La finalul Săptămânii duhovnicești organizate de
către P. C. Părinte Călin Negrea, parohul bisericii cu hramul ,,Învierea
Domnului” din parohia Gătaia, protopopiatul Deta a fost săvârșită Taina
Sfântului Maslu de obște, Duminică, 4 Februarie în biserica parohială.
Cu acest prilej au slujit P. On. Părinte Ioan
Prisăcean protopopul Detei și P. C. Părinți: Virgil Roșu (Pădureni), Codruț
Matei (Spitalul de Psihiatrie), Zoran Milovanov (Berecuța), Iulian Popa
(Colonia Gătaia) și Valentin Bugariu (Birda).
După otpustul Sfintei Tainei, P. On. Părinte
Protopop a susținut un bogat cuvânt de învățătură care a îndemnat pe
credincioșii prezenți la sporirea rugăciunii având ca model rugăciunea inimii. A
dat ca exemplu în acest sens pe Sfântul Grigorie Palama, dascăl al învățăturii
despre energiile necreate prin care îl putem cunoaște pe Dumnezeu.
Taina Sfântului Maslu încheie o săptămână în care
s-a împletit rugăciunea publică, împărtășirea cu Sfintele Taine cu inițiative
catehetice și filantropice realizate împreună cu copiii din grupa de cateheză
parohială.