,,Am pierdut un gigant al Ortodoxiei pe pământ și am câștigat un sfânt în cer”. Patriarhul Teoctist (2007-2017)

Acestea au fost cuvintele rostite de patriarhul Alexandriei la slujba înmormântării Patriarhului Teoctist Arăpașu. Pe 30 Iulie 2007 Biserica Ortodoxă Română se despărțea de cel de-al cincilea Întâistătător al ei care trecea pragul acestei vieți. În cursul acestor ani au apărut volume și articole comemorative care au creionat personalitatea complexă a Patriarhului Teoctist. În aceste pagini au apărut virtuți personale și realizări chiriarhale: ctitor și restaurator de biserici și mănăstiri, slujitor al altarului și predicator, iubitor de carte, bibliotecă și muzică bisericească, susținător al învățământului teologic dar și inițiativelor filantropice de după 1989. Toate aceste realizări își au obârșia în chipul sufletesc al Patriarhului înzestrat cu: disponibilitate, dragoste, bunătate, cumpătare, iertare, înțelepciune, răbdare, blândețe, modestie ilustrate de ierarhi, profesori de teologie, preoți, monahi și mireni de-a lungul vremii.

Dintru început am reținut cuvântul Înaltpreasfințitului Teofan, mitropolitul Moldovei care menționa un lucru de căpătâi pentru orice arhirereu, nu doar vlădică, ci și Părinte: ,, Patriarhul Teoctist a înțeles să rămână vlădică în sens bisericesc de stăpân, dar s-a deschis continuu și tot mai adânc spre starea de Părinte. Nu a părăsit atitudinea de autoritate, fără de care apar confuzia, deruta și anarhia, dar a înțeles să-și exercite această autoritate în duh de blândețe și smerenie a inimii. [...] Părintele Patriarh lua aminte, chibzuia, amâna și numai după îndelungi și neînțelese, uneori, așteptări, chema pe vinovat la mustrare, îl sancționa blând pe acesta dacă nu dădea semne de îndreptare și numai în cele din urmă, când apărea scandalul, îl îndepărta ca pe ,,un păgân și ca un vameș”, așteptând totuși cu răbdare întoarcerea lui. […].

Patriarhul Teoctist a lăsat moștenire multe lucruri de excepție. O Biserică unită în jurul Sfântului Sinod, în jurul Patriarhului, în jurul preoților din parohii și mănăstiri este de departe bogăția cea de preț lăsată ca mandat, dorință și rugăminte de Patriarhul Teoctist celor de după sine: Sinod, Patriarh, arhierei, preoți, popor. († Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ,,Părintele Patriarh Teoctist - șapte ani de la Nașterea sa în Ceruri” în vol. Arhim. Dr. Timotei Aioanei (coord.), Pr. Mihai Hau, Patriarhul Teoctist. In memoriam (2007-2014), Editura Basilica, București, 2014, p. 53).

            Pe firul vremii în urmă cu 102 ani s-a născut la Tocileni județului Botoșani pe 7 februarie 1915 Teodor viitorul monah Teoctist care a slujit altarul Bisericii timp de 70 de ani dintre care 57 în demnitatea de arhiereu (episcop, arhiepiscop și mitropolit, patriarh).

În anii de dinaintea celui de al II-lea Război Mondial tânărul Teodor a intrat în mănăstirea Voronei (1928) și Neamț (1931), elev și student teolog la Cernica și București, tuns în monahism la Bistrița (1937) și apoi tânăr ierodiacon apoi ieromonah. Intrarea în călugărie a însemnat primirea unei peceți distinctive pentru tot restul vieții: ,,Printre trăsăturile fundamentale ale vieții sale, aș dori, dintru început, să amintesc faptul că Patriarhul Teoctist a fost un călugăr din pruncie. A fost un om cu purtare și mentalitate călugărească. A avut această conștiință că Dumnezeu are un ochi deschis și că ne vede în tot ceea ce facem, ne judecă și ne iartă, în același timp. Călugăria i-a dat o anumită disciplină de viață, a fost un om foarte cumpătat, a mâncat, a băut și a dormit cu cumpătare”. (†Ambrozie, Episcopul Giurgiului, ,,Gând și cuvânt pentru Părintele Patriarh Teoctist” în vol. Arhim. Dr. Timotei Aioanei (coord.), Pr. Mihai Hau, Patriarhul Teoctist. In memoriam (2007-2014), Editura Basilica, București, 2014, p. 96-97).

Din anii de Seminar, avem o altă mărturie a Arhiepiscopului Gherasim Cristea: ,, L-am cunoscut în anul 1934, fiind colegi la Seminarul Monahal de la Cernica, unde am urmat primele 7 clase. Era un coleg blând și smerit, ordonat și disciplinat, îmbrăcat frumos, înalt și cu chip frumos, bun la suflet, rugător și înțelegător, săritor și ajutător. Îi plăcea să poarte veșmânt călugăresc moldovenesc, din zona din care venea. Toți cei care l-au cunoscut îi rețin chipul luminos și binevoitor, cu privire zâmbitoare, gata să încurajeze și să mângâie pe oricine. (†Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, ,,Patriarhul Teoctist – pilduitoare slujire a lui Dumnezeu”, în vol. Arhim. Dr. Timotei Aioanei (coord.), Pr. Mihai Hau, Patriarhul Teoctist. In memoriam (2007-2014), Editura Basilica, București, 2014, p. 69.

Anii de tinerețe au însemnat noi răspunderi: diacon la Patriarhie, apoi ieromonah (1945) și arhimandrit la Iași (1946), mai ecleziarh  al catedralei de aici, exarh al mănăstirilor (1946-1948), vicar eparhial (1948-1950). În timpul acestei perioade a urmat cursurile Facultății de Litere și Filozofie a Universității ieșene (1945-1947).

În 28 februarie a fost ales și hirotonit pe 5 martie episcop-vicar patriarhal, cu titlul de ,,Botoșăneanul”. Aici a îndeplinit alte responsabilități: secretar al Sf. Sinod, rector al Institutului Teologic din București (1950-1954) și a condus diferite sectoare eparhiale. S-a îngrijit în mod special de devenirea temporală a Institutului în Facultate de Teologie integrată Universității bucureștene.

De numele său se leagă atât denumirea actuală a instituției, cât și buna documentare a profesorilor și studenților ei: ,,Deși n-a fost cadru didactic, ci numai rectorul Institutului Teologic Universitar din București, era la curent cu publicațiile și literatura teologică străină și cea românească. Avea dorința ca și cadrele didactice ale Institutului Teologic (apoi Facultatea de Teologie Ortodoxă, căreia i-a dat numele marelui său mentor și înaintaș, Patriarhul Justinian) să fie temeinic pregătite”. (Pr. Prof. dr. Nicolae Necula, ,,Vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist, părintele nostru”, în vol. Arhim. Dr. Timotei Aioanei (coord.), Pr. Mihai Hau, Patriarhul Teoctist. In memoriam (2007-2014), Editura Basilica, București, 2014, p. 223). În momentul înființării de noi specializări, cum a fost cea de Artă sacră, Patriarhul a pus la dispoziția studenților săli de atelier la Mănăstirea Plumbuita. (Pr. Prof. dr. Ștefan Buchiu, ,,Patriarhul Tradiției și al continuității”, în vol.  Arhim. Dr. Timotei Aioanei (coord.), Pr. Mihai Hau, Patriarhul Teoctist. In memoriam (2007-2014), Editura Basilica, București, 2014, p. 215-216).

