La Scăldătoarea oilor zăcea un om
în neputință, și văzându-Te pe Tine, Doamne, striga: Om nu am ca, atunci când
se tulbură apa, să mă arunce într-însa; și până când merg eu, altul apucă
înaintea mea și ia tămăduire, iar eu zac neputincios. Și îndată,
milostivindu-Se Mântuitorul, a zis către dânsul: Eu pentru tine M-am făcut om,
pentru Tine M-am îmbrăcat cu trup, și tu zici: Om nu am! Ridică-ți patul Tău și
umblă! Toate îți sunt Ție cu putință, Sfinte, toate Te ascultă, toate Ți se
supun. Adu-Ți aminte de noi toți și ne miluiește, ca un iubitor de oameni.
(Mărire… a Slăbănogului. La Litie).
Iubiți credincioși și credincioase,
Hristos a înviat!
Potrivit
Evangheliei de astăzi, de la Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan 5, 1-15,
Mântuitorul Iisus Hristos se află la una din porțile Ierusalimului unde
tămăduiește pe slăbănogul de la scăldătoarea Betezda. Cu prilejul apropiatei
sărbători, Hristos Domnul ,,S-a suit” (Ioan 5, 1). Nu se menționează ce
sărbătoare era, unii vorbesc de Paști: ,,iar Paștile, sărbătoarea Iudeilor erau
aproape” (Ioan 6, 4), alții de Cincizecime (Sinaxarul zilei), Sfinții Chiril al
Alexandriei, Ioan Gură de Aur, Teofilact. Primul Părinte afirmă: ,,De abia
întors la Ierusalim în timpul Sfintei Cincizecimi – căci aceasta era
sărbătoarea următoare și apropiată în Ierusalim –, vindecă în apa scăldătoarei
pe paralitic, care fusese chinuit îndelungat de boală (căci era bolnav de
treizeci și opt de ani), neajuns încă la numărul desăvârșit al Legii, adică la
cel de patru ori zece sau al patruzecelea”. Părintele Profesor Dumitru
Stăniloae, cel care a tălmăcit în românește pe Sf. Chiril notează un amănunt
important: Acest număr este o înmulțire a celor patru virtuți cardinale
(înțelepciunea, dreptatea, bărbăția și cumpătarea) cu cele 10 porunci. Un alt
comentator al Evangheliei după Ioan vorbește de sărbătoarea Purim (Estera 9,
24)*. Totuși sărbătoarea de care face referire
Scriptura de astăzi este Cincizecimea. Acum este momentul ,,când se tulbură apa”.
(Ioan 5, 7). Acum îngerii se coborau și vindecau un singur bolnav, arătând încă
o dată – ne încredințează Părintele Stăniloae – o lucrare limitată a lui
Dumnezeu față de omenire, ca prevestire a venirii Fiului Său propriu pentru
mântuirea tuturor celor ce voiesc să-l primească.
Intrarea
în orașul Iersusalim se făcea din vechime și până în vremea Mântuitorului prin
intermediul unor porți care se deschideau și închideau de câte ori era nevoie.
Orașul era apărat cu un zid de incintă ridicat pentru protejarea așezării și a
locuitorilor ei. Existau 10 astfel de Porți de acces: Oilor. Peștilor, Zidului
vechi, Văii, Gunoiului, Fântânii, Apelor, Cailor, de Răsărit, Mifcad.
Constructorul acestei Porți a Oilor a fost marele preot Eliașib, el a avut cel
mai înalt rang din cetate, și în consecință păstorul oilor. (Maleahi 2, 6-7).
Azi prin această poartă se intră în Ierusalim pe Calea Crucii, dinspre Grădina
Ghetsimani, după ce se traversează Valea Cedronului n. n)*.
Lângă această
poartă exista o scăldătoare Betezda cu 5 pridvoare. Scăldătoarea, era un
așezământ de folos colectiv, ea se păstrează în așezările umane sub diferite
forme până în zilele noastre. În tâlcuirea acestei pericope, pr. conf. dr.
Eugen Jurca amitește de ultimele cercetări ale acesteia: Structura descoperită
de arheologi avea cinci porticuri cu două piscine – una mai mică la nord și una
mai mare la sud – închisă de patru porticuri, cu un al cincilea între cele două
piscine; structura este adâncă de 7 până la 8 m și aduna o mare cantitate de apă de ploaie.
