joi, 2 august 2018

Ioan Traia, Dan Radosav, Partoș. Contribuții monografice, Editura Eurostampa, Timișoara, 2018, 241 p..


    Colecția Griselini a prestigioasei edituri timișorene Eurostampa, coordonată de prof. Ioan Traia s-a îmbogățit cu o nouă scriere monografică dedicată de astă dată satului Partoș din sud-vestul județului Timiș.
            Autorii, muzeograful Ioan Traia și Dan Radosav propun o monografie istorică pe parcursul a șase capitole distincte: Cadru natural; Istoricul microzonei; Biserica; Școala și activitatea culturală; Administrația, demografia și toponimia; Orezăria din Topolea și Anexe. Documentarea este însoțită în fiecare din aceste părți ale cărții de documente de arhivă și fotografie care flanchează și dau forță expresivă textului.
            Profesorul și muzeograful Ioan Traia, un veritabil Badea Cârțan al cercetării monografice a impus – cred eu- nu doar un model de abordare a istoriei locului dar chiar și o așezare tematică a subiectului. Celălalt autor, Dl. Dan Radosav cunoscut teolog, ziarist și realizator tv, astăzi managerul Muzeului Satului Bănățean, a fost după 1990 printre primii care a tras un semnal de alarmă cu privire la misiunea Bisericii în spitale (vezi articolul ,,Prezența Bisericii la căpătâiul bolnavilor”, în ,,Învierea”, an VII, nr. 15 (153), 1996, p. 3).
            Monografia Partoșului este recomamandată printr-un ,,Cuvânt înainte” chiar de Înaltpreasfințitul Ioan care întărește faptul că mănăstirea ortodoxă de aici și Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș sunt cei doi poli care dau trăinicie localității. ,,Argument”-ul lucrării este iscălit de fiul satului, Dan Radosav. În cadrul acestei ,,epistolii” suntem încredințați că: ,, Specificitatea unui tărâm e dată, în primul rând, de sufletele care trăiesc acolo. Dincolo de edificiile intrate în cartea de istorie, locurile vibrează prin trupuri și suflete, se impregnează cu parfum, gesturi, initiative, spirit, toate PERSONALE, așadar ale oamenilor care au în buletin și-n fibră locul natal scris cu majuscule!” (p. 8).
            La această scurtă introducere voi adăuga alte câteva fapte care nu țin de obiectivitatea prezentătii, ci de atașamentul afectiv la adresa locului. Partoșul și satul în care slujesc, Birda sunt legate prin câteva lucruri semnificative: În 1777 la închiderea Mănăstirii Partoș, o parte din călugării de aici au ajuns la Mănăstirea Sîngeorge de lângă Birda. Au adus cu ei un odor de mult preț un Minei care a aparținut Sfântului Iosif. Tot legat de Sf. Iosif avem știrea că la 6 septembrie 1956 cu prilejul deshumării osemintelor Sfântului a participat și administratorul catedralei mitropolitane din vremea aceea, preotul Tiberiu Mărgineanțu, fiul preotului Ioan cel care a ridicat actuala biserică din Birda. La Partoș au ucenicit doi clerici vrednici: Ioan Cibian (1968-1972) și Ionel Maftei (1995-1999) care au avut contribuții meritorii în viața bisericească de la Birda.
   Revenind la cuprinsul volumului monografic mă voi opri asupra istoricului așezării și al Bisericii. fiind încredințat de o învățătură a unui lingvist timișorean care într-o carte menționa: ,, La întrebarea: care sunt cele mai frumoase cuvinte în limba română, am răspunde, fără preget:
-Vatră și dor.
-De ce?
-Pentru că dorul duce.
-Dar vatra?
-Aduce”.
            Chiar dacă primele atestări documentare le avem din epoca medievală pentru Partoș (1334), zona a fost locuită din epoca bronzului atestări în acest sens au fost descoperite atât la Banloc, cât și la Livezile. Pentru Partoș avem câteva puncte: Sat Bătrân sau Mănăstirea, Partoșul Vechi, Seliște, Argriș, Petreștea (?),  chiar o așezare, Șarut între Partoș și Tolvădia (azi Livezile).
