Acestea au fost cuvintele rostite de patriarhul
Alexandriei la slujba înmormântării Patriarhului Teoctist Arăpașu. Pe 30 Iulie
2007 Biserica Ortodoxă Română se despărțea de cel de-al cincilea Întâistătător
al ei care trecea pragul acestei vieți. În cursul acestor ani au apărut volume
și articole comemorative care au creionat personalitatea complexă a
Patriarhului Teoctist. În aceste pagini au apărut virtuți personale și
realizări chiriarhale: ctitor și restaurator de biserici și mănăstiri, slujitor
al altarului și predicator, iubitor de carte, bibliotecă și muzică
bisericească, susținător al învățământului teologic dar și inițiativelor
filantropice de după 1989. Toate aceste realizări își au obârșia în chipul
sufletesc al Patriarhului înzestrat cu: disponibilitate, dragoste, bunătate,
cumpătare, iertare, înțelepciune, răbdare, blândețe, modestie ilustrate de
ierarhi, profesori de teologie, preoți, monahi și mireni de-a lungul vremii.
Dintru început
am reținut cuvântul Înaltpreasfințitului Teofan, mitropolitul Moldovei care
menționa un lucru de căpătâi pentru orice arhirereu, nu doar vlădică, ci și
Părinte: ,, Patriarhul Teoctist a înțeles să rămână vlădică în sens bisericesc
de stăpân, dar s-a deschis continuu și tot mai adânc spre starea de Părinte. Nu
a părăsit atitudinea de autoritate, fără de care apar confuzia, deruta și
anarhia, dar a înțeles să-și exercite această autoritate în duh de blândețe și
smerenie a inimii. [...]
Părintele Patriarh lua aminte, chibzuia, amâna și numai după îndelungi și
neînțelese, uneori, așteptări, chema pe vinovat la mustrare, îl sancționa blând
pe acesta dacă nu dădea semne de îndreptare și numai în cele din urmă, când
apărea scandalul, îl îndepărta ca pe ,,un păgân și ca un vameș”, așteptând
totuși cu răbdare întoarcerea lui. […].
Patriarhul
Teoctist a lăsat moștenire multe lucruri de excepție. O Biserică unită în jurul
Sfântului Sinod, în jurul Patriarhului, în jurul preoților din parohii și
mănăstiri este de departe bogăția cea de preț lăsată ca mandat, dorință și
rugăminte de Patriarhul Teoctist celor de după sine: Sinod, Patriarh, arhierei,
preoți, popor. († Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ,,Părintele
Patriarh Teoctist - șapte ani de la Nașterea sa în Ceruri” în vol. Arhim. Dr.
Timotei Aioanei (coord.), Pr. Mihai Hau, Patriarhul
Teoctist. In memoriam (2007-2014), Editura Basilica, București, 2014, p.
53).
Pe
firul vremii în urmă cu 102 ani s-a născut la Tocileni județului Botoșani pe 7
februarie 1915 Teodor viitorul monah Teoctist care a slujit altarul Bisericii
timp de 70 de ani dintre care 57 în demnitatea de arhiereu (episcop,
arhiepiscop și mitropolit, patriarh).
În anii de
dinaintea celui de al II-lea Război Mondial tânărul Teodor a intrat în
mănăstirea Voronei (1928) și Neamț (1931), elev și student teolog la Cernica și
București, tuns în monahism la Bistrița (1937) și apoi tânăr ierodiacon apoi
ieromonah. Intrarea în călugărie a însemnat primirea unei peceți distinctive
pentru tot restul vieții: ,,Printre trăsăturile fundamentale ale vieții sale,
aș dori, dintru început, să amintesc faptul că Patriarhul Teoctist a fost un
călugăr din pruncie. A fost un om cu purtare și mentalitate călugărească. A avut
această conștiință că Dumnezeu are un ochi deschis și că ne vede în tot ceea ce
facem, ne judecă și ne iartă, în același timp. Călugăria i-a dat o anumită
disciplină de viață, a fost un om foarte cumpătat, a mâncat, a băut și a dormit
cu cumpătare”. (†Ambrozie, Episcopul Giurgiului, ,,Gând și cuvânt pentru
Părintele Patriarh Teoctist” în vol. Arhim. Dr. Timotei Aioanei (coord.), Pr.
Mihai Hau, Patriarhul Teoctist. In
memoriam (2007-2014), Editura Basilica, București, 2014, p. 96-97).