La 38 iulie 1962 a fost ales iar la 16 septembrie înscăunat episcop eparhiot la Arad. Aici a păstorit 10 ani, un an, dec. 1969 – dec. 1970, locțiitor de episcop la Oradea. De la început s-a bucurat de sprijinul Mitropolitului Nicolae al Banatului care i-a promis colaboratorului de acum arădean: ,,…În ce mă privește, voi fi alături de Prea Sfinția Voastră spre a trece cu bine peste orice obstacole ce s-ar ivi”. (Redacția, ,,Înmânarea decretului de recunoaștere în funcțiune și instalarea Preasfințitului Teoctist, noul episcop al Aradului”, în rev. ,,Mitropolia Banatului”, nr. 11-12 / 1962, p. 618).

Fiind vorba de o Eparhie sufragană a Mitropoliei Banatului vom insita cu câteva date oferite de presa bisericească cu privire la slujirea Episcopului Teoctist la Arad. ,, La 16 septembrie 1972 s-au împlinit 10 ani de când Preadfințitul Teoctist a fost intronizat ca episcop și îndrumător duhovnicesc al Eparhiei Aradului, Ienopoliei și Hălmagiului. [...] La Te-Deum au fost prezenți: Înaltpreasfințitului Mitopolit Nicolae al Banatului, Preasfințitul Antonie, Episcop-vicar patriarhal și rector al Institutului Teologic Universitar din București [...]  Preacucernicii Părinți Ioan Petreuță, [...] Preacuviosul Arhimandrit Sofian Boghiu, cunoscut pictor bisericesc. [...].

            Preasfințitul Antonie: ,,Înscriindu-Vă pe linia prefacerilor inițiate de Preafericitul Patriarh Justinian, Preasfinția Voastră ați restaurant nu numai biserici și mănăstiri, nu numai această reședință episcopală, ci ați îmbogățit tradiția ortodoxă românească punând suflet și multă pricepere în toate lucrările Prea Sfinției Voastre”.  

Înaltpreasfințitul Nicolae: ,,Subliniez, a spus Înaltpreasfințiia Sa, contribuția Preasfințitului Teoctist la cimentarea instituțiilor mitropolitane, la dezvoltarea unității de credință și lucrare în cadrul Mitropoliei Banatului. [...] Înaltpreasfinția Sa a exemplificat apoi grija permanent arătată Seminarului Teologic din Caransebeș, revistei ,,Mitropolia Banatului” și Tipografiei Arhidiecezane.

            Preacucernicul ic. Stavr. Gheorghe Căvășdan, vicar administrativ a scos în relief numeroasele realizări: promovarea tradiției ortodoxe de cult; uniformizarea acestuia și introducerea cântării omofone în toate bisericile; înzestrarea bisericilor și credincioșilor cu icoane ortodoxe, obiecte de cult; îndrumarea activității predicatoriale; au fost executate lucrări de reparații sau pictură; dese vizite pastorale; nou paraclis Episcopal, pictat; sală festivă; instalații de încălzire centrală; mobilier nou; ctitorirea unei Colecții de vechi obiecte bisericești la Arad-Gai; biserica de lemn de la reședința eparhială veche de un mileniu. [...]. Părintele vicar a accentuat că niciunul din asemenea reprezentanți ai credincioșilor veniți să ia cuvântul de îndrumare de la ierarhul lor nu a plecat fără cuvânt cald de întărire a credinței și fără un dar care să le lege amintirea lor  cu părintele duhovnicesc al eparhiei”. (Redacția, ,,Un deceniu de rodnice împliniri” în rev. ,,Mitropolia Banatului”, nr. 10-12 / 1972, p. 661-664).

            Preasfințitul Teoctist a exprimat cu acest prilej al împlinirii a 10 ani de slujire la Arad gratitudinea față de Mitropolitul Nicolae: ,,Vă considerăm părtașul și împreună lucrătorul celor realizate în acești ani de activitate. Vă exprim întreaga recunoștință, a mea, a preoților și a credincioșilor; și din inimi recunoscătoare, pline de dragoste și de prețuire rugăm pe Domnul Dumnezeu să Vă înzilească mulți ani, încât cu aceeași dragoste și putere de muncă și în rugăciune să colaborăm spre binele Bisericii noastre și a scumpei noastre țări”. (Redacția, ,,Un deceniu de rodnice împliniri” în rev. ,,Mitropolia Banatului”, nr. 10-12 / 1972, p. 666). În perioada patriarhatului (1986-2007), mitropolitul Nicolae a fost colaborator apropiat în Sf. Sinod, a răspuns de Sectorul relații externe bisericești. Tot aici se înscrie și comuniunea frățească dintre cei doi ierarhi în slujirea liturgică și administrativă a Patriarhiei. Peste ani Patriarhul Teoctist a revenit și a târnosit biserica din Șagu din Arad în 1994.

După zece ani în Mitropolia Banatului a fost ales apoi înscăunat arhiepiscop al Craiovei și mitropolit al Olteniei (1977-1979), apoi arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei (1977-1986), locțiitor de mitropolit al Ardealului (1980-1982) și al Moldovei (1986-1990). Cel puțin o calitate l-a ajutat în aceste noi slujiri în diferite ținuturi geografice și sufletești și anume cea ce om al pământului: ,, Mi-l amintesc într-o după-amiază de vară, așezat în cerdacul casei părintelui Grigore Băbuș de la Mănăstirea Cheia, citind ediția în limba franceză a faimosului tratat despre Teologia icoanei a lui Leonid Uspensky. Nu s-a sfiit ca la Arad să meargă la coasă alături de cei ai locului, iar pentru aceasta oamenii l-au primit ca pe unul dintre ai lor. Îl căutau și după ce a fost trimis să fie păstor în alte ținuturi. A ajuns apoi mitropolit la Craiova. Aici a devenit cu adevărat oltean și s-a identificat cu tradițiile oltenești, dar a căutat deopotrivă să-i despartă pe oamenii de acolo de unele obiceiuri precum acela a-și zidi pe pământ impozante case pentru sufletele lor. Nu pot să uit o expresie (despre care ne-a povestit) pe care a adresat-o oltenilor care cheltuiau pentru un cavou cât pentru un apartament, așezând atâta zid greu pe morminte. La spunea: ,,Apăi voi nu credeți în înviere? Trupurile acestea trebuie să se ridice din pământul în care sunt așezate! Atâta beton ați turnat aici că nu o să se mai poată ridica sufletele”. […] Ca mitropolit al Moldovei a avut frumoase înfăprtuiri. A mers pe urmele Sfântului Voievod Ștefan, a reușit, cu iscusința diplomației sale, să-i transforme pe prim-secretarii comuniștilor în ctitori de biserici, să întoarcă răul în binele folositor creștinilor de acolo”. († Teodosie, ,,Părintele Patriarh Teoctist – icoană a blândeții și a iertării”, în vol. Arhim. Dr. Timotei Aioanei (coord.), Pr. Mihai Hau, Patriarhul Teoctist. In memoriam (2007-2014), Editura Basilica, București, 2014, p. 58-59).

            La moartea patriarhului Iustin Moisescu a devenit locțiitor de patriarh, pe 9 noiembrie 1986 a fost ales iar la 16 noiembrie întronizat cu arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei, locțiitor al Cezareea Capadociei și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

            În ultimii trei ani ai regimului comunist Patriarhul Teoctist a încercat să apare moștenirea cea mare lăsată de înaintași: ,, După alegerea sa ca Patriarh și confirmarea prezidențială, potrivit protocolului, urma să aibă o audiență la șeful statului. Își pregătise o mapă cu priorități, între care încetarea demolărilor de biserici în București, zidirea de noi lăcașuri de cult în cartierele în care acestea lipseau, sporirea efectivului de elevi și studenți teologi, al căror număr scăzuse îngrijorător din cauza reducerii numărului de locuri la seminarii și facultăți. Dar n-a fost primit de Nicolae Ceaușescu. [...].