Părintele
Zosim Oancea identifică foișoarele cu cele cinci simțuri. Tocmai aceste
foișoare ale vieții: vederea, auzul, pipăitul, gustul se stricaseră în om:
,,Ochi aveți și nu vedeți, urechi aveți și nu auziți…” (Marcu 8, 18). De aceea
a fost nevoie și de prezența lui Mesia în acest loc de durere și neputință:
,,În acestea zăceau mulțime de bolnavi, orbi, șchiopi, uscați, aștepând
mișcarea apei”. (Ioan 5, 3). Această mulțime din pricina stării sociale, a
abandonului societății trăia cu speranța unei minuni petrecută ci acest prilej
când îngerul lui Dumnezeu se pogora și tulbura apa, o făcea prin aceasta
vindecătoare de orice fel de neputință. În acest fel vindecarea ce vine dintr-o
putere spirituală – mărturisea Părintele Stăniloae – nu poate avea loc fără o
trezire a puterii spirituale, sau a credinței în puterea spirituală care se
oferea celui bolnav. Se întâlnesc cu acest prilej mâna întinsă a lui Dumnezeu
și concretizată în harul Sfintelor Taine cu mâna tremurândă de neputință a
omului care oferă însă și faptele credinței sale pentru primirea ajutorului
salvator. Sfântul Simeon Noul Teolog atrage atenția tuturor: mulți oameni
,,socotesc că sănătatea înseamnă a face voile trupului și a traduce în practică
toate poftele și dorințele lui”.
Omul bolnav de
treizeci și opt de ani era în starea slăbănogită de neputință nu a înțeles
faptul că vitalitatea trupului este dată de suflet, care atunci când este în
suferință, îmbolnăvește și trupul. Păcatul este cel care întunecă și
pervertește omul, vindecarea stă în comuniunea cu Dumnezeu: ,,Și orice cerem de
la El primim, pentru că-i păzim poruncile și facem ceea ce e plăcut înainte-I”.
(I Ioan 3, 22).
Așadar, lângă
Poarta Oilor, era această scăldătoare Betezda care se traduce prin ,,Casa
harului”, ,,Casa milei”. Un exeget al Sf. Scripturi aduce o informație
prețioasă: Scăldătoarea mai se numea Bezatha (=oraș nou), o construcție sau o
așezare ca un sanatoriu, situat în partea de nord a templului. Poarta a fost
distrusă de romani, scăldătoarea fiind de utilitate publică a rămas. Textele
imnografice ale Duminicii vorbesc de ,,pridvorul lui Solomon”, deci o
construcție veche. (Mărire…Și acum… Stihoavnă).
Cinstiți credincioși și credincioase,
După ce am
văzut în cuprinsul primelor 6 versete despre locul, rolul și importanța acestui
loc al vindecării care însă dăruia sănătate doar celui dintâi care intra în apa
purtătoare de har după pogorârea îngerului, urmează dialogul Mântuitorului cu
omul. În foișoarele Vitezdei stăteau, deci, față în față, două aspecte ale
aceluiași Adam, omul desăvârșit, în Iisus Hristos; și Adam cel dintâi suferind,
din câmpul vieții pământești. Întâlnirea a însemnat pentru cel de-al doilea,
izbăvire, iar pentru cel care a izbăvit: bucuria lui Dumnezeu, la aflarea oii
pierdute*.
Întâlnirea
omului cu Dumnezeu a însemnat pentru cel dintâi deșteptare din somnul
păcatului. Trezirea este urmată de vindecare: ,,ia-ți patul tău și umblă”.
(Ioan 5, 8). Dialogul între Hristos Domnul și om este întrerupt de păcatul
omului, care îl leagă pe acesta de pământ: ,,Doamne, nu am om, ca să mă arunce
în scăldătoare, când se tulbură apa;” (Ioan 5, 7). Deci, păcatul nu a distrus
calea de comunicare cu Creatorul său, ci doar a slăbit-o. Omul îl recunoaște
încă drept ,,Domn” al său. Exista credința prin care Dumnezeu ,,pe sărac îl va
cruța și pe sărman și sufletele săracilor le va mântui”. (Psalm 71, 13).
Puterea este a lui Hristos de a vindeca dar și autoritatea dumnezeiască de a
ierta. Cu acest prilej Hristos vindecă omul întreg, slobozind păcatele
sufletești și neputințele sufletești în același timp și cu aceeași măsură.
