Vineri, 3 august s-a desfășurat o activitare religios-educativă intitulată
Atelier de Vară ,,Credință și Educație” în parohiile Gătaia și Birda cu
sprijinul Liceului Teoretic din Gătaia și a Școlii Gimnaziale din Birda cu
pariciparea prof. Nicoleta Brădeanu (Religie), prof. Hilde Germer (Biologie),
prof. Bianca Bădiță (înv. primar), referent Dara Anderwald (Biblioteca Comunei
Birda) și a preoților parohi de la cele două biserici.
Atelierul s-a desfășurat
prin participarea a 22 de copii, câte 11 din fiecare parohie, grupa copiilor
din Birda a participat la Gătaia, iar cea din orașul de pe Bârzavă în Comuna
Birda și satele aparținătoare.
Au fost derulate cateheze,
concursuri religioase, s-au învățat cântece, au fost vizitate școli,
biblioteci, puncte muzeale, au fost cercetate biserici și mănăstiri. La finalul
activității copiii au evaluat activitatea, iar un profesor a realizat analiza
swott care a reliefat puctele tari și cele slabe ale activităților desfășurate.
În cele două biserici s-au
desfășurat mai multe activități începute cu rugăciunea de dimineață,
prezentarea bisericilor (arhitectură, pictură, bibliotecă, carte veche), a
hramului, a împărțirii acesteia. În biserica din Birda preotul Valentin Bugariu
cu ajutorul videoproiectorului a prezentat cateheza: ,,Pictorul și luptătorul
național Filip Matei”. Rămas în istoria artei bănățene drept cel mai prodigios
pictor cu lucrări în 65 de biserici în întreg Banatul istoric, a slujit prin
presă neamul românesc dintre Mureș și Dunăre. A participat la Marea Unire de la
Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, iar după Unirea cu Țara a pictat și
bisericile din Birda (1925) și Gătaia (1926). Cu acest prilej a fost prezentat
iconostasul ortodox pe registrele lui. La Gătaia prof. Nicolae Brădeanu și pr.
Călin Negrea au realizat două congursuri prin împărțirea copiilor în trei grupe
concurente. Cele două concursuri au fost: ,,Să descoperim Tainele Sfintei
Scripturi” care a obișnuit copii cu utilizarea Sf. Scripturi: identificarea
versetor și căutarea locurilor paralele. Cel de al doilea ,,Sfântul Andrei,
Apostolul românilor” a ilustrat viața Sf. Ap. Andrei și prezența în ținuturile
străromâne. La sfârșitul activității au fost învățate trei cântece: ,,Pentru Tine
Doamne”; ,,Măicuța e numai una” și ,,Cuvine-se să fie”, iar la Birda a fost
distribuit ultimul număr al revistei de cultură și religie rurală
,,Arhanghelul” și un calendar creștin-ortodox de buzunar.
Ultimul popas al
activității l-a reprezentat vizitarea Mănăstirilor Săraca, Sîngeorge și a
bisericii filiei Sîngeoege a parohiei Birda. Aici copiii s-au închinat icoanei
Maicii Domnului făcătoare de minuni, și moaștelor Sfântului Mare Mucenic
Gheorghe.
La finalul activității
toți cei 22 de copii și-au împărtășit trăirile din cadrul activității au
evaluat momentele activității. Din răspunsurile primite copiii au apreciat
secvențele religioase, prezența la biserică și mănăstire, noile cunoștințe dar
și ,,cititul din Biblie” (Andrei); ,,schimburile de impresii” (Sabrina);
,,florile de la Mănăstirea Săraca” (Snejana); ,,interacțiunea dintre noi și
adulți” (Markus). Pe viitor între activitățile cerute de copii sunt cele
spotive: tenis de masă, baschet și fotbal. Prof. Bianca Bădiță a identificat
punctele tari: profesionalism, implicare, atragerea copiilor spre biserică,
contribuție la evoluția spitituală a copiilor, existența unui feedback,
recompensa, o foarte bună calitate a activităților desfășurate, adaptarea
activităților la particularitățile de vârstă ale copiilor, iar ca punct slab:
numărul mic de copii participanți.
Un gând de mulțumire
îndreaptă organizatorii către dl. Marius Stoian, primarul Comunei Birda care a
făcut posibilă deplasarea copiilor la Gătaia, mănăstirea Sf. Gheorghe,
Biblioteca Comunală și biserica ortodoxă din Sîngeorge. Mulțumiri se rânduiesc
și către cei implicați în această activitate: profesori și elevi.