            Între 1977-1987 au fost demolate în București, un număr de 18 biserici ortodoxe, iar alte 7 biserici au fost translate, prin eforturile Patriarhului Justin, care a găsit soluții să salveze de la demolare și Biserica ,,Sfântul Gheorghe” Nou. Dintre aceste biserici, 5 au fost demolate în anii păstoririi Patriarhului Teoctist. Dar și-a asumat răspunderea pentru toate, după 1990, când conducerea Bisericii a fost acuzată de pasivitate, nevrând să-l implice pe patriarhul Justin. [...].

             Patriarhul Teoctist a încercat să oprească demolarea bisericilor ,,Sfânta Vineri - Hereasca” și ,,Olteni” intervenind la Constantin Olteanu, primar general al Capitalei între decembrie 1895 - mai 1988, care l-a asigurat că aceste biserici vor rămâne la locul lor. Liniștit, în iunie 1987, Patriarhul Teoctist a plecat într-o vizită oficială în Austria, pentru sfințirea bisericii românești din Viena, construită de românii de acolo, cu sprijinul autorităților locale.  Aflat la Viena, Patriarhul Teoctist a aflat cu stupoare că bisericile ,,Olteni” și ,,Sfânta Vineri - Hereasca” fuseseră rase de buldozere. [...] O primă întâlnire a avut loc la Primăria Capitalei. Patriarhul Teoctist a obiectat ferm, adăugând că aceste biserici ocupă un loc important în istoria Bucureștilor.

          A reușit, totuși, să împiedice demolarea Catedralei și a Reședinței patriarhale. (...) S-a preconizat atunci, prin 1982, într-o primă etapă, închiderea catedralei și mutarea Reședinței patriarhale la Mănăstirea Văcărești, pentru a se ridica pe acest deal un monument numit ,,Victoria Socialismului în România”, de fapt un ansamblu funerar pentru Nicolae Ceaușescu, care nu dorea să fie depus, după deces, la Mausoleul liderilor comuniști din Parcul Libertății (astăzi Parcul Carol). Proiectul nu s-a realizat, căci s-a împotrivit Patriarhul Justin Moisescu.

            A fost reluat de către autorități în 1987, după demolarea Mănăstirii Văcărești, pe timpul Patriarhului Teoctist. Catedrala și Reședința urmau să fie dărâmate, iar Patriarhia mutată la Mănăstirea Radu Vodă.

            Ion Dincă, prim-vicepremier în guvernul Dăscălescu (apr. 1980-dec. 1989) a mărturisit despre opoziția fermă a Patriarhului Teoctist de a rămâne reședința patriarhală în locul său: ,,...Am informat că poziția Patriarhului este și poziția mea. El nu a aprobat poziția Patriarhului și a mea, dar nu a mai cerut să începem demolarea. Așa au trecut doi ani până în decembrie 1989 și acest lăcaș de cult și de istorie a neamului nostru se găsește la locul lui”.

            Ocolind opreliștele regimului, Patriarhul Teoctist a salvat biserica ,,Sfântul Spiridon - Nou” din Capitală, căreia, după cutremurul din 4 martie 1977, i se avariase una din turlele laterale, iar în 1986, în urma lucrărilor subterane la Metroul bucureștean, care au provocat alunecări de teren, abisda altarului ,,s-a rupt” de restul navei, lăcașul aflându-se la un pas de demolare. Cu sprijinul și înțelegerea unor oameni de suflet, ingineri și arhitecți, și, cu posibilitățile de atunci, Patriarhul Teoctist a consolidat biserica, între 1987-1988 și a restaurat pictura lui Gh. Tatarescu, resfințind-o în 1990.

            [...] Preafericitul Patriarh Teoctist a întemeiat periodicul ,,Vestitorul Ortodoxiei”, cu ajutorul părintelui consilier de atunci, Protos. conf. dr. Daniel Ciobotea (azi patriarhul României) și al tehnicienilor de la tipografie, care au scos primul număr al ziarului în noaptea de vineri, 29 decembrie 1989. (Gheorghe Vasilescu, ,,Un patriarh în volbura furtunii”, în vol. Arhim. Dr. Timotei Aioanei (coord.), Pr. Mihai Hau, Patriarhul Teoctist. In memoriam (2007-2014), Editura Basilica, București, 2014, p. 259-266).

            A reprezentat Biserica Ortodoxă Română la întâlniri frățești și ecumenice. La 10 ani după Revoluția din 1989 a primit în 7-9 mai 1999 vizita papei Ioan Paul al II-lea. Pe plan intern a sprijit înființarea unor eparhii, a unor instituții de învățământ teologic, așezăminte sociale. A iubit și sprijinit Biblioteca Sf. Sinod prin donații personale. La rându-i a fost și un autor de cărți bisericești: studii, cuvântări ș.a. Amintim aici câteva: Mitropolitul Iacob Putneanul, 1719-1778. În slujba Ortodoxiei românești, a năzuințelor de unitate națională și de afirmare a culturii române, Neamț, 1978, Pe treptele slujirii creștine, 9 vol. A ridicat o nouă clădire pentru Institutul Biblic și s-a ocupat de întreaga operă publicistică a Bisericii: Biblia sau Sfânta Scriptură, col. ,,Părinți și scriitori bisericești”, carte de cult și de zidire duhovnicească.

O însușire remarcată de cei care s-au aplecat asupra vieții și activității sale a fost și aceea de liturg (Nicolae Necula) și păstrător al tradițiilor bisericești: ,, Ierodiaconul Teoctist avea și un dar artistic deosebit care nu putea fi la mâna oricui și anume: la Privegheri și la Vecernia de sâmbătă seara toca deosebit de frumos, îndelung, de multe ori depășind, în cele trei soroace, chiar și 20 de minute. Era o simfonie întreagă de ritmuri și sonorități diferite pe care le căuta mai ales în jurul nodurilor care, parcă, erau special implantate în scândura lungă și lată devenită toacă cu misiunea de a chema pe credincioși la sfintele slujbe. Era neîntrecut. (Arhid. Dr. Sebastian-Barbu Bucur, ,,Omagiu adus Părintelui Patriarh Teoctist, păstrător al bunelor tradiții și promotor al muzicii psaltice românești de tradiție bizantină”, în vol. Arhim. Dr. Timotei Aioanei (coord.), Pr. Mihai Hau, Patriarhul Teoctist. In memoriam (2007-2014), Editura Basilica, București, 2014, p. 148).

Toate aceste mărturii redau frumusețea unui suflet, rugăciunea unei inimi care a bătut pentru Biserică și Neamul românesc. Veșnică să-i fie amintirea!

Bibliografie:

Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Dicționarul teologilor români, Ediția a III-a, Editura Andreiana, Sibiu, 2014, p. 29-30.

