Colecția Griselini a prestigioasei edituri timișorene Eurostampa,
coordonată de prof. Ioan Traia s-a îmbogățit cu o nouă scriere monografică
dedicată de astă dată satului Partoș din sud-vestul județului Timiș.
Autorii, muzeograful Ioan
Traia și Dan Radosav propun o monografie istorică pe parcursul a șase capitole
distincte: Cadru natural; Istoricul microzonei; Biserica; Școala și activitatea
culturală; Administrația, demografia și toponimia; Orezăria din Topolea și
Anexe. Documentarea este însoțită în fiecare din aceste părți ale cărții de
documente de arhivă și fotografie care flanchează și dau forță expresivă
textului.
Profesorul și muzeograful
Ioan Traia, un veritabil Badea Cârțan al cercetării monografice a impus – cred
eu- nu doar un model de abordare a istoriei locului dar chiar și o așezare
tematică a subiectului. Celălalt autor, Dl. Dan Radosav cunoscut teolog,
ziarist și realizator tv, astăzi managerul Muzeului Satului Bănățean, a fost
după 1990 printre primii care a tras un semnal de alarmă cu privire la misiunea
Bisericii în spitale (vezi articolul ,,Prezența Bisericii la căpătâiul
bolnavilor”, în ,,Învierea”, an VII, nr. 15 (153), 1996, p. 3).
Monografia Partoșului este
recomamandată printr-un ,,Cuvânt înainte” chiar de Înaltpreasfințitul Ioan care
întărește faptul că mănăstirea ortodoxă de aici și Sfântul Ierarh Iosif cel Nou
de la Partoș sunt cei doi poli care dau trăinicie localității. ,,Argument”-ul
lucrării este iscălit de fiul satului, Dan Radosav. În cadrul acestei
,,epistolii” suntem încredințați că: ,, Specificitatea unui tărâm e dată, în
primul rând, de sufletele care trăiesc acolo. Dincolo de edificiile intrate în
cartea de istorie, locurile vibrează prin trupuri și suflete, se impregnează cu
parfum, gesturi, initiative, spirit, toate PERSONALE, așadar ale oamenilor care
au în buletin și-n fibră locul natal scris cu majuscule!” (p. 8).
La această scurtă
introducere voi adăuga alte câteva fapte care nu țin de obiectivitatea
prezentătii, ci de atașamentul afectiv la adresa locului. Partoșul și satul în
care slujesc, Birda sunt legate prin câteva lucruri semnificative: În 1777 la
închiderea Mănăstirii Partoș, o parte din călugării de aici au ajuns la
Mănăstirea Sîngeorge de lângă Birda. Au adus cu ei un odor de mult preț un Minei care a aparținut Sfântului Iosif.
Tot legat de Sf. Iosif avem știrea că la 6 septembrie 1956 cu prilejul deshumării
osemintelor Sfântului a participat și administratorul catedralei mitropolitane
din vremea aceea, preotul Tiberiu Mărgineanțu, fiul preotului Ioan cel care a
ridicat actuala biserică din Birda. La Partoș au ucenicit doi clerici vrednici:
Ioan Cibian (1968-1972) și Ionel Maftei (1995-1999) care au avut contribuții
meritorii în viața bisericească de la Birda.
Revenind la cuprinsul volumului monografic mă
voi opri asupra istoricului așezării și al Bisericii. fiind încredințat de o
învățătură a unui lingvist timișorean care într-o carte menționa: ,, La întrebarea:
care sunt cele mai frumoase cuvinte în limba română, am răspunde, fără preget:
-Vatră și dor.
-De ce?
-Pentru că dorul duce.
-Dar vatra?
-Aduce”.
Chiar dacă primele
atestări documentare le avem din epoca medievală pentru Partoș (1334), zona a fost
locuită din epoca bronzului atestări în acest sens au fost descoperite atât la
Banloc, cât și la Livezile. Pentru Partoș avem câteva puncte: Sat Bătrân sau
Mănăstirea, Partoșul Vechi, Seliște, Argriș, Petreștea (?), chiar o așezare, Șarut între Partoș și
Tolvădia (azi Livezile).
