100 de ani de la Unirea
Bucovinei cu România
-Contribuția Bisericii-
Pe 28 noiembrie românii aniversează 100 de ani de la Unirea cu România.
Provincia istorică a Bucovinei este situată în nordul Moldovei. Încă din veacul
al XIV-lea, Bucovina a făcut parte din Principatul Moldovei fiind împărțită
administrativ în Ținutul Cernăuților și Ținutul Sucevei. Ca urmare a atitudinii
pe care Imperiul Habsburgic a avut-o în conflictul dintre Imperiul Otoman și
cel Țarist (1668-1774) a primit în 1775 Bucovina. Noii stăpâni s-au folosit de
vechiul principiul divide et impera
prin care Curtea vieneză a stimulat animozitățile religioase și naționale în
afirmare, pentru a le arbitra în avantajul ei[1].
Acest tip de politică a
prins și în Bucovina unde rutenii (ucrainenii) s-au așezat între Nistru și Prut
tocmai în perioada când Bucovina a fost administrată de austrieci. Această
pătrundere masivă a modificat raportul demografic între autohtonii români și
nou-veniții slavi, în nordul provinciei în defavoarea pământenilor[2].
Imperiul Habsburgic a
organizat Bucovina sub forma unui ducat. În interior au existat presiuni ale
ucrainenilor care s-au organizat în formațiuni paramilitare, în rândul cărora
au intrat și militari ucraineni proveniți din armata austro-ungară[3].
Rutenii au militat pentru înființarea unei episcopii proprii în nord apoi au
revendicat Mitropolia Greco-Ortodoxă de la Cernăuți păstorită de ierarhi
români. Au existat lupte pentru numirea de consilieri bisericești ruteni
ajungându-se până la cerința alegerii unui arhiereu slav.
Istoricul Ion Nistor
atribuie vina, pentru înfrângerile de pe teren bisericesc ale românilor,
deputaților și politicienilor români – fără deosebire de partid – care luptau
între ei în loc să se grupeze în jurul mitropolitului și să-și întoarcă arma
contra năvălitorilor ruteni[4].
Curentul vienez l-a
cuprins și pe Aurel Onciul, fiul
profesorului cernăuțean de teologie Isidor Onciul. După un doctorat în Drept și
Economie politică, Aurel Onciul a fost directorul unei bănci din Brno, Cehia
apoi a revenit în Bucovina. Deși tânăr și energic a fost ,,lipsit de scrupule
și străin de orișice sentiment național. El a fost partizanul împărțirii Bucovinei între români și ucraineni[5]. Pentru a-și împlini scopul politic a creat
rând pe rând mai multe partide care nu au cunoscut consacrarea, unele cu viață
efemeră de câteva luni. Primul a fost Partidul Țărănesc (1903), Partidul
Național (1912), apoi Partidul Țărănesc Român (1914). În viața politică au
activat alte partide, unele care luptau pentru drepturile românilor. Se cereau
printre altele: dezvoltarea învățământului național prin completarea claselor
românești de la gimnaziul Superior de la Suceava, crearea unuia inferior la
Câmpulung, înființarea unei bănci ipotecare a Bucovinei, a Căilor Ferate din
Bucovina, sprijinirea progresului românilor bucovineni pe temeiul legii, limbii
și obiceiurilor, sprijin pe teren național și cultural.
Între partidele care susțineau obținerea de drepturi pentru români se
numărau Partidul Național Român care însă a pierdut alegereile pentru Dieta
Bucovinei în 1904. Între cei 3
vicepreșendinți era și preotul Vasile Găină. Iancu Flondor a creat și condus Partidul Creștin Social Român, în conducerea căruia s-a aflat și pr. prof.
Teodor Tarnavschi de la Facultatea de Teologie din Cernăuți. Tot Iancu Flondor a reactivat Partidul Național Român în 1909.
Datorită patriotismului
arătat, românii au fost socotiți iredentiști. Cercurile imperiale au dezlănțuit noi persecuții și represalii asupra românilor care au fost urmăriți
pentru portul tricolorului[6].
Tot un bucovinean (n. 14 oct. 1853 la Șipotele Sucevei) Ciprian Porumbescu este
autorul muzicii pentru cântecele: ,,Trei culori” și ,,Pe-al nostru steag e
scris unire”. Celebrul compozitor a urmat Facultatea de Teologie din Cernăuți (1873-1877)
dar a fost și președinte al Societății Culturale ,,Arboroasa” care a militat în
rândurile studenților români de la Universitatea din Cernăuți pentru păstrarea
unității culturale cu confrații români din Transilvania și Regat. Porumbescu a
miltitat prin muzică pentru unitatea românilor din toate provinciile românești.