           

Apariții publicistice

Pentru credincioșii parohiei Birda cât și pentru iubitorii de religie și istorie bisericească, preotul Valentin Bugariu a publicat următoarele cărți și studii: Pictorul Filip Matei. Intregiri biografice și artistice, Editura Tiparnița, Arad, 2017, 95 p.; ..Arhanghelul” din Birda. 5 ani în slujba comunității parohiale, Editura Sitech, Craiova, 2017, 205 p.; ,,60 de ani de la canonizarea Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș”, în vol. Arhiepiscopia Timișoarei, Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș :  360 de ani de la înveșnicire. 60 de ani de la canonizare, Editura Astra Museum ̸ Editura Partoș, Timișoara, 2016, p. 17-35; ,,Elemente de educație religioasă în predica Sfântului Antim Ivireanul”, în ,,Morisena”, nr. 3 ̸ 2016, p. 38-43. (și în ,,Altarul Banatului”, nr. 1-3, 2017, p. 112-125); ,,Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești”, în ,,Analele Aradului”, II, nr. 2, 2016, p. 282-303; ,,Sfântul din imediata noastră apropiere. Iosif cel Nou de la Partoș la 60 de ani de la canonizare”, în ,,Morisena”, nr. 1 ̸ 2017, p. 10-17; ,,Pictorul Filip Matei (1853-1940). Contribuții monografice”, în ,,Almanahul Arhiepiscopiei Timișoarei”, Timișoara, 2017, p. 231-255. (și în Doru Sinaci, Emil Arbonie, Administrație românească arădeană. Studii și comunicări, vol. XII, Editura Vasile Goldiș University Press, Arad, 2017, p. 296-317); ,,Slujire și martiriu în epoca regimului comunist (1948-1989). Biserică, învățământ teologic, presă bisericească. Clerici, monahi, teologi în închisorile comuniste”, în ,,Morisena”, nr. 3 (7) ̸ 2017, p. 7-12; ,,Presa bisericească în Banat. Istoric și conținut”, în vol. Ioan David, Viviana Milivoievici (coord.), Tradiții ale presei științifice, Editura David Press Print, Timișoara, 2017, p. 207-212.

Cronică bisericească în revista eparhială ,,Învierea”, articole în diverse reviste locale: ,,Vatră nouă” (Giarmata Vii); ,,Anghelos” (Sînmihaiu Român); ,,Foaia Săcoșană” (Sacoșu Mare); ,,Glasul Voislovei” (Voislova, Caraș-Severin).

Despre preotul Valentin Bugariu a apărut un medalion biobibliografic în vol. Ioan Traia,  Monografiștii satelor bănățene, Editura Eurostampa, Timișoara, 2017, p. 49-50.

,,Arhanghelul” din Birda. 5 ani în slujba comunității parohiale

Revista ”Arhanghelul”, publicație trimestrială a Parohiei Birda, județul Timiș, se află la ceas aniversar. Împlinește 5 ani de existență în casele și în inimile noastre.

            Cu acest prilej, redactorul-șef, preotul dr. Valentin Bugariu a realizat un frumos volum omagial intitulat ,,Arhanghelul” din Birda. 5 ani în slujba comunității parohiale, care a văzut lumina tiparului de curând la Editura Sitech din Craiova (2017).

,,‹‹Arhanghelul›› se dorește a fi o voce care îndrumă și încearcă să coaguleze o comunitate parohială dispersată atât fizic, cât și structural. Ea încearcă să aducă un cuvânt de învățătură, câteva urme ale trecutului, dar și abordări religioase realizate de copiii din Birda și Sîngeorge. Publicația a fost martoră a activităților desfășurate de Parohia Birda timp de 5 ani de la rugăciunea euharistică, la felurite inițiative catehetice, dar și la acțiuni filantropice. Credem că prin consemnarea acestora, ea rămâne un mesager, o mărturie vie a rolului Bisericii în viața comunității locale”, consemnează în Precuvântare autorul volumului, redactorul șef Valentin Bugariu.

Volumul ,,Arhanghelul” din Birda. 5 ani în slujba comunității parohiale este structurat pe capitole și subcapitole. Cele două mari capitole se referă la omagiile aduse revistei cu prilejul aniversării (I. In honorem) și la rubrici permanente prin care sunt prezentate misiuni ale Bisericii în comunitate (II. Misiune și propovăduire prin presa sătească). Acest al II-lea capitol are subcapitole care poartă numele celor mai importante și interesante rubrici ale periodicului bănățean: 1. Editoriale, 2. Restituiri, 3. Documentar, 4. Urme din trecut, 5. Cateheză, 6. Semne, 7. Tinere condeie, 8. Bucurii editoriale, 9. Cronica parohială.

Volumul se deschide cu o Precuvântare semnată de coordonatorul lucrării, pr. dr. Valentin Bugariu, și se încheie cu un capitol dedicat imaginii – Iconografie – capitol bogat și deosebit de reprezentativ pentru activitatea Parohiei Birda și a harnicului preot care o păstorește, un preot ortodox preocupat de cultură, de cultura religioasă în special, doctor în filologie, preocupat de istoria presei și istoria Banatului, dar, în același timp, preocupat de sufletul oamenilor, al tinerilor. Un veritabil făuritor de carte și un vrednic modelator de suflete.

Lucrările semnate de pr. Valentin Bugariu sunt dintre cele mai utile și interesante, serios elaborate și bine documentate: Protopopul Mihail Gașpar. Studiu monografic (Timișoara: Eurostampa, 2007), Mihail Gaşpar. D'ale vieţii, Ediţie critică, studiu introductiv şi note de...,”. Timişoara: Eubeea: 2008, 2 vol.; Parohia Ortodoxă Colonia Gătaia. Istorie, misiune şi viaţă creştină, Craiova: Sitech, 2011; Istorie și semn religios, Craiova: Sitech, 2014; Biserică și presă în Banat, Craiova: Sitech, 2015; Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Banatului, Arad: Tiparnița, 2016; Aurel Jivi, Istoria Bisericească Universală, Ediție îngrijită de..., Craiova: Sitech, 2016; Pictorul Filip Matei. Întregiri biografice și artistice, Arad: Tiparnița, 2017.

Evident, cunoscându-l pe părintele Valentin Bugariu și bine cunoscându-i preocupările, acest nou volum dedicat revistei ,,Arhanghelul” nu a fost o surpriză, ci, dimpotrivă, a fost unul așteptat cu nerăbdare și cu deosebit interes. În paginile cărții semnează nume importante ale culturii bănățene, scriitori și jurnaliști de seamă, precum și veritabili filologi și cercetători ai Banatului.

Daniel Alic, Petrică Zamela, Nina Ceranu, Dan Radosav, Ioan Traia, Gheorghe Rancu-Bodrog, Vali Corduneanu, Mircea Szilagyi, Gheorghe Lungu, Gabriela Șerban, Ion Murariu, Iosif Marius Circa, Dușan Baiski, Ghiță Blejușcă, Lavinia Șerban, Marius Mircia, Virginia Ardelean, Dan Gârjoabă, Ioan Viorel Boldureanu, Marius Florescu, Octavian Gruița, Mirela Ioana Borchin, Bogdan Enășel, Ioan Prisăcean, Silviu Ionel Ferciug, Gabor Roberta, Murgea Maria Alexandra, Weisz Markus sunt cei care au  bucuria și onoarea de a fi găzduiți în  paginile acestui volum omagial și de a semna alături de Valentin Bugariu. 

Realizarea unei astfel de tipărituri, care să aducă în atenție un periodic cu o anumită istorie și continuitate, precum și colaboratorii semnatari împreună cu rubricile permanente, este un proiect demn de urmat și de felicitat.

Scriitoarea  Nina Ceranu bine remarca faptul că ,,Arhanghelul”, vreme de cinci ani, ,,a fost amvonul de la care s-au promovat valorile autentice, și, printr-un ,,atelier” de creație, tinerele condeie, cele care mai târziu vor prelua de la dascălii lor dragostea pentru literatură și arte”.  Asta este misiunea unei reviste, a unei publicații periodice.

