duminică, 21 mai 2017

Cuvânt de învățătură la Duminica a VI după Paști

Cel ce s-a născut orb zicea în cugetul său: Au doară pentru păcatele părinților m-am născut fără vedere? Au doară pentru necredința neamurior, m-am născut spre dovadă? Nu sunt în stare să întreb când este noapte și când este zi. Picioarele mele nu mai pot răbda poticnirile de pietre; că n-am văzut soarele strălucind, și nici chipul Celui ce mai zidit. Ci mă rog Ție, Hristoase Dumnezeule: Caută spre mine și mă miluiește (Stihirile Orbului).


            Iubiți credincioși și credincioase,
            Hristos a înviat!

Introducerea în această minune săvârșită de Mântuitorul ne este oferită de această stihire de la Vecernia Mare din care aflăm că orbul de naștere se afla la capătul suferinței fiind măcinat atât de neputința fizică, cât și de dorința de a-L vedea pe Dumnezeu. În această pericopă (Ioan 9, 1-38), Hristos Domnul săvârșește o minune, învățând mulțimea adunată ad-hoc despre: păcat, iertare și milostivirea divină.
Iisus se afla și cu acest prilej în trecere întotdeauna pe drum pentru a învăța și a împlini o nevoință. De la ,,vederea” unui ,,om orb din naștere” (Ioan 9, 1) își pornește activitatea pedagogică și taumaturgică cu acest prilej. Mântuitorul se oprește și învață, finalul acestei activității este întărită de minune, ca semn distinctiv al puterii dumnezeiești.
,,Cine a păcăuit, acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?” (Ioan 9, 2). De la anunțarea temei, ucenicii își întreabă Mântuitorului știind din această primă întrebare că ei erau încredințați de izvorul bolii care o constituia păcatul. Potrivit Părintelui Ioan Mircea, cunoscut biblist român păcatul este călcarea poruncii lui Dumnezeu. (Mircea, 1993, p. 381). Boala acestui orb din naștere era după Hristos Domnul nu spre moarte, ,,ci pentru slava lui Dumnezeu, pentru că prin ea să se slăvească Fiul lui Dumnezeu”.  (Ioan 11, 4).

Pentru a da un răspuns în primul rând ucenicilor, Mântuitorul afirmă răspicat: ,,Atât cât sunt în lume, Lumină lumii sunt” (Ioan 9, 5). Lumina care luminează înfrânge și de astă dată întunericul, încă o dată voia lui Dumnezeu biruiește orice uneltire a puterii celui rău. O lămurire sumplimentară despre Lumină și expresia ,,a merge prin lume” o dă un teolog francez: Lumina pe care Iisus o aduce lumii are nenumărate însușiri: ea arată drumul către Tatăl, ea explică proorociile, sensul minunilor, dar poate și să dezvăluie secretele inimilor. ,,A merge prin lume” nu înseamnă neapărat a merge pe pământul care se vede. Există și mersul prin lumea invizibilă, căci întuneric nu este numai noaptea. Atât ziua, cât și noaptea lumea este întunecată de rău. Așa cum hoțul dă lovituri noaptea, tot așa omul rău făptuiește în umbra minciunii sau în întunecimea unei inimi împietrite. Iisus spune mereu că menirea Lui nu este judecata, ci luminarea celor pe care-i amenință capcanele timpului. (Cocagnac, 1997, p. 21-22).
În tâlcuirea Sf. Chiril al Alexandriei prin păcatul orbului, deci a persoanei dar și a părinților lui, Părintele alexandrin dă o explicație bolii și a vindecării: ,,Dar pentru ce pătimesc ceva neplăcut din pruncie și din primele timpuri după naștere și aduc cu ei boala din pântecele maicii, nu e ușor de înțeles. Căci nu credem că sufletul există mai înainte de trup. Căci cum ar păcătui cel ce nu a fost încă chemat la naștere? Deci, neexistând un păcat și neexistând nicio boală, ce motiv vom găsi bolii?
Nu s-a născut acest om orb pentru păcatele lui sau ale părinților, dar, deoarece i s-a întâmplat să pătimească aceasta, e cu putință ca și în el să se slăvească Dumnezeu. Căci, odată ce printr-o lucrare de sus e eliberat de boală ce-l necăjește și-l chinuiește, cine nu va admira pe Doctor? Cine nu va vedea în el puterea Celui ce l-a vindecat? Acest înțeles socotesc că se află în spusa de față”. (Chiril al Alexandriei, 2000, p. 661-662).
După această învățătură despre Lumina care biruiește întunericul, Hristos oferă și medicamentul salvator: ,,a scuipat jos și a făcut tină din scuipat, și a uns cu tină ochii orbului”. (Ioan 9, 6). Mântuitorul după exegetul bănățean Iuliu Olariu dă o explicație a modului de vindecare: În vechime se întrebuințează suipatul la vindecări, iar Iisus voiește a deștepta și credința slabă a celui orb dând reazim, căci altcum el l-ar fi putut vindeca și numai cu cuvântul. Cel orb să simțească că Iisus a făcut ceva cu ochii lui. (Olariu, 1897, p. 156). Punctul culminant îl constituie trimiterea la scăldătoarea Siloamului. (v. 7). Scăldătoarea era un rezervor public. Acest ,,lac” era alimentat printr-un apeduct (canal subteran), din izvorul Gihon (astăzi ,,Fântana Fecioarei”) construit sub regele Ezechia (715-686 î. Hr.).
Potrivit unei tradiții iudaice, ,,lacul” fusese la origine o fântână cu aceleași calități taumaturgice încă din vremea proorocului Isaia. Evanghelistul Vechiului Testament a trimis bolnavi să se spele de orice boală. Pe vremea asediului Ierusalimului de către babilonieni, fântâna rămasă în mâna asediatorilor refuza să le dea apă, ceea ce i-a determinat să-i lărgească gura devenind un adevărat lac. (Oancea, 2004, p. 202).

