La sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae a fost oficiată în Ajun, Slujba
Privegherii (Vecernia unită cu Litia și Utrenia) în biserica cu hramul
,,Nașterea Maicii Domnului” din parohia Birda. În ziua Sfântului Nicolae a fost
săvârșită Sfânta Liturghie în biserica cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și
Gavriil” din filia Sângeorge a parohiei.
Cu acest prilej au fost
mărturisiți și împărtășiți cu Trupul și Sângele Domnului elevii de la Școala
Primară și Grădinița cu P. N. din Sângeorge precum și mai mulți credincioși din
filie și parohie. Elevii și preșcolarii au fost însoțiți la Sf. Biserică de
către prof. Maria Miron și prof. Daiana Curea.
După otpustul Sfintei
Liturghii cei mici au primit daruri și au cântat colinde.
Activitatea a fost
înscrisă în Acordul de Parteneriat încheiat între Biserică și Școală.