Așa cum preciza și muzeograful Ioan Traia: ,,Realizată în condiții grafice bune și cu un conținut bogat, cu subiecte interesante, structurate pe mai multe rubrici permanente, revista răspunde unor necesități de informare  pentru credincioșii și localnicii satului în ceea ce privește cultura, spiritualitatea, istoria, tradiția și administrația comunității”. Așadar, o astfel de publicație înseamnă și o pagină de istorie locală, pe lângă misiunea sa spirituală și culturală.

Iată, doar câteva motive pentru care considerăm că sunt atât de importante realizările și aparițiile unor astfel de reviste și periodice, cu atât mai necesare și utile devenind  volumele  ivite din paginile unor publicații seriale.

Iar ,,Arhanghelul” din Birda. 5 ani în slujba comunității parohiale este un astfel de volum, realizat de un preot cercetător, conștient de importanța și valoarea sa documentară.

Gabriela Șerban 

Ioan Vidu la biblioteca din Bocșa

Sub purtarea de grijă a Sfântului Prooroc Ilie Testeviteanul patronului orașului de pe Bârzavă s-au desfășurat anul acesta în perioada 19-22 Iulie Zilele Orașului Bocșa compuse din slujba închinată Sf. Ilie, manifestări culturale și recitaluri de muzică folclorică și ușoară.

Biblioteca Orășenească ,,Tata Oancea” a propus trei evenimente deosebite:

-Expoziție de pictură ,,Artă și credință”. au expus Viorel Coțoiu și Nik Potocean (19 Iulie);

-Simpozionul ,,Biserică și comunitate. 110 de ani de la ridicarea Mănăstirii Sf. Ilie de la Izvor”. Revista ,,Bocșa Culturală” – 18 ani de la apariție (21 Iulie);

-prezentarea cărții Ioan Vidu. Doinitorul Marii Uniri, Ed. Eurostampa, Timișoara, 2017, 469 p. (autor: Constantin-Tufan Stan).

Aceste trei evenimente au reunit profesori, bibliotecari, critici literari, preoți, istorici, jurnaliști care au expus: comunicări științifice, au prezentat reviste și cărți, au participat la un vernisaj de pictură împărtășind publicului prezent date din trecutul cetății Bocșei, a mănăstirii dar și misiunea realizată în aceasta prin intermediul revistei ,,Bocșa Culturală”, a cărților, manifestărilor culturale și a bibliotecii condusă de doamna Gabriela Șerban.

În 22 Iunie cu începere de la orele 11,00 a avut loc prezentarea cărții închinată vestitului profesor, dirijor și luptător național Ioan Vidu (1863-1931) din Lugoj precum și audierea unor creații lirice de pe CD ,,Corul Ion Vidu. Dirijor Remus Tașcău”.

În debutul întâlnirii, d-na Gabriela Șerban a invitat publiciștii să-și prezinte ultimele realizări. Cu acest prilej Dl. Mihai Chiper, redactorul revistei ,,Arcadia” de la Anina. Revista publică creațiile Cenaclului ,,Virgil Birou” din localitate iar anul acesta publicația a împlinit 10 ani de apariție neîntreruptă. În paginile revistei au publicat regretații Adrian Păunescu și Corneliu Vadim Tudor precum și condeieri cunoscuți pe plan național: Nicolae Danciu Petniceanu, Octavian Doclin, Nicolae Cenda și Ionel Bota.

Jurnalistul și cercetătorul Dușan Baiski a prezentat cele două reviste pe care le coordonează ,,Cenăzeanul” și ,,Morisena” fiecare în 250 de numere prin sprijinul Consiliului Local Cenad.

Preotul Valentin Bugariu a prezentat revista trimestrială de cultură și religie rurală ,,Arhanghelul” și volumul Arhanghelul – 5 ani în slujba comunității parohiale, Editura Sitech, Craiova, 2017, 205 p. În anul 2017 la împlinirea a 5 ani de la primul număr a fost realizat un volum omagial care cuprinde: cuvinte de felicitare la adresa revistei, articole reprezentative, cronica parohială precum și câteva fotografii de la activitățile realizate în parohia Birda. Cu prilejul lansării acestei cărți Biblioteca Orășenească din Bocșa prin managerul ei a cinstit revista ,,Arhanghelul”, pe redactorii și cititorii ei cu o ,,Diplomă de Onoare”.

În partea a doua a întâlnirii d-na bibliotecar Gabriela Șerban a făcut o prezentare a volumului închinat maestrului Ioan Vidu iscălit de muzicologul prof. dr. Constantin-Tufan Stan de la Lugoj. Autorul a îmbogățit cu fiecare volum cercetarea muzicală ajungându-se cu această reușită la 23 de volume tipărite. Folosindu-se de cuvintele lui Nicolae Iorga și Aurel Cosma, vorbitorul a amintit de ,,maestrul doinelor bănățene”, creator de piese de rezistență: ,,Ana Lugojana”, ,,Negruța”, ,,Răsunetul Ardealului”, ,,Preste deal” dar și de muzică religioasă: Sf. Liturghii, pricesne, colinde ș. a..

Autorul, dl. Constantin-Tufan Stan a căutat să redea atmosfera vremii, iar subiectele tratate în cărțile date tiparului au fost luate din imediata apropiere. Capitol cu capitol l-a prezentat pe Ioan Vidu – compozitor, organizator al corurilor bănățene, precum și texte din presa timpului cu referire la cel comemorat cu acest prilej.

Sfințirea Monumentului Eroilor în parohia Birda

În ziua pomenirii Sfântului și măritului Prooroc Ilie Tesviteanul a fost oficitată Utrenia și Sfânta Liturghie în biserica cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului” din parohia Birda, protopopiatul Deta.

Cu acest prilej la Sfânta Liturghie a slujit P. On. Părinte Ioan Prisăcean, protopopul Detei care la finalul slujbei a ținut un bogat cuvânt de învățătură cu date din viața și petrecerea pământească a Sf. Ilie.

Predica zilei a fost rostită de părintele Valentin Bugariu care a ilustrat motivul prezenței în Sf. biserică: rugăciunea și împărtășirea euharistică, prăznuirea Sf. Ilie ca model axiologic și sfințirea monumentului eroilor din parohia Birda.

Valorile proorocului și a darului proorociei cinstit de contemporani și dincolo de curgerea timpului de toți credincioșii până în zilele noastre, prezența temporală a primului patriarh al României, Elie Miron Cristea (1925-1939) ca episcop al Caransebeșului (1909-1925), ctitor de așezăminte monahale, dar și prezența mai multor biserici cu hramul ,,Sf. Prooroc Ilie” în spațiul banatic toate sunt dovezi ale cinstirii Sf. Prooroc Ilie.

Cinstirea și amintirea trece de la prototip la tip, de la Dumnezeu la persoana umană. În acest sens se înscrie și amintirea eroilor. O dovadă în acest sens stă și ,,Povestea eroului necunoscut” în care ni se spun următoarele: ,,… La 12 mai 1923, zece eroi necunoscuţi au fost dezgropaţi de pe câmpurile de luptă unde şi-au pierdut viaţa, iar sicriele cu osemintele  lor au fost aduse la Mărăşeşti, cu trenuri speciale, fiind aşezate în biserica ,,Adormirea Maicii Domnului”. Aici au fost întâmpinaţi de Ministrul de Război, generalul Mărdărescu, de alţi generali şi militari participanţi la Primul Război Mondial, de preoţi, în frunte episcopul militar Teculescu de la Alba Iulia, care a oficiat serviciul religios şi de numeroşi locuitori din zonă. La sfârşitul slujbei, cel mai bun elev al şcolii militare din Craiova, Amilcar Săndulescu, orfan de război, a păşit în faţa celor zece sicrie şi, cu privirea copilului care-şi caută părintele, s-a oprit în faţa unuia dintre ele şi a zis: Acesta este tatăl meu ! 