Din anii de
Seminar, avem o altă mărturie a Arhiepiscopului Gherasim Cristea: ,, L-am
cunoscut în anul 1934, fiind colegi la Seminarul Monahal de la Cernica, unde am
urmat primele 7 clase. Era un coleg blând și smerit, ordonat și disciplinat,
îmbrăcat frumos, înalt și cu chip frumos, bun la suflet, rugător și
înțelegător, săritor și ajutător. Îi plăcea să poarte veșmânt călugăresc
moldovenesc, din zona din care venea. Toți cei care l-au cunoscut îi rețin
chipul luminos și binevoitor, cu privire zâmbitoare, gata să încurajeze și să
mângâie pe oricine. (†Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, ,,Patriarhul Teoctist
– pilduitoare slujire a lui Dumnezeu”, în vol. Arhim. Dr. Timotei Aioanei
(coord.), Pr. Mihai Hau, Patriarhul
Teoctist. In memoriam (2007-2014), Editura Basilica, București, 2014, p.
69.
Anii de
tinerețe au însemnat noi răspunderi: diacon la Patriarhie, apoi ieromonah
(1945) și arhimandrit la Iași (1946), mai ecleziarh al catedralei de aici, exarh al mănăstirilor
(1946-1948), vicar eparhial (1948-1950). În timpul acestei perioade a urmat
cursurile Facultății de Litere și Filozofie a Universității ieșene (1945-1947).
În 28 februarie a fost ales și hirotonit pe 5 martie
episcop-vicar patriarhal, cu titlul de ,,Botoșăneanul”. Aici a îndeplinit alte
responsabilități: secretar al Sf. Sinod, rector al Institutului Teologic din
București (1950-1954) și a condus diferite sectoare eparhiale. S-a îngrijit în
mod special de devenirea temporală a Institutului în Facultate de Teologie
integrată Universității bucureștene.
De numele său se leagă atât denumirea actuală a
instituției, cât și buna documentare a profesorilor și studenților ei: ,,Deși
n-a fost cadru didactic, ci numai rectorul Institutului Teologic Universitar
din București, era la curent cu publicațiile și literatura teologică străină și
cea românească. Avea dorința ca și cadrele didactice ale Institutului Teologic
(apoi Facultatea de Teologie Ortodoxă, căreia i-a dat numele marelui său mentor
și înaintaș, Patriarhul Justinian) să fie temeinic pregătite”. (Pr. Prof. dr. Nicolae Necula, ,,Vrednicul de
pomenire Patriarhul Teoctist, părintele nostru”, în vol. Arhim. Dr.
Timotei Aioanei (coord.), Pr. Mihai Hau, Patriarhul
Teoctist. In memoriam (2007-2014), Editura Basilica, București, 2014, p. 223). În momentul înființării de noi
specializări, cum a fost cea de Artă sacră, Patriarhul a pus la dispoziția
studenților săli de atelier la Mănăstirea Plumbuita. (Pr. Prof. dr. Ștefan Buchiu, ,,Patriarhul Tradiției și al continuității”,
în vol. Arhim. Dr. Timotei
Aioanei (coord.), Pr. Mihai Hau, Patriarhul
Teoctist. In memoriam (2007-2014), Editura Basilica, București, 2014, p. 215-216).
La 38 iulie 1962 a fost ales iar la 16 septembrie înscăunat
episcop eparhiot la Arad. Aici a păstorit 10 ani, un an, dec. 1969 – dec. 1970,
locțiitor de episcop la Oradea. De la început s-a bucurat de sprijinul
Mitropolitului Nicolae al Banatului care i-a promis colaboratorului de acum
arădean: ,,…În ce mă privește, voi fi alături de Prea Sfinția Voastră spre a
trece cu bine peste orice obstacole ce s-ar ivi”. (Redacția, ,,Înmânarea decretului de recunoaștere
în funcțiune și instalarea Preasfințitului Teoctist, noul episcop al Aradului”,
în rev. ,,Mitropolia Banatului”, nr. 11-12 / 1962, p. 618).
Fiind
vorba de o Eparhie sufragană a Mitropoliei Banatului vom insita cu câteva date
oferite de presa bisericească cu privire la slujirea Episcopului Teoctist la
Arad. ,, La 16 septembrie 1972 s-au împlinit 10 ani de când Preadfințitul
Teoctist a fost intronizat ca episcop și îndrumător duhovnicesc al Eparhiei
Aradului, Ienopoliei și Hălmagiului. [...] La Te-Deum au fost prezenți:
Înaltpreasfințitului Mitopolit Nicolae al Banatului, Preasfințitul Antonie,
Episcop-vicar patriarhal și rector al Institutului Teologic Universitar din
București [...] Preacucernicii Părinți Ioan Petreuță, [...] Preacuviosul Arhimandrit Sofian Boghiu, cunoscut
pictor bisericesc. [...].