Profesor de muzică la Gimnaziul românesc din Brașov (1881-1883) a întreprins în
1882 un turneu în Banat. Ocazia venirii în Banat a celebrului compozitor
bucovinean a reprezentat-o jubileul de 25 de ani al Corului de la Chizătău, cea
mai veche corală românească din mediul rural. Cu acest prilej au fost realizate
concerte la Lugoj, Chizătău, Timișoara, Arad, Radna-Lipova și Caransebeș.
Românii bănățeni îl cunoșteau și îl iubeau: ,,Am observat că pe la Chizătău,
adică prin Lugoj, Timișoara, Caransebeș etc., oamenii mă cunosc mai bine decât
la noi în Bucovina. Și cu respect se purtau față de mine…”[7].
Tot în Banat, de asta dată la Oravița a fost realizată o reprezentanție a
operetei ,,Crai nou” pe muzica lui Ciprian Porumbescu și versurile lui Vasile
Alecsandri. Această reprezentare a fost prima a operetei într-un teatru zidit
(7 ianuarie 1889).
În alegerile din 1904 au fost aleși 29 de deputați cărora li s-au
adăugat 2 viriliști (membri de drept): Mitropolitul Vladimir Repta și rectorul
Teodor Tarnavschi. La alegerile din 1907 românii au obținut 5 mandate din
cele 14 atribuite Bucovinei în Parlamentul de la Viena.
Biserica Greco-Orientală a fost lipsită de autonomie de care însă se
bucurau și Biserica Romano-Catolică și cea Evanghelică. În condiții grele la cârma Mitropoliei s-a
aflat Vladimir Repta (1841-1926) cunoscut pentru manifestările românești încă
din copilărie și tinerețe. În timpul studiilor gimnaziale de la liceul din
Cernăuți (1856-1864) ,,umbla îmbrăcat în costum popular românesc, fiind mândru
de obârșia sa”. Profesor de Noul Testament la Teologia din Cernăuți și
decan în 4 rânduri a promovat literatura română. A făcut parte din comitetul de
conducere al Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, fiind
ales vicepreședinte al acestei asociații[8].
În anul 1902 a fost ales mitropolit al Bucovinei și Dalmației păstorind până în
1918, apoi recunoscut de Regele României păstorind până în 1926 când a cerut
retragerea de la conducerea Mitropoliei.
În timpul Războiului a
fost deportat la Praga de unde a revenit
la Cernăuți în 25 noiembrie 1918. De acum a militat prin presă pentru Unirea cu
România: ,,Ca în ajunul praznicelor mântuitoare ale creștinătății să ne
înfrânăm patimile și ambițiunile deșarte, să punem interesul național mai
presus de interesele noastre personale, cu un cuvânt să ne primenim sufletele
după cuviință pentru a ne putea împărtăși și de măreția celei mai fericite
clipe din întreg trecutul nostru: Unirea Bucovinei cu România”[9].
Între clericii care au luptat pentru Unire sunt amintiți: Iraclie
Porumbescu, Juvenal Ștefanelli, Simion Florea Marian, Dimitrie Dan, Isidor
Onciul, Eusebiu Popovici, Teodor Tarnavschi și mulți alții.
Tribunalele erau pline de preoți acuzați pentru militantism unionist.
Unul din aceste cazuri a fost cel al părintelui
Brăileanu din Frumosu, care a fost acuzat că ar fi spus parohienilor săi că
austriecii nu au niciun drept asupra Bucovinei pe care au răpit-o Moldovei.
Românismul părintelui Bărăileanu era cunoscut în Bucovina. Lui i se conferise
decorația ,,Steaua României”, ordinul fiindu-i înmânat chiar de regele Carol I[10].
În Războiul din 1914-1918 au participat alături de trupe, preoții militari Virgil Nistor, Ludu și
Dionis Nistor în Bucovina, iar pe frontul de vest de Gavril Boca și Bolohan.