Sicriul cu osemintele eroului a fost transportat la Bucureşti, unde a sosit chiar  de Ziua Eroilor, fiind întâmpinat de Principele Carol, moştenitorul tronului, de generali, autorităţi, de delegaţii unor ţări străine, prezente la Bucureşti şi de numeroşi locuitori ai oraşului. Carul mortuar tras de opt cai avea  în fruntea cortegiului regimente din toate armatele şi un escadron din escorta regală. El a străbatut bulevardele capitalei, în sunetul clopotelor şi al ,,Imnului eroilor”, precum şi sub privirile îndurerate a locuitorilor ce-l aşteptau de-a lungul drumului până la Parcul Carol. În faţa mausoleului a fost întâmpinat de regele Ferdinand şi de Regina Maria, care cu ochii înlăcrimaţi au depus pe sicriul eroului o coroană de flori, l-au decorat cu ,,Virtutea militară”, după care regele a ţinut un scurt şi emoţionant discurs.

        Serviciul religios a fost oficiat de mitropoliţii Miron Cristea şi Pimen, după care a vorbit Primul Ministru I. Brătianu, arătând recunoştinţa poporului român faţă de eroii neamului. La ora 12 armata dă onorul şi în toată ţara se păstrează două minute de reculegere în cinstea eroilor. Sicriul este coborât în mormânt de patru ofiţeri, în timp ce sunt trase 101 salve de tun”. (Prof. Octavian Gruița, ,,Povestea eroului necunoscut”, în rev. ,,Spirit Viu”, nr. 1 ̸ 2015, p. 1).

În predică s-au făcut referiri la importanța cinstirii eroilor căzuți pentru libertate, independență și unitate națională. Cu acest prilej s-a ridicat o cruce care să vegheze prin brațele mereu deschise jertfa acestora pentru o limbă, o credință și un neam românesc.

După otpustul Sf. Liturghii a fost săvârșită o slujbă de sfințire a crucii și un parastas pentru eroii comunei Birda: (1914-1918): Vasile Datcu, David Jebelean, Vasile Nedelcu, George Cercel, Nica Murgea, Ioan Cercega, Alexandru Bolocan, Augustin Nedelcu, George Ghilezan, Lazăr Drupată, Ioan Bolocan, Petru Dragoș, Trifu Bolocan, Simion Ițu, Simion Jivan, Ioan Jivan,  Ioan Gărău, Moise Brânda; (1940-1944): Petru Bolocan, Ioan Bolocan.

Din partea Primăriei Comunei a fost prezent Dl. Sorinel Marcu, viceprimarul Comunei Birda, iar din partea Consiliului Local, D-na Rodica Cotos, consilier local.

  Tuturor celor prezenți, celor care s-au ostenit într-un fel sau altul pentru ridicarea acestui monument mulțumiri în glas de rugăciune și miros de tămâie în biserica parohială. 

,,Vatră nouă”, nr. 200 ̸ iulie 2017

Un număr aniversar pregătit de Colegiul de Redacție al revistei ,,Vatră nouă” condus de P. On. Părinte Vasile D. Suciu, parohul bisericii ,,Nașterea Maicii Domnului” din Giarmata Vii. Din sumarul acestui număr festiv amintim câteva gânduri ,,La Aniversară” iscălite de redactorii revistei, colaboratori dar și cititori și prieteni ai acesteia din Banat și de dincolo de fruntariile acestuia. Între cei care au iscălit astfel de materiale îi amintim pe academicienii Răzvan Theodorescu și Păun Ion Otiman, Mitropolitul Ioan al Banatului, profesori universitari și cercetători științifici: Ioan Viorel Boldureanu, Aurel Lăzureanu, Ioan David, Viviana Milivoievici, prof. Daniela Buzatu, inspector de religie la I. S. J. Timiș, prof. Ioan Traia, președintele Asociației Publiciștilor din Presa Rurală din Banat, protopopii de Suceava și Timișoara II Adrian Dulgheru, Mircea Szilagyi, pr. dr. Marius Florescu, redactor al revistei eparhiale ,,Învierea”, la care se adaugă profesori, preoți, asistenți medicali. Am reținut din mesajele trimise cu acest prilej două paragrafe în care este creionată atât sărbătoarea, prilejuită de revistă, cât și misia acesteia. Istoricul Răzvan Theodorescu afirmă răspicat: ,,O revistă sătească ajunsă la numărul 200 este, cu siguranță, o raritate oriunde în Europa. Faptul că la Giarmata Vii se petrece o astfel de faptă culturală dovedește, o dată mai mult, că Banatul este ‹‹fruncea››”. (p. 1). Iar Înaltpreasfințitul Ioan întărește prima afirmație: ,,…a ajuns să se impună, nu cu multă ușurință, ca un reper important în transmiterea evenimentelor majore ale comunității din vestitul sat de altădată, dar și de azi, Überland – Giarmata Vii”. (p. 1).

Din cuprins am identificat rubricile permanente: ,,Editorial”; ,,Știați că…”; ,,Din viața parohiei”; ,,Info Șah”; ,,Rețete culinare”. Suplimentul religios ,,Iconostas” propune 3 rubrici catehetice de inițiere în tainele Creștinismului. Am reținut cronica alcătuită de preotul paroh Vasile D. Suciu, ,,Ziua universală a iei românești sărbătorită la Giarmata Vii”. (p. 22-23). Pe 25 Iunie a. c. după oficierea Sf. Liturghii și a unei slujbe de mulțumire și binecuvântare a grânelor și holdelor a fost cinstită ia românească prin cânt, joc și horă.

Revista poate fi consultată pe site-ul: http://www.banaterra.eu/biblioteca/reviste/reviste-rurale-si-parohiale-integrale/vatra-noua

,,Bocșa Culturală”, nr. 2 (97) ̸ 2017

Am primit la parohie prin amabilitatea doamnei bibliotecar Gabriela Șerban, managerul Bibliotecii Orășenești ,,Tata Oancea” din Bocșa și redactorul - șef al revistei de cultură a orașului de pe Bârzavă.

Cuprinsul acestui număr, bogat și diversificat în același timp propune de-a lungul a 44 de pagini, file și rubrici apreciate de cititorii fideli ai acestei publicații din Banatul de Munte. Amintim în treacăt: ,,Editorial”, ,,Evenimente”, ,,Aniversări”, ,,Comemorări”, ,,Dascăli care au fost”, ,,Să ne prețuim valorile”, ,,Povestea vorbei”, ,,Istorie” locală, literatură (poezie și proză), creații ale copiilor.

Într-un manual de inițiere în tainele jurnalismului, un autor american atunci când vorbește de rolul și rostul Editorialului în economia revistei, îl cataloghează ca fiind ,,o floretă” și nu ,,un ciocan”. Este ceea ce își propune și –cred eu – realizează Gabriela Șerban, ,,A venit Tata Oancea să vă aducă lumină!”. Un dialog despre personalitatea locului realizat cu scriitorul Toma George Maiorescu un personaj deosebit al vieții culturale românești. Născut la Reșița în 8 Decembrie 1928, licențiat în litere și filozofie la București a fost în anii devenirii ,,reporter și marinar, agricultor și profesor, poet, prozator, pedagog, director de reviste, globe-trotter, colecționar și restaurator de icoane vechi, realizator de reportaje și filme Tv, președinte de partid  […] și șomer (1982-1990). După 1990 îl găsim consilier în Consiliul Național al Audiovizualului și membru în Consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor din România”. (p. 2).