Bolnavul se aseamănă unui mort-viu: ,,Ca un mort neîngropat fiind slăbănogul,
văzându-Te pe Tine a strigat: Miluiește-mă Doamne!, că patul meu mormânt s-a
făcut mie. Care mi-e folosul vieții? Scăldătoarea oilor nu-mi este de ajutor,
căci nu am pe cine să mă arunce, când se tulbură apele; Ci la Tine vin,
Izvorule al tămăduirilor ca și eu împreună cu toți să strig: Atotputernice,
Doamne, mărire Ție!”. (Stihiri idiomele ale Slăbănogului, Vecernia Mare, a
2-a). Din Sinaxarul zilei aflăm că bolnavul slăbănogit în timp s-a numit Iaron.
Cu acest om, Mântuitorul se va mai întâlni la momentul Patimilor Sale, când
acesta îl va lovi peste obraz, atunci când Iisus se va găsi în fața arhiereului
Caiafa*.
Minunea
vindecării a fost înfăptuită într-o zi de sâmbătă, datorită acestui fapt
mulțimea iudeilor adunată în curtea templului a dezaprobat atât minunea, cât și
pe Înfăptuitorul ei. În vremea Mântuitorului, - Pr. Ioan Mircea - templul,
exterior și interior cuprindea o suprafață de 5 ha de teren (1500 m2 ), situat
pe o colină, în trei terase suprapuse. Mustrarea iudeilor se baza pe
interdicția Decalogului (Ieșire 20, 10) își găsește netemeinicia în calomnia
lor: ,,Vă spun Eu vouă că pentru orice vorbă deșartă pe care o vor rosti
oamenii vor da socoteală în ziua judecății”. (Matei 13, 36).
A doua
întâlnire a Mântuitorului cu omul vindecat a avut loc în templu unde i s-a
dezvăluit rădăcina bolii, dar și medicamentul potrivit pentru vindecare: ,,Iată
că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu-ți fie ceva mai
rău”. (Ioan 5, 14). Finalul Evangheliei îndeamnă la misiune, omul a mărturisit
tuturor ,,că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos”. (Ioan 5, 15).
Binecredincioși creștini și creștine,
Întrebarea
Domnului Hristos: ,,Voiești să te faci sănătos?” (Ioan 5, 6) nu a fost adresată
doar slăbănogului din Evanghelie, ci tuturor celor care credem că Mântuitorul
poate dărui, împlini și vindeca în locurile în care niciun alt medic din lume
nu poate ajunge. Trebuie și noi să conștientizăm starea în care ne aflăm să ne
dorim ieșirea din dependența patimilor de tot felul, să ne întâlnim cu Domnul
și Mântuitorul nostru în Taina Mărturisirii, ,,o adunare de pe drumuri”* și regăsirea lui Hristos printr-o expresie
întotdeauna la prezent: ,,a coborî cu picioarele pe pământ”. Iisus este cel
care ne însănătoșește prin Tainele Bisericii. Mulți bolnavi din zilele de
astăzi rămân oameni de prag, neîncrezători în realitatea de dincolo.
Bolnavul din
Evanghelia de astăzi primește nu doar vindecarea, ci și mântuirea din starea în
care se afla. Îngerul lui Dumnezeu de odinioară, Mântuitorul de astăzi dă
mântuire în Sfânta Treime: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Amin!
*
Sărbătoare instituită în amintirea salvării poporului iudeu în exil de la
nimicirea decretată de Aman, ministrul regelui Artaxerxes al perșilor, de către
Mardoheu și nepoata sa Estera. (Estera 2, 15). Cf. Dumitru Abrudan, Emilian
Cornițescu, Arheologia biblică, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București,
1994, p. 327.
*
Eugen Jurca, Retorică și Omiletică. Curs
practic, vol. I. Omilia exegetică și cea tematică, Editura Galaxia
Gutemberg, Târgu Lăpuș, 2009, p. 178-179. (Se va prescurtă în continuare Retorică și Omiletică…).
*
Zosim Oancea, Popasuri omiletice la
duminici și sărbători, Ediția a II-a, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2004, p.
187.
*
Penticostar, Ediția a VI-a, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București,
1973, p. 156.
*
Eugen Jurca, Retorică și Omiletică…,
p. 185.
