Cel ce s-a născut orb zicea în
cugetul său: Au doară pentru păcatele părinților m-am născut fără vedere? Au
doară pentru necredința neamurior, m-am născut spre dovadă? Nu sunt în stare să
întreb când este noapte și când este zi. Picioarele mele nu mai pot răbda
poticnirile de pietre; că n-am văzut soarele strălucind, și nici chipul Celui
ce mai zidit. Ci mă rog Ție, Hristoase Dumnezeule: Caută spre mine și mă
miluiește (Stihirile Orbului).
Iubiți
credincioși și credincioase,
Hristos
a înviat!
Introducerea
în această minune săvârșită de Mântuitorul ne este oferită de această stihire
de la Vecernia Mare din care aflăm că orbul de naștere se afla la capătul
suferinței fiind măcinat atât de neputința fizică, cât și de dorința de a-L
vedea pe Dumnezeu. În această pericopă (Ioan 9, 1-38), Hristos Domnul
săvârșește o minune, învățând mulțimea adunată ad-hoc despre: păcat, iertare și
milostivirea divină.
Iisus se afla
și cu acest prilej în trecere întotdeauna pe drum pentru a învăța și a împlini
o nevoință. De la ,,vederea” unui ,,om orb din naștere” (Ioan 9, 1) își
pornește activitatea pedagogică și taumaturgică cu acest prilej. Mântuitorul se
oprește și învață, finalul acestei activității este întărită de minune, ca semn
distinctiv al puterii dumnezeiești.
,,Cine a
păcăuit, acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?” (Ioan 9, 2). De la
anunțarea temei, ucenicii își întreabă Mântuitorului știind din această primă
întrebare că ei erau încredințați de izvorul bolii care o constituia păcatul.
Potrivit Părintelui Ioan Mircea, cunoscut biblist român păcatul este călcarea
poruncii lui Dumnezeu. (Mircea, 1993, p. 381). Boala acestui orb din naștere
era după Hristos Domnul nu spre moarte, ,,ci pentru slava lui Dumnezeu, pentru
că prin ea să se slăvească Fiul lui Dumnezeu”.
(Ioan 11, 4).
Pentru a da un
răspuns în primul rând ucenicilor, Mântuitorul afirmă răspicat: ,,Atât cât sunt
în lume, Lumină lumii sunt” (Ioan 9, 5). Lumina care luminează înfrânge și de
astă dată întunericul, încă o dată voia lui Dumnezeu biruiește orice uneltire a
puterii celui rău. O lămurire sumplimentară despre Lumină și expresia ,,a merge
prin lume” o dă un teolog francez: Lumina pe care Iisus o aduce lumii are
nenumărate însușiri: ea arată drumul către Tatăl, ea explică proorociile,
sensul minunilor, dar poate și să dezvăluie secretele inimilor. ,,A merge prin
lume” nu înseamnă neapărat a merge pe pământul care se vede. Există și mersul
prin lumea invizibilă, căci întuneric nu este numai noaptea. Atât ziua, cât și
noaptea lumea este întunecată de rău. Așa cum hoțul dă lovituri noaptea, tot
așa omul rău făptuiește în umbra minciunii sau în întunecimea unei inimi împietrite.
Iisus spune mereu că menirea Lui nu este judecata, ci luminarea celor pe care-i
amenință capcanele timpului. (Cocagnac, 1997, p. 21-22).
În tâlcuirea
Sf. Chiril al Alexandriei prin păcatul orbului, deci a persoanei dar și a
părinților lui, Părintele alexandrin dă o explicație bolii și a vindecării: ,,Dar
pentru ce pătimesc ceva neplăcut din pruncie și din primele timpuri după
naștere și aduc cu ei boala din pântecele maicii, nu e ușor de înțeles. Căci nu
credem că sufletul există mai înainte de trup. Căci cum ar păcătui cel ce nu a
fost încă chemat la naștere? Deci, neexistând un păcat și neexistând nicio
boală, ce motiv vom găsi bolii?
După această
învățătură despre Lumina care biruiește întunericul, Hristos oferă și
medicamentul salvator: ,,a scuipat jos și a făcut tină din scuipat, și a uns cu
tină ochii orbului”. (Ioan 9, 6). Mântuitorul după exegetul bănățean Iuliu
Olariu dă o explicație a modului de vindecare: În vechime se întrebuințează
suipatul la vindecări, iar Iisus voiește a deștepta și credința slabă a celui
orb dând reazim, căci altcum el l-ar fi putut vindeca și numai cu cuvântul. Cel
orb să simțească că Iisus a făcut ceva cu ochii lui. (Olariu, 1897, p. 156).
Punctul culminant îl constituie trimiterea la scăldătoarea Siloamului. (v. 7).
Scăldătoarea era un rezervor public. Acest ,,lac” era alimentat printr-un
apeduct (canal subteran), din izvorul Gihon (astăzi ,,Fântana Fecioarei”) construit
sub regele Ezechia (715-686 î. Hr.).