Preasfințitul Antonie:
,,Înscriindu-Vă pe linia prefacerilor inițiate de Preafericitul Patriarh
Justinian, Preasfinția Voastră ați restaurant nu numai biserici și mănăstiri,
nu numai această reședință episcopală, ci ați îmbogățit tradiția ortodoxă
românească punând suflet și multă pricepere în toate lucrările Prea Sfinției
Voastre”.
Înaltpreasfințitul
Nicolae: ,,Subliniez, a spus Înaltpreasfințiia Sa, contribuția Preasfințitului
Teoctist la cimentarea instituțiilor mitropolitane, la dezvoltarea unității de
credință și lucrare în cadrul Mitropoliei Banatului. [...] Înaltpreasfinția Sa a exemplificat apoi
grija permanent arătată Seminarului Teologic din Caransebeș, revistei
,,Mitropolia Banatului” și Tipografiei Arhidiecezane.
Preacucernicul ic. Stavr. Gheorghe
Căvășdan, vicar administrativ a scos în relief numeroasele realizări:
promovarea tradiției ortodoxe de cult; uniformizarea acestuia și introducerea
cântării omofone în toate bisericile; înzestrarea bisericilor și credincioșilor
cu icoane ortodoxe, obiecte de cult; îndrumarea activității predicatoriale; au
fost executate lucrări de reparații sau pictură; dese vizite pastorale; nou
paraclis Episcopal, pictat; sală festivă; instalații de încălzire centrală;
mobilier nou; ctitorirea unei Colecții de vechi obiecte bisericești la
Arad-Gai; biserica de lemn de la reședința eparhială veche de un mileniu. [...]. Părintele vicar a accentuat că niciunul din
asemenea reprezentanți ai credincioșilor veniți să ia cuvântul de îndrumare de
la ierarhul lor nu a plecat fără cuvânt cald de întărire a credinței și fără un
dar care să le lege amintirea lor cu
părintele duhovnicesc al eparhiei”. (Redacția, ,,Un deceniu de rodnice
împliniri” în rev. ,,Mitropolia Banatului”, nr. 10-12 / 1972, p. 661-664).
Preasfințitul Teoctist a exprimat cu
acest prilej al împlinirii a 10 ani de slujire la Arad gratitudinea față de
Mitropolitul Nicolae: ,,Vă considerăm părtașul și împreună lucrătorul celor
realizate în acești ani de activitate. Vă exprim întreaga recunoștință, a mea,
a preoților și a credincioșilor; și din inimi recunoscătoare, pline de dragoste
și de prețuire rugăm pe Domnul Dumnezeu să Vă înzilească mulți ani, încât cu aceeași
dragoste și putere de muncă și în rugăciune să colaborăm spre binele Bisericii
noastre și a scumpei noastre țări”. (Redacția, ,,Un deceniu de rodnice
împliniri” în rev. ,,Mitropolia Banatului”, nr. 10-12 / 1972, p. 666). În
perioada patriarhatului (1986-2007), mitropolitul Nicolae a fost colaborator
apropiat în Sf. Sinod, a răspuns de Sectorul relații externe bisericești. Tot
aici se înscrie și comuniunea frățească dintre cei doi ierarhi în slujirea
liturgică și administrativă a Patriarhiei. Peste ani Patriarhul Teoctist a
revenit și a târnosit biserica din Șagu din Arad în 1994.
După zece ani
în Mitropolia Banatului a fost ales apoi înscăunat arhiepiscop al Craiovei și
mitropolit al Olteniei (1977-1979), apoi arhiepiscop al Iașilor și mitropolit
al Moldovei (1977-1986), locțiitor de mitropolit al Ardealului (1980-1982) și
al Moldovei (1986-1990). Cel puțin o calitate l-a ajutat în aceste noi slujiri
în diferite ținuturi geografice și sufletești și anume cea ce om al pământului:
,, Mi-l amintesc într-o după-amiază de vară, așezat în cerdacul casei
părintelui Grigore Băbuș de la Mănăstirea Cheia, citind ediția în limba
franceză a faimosului tratat despre Teologia
icoanei a lui Leonid Uspensky. Nu s-a sfiit ca la Arad să meargă la coasă
alături de cei ai locului, iar pentru aceasta oamenii l-au primit ca pe unul
dintre ai lor. Îl căutau și după ce a fost trimis să fie păstor în alte
ținuturi. A ajuns apoi mitropolit la Craiova. Aici a devenit cu adevărat oltean
și s-a identificat cu tradițiile oltenești, dar a căutat deopotrivă să-i
despartă pe oamenii de acolo de unele obiceiuri precum acela a-și zidi pe
pământ impozante case pentru sufletele lor. Nu pot să uit o expresie (despre
care ne-a povestit) pe care a adresat-o oltenilor care cheltuiau pentru un cavou
cât pentru un apartament, așezând atâta zid greu pe morminte. La spunea: ,,Apăi
voi nu credeți în înviere? Trupurile acestea trebuie să se ridice din pământul
în care sunt așezate! Atâta beton ați turnat aici că nu o să se mai poată
ridica sufletele”. […] Ca
mitropolit al Moldovei a avut frumoase înfăprtuiri. A mers pe urmele Sfântului
Voievod Ștefan, a reușit, cu iscusința diplomației sale, să-i transforme pe
prim-secretarii comuniștilor în ctitori de biserici, să întoarcă răul în binele
folositor creștinilor de acolo”. († Teodosie, ,,Părintele Patriarh Teoctist –
icoană a blândeții și a iertării”, în vol. Arhim. Dr. Timotei Aioanei (coord.),
Pr. Mihai Hau, Patriarhul Teoctist. In
memoriam (2007-2014), Editura Basilica, București, 2014, p. 58-59).
