vineri, 31 august 2018

,,Lumina Vieții”, nr. 2 / 2018


          A apărut cel de-al doilea număr al suplimentului catehetic editat de Centrul educativ-misionar Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș de pe lângă Parohia Timișoara-Fabric Est condus de părintele Aurel-Cristian Tomescu, referent catehetic al Arhiepiscopiei Timișoarei.
            Cuprinsul bogat și diversificat oferă cititorilor: cronica unor concursuri școlare, o pagină din Istoria Bisericii și creațiile elevilor (eseu, poezie religioasă și desen tematic).
            Prof. Liliana Buzatu, Inspector de Religie în cadrul Inspectoratului Județean Timiș semnează Editorialul: ,,Olimpiada Națională de Religie-Etapa Județeană 2018”. La acest concurs de verificare a cunoștiințelor religioase au participat 250 elevi, 60 profesori de religie coordonatori, 30 profesori de religie evaluatori, 20 de profesori asistenți, 15 profesori organizatori și 100 de unități de învățământ. Faza județeană s-a desfășurat la Școala Gimnazială nr. 7 ,,Sf. Maria” din Timișoara.
            Parohia Birda a fost reprezentată de 4 copii care au obținut premii, mențiuni și diplome de participare. Eleva Gabor Roberta a obținut Premiul I și s-a calificat la Etapa Națională care a avut loc la Iași. De pregătirea elevilor s-a ocupat prof. Doru Popa, titularul Catedrei de Religie Ortodoxă de la Școala Gimnazială Birda / Liceul Teoretic Gătaia.
            Prof. Delia Tomescu a menționat un alt concurs catehetic de astă dată inițiat de Patriarhia Română: ,,Concursul Unirea: Libertate și unitate”. În cadrul acestui concurs eparhial au participat 6 parohii, câte una din fiecare protopopiat. Câștigătoare a fost declarată echipa catehetică a Patohiei Timișoara-Mehala care a reprezentat Eparhia Timișoarei la Patriarhia Română.
Până la această dată a întocmirii acestui articol nu ne-au parvenit date despre proiectul propus de copiii din parohia Birda care au realizat câteva activități: religioase, culturale și filantropice cu impact local în parohie și filie.
Trecând însă peste această notă subiectivă felicităm echipa redacțională pentru calitatea scriiturii și pe copii pentru însuflețita implicare în mărturisirea credinței, nu în ultimul rând pe P. On. Părinte Aurel-Cristian Tomescu pentru această realizare care îmbogățește literatura catehetică a Arhiepiscopiei Timișoarei.