Potrivit unei
tradiții iudaice, ,,lacul” fusese la origine o fântână cu aceleași calități
taumaturgice încă din vremea proorocului Isaia. Evanghelistul Vechiului
Testament a trimis bolnavi să se spele de orice boală. Pe vremea asediului
Ierusalimului de către babilonieni, fântâna rămasă în mâna asediatorilor refuza
să le dea apă, ceea ce i-a determinat să-i lărgească gura devenind un adevărat
lac. (Oancea, 2004, p. 202).
Cinstiți
credincioși și credincioase,
Bolnavul
vindecat a fost cerșetor (v. 8) și în această ipostază a fost cunoscut de
vecini. Lumea era la rându-i divizată se pornise o gâlceavă, unii îl
recunoșteau, alții îl negau, dar bolnavul dă mărturie asupra vindecării
miraculoase: ,,Omul care se numește Iisus a făcut tină și a uns ochii mei; și
mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siluamului și te spală. Deci, ducându-mă, am
văzut”. (Ioan 9, 11). Scăldătoarea este un simbol al Tainei Botezului. Și
această vindecare a creat vrăjmășie, invidie și ură care l-a condamnat pe
Mântuitorul la moarte: ,,Și pentru aceasta Îl prigoneau Iudeii și căutau să-L
omoare, că făcea acestea sâmbăta. […] Deci pentru aceasta căutau și mai mult Iudeii să-L
omoare, nu numai pentru că dezlega sâmbăta, ci și pentru că zicea că Dumnezeu
este Tatăl Său, făcându-Se pe Sine deopotrivă cu Dumnezeu”. (Ioan 5, 16; 18).
Pe de o parte Hristos a făcut această minune sâmbăta, pe de alta fariseii se
temeau să-l prindă căci ,,…frică i-a cuprins pe toți și-L slăveau pe Dumnezeu,
zicând: ‹‹Mare profet S-a ridicat între noi și Dumnezeu a cercetat poporul››”.
(Luca 7, 16). E al doilea impas din Evanghelie, după cel al orbului, iată a
celor care doreau să-l prindă – chiar prin calomnie – doreau dar nu îndrăzneau
fiindcă mulțimea îl considera pe Iisus Profet.
Potrivit
tâlcuirii realizate de părintele Olariu, fariseii erau adunați într-o ședință
improvizată. Fariseii erau în vremea aceea un adevărat partid politic-religios
de mare influență. Ei au avut un rol pozitiv și anume acela: de a fi ținut
trează conștiința morală a evreilor dar și una negativă caracterizată prin
fățărnicie fiind astfel ținta propopvăduirii Mântuitorului. La această judecată
a fariseilor au fost aduși părinții celui vindecat. Acestora le sunt adresate 3
întrebări: Este fiul vostru? S-a născut orb? Cum vede acum? La primele două au
răspuns, la cea din urmă de teama mulțimii nu, mortivând: este în vârstă, deci
de mult nu mai era copil.
Chiar dacă au
improvizat această judecată, judecătorii aveau deja verdictul: ,,Noi știm că
Omul Acesta e păcătos”. (Ioan 9, 24). Nu mai conta nici mărturia sinceră a
celui vindecat, nici doveziile părinților, ci doar credința lor temeluită pe
neputința de a însoți rugăciunea cu fapte minunate între care vindecările sunt
cele mai de seamă. Judecata a fost încheiată fără concluzii finale: orbul își
susținea credința sa: ,,De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă
nimic” (Ioan 9, 33) iar fariseii încă o dată își mărturisesc mândria: ,,…În
păcate te-ai născut tot, și tu ne înveți pe noi? Și l-au dat afară”. (Ioan 9,
34).
Binecredincioși
creștini și creștine,
Datorită
întâlnirii cu Mântuitorul, orbul a crezut în puterea lui Dumnezeu și mai mult
decât atât ,,s-a închinat lui”. Deci credința este urmată de mărturisirea
acesteia. În Evanghelie, Sf. Apostol și Evanghelist Ioan vorbește despre această
vindecare a orbului din naștere. Această este o vindecare și o învățătură nouă
și anume aceea că Lumina lui Hristos luminează tuturor. Ea învață, pansează rănile
sufletești și trupești și dă bucuria și tihna fiecărei clipe trăite în Hristos.
Orbul îl
redescoperă pe Creatorul său, Fiul lui Dumnezeu se atinge de trup și îi dă
slobozenia din păcate și tămăduirea trupească. Iar orbul dă slavă prin
închinare Sfintei Treimi: Tatălui, Fiului și Sfântului Duh. Amin!
Bibliografie:
1. Chiril al
Alexandriei, 2000 – Sfântul Chiril al Alexandriei, Scrieri. Partea a Patra. Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, traducere,
introducere și note de pr. prof. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic
și de Misiune al Bisericii Orodoxe Române, București.
2. Cocagnac,
1997 – Maurice Cocagnac, Simbolurile
biblice. Lexic teologic, trad. Michaela Slăvescu, Editura Humanitas,
București.
3. Mircea,
1995 – Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament,
Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.
4. Oancea,
2004 – Zosim Oancea, Popasuri omiletice
la Duminici și sărbători, Editura Eikon, Cluj – Napoca.
5. Olariu,
1897 – Iuliu Olariu, Evanghelia după
Ioan, explicată de…, Tipografia Diecezană, Caransebeș.
