cu aceeași măsură. Bolnavul se aseamănă unui mort-viu: ,,Ca un mort neîngropat fiind slăbănogul, văzându-Te pe Tine a strigat: Miluiește-mă Doamne!, că patul meu mormânt s-a făcut mie. Care mi-e folosul vieții? Scăldătoarea oilor nu-mi este de ajutor, căci nu am pe cine să mă arunce, când se tulbură apele; Ci la Tine vin, Izvorule al tămăduirilor ca și eu împreună cu toți să strig: Atotputernice, Doamne, mărire Ție!”. (Stihiri idiomele ale Slăbănogului, Vecernia Mare, a 2-a). Din Sinaxarul zilei aflăm că bolnavul slăbănogit în timp s-a numit Iaron. Cu acest om, Mântuitorul se va mai întâlni la momentul Patimilor Sale, când acesta îl va lovi peste obraz, atunci când Iisus se va găsi în fața arhiereului Caiafa*.

Minunea vindecării a fost înfăptuită într-o zi de sâmbătă, datorită acestui fapt mulțimea iudeilor adunată în curtea templului a dezaprobat atât minunea, cât și pe Înfăptuitorul ei. În vremea Mântuitorului, - Pr. Ioan Mircea - templul, exterior și interior cuprindea o suprafață de 5 ha de teren (1500 m²), situat pe o colină, în trei terase suprapuse. Mustrarea iudeilor se baza pe interdicția Decalogului (Ieșire 20, 10) își găsește netemeinicia în calomnia lor: ,,Vă spun Eu vouă că pentru orice vorbă deșartă pe care o vor rosti oamenii vor da socoteală în ziua judecății”. (Matei 13, 36).

A doua întâlnire a Mântuitorului cu omul vindecat a avut loc în templu unde i s-a dezvăluit rădăcina bolii, dar și medicamentul potrivit pentru vindecare: ,,Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu-ți fie ceva mai rău”. (Ioan 5, 14). Finalul Evangheliei îndeamnă la misiune, omul a mărturisit tuturor ,,că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos”. (Ioan 5, 15).

Binecredincioși creștini și creștine,

Întrebarea Domnului Hristos: ,,Voiești să te faci sănătos?” (Ioan 5, 6) nu a fost adresată doar slăbănogului din Evanghelie, ci tuturor celor care credem că Mântuitorul poate dărui, împlini și vindeca în locurile în care niciun alt medic din lume nu poate ajunge. Trebuie și noi să conștientizăm starea în care ne aflăm să ne dorim ieșirea din dependența patimilor de tot felul, să ne întâlnim cu Domnul și Mântuitorul nostru în Taina Mărturisirii, ,,o adunare de pe drumuri”* și regăsirea lui Hristos printr-o expresie întotdeauna la prezent: ,,a coborî cu picioarele pe pământ”. Iisus este cel care ne însănătoșește prin Tainele Bisericii. Mulți bolnavi din zilele de astăzi rămân oameni de prag, neîncrezători în realitatea de dincolo.

Bolnavul din Evanghelia de astăzi primește nu doar vindecarea, ci și mântuirea din starea în care se afla. Îngerul lui Dumnezeu de odinioară, Mântuitorul de astăzi dă mântuire în Sfânta Treime: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Amin!

---

* Sărbătoare instituită în amintirea salvării poporului iudeu în exil de la nimicirea decretată de Aman, ministrul regelui Artaxerxes al perșilor, de către Mardoheu și nepoata sa Estera. (Estera 2, 15). Cf. Dumitru Abrudan, Emilian Cornițescu, Arheologia biblică, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994, p. 327.

* Eugen Jurca, Retorică și Omiletică. Curs practic, vol. I. Omilia exegetică și cea tematică, Editura Galaxia Gutemberg, Târgu Lăpuș, 2009, p. 178-179. (Se va prescurtă în continuare Retorică și Omiletică…).

* Zosim Oancea, Popasuri omiletice la duminici și sărbători, Ediția a II-a, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2004, p. 187.

* Penticostar, Ediția a VI-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1973, p. 156.

* Eugen Jurca, Retorică și Omiletică…, p. 185.