Sâmbătă, 21 decembrie a fost aniversat satul Sângeorge, cu prilejul
împlinirii a 700 de ani de la prima atestare documentară a localității
(1319-2019).
Manifestarea a fost
organizată de Consiliul Local și Primăria Comunei Birda, la inițiativa unui fiu
al satului, Petru Marcu și s-a desfășurat la Căminul Cultural ,,Prof. Laza
Cnejevici”, din localitatea Sângeorge.
În debutul întâlnirii, dl.
Sorinel Marcu, viceprimarul Primăriei Comunei Birda, a rostit un cuvânt de
bun-venit tuturor celor prezenți, săteni, fii ai satului și oaspeți. Apoi,
vorbitorul a prezentat istoricul satului, reliefînd faptul că acest sat este
unul dintre cele mai vechi așezări umane din Banat. În continuare au mai luat
cuvântul P. C. Părinți Valentin Bugariu de la parohia Birda și Jivoine Maletici
de la parohia sârbă Denta. Cei doi au scos în priveliște câteva aspecte
bisericești: rolul și rostul Mănăstirii Sfântul Gheorghe pentru microzona
istorică dar și pentru istoria poporului român.
Din partea Comunității Locale,
dl. Marius Gheorghe Stoian, primarul Comunei Birda a primit o Diplomă de
Excelență pentru realizările edilitare din satul Sângeorge și pentru implicarea
în buna desfășurare a acestei manifestări. Din partea Primăriei, dl. Petru
Marcu a fost răsplătit pentru inițiativa avută.
Din partea Consiliului
Local și al Primăriei Birda au fost răsplătiți cu premii copiii comunei care
s-au evidențiat în întreceri școlare, artistice și sportive. Au fost răsplătiți
cu premii și aplauze elevii: Denisa și Tudor Scrofan, Rodica Brulincu, Denisa
Mîndruț și Călin Onia.
Programul artistic a
debutat cu un buchet de colinde interpretate de copiii din Comună. Au urmat un
program de jocuri pregătite de Ansamblul ,,Birdeanca” condus de instructorul
Cătălin Voicu.
D-na Dara Anderwald, bibliotecar
la Biblioteca Comunală Birda a prezentat o istorie fotografică a satului
Sângeorge, din cele mai vechi timpuri și până astăzi pe muzica cantautorului
Laza Cnejevici.
Organizatorii au
distribuit și un pliant închinat aniversării în care se regăsesc date de ieri
și de astăzi, istoricul satului, realizările gospodărești ale Primăriei,
bisericile locului.
Au fost prezenți la
această sărbătoare a satului Sângeorge: consilieri locali, angajați ai
Primăriei, reprezentanți ai Grădiniței cu P. N., ai Școlii Gimnaziale, Poliției,
Parohiilor Ortodoxe, localnici, fii ai satului și oaspeți.