miercuri, 7 noiembrie 2018

Conferința preoțească de toamnă în protopopiatul Deta


                Miercuri, 7 noiembrie de la orele 10,00 s-au desfășurat în cu binecuvântarea și prezența ÎPS. Ioan, Mitropolitul Banatului lucrările Conferinței preoțești de toamnă în protopopiatul Deta.
            Conferința a fost precedată de slujba Acatistului Mântuitorului Iisus Hristos oficiată în biserica cu hramul ,,Pogorârea Sfântului Duh” din Deta de P. C. Părinți Daniel Rusan (parohia Livezile), Ionuț Mania (parohia Liebling) și Ion Vasile Cheregi (Spitalul de Psihiatrie Jebel)
            În debutul Conferinței, P. On. Părinte Ioan Prisăcean, protopopul Detei a adus la cunoștiința celor prezenți despre editarea de către pr. dr. Daniel Alic a lucrării Biserica românească din Banat și Marea Unire, Editura Partoș, Timișoara, 2018, 43 p.. Tot acum s-au primit informații despre desfășurarea concursului religios ,,Bucuria Nașterii în suflet de copil”.

            Catedrala Mântuirii Neamului din București va fi sfințită în 25 noiembrie. La acest prilej de bucurie au fost invitați preoți și credincioși de la parohiile arondate protopopiatului.
          Referatul Conferinței ,,Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918” a fost pregătit de P. C. Părinte Tiberiu Dan Gherasim de la parohia Ferendia. În cadrul cuprinsului au fost tratate mai multe teme: unirea provinciilor istorice cu România în 1918, contribuția Bisericii și a presei bisericești la Primul Război Mondial și Marea Unire.
            În acest context P. C. Părinte Gheorghe Florea, Ioan Sălvan, Ionel Rujan au adus mărturii cu privire la rolul preoților și credincioșilor participanți la Unirea de la Alba Iulia din parohiile Ghilad, Folea și Opatița.
            Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a îndemnat pe cei prezenți să trimită mărturii din localități care vor forma un Fond de mărturii în cadrul Arhivei Eparhiale. Totodată a sugerat o temă de cercetare: ,,Tendința de unire a Bisericii după 1918”.
            În cadrul discuților cu privire la Unirea din 1918, P. C. Părinți Călin Negrea de la parohia Gătaia și Valentin Bugariu de la parohia Birda au vorbit despre conștiința unității poporului român prin limbă, credință, oriceiuri și tradiții dar și despre rolul părintelui Ioan Mărgineanțu în dezvoltarea vieții bisericești la Birda.