Din acest dialog am selectat fragmentul legat de Tata Oancea pe care îl redau pentru frumusețea portretului în întregime: ,,Din când în când, în curtea noastră (n.r. la Reșița), mai exact pe treptele care duceau în grădină, grădina era sus pe deal, ședea un om, un bătrân fără să fie bătrân, dar avea plete care-i cădeau pe umăr, avea o barbă ascuțită și lângă el era un fel de schelă de lemn, pe care o purtau și geamgiii, supraetajată, pe care erau depuse cărți și reviste, și diferite afișe, și diferite indicații în cuvinte pictate în culori violente. Omul acesta stătea în curte atunci când bunicul meu nu era acasă și-l aștepta. Bunicul meu a fost pictor și profesor de desen și îl învăța pe omul care-l aștepta să deseneze iconostase. Ca să aibă o pâine. Aceasta era pâinea pe care i-a asigurat-o bunicul meu lui Tata Oancea. Acela care, în conștiința mea, avea să devină Tata Oancea”. […].

M-a condus prin „imperiul” lui care era o cămăruțã și în curte un fel de magazie în care erau toate, cred că toate cărțile de valoare care au apãrut de-a lungul secolelor în Banat. Era o bibliotecă absolut fantastică! Erau acolo și un pult cu litere de plumb, dar și litere de lemn, unde-și tipărea „Vasiova”. El singur își culegea frazele și făcea textele, el singur se ducea cu schela aceea supraetajată pe spate cu cărți și reviste prin iarmaroace, era prezent la toate târgurile și striga: „A venit Tata Oancea să vă aducă lumină!” Asta era viața lui. Lângă ușa de la intrare era un fel de statuie, cam de 1,5 m. construită din biletele de tren pe care le-a folosit toată viața și era foarte mândru, pentru că acestea arătau drumurile pe care le-a făcut. (p. 2-3).

Paginile dedicate ,,Evenimente” –lor locale ilustrează câteva activități realizate de Primăria și Biblioteca Orășenească: ,,Festivalul Național Concurs de interpretare vocală a cântecului popular românesc ‹‹Aurelia Fătu-Răduțu››”. Autorul, Ioan Liuț, directorul festivalului ajuns la cea de-a XXIV- ediție face un istoric al desfășurării festivalului itinerant la Reșița, apoi la Băile Herculane pentru ca din 1993 la Bocșa. Anul acesta Concursul s-a bucurat de prestigioși interpreți de muzică populară și concurenți din Bistrița Năsăud, Timiș, Sibiu și Caraș-Severin. Marele Premiu a fost atribuit Mădălinei Mîrza din Bistrița Năsăud.

Gabriela Șerban amintește de alte două evenimente de prestigiu: o expoziție de icoane vechi intitulată ,,Icoana, fereastră spre cer” la Berzovia și Bocșa. Cele 57 de icoane expuse între care și câteva realizate de Filip Matei ,,poartă parfumul vremurilor vechi, dar, mai ales, poartă sfințenia rugăciunilor de sute de ani și o încărcătură spirituală deosebită. (p. 9).

Cel de-al doilea îl reprezintă constituirea un cerc de tineret în parohia Bocșa Română numit ,,Mugurii Ortodoxiei”.

Revista poate fi consultată la biblioteca din Bocșa.

G. I. Tohăneanu – Optimus Magister

Prin grija prof. univ. dr. Ionel Funeriu de la Universitatea de Vest ,,Aurel Vlaicu” din Arad a apărut un volum închinat unor convorbiri purtate între 1996 și 1998 cu dascălul său, G. I. Tohăneanu. Cartea G. I. Tohăneanu – Optimus Magister, Editura Universității de Vest din Timișoara, 2017, 301 p + ilustrații oferă cititorului date importante despre lingvistul și stilisticianul G. I. Tohăneanu creator de școală filologică la Timișoara: ,,…prin provocarea d-tale mă îndatorezi să revin la școala timișoreană de stilistică, pe care sunt nevoit, văd să o accept ca atare, ca să avem o bază de discuție, doresc să precizez cu toată fermitatea, în chipul cel mai răspicat că, dacă există o ‹‹școală›› stilistică în centrul nostru universitar și academic, Timișoara, atunci meritul întemeierii ei nu-mi poate fi atribuit decât pe jumătate: îl împart frățește cu profesorul Ștefan Munteanu…”. (p. 171).

            De-a lungul paginilor îl regăsim pe Profesorul G. I. Tohăneanu la ceas de spovadă în care face când lecții ad-hoc de etimologie și lingvistică românească, când amintiri personale dintr-o viață închinată puterii de netăgăduit a cuvântului. Amintirea căminului părintesc animat de suflul părinților i-a dat întotdeauna tăria de a trece peste greutățile nu puține și ușoare ale vieții: ,,…de fiecare dată când în gara Brașov: tălpile mele aderă ferm, cu un fel de vânjoasă voioșie, la caldarâm. Mă simt, în sfârșit ‹‹acasă››. Tatăl, bunii și străbunii lui au fost, de-a lungul generațiilor, oieri transhumanți în preajma Brașovului, lângă Zărnești, la poalele masivului Piatra Craiului, unde se află localitatea Tohani, cuib al familiei mele. […] Părintelui meu îi datorez dragostea și ardoarea, în sensul aproape concret al cuvântului, cu care mi-am îmbrățișat și am cercat să-mi plinesc meseria. De la el am aflat, cu emoție și uimire, că profesor înseamnă, în limba latină ‹‹mărturisitor›› și că, prin urmare, dascălul săvârșește – mai exact spus oficiază – nu numai un act obișnuit de ‹‹comunicare››, ci unul de cucernică, perpetuă ‹‹cuminecare››”. (p. 13-14).

            Lector la Catedra de lingvistică și filologie clasică a Universității din București din 1949 până în 1952 când a fost îndepărtat din învățământul superior din pricina dosarului tatălui său care fusese în perioada dintre cele două războaie senator liberal. Aici la Universitate a avut un medel care l-a urmat cu fidelitate în întreaga sa viață – Al. Graur: ,,...mă simt îndatorat profesorului Alexandru Graur sub raport profesional, intelectual. moral.

Am învățat de la el nu numai foarte multă carte latinească și românească – ceea ce, pentru amândoi, înseamna cam același lucru –, ci și lecția superioară a firescului, a simplității, sub zodia cărora s-a desfășurat, fără niciun efort, întreaga mea existență în toate domeniile de activitate. […] Graur nu avea ‹‹asistenți››, ci numai ‹‹colaboratori››, iar aceștia erau tratați ca atare.

Ascultându-l zi de zi și ceas de ceas, la lecții. La conferințe și în alte împrejurări, am deprins de la Al. Graur un adevăr de o simplitate derutantă, dar de un randament maxim de învățământ: să nu vorbesc elevilor mei decât despre ceea ce eu însumi am înțeles și știu. Am urmat cu strășnicie pilda veneratului meu dascăl, reușind să fiu întotdeauna transparent în expuneri, cu riscul de a nu părea… ‹‹profund››. Insist asupra acestui aspect pentru că nu o dată dascălii sunt tentați să-și ascundă în fraze găunoase, dar sforăitoare, penuria totală de idei sau poticnirile penibile ale unei gândiri neînchegate, incoerente, confuze”, (p. 28-29).