În timpul ocupației
turcești (1552-1716) localitatea a făcut parte din nahia Ciacovei, satul a
devenit la scurt timp nelocuit fiind consemnat ca atare (seliște) în defterele
turcești din 1554-1579. ,,Faptul că, nu găsim satul Partoș în documentele din
timpul stăpânirii turcești ne îndreptățesc să presupunem – întăresc autorii
- că a ieșit de sub controlul
defterdarului (funcționar superior al finanțelor), în acea epocă atât de
istabilă”. (p. 43).
În timpul stăpânirii
habsburgice, satul Partoș a aparținut asministrativ de districtul Ciacova și a
avut 18 case. Satul a cunoscut o înflorire numerică a locuitorilor, astfel că
în 1769-1772 a avut 68 familii, o suprafață de 2863 jug. și 738 claffteri.
Maria Tereza a dăruit hotarul satului banului croat Drașkovics. Domeniul a
cuprins și Banlocul. În 1783 domeniul a fost cumpărat de armeanul Lazăr
Karacsonyi care l-a mărit prin achiziționarea a altor sate: Ofsenița, Soca și
Topolea, apoi Jamu Mare și Jamu Mic.
Din cadrul perioadei
dualiste, autorii au subliniat jertfa sătenilor în Primul Război Mondial, 48 de
combatanți și-au pierdut viața. Pentru a le cinsti memoria preotul Trifu Cocora
prin colectă publică a ridicat în 1939 Monumentul Eroilor. Același preot a fost
reprezentantul satului la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.
După Unire, în 1921 a fost realizată Reforma
agrară când au fost împroprietăriți 177 de locuitori cu câte 5 jugăre. În 1923
satul era cuprins în plasa Modoș, având primărie, secretariat comunal și 955 de
locuitori.
Din timpul regimului comunist autorii consemnează
calvarul deportării în Bărăgan (1951-1956) când 12 familii cu 44 locuitori au
fost trimiși în Bărăgan. Tot acum au fost bazele unei agriculturi
cooperativizate.
Biserica a fost tratată in extenso în capitolul al III-lea de la istoria Bisericii până la
amănunte ce țin de istoria bisericească a locului: Mănăstirea, apoi Parohia și
din nou Mănăstirea, Viața Sf. Iosif cel Nou, șirul slujitorilor (călugări,
preoți, ieromonahi, cântăreți, crâsnici), iconostas, pictură, carte de cult,
hram, Antimis, registre parohiale (din 1779), obiecte de cult, monumente și
cruci de piatră, comitir, Centrul Cultural Casa Regina Elisabeta, Biblioteca
,,Marcu Muțiu” și Colecția muzeală ,,Damaschin Udrea”.
Biserica de zid datează din veacul al XVIII-lea
fiind ridicată de judele Marcu Muțiu ca mulțumire pentru mijlocirea Sf. Iosif.
În rândul cântăreților amintim pe Petru Radosav astăzi nonagenar.
Bibliografia încheie în mod fericit expunerea
documentară compusă din documente de arhivă, reviste, lucrări generale și
speciale care dezvăluie viețuirea în teritoriul dintre Mureș și Dunăre, surse
web ș. a. E de apreciat faptul că în cuprinsul acesteia apare menționat un alt
fiu al satului, Doru Radosav, profesor universitar și director al Bibliotecii
Central Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, cu volumul: Sentimentul religios la români (1997).
Prin această nouă realizare, autorii reușesc să cuprindă
toate datele unei monografii istorice care încheie demersul monografic închinat
microzonei din care au apărut cele închinate comunei Banloc (2002) și comunei
Livezile (2015). Prin această nouă monografie apărută anul acesta iubitorii de
istorie locală și cultură bănățeană pot cunoaște un nou ungher al județului
Timiș, o localitate mică susținută de rugăciunile călugărilor din mănăstirea de
aici.