La
moartea patriarhului Iustin Moisescu a devenit locțiitor de patriarh, pe 9
noiembrie 1986 a
fost ales iar la 16 noiembrie întronizat cu arhiepiscop al Bucureștilor,
mitropolit al Ungrovlahiei, locțiitor al Cezareea Capadociei și patriarh al
Bisericii Ortodoxe Române.
În
ultimii trei ani ai regimului comunist Patriarhul Teoctist a încercat să apare
moștenirea cea mare lăsată de înaintași: ,,
După alegerea sa ca Patriarh și confirmarea prezidențială, potrivit
protocolului, urma să aibă o audiență la șeful statului. Își pregătise o mapă
cu priorități, între care încetarea demolărilor de biserici în București,
zidirea de noi lăcașuri de cult în cartierele în care acestea lipseau, sporirea
efectivului de elevi și studenți teologi, al căror număr scăzuse îngrijorător
din cauza reducerii numărului de locuri la seminarii și facultăți. Dar n-a fost
primit de Nicolae Ceaușescu. [...].
Între 1977-1987 au fost demolate în
București, un număr de 18 biserici ortodoxe, iar alte 7 biserici au fost
translate, prin eforturile Patriarhului Justin, care a găsit soluții să salveze
de la demolare și Biserica ,,Sfântul Gheorghe” Nou. Dintre aceste biserici, 5
au fost demolate în anii păstoririi Patriarhului Teoctist. Dar și-a asumat
răspunderea pentru toate, după 1990, când conducerea Bisericii a fost acuzată
de pasivitate, nevrând să-l implice pe patriarhul Justin. [...].
Patriarhul Teoctist a încercat să oprească
demolarea bisericilor ,,Sfânta Vineri - Hereasca” și ,,Olteni” intervenind la
Constantin Olteanu, primar general al Capitalei între decembrie 1895 - mai
1988, care l-a asigurat că aceste biserici vor rămâne la locul lor. Liniștit,
în iunie 1987, Patriarhul Teoctist a plecat într-o vizită oficială în Austria,
pentru sfințirea bisericii românești din Viena, construită de românii de acolo,
cu sprijinul autorităților locale. Aflat
la Viena, Patriarhul Teoctist a aflat cu stupoare că bisericile ,,Olteni” și
,,Sfânta Vineri - Hereasca” fuseseră rase de buldozere. [...] O primă întâlnire a avut loc la Primăria
Capitalei. Patriarhul Teoctist a obiectat ferm, adăugând că aceste biserici
ocupă un loc important în istoria Bucureștilor.
A reușit, totuși, să împiedice demolarea Catedralei și a
Reședinței patriarhale. (...) S-a preconizat atunci, prin 1982, într-o primă
etapă, închiderea catedralei și mutarea Reședinței patriarhale la Mănăstirea
Văcărești, pentru a se ridica pe acest deal un monument numit ,,Victoria
Socialismului în România”, de fapt un ansamblu funerar pentru Nicolae
Ceaușescu, care nu dorea să fie depus, după deces, la Mausoleul liderilor
comuniști din Parcul Libertății (astăzi Parcul Carol). Proiectul nu s-a realizat, căci s-a împotrivit
Patriarhul Justin Moisescu.
A fost reluat de către autorități în
1987, după demolarea Mănăstirii Văcărești, pe timpul Patriarhului Teoctist.
Catedrala și Reședința urmau să fie dărâmate, iar Patriarhia mutată la
Mănăstirea Radu Vodă.