Îndepărtat de la Universitatea bucureșteană a peregrinat prin diverse locuri din care și-a asigurat traiul de zi cu zi: profesor suplinitor la Ploiești, zețar la București uitat chiar de rude și prieteni: ,,Doi oameni mi-au rămas, fără preget, alături, în acele zile și nopți de cumpănă și de obidă: profesorii Florea Fugariu și Cicerone Poghiric, care îmi fuseseră, amândoi studenți la secția Filologie clasică a Universității bucureștene. Gratitudinea mea tandră îi va însoți până la ‹‹capătul de cale››. La editorul lui I. Budai-Deleanu am sălășluit  o vreme împărțind cu el singura-i odaie și ciugulind din același blid. La Cicerone Poghiric cinam de două ori pe săptămână, înfulecând hămesiți cartofi prăjiți și sorbind ulcele cu cel mai ieftin vin. Ca dracul de tămâie, așa se fereau de mine foștii colegi și ‹‹prieteni››, cunoscuții, ba chiar câteva rude, foarte apropiate, pe care le aveam prin București”. (p. 44-45).

Odată cu întemeierea Universității timișorene la intervențiile lui Tudor Vianu și Iorgu Iorgan, G. I. Tohăneanu a ajuns lector în orașul de pe Bega, apoi conferențiar și în cele din urmă profesor și conducător de doctorat, specialitatea Limba română. A lăsat în urmă cărți și ucenici, o școală filologică care îi datorează totul. Mărturiile târzii dar niciodată întârziate din acest volum ale profesorului G. I. Tohăneanu ne sunt dovezi ale trecerii prin viață ale unui OM, profesor, om de cultură recunoscut de cei care au împărțit chiar vremelnic catedra universitară. În acest sens, acad. Gh. I. Ivănescu îi recunoștea prof. Ionel Funeriu în răstimpul generos dintre sosirea a două trenuri în gara din Arad: ,,…Mi-a spus, cu un glas scăzut și oarecum concesiv, că latină știți mai bine decât el și, pe un ton care am simțit sinceritatea, dar și generozitatea, că aveți cea mai bună… sintaxă dintre lingviști”. (p. 162).

Felicitări prof. univ. Ionel Funeriu pentru carte, editurii Universității de Vest pentru imprimare. Confesiunile rămân un sprijin pentru fiecare dintre cei care se vor apleca cu zăbavă tihnită asupra lor.

              

Monografiștii satelor bănățene

De astă dată, muzeograful Ioan Traia reușeșește să de-a la lumina tiparului o carte care se constituie într-un veritabil Dicționar al monografiștilor satelor din Banat. Citind pagină cu pagină volumul conține ,,imagini pierdute” ale unor comunități, instituții și personalități din viața satului bănățean de odinioară.

            Dicționarul numit Monografiștii satelor bănățene a apărut la prestigioasa Editură timișoreană Eurostampa în 2017, 239 pagini la inițiativa și osteneala prof. Ioan Traia, inițiatorul Mișcării Monografice Rurale din Banat.

            Autorul, Ioan Traia s-a născut la 9 ianuarie 1954 la Ferendia, în jud. Timiș. Rând pe rând a urmat cursurile școlii primare apoi gimnaziale în satul natal, apoi pe cele liceale și universitare, specializarea Teologie-istorie la Timișoara. Dincolo de studiile absolvite ceea ce-l recomandă astăzi este truda laborioasă de a da la lumină trecutul satului bănățean în cea mai complexă operă de monografiere a satului de astăzi. Între studiile realizate amintim lucrări cu autor unic (2), în colaborare (12) din care 9 ca autor principal, 5 cărți de exegeză biblică ca autor secund. În treacăt amintim câteva: Ioachim Miloia o personalitate marcantă a culturii bănățene (2002); Izvin un străvechi sat bănățean (2016). Iar între cele două mai multe cercetări închinate istoriei satelor. Selectiv amintim: Petroman (2008), Remetea Mare (2009) și Deta (2012). A doua mare calitate care o dublează pe cea a cercetătorului este aceea de organizator al mișcării monografice dar și a presei rurale din Banat.

            În cartea care încercăm să o prezentăm, autorul, Ioan Traia iscălește un ,,Argument” în care se arată dorința sinceră de a promova monografiștii, ,,monografiile sunt pomelnice și monumente ridicate pentru înaintași”. (p. 5). Cel de-al doilea material este un studiu închinat cercetării monografice bănățene. (p. 7-16). Pornind de la cartea Dr. Carmen Albert, Cercetarea monografică în Banat (1859-1948), Ed. Modus PH, Reșița, 2002, autorul, amintește de începuturile monografierii satelor Banatului, realizările interbelice ale Institutului Social Banat-Crișana dar și al apariției cu regularitate a volumelor monografice care au suferit în perioada comunistă o constrângere ideologică asupra relatării faptelor petrecute în comunitatea umană. Pentru cei de astăzi, muzeograful Ioan Traia oferă și manualele după care pot fi alcătuite astfel de scrieri. Unul este Ghid pentru elaborarea monografiilor rurale, Ed. Banatul, Timișoara, 2002 și celălalt: Bibliografia monografiilor de localități bănățene, Ed. Banatul, Timișoara, 2006 întocmite de Cercet. șt. I dr. Ioan Hațegan.

            Partea cea mai consistentă a volumului (p. 17-238) reprezintă medalioanele celor 77 de ostenitori ai lucrării monografice sătești de diferite orientări profesionale: profesori, muzeografi, economiști, preoți, ingineri, manageri, juriști, medici, muncitori și plugari. Ceea ce e de subliniat e faptul că fiecare în domeniul său de activitate a performat într-un fel sau altul. Astfel că avem profesori universitari conducători de doctorat, directori de școală, inspectori școlari, metodiști, conducători de cercuri pedagogice, îndrumători ai elevilor olimplici, decani în Baroul Timiș, șefi de clinică medicală, directori a unor unități economice Toate aceste reușite personale au fost posibile datorită urmării unor studii superioare a unor cursuri de specializare, grade didactice, cursuri de formare continuă ș. a. Am identificat nu puțini monografiști care de-a lungul vremii au ostenit în mai multe domenii: profesor, muzeograf, bibliotecar, jurnalist, impresar cultural etc, ceea ce arată disponibilitatea formațională de a răspunde cererilor Cetății.

            Vom aminti doar câțiva monografiști care se regăsesc în acest Dicționar (selectiv): Dușan Baiski, membru al Uniunii Scriitorilor din România, publicist; Stelian Boia lector universitar; Ioan Viorel Boldureanu, etnolog, profesor universitar; Dan N. Buruleanu, artist fotograf; Elena Rodica Colta, filolog; Ioan Hațegan, istoric; Mircea Măran; Dumitru Tomoni, Petru Ursulescu, Ana Ursulescu profesori de istorie; Petru Opruț, economist; Costa Roșu, membru de onoare al Academiei Române; Doru Sinaci, cercetător științific, jurnalist; Sergiu Șoica, Vasile D. Suciu, teologi și Ioan Traia, muzeograf.

            Prin diversitatea domeniilor de activitate ale autorilor, prin elaboratele tipărite au fost acoperite toate palierele de manifestare ale satului bănățean. Prin obiectivitatea cercetării, folosirea surselor bibliografice, ele – monografiile – au devenit de cele mai multe ori adevărate surse de documentare și ilustrare a vieții bănățene de odinioară.

            Felicităm autorul, pe dragul nostru prieten Ioan Traia și îi mulțumim și pe această cale pentru bunătatea și generozitate manifestată în cadrul celor două colective care se întâlnesc sub conducerea sa: monografiștii și publiciștii satelor bănățene atâția cât au mai rămas astăzi.