            În timpul ocupației turcești (1552-1716) localitatea a făcut parte din nahia Ciacovei, satul a devenit la scurt timp nelocuit fiind consemnat ca atare (seliște) în defterele turcești din 1554-1579. ,,Faptul că, nu găsim satul Partoș în documentele din timpul stăpânirii turcești ne îndreptățesc să presupunem – întăresc autorii -  că a ieșit de sub controlul defterdarului (funcționar superior al finanțelor), în acea epocă atât de istabilă”. (p. 43).
            În timpul stăpânirii habsburgice, satul Partoș a aparținut asministrativ de districtul Ciacova și a avut 18 case. Satul a cunoscut o înflorire numerică a locuitorilor, astfel că în 1769-1772 a avut 68 familii, o suprafață de 2863 jug. și 738 claffteri. Maria Tereza a dăruit hotarul satului banului croat Drașkovics. Domeniul a cuprins și Banlocul. În 1783 domeniul a fost cumpărat de armeanul Lazăr Karacsonyi care l-a mărit prin achiziționarea a altor sate: Ofsenița, Soca și Topolea, apoi Jamu Mare și Jamu Mic.
            Din cadrul perioadei dualiste, autorii au subliniat jertfa sătenilor în Primul Război Mondial, 48 de combatanți și-au pierdut viața. Pentru a le cinsti memoria preotul Trifu Cocora prin colectă publică a ridicat în 1939 Monumentul Eroilor. Același preot a fost reprezentantul satului la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.
După Unire, în 1921 a fost realizată Reforma agrară când au fost împroprietăriți 177 de locuitori cu câte 5 jugăre. În 1923 satul era cuprins în plasa Modoș, având primărie, secretariat comunal și 955 de locuitori.
Din timpul regimului comunist autorii consemnează calvarul deportării în Bărăgan (1951-1956) când 12 familii cu 44 locuitori au fost trimiși în Bărăgan. Tot acum au fost bazele unei agriculturi cooperativizate.
Biserica a fost tratată in extenso în capitolul al III-lea de la istoria Bisericii până la amănunte ce țin de istoria bisericească a locului: Mănăstirea, apoi Parohia și din nou Mănăstirea, Viața Sf. Iosif cel Nou, șirul slujitorilor (călugări, preoți, ieromonahi, cântăreți, crâsnici), iconostas, pictură, carte de cult, hram, Antimis, registre parohiale (din 1779), obiecte de cult, monumente și cruci de piatră, comitir, Centrul Cultural Casa Regina Elisabeta, Biblioteca ,,Marcu Muțiu” și Colecția muzeală ,,Damaschin Udrea”.
Biserica de zid datează din veacul al XVIII-lea fiind ridicată de judele Marcu Muțiu ca mulțumire pentru mijlocirea Sf. Iosif. În rândul cântăreților amintim pe Petru Radosav astăzi nonagenar.
Bibliografia încheie în mod fericit expunerea documentară compusă din documente de arhivă, reviste, lucrări generale și speciale care dezvăluie viețuirea în teritoriul dintre Mureș și Dunăre, surse web ș. a. E de apreciat faptul că în cuprinsul acesteia apare menționat un alt fiu al satului, Doru Radosav, profesor universitar și director al Bibliotecii Central Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, cu volumul: Sentimentul religios la români (1997).
Prin această nouă realizare, autorii reușesc să cuprindă toate datele unei monografii istorice care încheie demersul monografic închinat microzonei din care au apărut cele închinate comunei Banloc (2002) și comunei Livezile (2015). Prin această nouă monografie apărută anul acesta iubitorii de istorie locală și cultură bănățeană pot cunoaște un nou ungher al județului Timiș, o localitate mică susținută de rugăciunile călugărilor din mănăstirea de aici.