Ion Dincă, prim-vicepremier în
guvernul Dăscălescu (apr. 1980-dec. 1989) a mărturisit despre opoziția fermă a
Patriarhului Teoctist de a rămâne reședința patriarhală în locul său: ,,...Am
informat că poziția Patriarhului este și poziția mea. El nu a aprobat poziția
Patriarhului și a mea, dar nu a mai cerut să începem demolarea. Așa au trecut
doi ani până în decembrie 1989 și acest lăcaș de cult și de istorie a neamului
nostru se găsește la locul lui”.
Ocolind opreliștele regimului,
Patriarhul Teoctist a salvat biserica ,,Sfântul Spiridon - Nou” din Capitală,
căreia, după cutremurul din 4 martie 1977, i se avariase una din turlele
laterale, iar în 1986, în urma lucrărilor subterane la Metroul bucureștean,
care au provocat alunecări de teren, abisda altarului ,,s-a rupt” de restul
navei, lăcașul aflându-se la un pas de demolare. Cu sprijinul și înțelegerea
unor oameni de suflet, ingineri și arhitecți, și, cu posibilitățile de atunci,
Patriarhul Teoctist a consolidat biserica, între 1987-1988 și a restaurat
pictura lui Gh. Tatarescu, resfințind-o în 1990.
[...] Preafericitul Patriarh Teoctist a întemeiat
periodicul ,,Vestitorul Ortodoxiei”, cu ajutorul părintelui consilier de
atunci, Protos. conf. dr. Daniel Ciobotea (azi patriarhul României) și al
tehnicienilor de la tipografie, care au scos primul număr al ziarului în
noaptea de vineri, 29 decembrie 1989. (Gheorghe Vasilescu, ,,Un patriarh în
volbura furtunii”, în vol. Arhim. Dr. Timotei Aioanei (coord.), Pr.
Mihai Hau, Patriarhul Teoctist. In
memoriam (2007-2014), Editura Basilica, București, 2014, p. 259-266).
A reprezentat Biserica
Ortodoxă Română la întâlniri frățești și ecumenice. La 10 ani după Revoluția
din 1989 a
primit în 7-9 mai 1999 vizita papei Ioan Paul al II-lea. Pe plan intern a
sprijit înființarea unor eparhii, a unor instituții de învățământ teologic,
așezăminte sociale. A iubit și sprijinit Biblioteca Sf. Sinod prin donații
personale. La rându-i a fost și un autor de cărți bisericești: studii,
cuvântări ș.a. Amintim aici câteva: Mitropolitul
Iacob Putneanul, 1719-1778. În slujba Ortodoxiei românești, a năzuințelor de
unitate națională și de afirmare a culturii române, Neamț, 1978, Pe treptele slujirii creștine, 9 vol. A
ridicat o nouă clădire pentru Institutul Biblic și s-a ocupat de întreaga operă
publicistică a Bisericii: Biblia sau
Sfânta Scriptură, col. ,,Părinți și scriitori bisericești”, carte de cult
și de zidire duhovnicească.
O însușire
remarcată de cei care s-au aplecat asupra vieții și activității sale a fost și
aceea de liturg (Nicolae Necula) și păstrător al tradițiilor bisericești: ,, Ierodiaconul
Teoctist avea și un dar artistic deosebit care nu putea fi la mâna oricui și anume:
la Privegheri și la Vecernia de sâmbătă seara toca deosebit de frumos,
îndelung, de multe ori depășind, în cele trei soroace, chiar și 20 de minute.
Era o simfonie întreagă de ritmuri și sonorități diferite pe care le căuta mai
ales în jurul nodurilor care, parcă, erau special implantate în scândura lungă
și lată devenită toacă cu misiunea de a chema pe credincioși la sfintele
slujbe. Era neîntrecut. (Arhid. Dr. Sebastian-Barbu Bucur, ,,Omagiu adus
Părintelui Patriarh Teoctist, păstrător al bunelor tradiții și promotor al
muzicii psaltice românești de tradiție bizantină”, în vol. Arhim. Dr. Timotei
Aioanei (coord.), Pr. Mihai Hau, Patriarhul
Teoctist. In memoriam (2007-2014), Editura Basilica, București, 2014, p. 148).
Toate aceste
mărturii redau frumusețea unui suflet, rugăciunea unei inimi care a bătut
pentru Biserică și Neamul românesc. Veșnică să-i fie amintirea!
Bibliografie:
Pr. Prof. Dr.
Mircea Păcurariu, Dicționarul teologilor
români, Ediția a III-a, Editura Andreiana, Sibiu, 2014, p. 29-30.