Cinstiți credincioși și credincioase,

Bolnavul vindecat a fost cerșetor (v. 8) și în această ipostază a fost cunoscut de vecini. Lumea era la rându-i divizată se pornise o gâlceavă, unii îl recunoșteau, alții îl negau, dar bolnavul dă mărturie asupra vindecării miraculoase: ,,Omul care se numește Iisus a făcut tină și a uns ochii mei; și mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siluamului și te spală. Deci, ducându-mă, am văzut”. (Ioan 9, 11). Scăldătoarea este un simbol al Tainei Botezului. Și această vindecare a creat vrăjmășie, invidie și ură care l-a condamnat pe Mântuitorul la moarte: ,,Și pentru aceasta Îl prigoneau Iudeii și căutau să-L omoare, că făcea acestea sâmbăta. [] Deci pentru aceasta căutau și mai mult Iudeii să-L omoare, nu numai pentru că dezlega sâmbăta, ci și pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, făcându-Se pe Sine deopotrivă cu Dumnezeu”. (Ioan 5, 16; 18). Pe de o parte Hristos a făcut această minune sâmbăta, pe de alta fariseii se temeau să-l prindă căci ,,…frică i-a cuprins pe toți și-L slăveau pe Dumnezeu, zicând: ‹‹Mare profet S-a ridicat între noi și Dumnezeu a cercetat poporul››”. (Luca 7, 16). E al doilea impas din Evanghelie, după cel al orbului, iată a celor care doreau să-l prindă – chiar prin calomnie – doreau dar nu îndrăzneau fiindcă mulțimea îl considera pe Iisus Profet.
Potrivit tâlcuirii realizate de părintele Olariu, fariseii erau adunați într-o ședință improvizată. Fariseii erau în vremea aceea un adevărat partid politic-religios de mare influență. Ei au avut un rol pozitiv și anume acela: de a fi ținut trează conștiința morală a evreilor dar și una negativă caracterizată prin fățărnicie fiind astfel ținta propopvăduirii Mântuitorului. La această judecată a fariseilor au fost aduși părinții celui vindecat. Acestora le sunt adresate 3 întrebări: Este fiul vostru? S-a născut orb? Cum vede acum? La primele două au răspuns, la cea din urmă de teama mulțimii nu, mortivând: este în vârstă, deci de mult nu mai era copil.
Chiar dacă au improvizat această judecată, judecătorii aveau deja verdictul: ,,Noi știm că Omul Acesta e păcătos”. (Ioan 9, 24). Nu mai conta nici mărturia sinceră a celui vindecat, nici doveziile părinților, ci doar credința lor temeluită pe neputința de a însoți rugăciunea cu fapte minunate între care vindecările sunt cele mai de seamă. Judecata a fost încheiată fără concluzii finale: orbul își susținea credința sa: ,,De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic” (Ioan 9, 33) iar fariseii încă o dată își mărturisesc mândria: ,,…În păcate te-ai născut tot, și tu ne înveți pe noi? Și l-au dat afară”. (Ioan 9, 34).

Binecredincioși creștini și creștine,

Datorită întâlnirii cu Mântuitorul, orbul a crezut în puterea lui Dumnezeu și mai mult decât atât ,,s-a închinat lui”. Deci credința este urmată de mărturisirea acesteia. În Evanghelie, Sf. Apostol și Evanghelist Ioan vorbește despre această vindecare a orbului din naștere. Această este o vindecare și o învățătură nouă și anume aceea că Lumina lui Hristos luminează tuturor. Ea învață, pansează rănile sufletești și trupești și dă bucuria și tihna fiecărei clipe trăite în Hristos.
Orbul îl redescoperă pe Creatorul său, Fiul lui Dumnezeu se atinge de trup și îi dă slobozenia din păcate și tămăduirea trupească. Iar orbul dă slavă prin închinare Sfintei Treimi: Tatălui, Fiului și Sfântului Duh. Amin!

Bibliografie:

1. Chiril al Alexandriei, 2000 – Sfântul Chiril al Alexandriei, Scrieri. Partea a Patra. Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, traducere, introducere și note de pr. prof. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Orodoxe Române, București.
2. Cocagnac, 1997 – Maurice Cocagnac, Simbolurile biblice. Lexic teologic, trad. Michaela Slăvescu, Editura Humanitas, București.
3. Mircea, 1995 – Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.
4. Oancea, 2004 – Zosim Oancea, Popasuri omiletice la Duminici și sărbători, Editura Eikon, Cluj – Napoca.

5. Olariu, 1897 – Iuliu Olariu, Evanghelia după Ioan, explicată de…, Tipografia Diecezană, Caransebeș.