Cuvânt de învățătură la Înălțarea Domnului

Domnul S-a înălțat la ceruri ca să trimită lumii pe Mângâietorul. Cerurile au gătit scaunul Lui, norii suirea Lui. Îngerii se minunează văzând un om mai presus decât ei. Tatăl primește pe Acela pe Care Îl are în sânuri de-a pururi; Duhul Sfânt poruncește tuturor îngerilor Săi: Ridicați, căpetenii porțile voastre! Toate neamurile bateți din palme, că S-a suit Hristos unde era mai înainte. (Stihirile de la Doamne strigat-am).  

            Iubiți credincioși și credincioase,

            Hristos s-a înălțat!

După Înviere, Mântuitorul a rămas timp de 40 de zile pe pământ arătându-Se femeilor mironosițe, ucenicilor, Apostolului Toma cu fiecare prilej I-a încredințat de realitatea Pătimirii, a morții și a Învierii. Despre această petrecere a Mântuitorului ne vorbește și Fericitul Augustin: ,,Dacă Hristos a rămas patruzeci de zile cu Apostolii Săi, nu a rămas exact atâtea zile fără motiv. Poate ar fi fost suficiente douăzeci de zile, poate treizeci, dar cele patruzeci de zile reprezintă iconomia Lui pentru toată lumea aceasta. Altădată am vorbit despre semnificația numărului 10 înmulțit cu patru. Vă reamintesc celor care m-ați ascultat. Într-adevăr, numărul zece simbolizează toată înțelepciunea. Această înțelepciune a fost răspândit în cele patru părți ale lumii, în întreaga lume. Și anotimpurile sunt împărțite în patru. Anul are patru anotimpuri, iar lumea are patru puncte cardinale. Astfel, zece înmulțit cu patru face patruzeci”. (Augustin, 2014, p. 368).

 În acest fragment din Evanghelia de la Luca, 9, 36-53 Iisus se arată ucenicilor în Ierusalim, îi învață și apoi se înalță la cer. În primele 8 versete Iisus Domnul și Învățătorul le dă dovezi ale posibilității Învierii din morți: vederea mâinilor, a picioarelor, simțirea trupului. Aflăm mai multe mărturii despre acest moment al (re)vederii Domnului din textele paralele. Potrivit Scripturii lui Marcu: Iisus ,,i-a dojenit pentru necredința și împietrirea inimii lor…” (Marcu 16, 14); El a venit seara ,,în aceea zi de-ntâi a săptămânii, și ușile fiind încuiate…” (Ioan 20, 19). Acest moment al (re)întâlnirii a fost și timpul în care le-a reamintit despre suferința primită: ,,…Fiul Omului trebuie să pătimească multe și să fie defăimat de către bătrâni și de către arhierei și de către cărturari și să fie omorât, iar a treia zi să învie”. (Luca 9, 22). Din toate aceste dovezi aflăm că întâlnirea lui Iisus cu ucenicii Lui s-a petrecut într-o casă din Ierusalim, în zi de Duminică prin supunerea Sa examenului organelor de simț: vederea și tactil. Cu acest prilej le-a reamintit că așa trebuia să pătimească, iar apogeul acestei părți a revederii o constituie cerința de a mânca. Tot Fericitul Augustin ne spune: ,,Domnul putea atunci să mânânce și să bea dași nu avea trebuință. Era o necesitate să facă acestea, pentru că aceea viețuiau încă în timp, cărora avea să se arate, le arata și urmele rănilor, deși putea să învie fără de ele precum dărui orbului din naștere ochii ce nu-i avea în pântecele mamei sale. De aceea se și zice înainte de moartea lui nu numai că mânca și bea, ci și că simțea foame și sete; iar după Înviere numai că mânca și bea. Pentru că trupul ce nu era să moară mai mult nu avea lipsurile trupului muritor; dar avea facultatea de a mânca. Iar ucenicilor S-a arătat nu spre a veni în ajutorul trupului, ci spre a-i convinge de realitatea trupului Său”. (Olariu, 1894, p. 629).

Finalul acestei probe îi transformă pe ucenici în apostoli, încredintându-i de realitatea Învierii: ,,Ceea ce era de la-nceput, ceea ce noi am auzit, ceea ce cu ochii noștri am văzut, ceea ce am privit și ceea ce mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieții”. (I. Ioan 1, 1).

