În Duminica Sf. Părinți după trup ai Mântuitorului ne-am despărțit
vremelnic de cea care a fost Terezia Crâsta (1930-2019).
Născută în urmă cu 89 de ani în satul Sângeorge, nana
Terezia a fost sufletul comunității euharistice din acest colț de lume. Moașă a
mai multor copii de pe ulițele satului, a fost și moașa Pruncului Iisus care
s-a născut în fiecare Sfântă Liturghie săvârșită în biserica ortodoxă cu hramul
,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din sat. Ba mai mult decât atât, ani la
rând a pregătit Sfintele Paști pentru ca noi toți să ne bucurăm de părtășia
credinței.
Harnică și darnică până a jertfa de sine, a
cunoscut vremurile grele din trecut fiind deportată în Bărăgan unde a viețuit
cinci ani. Niciodată însă nu și-a pierdut nădejdea, a muncit și și-a temeluit
un rost în localitatea natală sprijinindu-și nădejdea fiecărei zile în puterea
credinței.
A participat la sfințele slujbe, a pregătit cele
necesare oficierii acestora, s-a împărtășit cu Sfintele Taine și a dus o viața
creștină autentică în care a împletit rugăciunea, cu fapta cea bună.
Într-o legendă a Crăciunului culeasă de
folcloristul român Tudor Pamfile, ni se spune legat de jertfa Crăciunoaiei
(soția uncheașului Crăciun) în care Fecioara Maria l-a născut pe Mântuitorul
Iisus Hristos că moașele au mâini de aur.
Fără a folosi cuvinte mari și fără acoperire,
putem afirma că Moașa bisericii noastre a avut acele mâini de aur din care s-a plămădit ani la rândul Prescura din care s-a născut și apoi jerfit în fiecare
Sfântă Liturghie Hristos Domnul.
În puterea noastră stă rugăciunea pentru sufletul
roabei lui Dumnezeu Terezia, amintirea chipului plin de lumină al jertfei
pentru comunitatea bisericească de aici.
Dumnezeu să o odihnească cu drepții Săi!