Pe urmele ,,Arboroasei”
conduse de Porumbescu au ființat și alte
societăți studențești care au
desfășurat activități culturale și naționale. Ele organizau conferințe,
festivaluri, baluri și excursii. Societatea studențească ,,Junimea”, de pildă,
organiza baluri la care se aducea muzică românească militară și era locul în
care se întâlnea toată elita românească. În 1903 a luat naștere Societatea
studențească ,,Bucovina” care a editat un ,,Almanah literar”. Ion Nistor și Sextil Pușcariu au inițiat Societatea
,,Mazililor și Răzeșilor bucovineni” care edita și un ziar[11].
,,Gazeta Bocovinei” condusă de Sextil Pușcariu și-a început
activitatea publicistică pe 22 octombrie 1918 la Cernăuți. În primul număr au
fost fixate obiectivele mișcării naționale a românilor bucovineni: ,,Vrem să rămânem români pe pământul nostru
strămoșesc și să ne ocârmuim singuri, precum o cer interesele noastre
românești”[12].
La 14/ 27 octombrie 1918 a avut loc la Cernăuți Adunarea Constituantei
din Bucovina compusă din reprezentanții tuturor partidelor politice. Consiliul a fost condus de Iancu Flondor și
preotul Dionisie Bejan în calitate de secretar. Această Constituantă a hotărât
,,unirea Bucovinei integrale cu celelalte Țări românești într-un stat național,
independent”, în care scop va acționa ,,în deplină solidaritate cu românii din
Transilvania și Ungaria”[13].
Venirea armatei române a
fost primită cu bucurie. Populația românească aștepta entuziamată pe străzi și
în piețele din Cernăuți, precum și în celelalte orașe intrarea armatei române.
Îi așteptau pe militarii români cu tricolorul în mână[14].
În ziua de 28 noiembrie 1918 în sala de marmură a Palatului
Mitropolitan din Cernăuți s-a întrunit Congresul reprezentanților populației
din Bucovina, la care au luat parte 74 de români, 7 germani, 6 polonezi și 13
ruteni. Președintele Consiliului
Național a fost preotul Dimitrie Bejan care
a deschis ședința folosind cuvintele ,,Dreptului Simeon” la Întâmpinarea
Domnului Iisus Hristos: ,,Acum slobozește pe robul Tău Stăpâne după cuvântul
Tău în pace, că văzură ochii mei mântuirea neamului!”.
Iancu Flondor a dat citire moțiunii Congresului: Se declara că
,,Bucovina în cuprinsul granițelor sale istorice, este și rămâne de-a pururea
unită cu Regatul României”[15].
Societatea românească din
Bucovina a păstrat cu sfințenie sentimentul unității de neam și țară prin
limbă, credință, obiceiuri și tradiții. Biserica, societățile culturale și
presa românească au fost tot atâtea instituții care au promovat Unirea
Bucovinei cu România.
Bucovina de Nord cu
Ținutul Herța au fost anexate de Uniunea Sovietică la 28 iunie 1940, iar din 2
august ele au fost integrate Ucrainei situație în care se află și astăzi.
[1] Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith
Hitchins, Șerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria României, Editura Enciclopedică, București, 1998, p. 291.
[2] Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Editura Enciclopedic Gold,
București, 2011, p. 285. (Se va prescurta în continuare O istorie sinceră…).
[3] Florin Constantiniu, O istorie sinceră…. p. 286.
[4] Alexandrina Cuțui, Clerul ortodox bucovinean și Marea Unire din 1918, Editura
Militară, București, 2018, p. 217. (Se va prescurta în continare Clerul ortodox bucovinean…).
[5] Alrxandrina Cuțui, Clerul ortodox bucovinean…, p. 218; Florin Constantiniu, O istorie sinceră…, p. 287.
[6] Alexandrina Cuțui, Clerul ortodox bucovinean…, p. 219.
[7] Constantin-Tufan Stan, Ioan Vidu. Doinitorul Marii Uniri, Editura
Eurostampa, Timișoara, 2017, p. 44.
[8] Alexandrina Cuțui, Clerul ortodox bucovinean…, p. 227.
[9] Alexandrina Cuțui, op. cit., p. 247.
[10] Ibidem, p. 274.
[11] Ibid., p. 251; 253.
[12] Florin Constantiniu, O istorie sinceră…. p. 286.
[13]
Florin Constantiniu, op. cit., p.
286.
[14] Alexandrina Cuțui, Clerul ortodox bucovinean…, p. 287.
[15] Alexandrina Cuțui, op. cit., p. 290-291.