Cinstiți credincioși și credincioase,

Încredințați fiind de realitatea Învierii Domnului, Iisus în învață despre dovezile mesianice din Legea lui Moise, Prooroci și Psalmi. Textele paralele menționează două: ,,Din pricina chinului El nu-și deschide gura; ca o oaie la-njunghiere S-a adus și ca un miel fără de glas în fața celui ce-l tunde, așa El nu-și deschide gura”. (Isaia 53, 7) și ,,În două zile ne va vindeca, în cea de-a treia ne vom ridica și vii vom fi-naintea feței sale”. (Osea 6, 2). Cu acest prilej are loc o descoperire a lui Dumnezeu Fiul: ,,Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile”. (Luca 24, 45).

Încredințarea și luminarea sunt cele două etape care fac posibilă propovăduirea celor experimentate: ,,Și-ntradevăr, mare este taina credinței celei bune: Fost-a El arătat în trup, îndreptățit în Duh, văzut de îngeri, propovăduit între neamuri, crezut în lume, înălțat întru slavă”. (I Timotei 3, 16). Propovăduirea este urmată de botezul celor care vor crede. (Matei 28, 19).

În Betania a avut loc și momentul în care Mântuitorul a împlinit primul cuvânt rostit ucenicilor: ,,Pace vouă” (Luca 24, 36) prin binecuvântare. Această minune a avut loc pe Muntele Măslinilor. (Fapte 1, 12). Părintele Zosim Oancea numește acest munte, colina veșniciei.

Momentul Înălțării a produs bucurie în sufletele ucenicilor. Dacă cu prilejul Patimilor Domnului ei au fost confuzi, de astă dată au fost plini de bucurie datorită încredințării. ,,Astăzi diavolul își plânge înfrângerea, trupul nostru ridicat la ceruri; astăzi păcatul s-a împrăștiat ca fumul prin Înălțarea lui Iisus Hristos; astăzi diavolul se tânguiește zicând: ,,Ce voi face, bietul de mine? Răpind de la mine toate cele din veac asemenea unui șoim ager, m-a lăsat singur și, de pretutindeni bătând din aripi, m-a aruncat la pământ. M-a amăgit Fiul Mariei. (Epifanie, 2014, p. 484).

Ucenicii deveniți apostoli adică mărturisitori și propovăduitori ai celor văzute și înțelese s-au întors la Ierusalim neîndepărtându-se de templu unde au lăudat și binecuvântat pe Dumnezeu. Lauda era continuată cu rugăciunea din casă, strămoașa rugăciunii publice a creștinilor: ,,Și zi de zi într-un cuget stăruind în templu, și-n casă frângând pâinea, împreună își luau Hrana întru bucurie și întru curăția inimii”. (Fapte 2, 46).

Binecredincioși creștini și creștine,

Lumina, bucuria și pacea măritului Praznic al Înălțării Domnului ne-a încredințat și pe noi, că trupul nostru omenesc va învia și se va înălța la cer. Să ne lăsăm mânați și noi de îndemnul pastoral al Fericitului Augustin: ,,Să ne curățească prin harul Său; să ne curățească prin ajutorul și mângâierea Sa! Frații mei, prin El și întru El vă rog din suflet să faceți asupra de măsură fapte bune, să fiți milostivi, să aveți bunăvoință și să dați dovadă de dărnicie! Iertați degrabă ceea ce s-a greșit față de voi! Nimeni să nu țină mânie împotriva altcuiva, ca nu cumva Dumnezeu să nu-i mai asculte rugăciunea!”. (Augustin, 2014, p. 349).

Pentru noi românii, Înălțarea Domnului și și Ziua Eroilor neamului căzuți în toate locurile și timpurile pentru libertatea, independența și unitatea neamului românesc. O zi, deci, specială de rugăciune și aducere aminte a jertfei înaintașilor pentru unitate, limbă și credință creștin-ortodoxă.

Așadar în bucuria Înălțării Domnului, la umbra jertfei eroilor să mulțumim pentru toate Domnului în Sfânta Treime: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Amin!

Bibliografie:

Epifanie, 2014 – Sfântul Macarie Egipteanul, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Epifanie de Salamina, Scrieri duhovnicești și omilii, trad. Maria-Iuliana Rizeanu, Florin Filimon, Ilie Toader, Editura Basilica a Patriarhiei Române, București.

Augustin, 2014 – Fericitul Augustin, Predici la marile sărbători, vol. I, trad. Corneliu Pop, Editura Basilica a Patriarhiei Române, București.

Olariu, 1898 – Iuliu Olariu, Manual exegetic la Sfânta Scriptură a Tesamentului Nou, vol. I, Sinopticii, Tipografia Diecezană, Caransebeș.